Se știe că esența procesului cognitiv este legată de practică. Practica face posibilă înțelegerea caracterului socio-istoric al cunoașterii, etapele dezvoltării sale, subiectul și obiectul procesului cognitiv.
În procesul cunoașterii, toate abilitățile cognitive ale unei persoane participă, dintre care cele mai importante sunt sentimentele și rațiunea. În acest sens, în cogniție, se disting două nivele: senzoriale și raționale.
Pentru starea senzorială în ansamblu, reflectarea lumii exterioare într-o formă vizuală, în principal partidele și conexiunile externe, prezența unei legături directe între om și lume este caracteristică. Cunoașterea senzuală se realizează în trei forme: senzații, percepții, reprezentări. Feeling - acest lucru se reflectă în mintea părților individuale, proprietățile obiectelor și fenomenelor, precum și stările interne ale organismului, care afectează în mod direct autoritățile chuvstv.Vospriyatie au o imagine completă a obiectului, sinteza datelor senzații individuale. Aceasta este o etapă calitativ nouă a cunoașterii senzoriale, cele mai importante caracteristici ale cărora sunt obiectivitatea, structura, integritatea, constanța. Percepția depinde nu numai de subiect, ci și de experiența trecută a subiectului, cultura sa, motivele activităților sale. Reprezentare - imaginea unui perceput anterior, dar nu perceput în momentul obiectului. În vedere nu există o legătură directă cu obiectul real. Aceasta este, de obicei, o imagine medie vagă a unui obiect, dar deja există o generalizare elementară, cu izolarea unor trăsături comune și respingerea celor neesențial.
Cunoașterea rațională este o reflecție activă, generalizată și mediată a realității. Pe baza datelor senzoriale, ea dezvăluie legăturile naturale ale realității. Cunoașterea rațională este legată în mod inextricabil de vorbire, iar rezultatele sale sunt fixate în limbaj. Cunoștințele raționale se exprimă cel mai bine și în mod adecvat în gândire. În gândire, mintea se distinge ca nivelul inițial. Este abilitatea de a vorbi conștiincios și clar. Principala funcție a minții este dezmembrarea și calculul. Cel mai înalt nivel de gândire este mintea, pentru care se caracterizează manevrarea creativă a abstractizărilor și studiul naturii lor. Numai la acest nivel poate gândi să înțeleagă esența lucrurilor, legile și contradicțiile lor. Sarcina principală a minții este unificarea diverselor, până la sinteza contrariilor și dezvăluirea cauzelor și forțelor motrice ale fenomenelor studiate.
Formele inițiale de gândire sunt concepte, judecăți și inferențe. Ele se bazează pe forme mai complexe, cum ar fi problema, ipoteza, teoria etc.
Un concept este o formă de gândire care reflectă un obiect în trăsăturile sale esențiale. Conceptul generalizează obiectele într-o clasă. În limbajul conceptului exprimat sub forma unor cuvinte individuale sau a combinațiilor lor. Judecata este o formă de gândire care reprezintă legătura dintre concepte. În limbă, ea este exprimată într-o propoziție narativă. Inferența este o formă de gândire în care noi cunoștințe derivă din declarațiile inițiale (judecăți).
Sensul și raŃionalul în cogniŃie sunt interconectate, cum sunt legate fenomenul și esenŃa.
Structura cunoașterii se deosebește prin explicație și înțelegere ca două proceduri complementare. În procesul de explicare, unele cunoștințe sunt folosite pentru a explica altele. O explicație este însumarea unui fapt sau a unui fenomen concret în cadrul unei generalizări. Există explicații structurale care răspund la întrebarea cum este structurat obiectul; explicații funcționale care răspund la întrebarea cum funcționează obiectul; explicații cauzale, răspunzând la întrebarea, de ce a apărut acest fenomen. Explicația stabilește legături puternice și profunde între sistemele de cunoaștere, permite anticiparea situațiilor viitoare.
Procedura înțelegerii este legată de conceptul de "înțeles", cu înțelegere. Înțelegerea este o adevărată mișcare a simțurilor, o stăpânire practică a sensurilor. Înțelegerea este căutarea sensului.
În procesul de cunoaștere, împreună cu operațiunile raționale, participă, de asemenea, creativitatea și intuiția irațională. Creativitatea este un proces care creează valori materiale și spirituale noi calitativ. În procesul creativității, oamenii fac decizii neobișnuite și neobișnuite. Creativitatea este imposibilă fără rațiune, dar nu este acoperită doar de raționalitate. Creativitatea, care scapă subconștient sau inconștient, în cele din urmă la nivelul rezultatelor, poate fi inclusă în activitatea rațională. Cea mai importantă caracteristică a cunoștințelor creative este abilitatea de a crea și rezolva situații problematice.
Cel mai important mecanism al creativității este intuiția. Ideile noi apar nu numai ca urmare a raționamentului logic, ci și inconștient, brusc, direct. Intuiția este cunoașterea directă, inconștientă. Intuiția este liberă de stereotipuri, are o mulțime de libertate de conexiuni asociative.
Astfel, cunoștințele și creativitatea sunt legate în mod inextricabil.
Scopul procesului cognitiv este obținerea adevărului.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: