nepăsare
Neatenția noastră a stârnit mânia lui Dumnezeu - o oprim cu zel și am schimbat complet. Avem un mare asistent - un post. (Sf. Ioan Gură de Aur, 46, 81).
Din neglijență cade și în picioare. <она> nu vă permite să scăpați de rele (Sf. Ioan Gură de Aur, 46, 311).
Bunăstarea, așa cum se întâmplă. face oamenii fără griji. (Sf. Ioan Gură de Aur, 47, 163).
A dormi, a neglijat și nu se îngrijește de mântuirea lui, nimic nu beneficiază. (Sf. Ioan Gură de Aur, 47, 257).
Dacă rămânem treaz, diavolul nu ne poate face rău; dacă nu devenim treji și suntem fără griji, nu vom beneficia niciodată de utilitatea, dar chiar vom suferi cel mai mare rău. Aceasta este răul - neglijența (Sf. Ioan Gură de Aur, 47, 257).
Indivizibil, lipsit de griji, care nu se îngrijește de el însuși, nimic nu va face tot ce este mai bun, chiar dacă s-ar folosi mii de beneficii (Sf. Ioan Gură de Aur, 47, 489).
Îngrijorarea este un rău grav. Așa cum face dificilul pentru noi dificil, atât de multă diligență și atenție ne îngreunează (Sf. Ioan Gură de Aur, 48, 113).
Un rău mare este neglijența. ne privează de beneficiile pe care le-am bucurat deja și le expune la rușine (Sf. Ioan Gură de Aur, 48, 155).
Predând neglijență, suferim rău de cele mai neimportante lucruri. (Sf. Ioan Gură de Aur, 48, 223).
Dacă ne predăm la neglijență, noi înșine vom fi supuși unei mari pedepsiri și vom da altora o cauză de ispită (Sf. Ioan Gură de Aur, 48, 441).
Dacă am fi avut puțină dorință de a ne percepe în spirit, am fi spulberat, ca praful, toate intrigile (diavolului); atunci când cădem (în păcat) nu-l tolerăm din violență (diavolul), ci din neatenția noastră (Sf. Ioan Gură de Aur, 48, 650).
Pe măsură ce nava descărcate și cu condiția vânturi violente din aval, în curând potoplyaetsya și viețuitoarele pasiuni nenumărate expuse neglijent. (Sf. Ioan Gură de Aur, 49, 57).
Când celelalte păcate, și treci de, nu mustru și nu vă întristați, faci sufletul mai mult decât neglijența și tinde să scadă, și este situată destul de des cad în același păcat; și că o mulțime de rău pentru indulgență lui neblagovremennoyu, ceea ce face pentru el, în viitor, mai dificil să raporteze și să le prezinte la habituating mai nepăsarea. (Sf. Ioan Gură de Aur, 49, 267).
Caracterul uman neatent și ușor dus la pierzare, nu pentru că este astfel creat, ci din neglijență arbitrară (Sf. Ioan Gură de Aur, 52, 117).
Nu este atât de groaznic să intrăm în adâncul răului, cât de mulți - căzuți, rămân în el; nu este atât de mult să cadem în profunzimile relelor în mod rău, cât de mulți - căzuți, rămân neatenți (Sf. Ioan Gură de Aur, 53, 229-230).
Există. frecvente și neașteptate <смерти>, și totuși trăim ca și cum ar fi nemuritor. (Sf. Ioan Gură de Aur, 56, 116).
Toată lumea se teme de un lucru - cum să nu devină sărac, ci ca să nu meargă în iad, nimeni nu se îngrijorează și nu tremură (Ioan Hrisostom, 56, 194-195).
Un bătrân a spus că un frate dorește să se retragă în deșert, dar mama lui nu-i permitea. El nu și-a abandonat intenția și a spus: "Vreau să-mi salvez sufletul". Mama îl convinge de mult timp, dar, în imposibilitatea de al păstra, lasă-l în cele din urmă să plece. După ce a devenit călugăr, și-a petrecut viața fără griji.
Între timp, mama lui a murit. După un timp, el însuși a căzut într-o boală gravă și a fost înfrânt într-o frenezie la curte, unde și-a întâlnit mama împreună cu alți condamnați. Când la văzut, a fost uimită și a spus: "Ce este, fiule? Și ați venit la acest loc condamnat! Unde sunt cuvintele tale: Vreau să-mi salvez sufletul? "Confuzat de aceste cuvinte, el stătea cu un cap înclinat, fără să știe ce să spună mamei sale. Dintr-o dată aude o voce: "Ia-l de aici. Te-am trimis la cinematografie după un alt călugăr, căruia i sa acordat acest lucru, dintr-un astfel de deșert. Când viziunea sa terminat, a venit la el însuși și ia spus despre asta. Pentru aprobare și certificare în cuvintele sale, el a cerut unui frate să meargă la cinematograful despre care a auzit și să întrebe dacă fratele despre care a auzit a murit acolo. Cel trimis, când a venit (la cinema), a găsit exact același lucru. După aceasta, când fratele sa răzvrătit împotriva bolii și a putut să se dispună de el însuși, el a devenit un refugiu și a stat să se gândească la mântuirea lui, sa pocăit și a plâns că a trăit anterior o viață de neglijență. Așa a fost convingerea lui pe care mulți l-au convins să facă o ușurare, pentru a nu suferi nici un rău din cauza excesivității plângerii. El nu voia să se plece, spunând: "Dacă n-aș fi învinovățit-o pe mama mea, cum aș putea purta rușinea înaintea lui Hristos și a Îngerilor sfinți în ziua judecății?" (101, 470-471).
Unul dintre părinți a spus: "Un toler a fost atent la el însuși, și i sa întâmplat puțin neglijență, dar în acest moment el și-a spus:" Suflet! Cât de mult vă va interesa mântuirea? Nu vă temeți de judecata lui Dumnezeu? Nu este vorba de chinul veșnic? Nu ești nemulțumit? "Spunând acest lucru în sine, sa mutat la lucrarea lui Dumnezeu. Când a făcut rugăciunea, au venit demonii și l-au nemulțumit. El le spune: "De cât timp m-ai deranjat, nu ești deja mulțumit de neglijența trecutului?" Demonii îi spun: "Când erați în neglijență și am fost neatenți față de voi; când ne-ai răzvrătit din nou împotriva noastră și ne-am răzvrătit împotriva noastră. " Auzind astfel, el este și mai energic în lucrarea lui Dumnezeu și a avut succes în harul lui Dumnezeu "(94, 278).
Ați găsit o eroare în text? Selectați-l cu mouse-ul și apăsați Ctrl + Enter
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: