1. Imitație - una dintre cele mai vechi forme de transmitere a semnificațiilor, folosită de animale și păsări superioare; nu fără nici un motiv, unii oameni de știință au considerat instinctul de turmă o sursă de imitație. Prin imitație se înțelege reproducerea de către destinatar a mișcărilor, acțiunilor, obiceiurilor comunicantului. Imitarea poate fi arbitrară și involuntară (inconștientă). Imitarea imitativă (imitație) este utilizată în învățământul școlar, tehnologie de masterat, stăpânire. Imitarea involuntară este principala metodă de socializare primară a copiilor preșcolari.
În viața publică, prin imitație, răspândirea inovațiilor la modă, ideile populare și tendințele continuă. În același timp, grație imitării, tradițiile, obiceiurile și stereotipurile de comportament sunt transmise de la o generație la alta. E. Fromm printre nevoile sociale și culturale specifice umane a remarcat dorința de indulgență, căutarea obiectului de închinare, identificarea cu cineva mai puternică, inteligentă, frumoasă. În copilărie, copii se aseamănă cu părinții, în starea adultă - eroi literari, sportivi, artiști, soldați. Această nevoie poate fi numită necesitate pentru creativitate (pentru a găsi sau a crea un idol).
Comunicarea în dialog este prezentată ca o succesiune de declarații ale participanților, înlocuindu-se reciproc în rolul comunicantului și al destinatarului. O declarație nu este un cuvânt, nu o propoziție, nu un paragraf, ci o unitate de semnificație, oferind posibilitatea de a răspunde. Participanții la dialoguri creează împreună un text dramatic, care are o relativitate semantică relativă. Relativitatea încheierii dialogului este determinată de faptul că reacția la o anumită afirmație se poate manifesta în comportamentul destinatarului după o lungă perioadă de timp. Literatura, teatrul, prelegerea este doar calculată pentru a răspunde unei acțiuni întârziate. Un dialog incomplet se dezvoltă într-un discurs de comunicare care cuprinde o multitudine de actori și continuă pe termen nelimitat. Pe scurt, discursul este un dialog infinit multisubiectiv.
3. Managementul este o acțiune de comunicare atunci când comunicantul tratează destinatarul ca mijloc de a-și atinge obiectivele, ca obiect al managementului. În acest caz, relația subiect-obiect este stabilită între comunicant și destinatar. Conducerea diferă de dialog prin faptul că subiectul are dreptul la un jurnal monografic, iar destinatarul nu poate discuta cu comunicatorul, el poate raporta doar reacția sa prin intermediul canalului de feedback.
O formă specială de comunicare managerială este o infecție, care apare spontan în masele oamenilor. Infecția se caracterizează prin căldură emoțională și agresivitate. Sursele sale pot fi dansuri ritualice, ritmuri muzicale, ecstasy religioase, emoții sportive, abilități oratorii. Aparent, ca și în cazul sugestiei, motivele inconștiente joacă un rol important în infecție.
Dialogul este aproape de comportamentul din cadrul schemei "stimul-reacție", nu necesită un astfel de nivel de programare și organizare, ca prezentare monologică. Prin urmare, dialogul este considerat forma originală de vorbire care a apărut din Pithecanthrop (acum 1500-200 mii de ani), și discursul monologic - o realizare ulterioară a comunicării, care necesită o cultură mai înaltă a vorbelor și unele abilități oratorii.
Nu este necesară absolutizarea limitelor dintre diferitele forme de comunicare. Imitarea, dialogul, managementul se pot îmbina între ele, se pot completa reciproc. Astfel, dialogul poate deveni o metodă de gestionare, de exemplu, dialogul Socratic este construit astfel încât să forțeze adversarul să recunoască corectitudinea lui Socrate; dialogul dintre profesor și student este forma obișnuită a influenței pedagogice. În general, orice di-alog (lipsit de sens) nu înseamnă că va avea un impact administrativ asupra conștiinței interlocutorilor. Imitarea este un dialog degenerat în care comunicatorul este indiferent față de destinatar (îl ignoră), iar destinatarul conduce un dialog imaginar cu comunicantul.
Acțiunile de comunicare sunt acte elementare, se pot spune atomii activității de comunicare, dar se folosesc și în activități non-comunicare (cogniție, muncă). Aproape toate formele de activitate de comunicare dezvăluie formele considerate de noi, dar una dintre formele predomină. Acest lucru permite ca activitățile de comunicare și, în general, la nivelurile sale diferite să fie prezentate sub formă de dialog, managerial, imitativ, adică să identifice formele activității de comunicare și forma actelor elementare de comunicare.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: