Problema statutului și a științei

Știința este o formă formată din punct de vedere istoric al activității umane, care vizează cunoașterea și transformarea realității obiective, dezvoltarea, îmbunătățirea sistemului de cunoaștere a lumii, a proprietăților și a legilor sale de dezvoltare.







Scopul științei este înțelegerea adevărului și descoperirea unor legi obiective pe baza unei generalizări a faptelor pentru a anticipa tendințele în dezvoltarea realității și pentru a promova schimbarea lor.

Funcțiile științei: teoretic-cognitiv; perspectivele lumii; predictivă; axiologice și altele.

Este posibil să se identifice două blocuri de concepte care nu coexistă alături de știință, ci revendică un statut științific:

Blochez - constituie diferite învățături și practici esoterice și mistice - acestea sunt interpretate ca un fel de cunoaștere științifică. Astăzi există o tendință de a da practicanților magicieni, vrăjitori, psihic starea științei.

Cel de-al doilea bloc de concepte antisciențiale este sursa ei în cadrul științei în sine. Oamenii de știință, interesați de această idee, pretind o schimbare radicală în imaginea științifică a lumii, fără motive suficiente. În istoria științei există exemple de astfel de credințe inadecvate, de exemplu, când radiația X a fost descoperită, a apărut o nouă direcție în căutarea unor noi tipuri de radiații în știință.

Știința, acționând ca un sistem integral, evolutiv, este înțeleasă în trei moduri: ca activitate cognitivă, ca sistem de cunoaștere și ca instituție socială.







Știința ca sistem de cunoaștere este o cunoaștere specială obținută și stabilită prin metode și mijloace științifice specifice (analiză, sinteză, abstractizare, observare sistem, experiment).

Cele mai importante forme ale științei ca cunoștințe speciale: teorie, disciplină, domeniu de cercetare, domeniul științei (fizic, istoric, matematic), legi științifice, ipoteze.

Adevărul este scopul principal și valoarea științei. Este adevărul care este componenta fundamentală și constitutivă a științei care distinge știința de alte forme de conștiință socială.

Știința ca un fel de activitate este un tip specific de activitate cognitivă, al cărei scop este producerea de cunoștințe despre proprietățile, relațiile și regularitățile obiectelor. Știința, ca un tip special de activitate, tinde să cunoască, de fapt, cunoașterea obiectelor și a proceselor realității din jur.

Structura oricărei activități constă din trei elemente principale: obiectivul, obiectul, mijloacele. Scopul este de a obține noi cunoștințe științifice, subiectul fiind informațiile empirice și teoretice disponibile, mijloacele sunt metodele disponibile cercetătorului. Sunt cunoscute trei modele principale ale procesului de cunoaștere științifică: empirism, teoretism, problematism.

Criterii de știință: obiectivitate, raționalitate, orientare esențială (focalizare pe reproducerea esenței), sistematică, verificabilă.

1. Universalismul (natura obiectivă a cunoștințelor științifice)

2. Colectivismul (fructele cunoașterii aparțin întregii societăți)

4. Scepticismul organizațional (interzicerea declarației dogmatice a adevărului, dezvoltarea criticii)

5. Rationalismul (știința tinde spre adevărul obiectiv, spre discursul dovedit, logic organizat, științific)

6. Neutralitatea emoțională (interzice folosirea emoțiilor, simpatiile personale în rezolvarea problemelor științifice).

Astfel, știința poate fi definită ca o activitate cognitivă specială, organizată profesional, menită să obțină noi cunoștințe cu proprietăți specifice.







Articole similare

Trimiteți-le prietenilor: