Nu a pierdut cumpătul, așa cum se spune, Roma și nu a așteptat sfârșitul procesului-verbal și a fugit în biroul său. Se așeză la masă și se uită la chervontele magice care se aflau în fața lui, cu ochi inflamați. Mintea directorului financiar a mers pentru motiv. Afară, a existat un zgomot constant. Publicul a ieșit din clădirea Variety pe stradă. Înainte de zvonul extrem de agravat al directorului financiar, un sunet de poliție distinct suna brusc. În sine, nu promite niciodată ceva plăcut. Și când a fost repetat ajutorul ei a venit altul, mai autoritar și lung, iar apoi sa alăturat și de râs în mod clar audibil, și chiar unele huiduială, trezorier a dat seama imediat că strada a fost realizat ceva scandalos și murdar. Și asta e modul în care aceasta ar fi de dorit să-l respingă, este strâns legată de o sesiune de grețoasă a produs un magician negru și asistenții săi. Directorul financiar sensibil nu a fost deloc confundat.
De îndată ce aruncă o privire pe fereastra de pe strada Sadovaya, fața îi se răsuci și nu șoptește, dar șuieră:
În lumina strălucitoare a celor mai puternice lămpi stradale, a văzut pe trotuar, sub el, o doamnă într-un tricou și pantaloni de purpuriu. Totuși, pe capul doamnei era o pălărie și în mâinile unei umbrelă.
În jurul această doamnă, într-o stare de confuzie totală, apoi ghemuit, apoi se rupe departe de a scăpa de undeva, mulțimea anxios, pune în circulație râs, care au trecut prin frig trezorierul spate. Aproape doamnelor aruncat unii cetățean care smulge de pe haina lui de vară și de emoție nu face față cu manșonul, în care brațul este blocat.
Strigând și răcnește râs și auzit de la un alt loc - și anume de la intrarea din stânga, și, întorcându-se spre cap, Grigori Danilovici a văzut-o a doua doamnă în lenjerie roz. Ea a sărit de pe pod pe trotuar, încercând să se ascundă în intrare, dar a fost blocat de către publicul urmează calea ei, iar biata victimă a frivolității și pasiunea lui pentru găteli, înșelat de Fagot blestemat, a vrut doar un singur lucru - să se scufunde în pământ. Polițistul s-au grabit la nefericitul fluierele de aer sfredelitorul, dar pentru un polițist grăbindu unii oameni veseli tineri din capace. Ei au fost cei care au dat acelasi ras si acelasi ras.
Un bărbat cu păr blând, cu părul părtic, a zburat la primul dressing și, cu o mișcare, a asediat asediul calului osos. Fața bărbatului a zâmbit fericit.
Romanul și-a bătut pumnul pe cap, a scuipat și a sărit pe fereastră.
Se așeză o vreme la masă, ascultând strada. Fluierul la diferite puncte a ajuns la o putere mai mare, și apoi a început să scadă. Scandalul, spre surprinderea lui Rimsky, a fost lichidat într-un fel neașteptat de repede.
Era timpul să acționăm, a trebuit să bem o cupă amară de responsabilitate. Aparatul a fost stabilit în timpul celui de-al treilea departament, a fost necesar să sune, să informați despre incident, să cereți ajutor, să vă întoarceți, să aruncați totul pe Likhodeev, să vă protejați și așa mai departe. Ugh, ești diavolul! De două ori, regizorul frustrat și-a pus mâna pe tub și de două ori a luat-o. Și dintr-o dată, în tăcerea moartă a biroului, aparatul izbucni într-un zgomot direct în fața directorului financiar, și se tremura și îngheța. "Dar nervii mei s-au supărat cu adevărat", se gândi el și luă telefonul. Apoi a reculat imediat din ea și a devenit mai alb decât hârtia. O voce feminină liniștită, în același timp insinuantă și depravată, a șoptit în receptor:
- Nu sunați, Roman, nicăieri, va fi rău.
Tubul a fost imediat gol. Sensându-și tremurul în spate, directorul financiar scoase telefonul și se uită înapoi la fereastra din spatele lui, din anumite motive. Prin ramurile rare ale ramurii arțarului, care a fost încă acoperit, a văzut că luna se desfășura într-un nor transparent. Într-un fel înțepenit la ramuri, Rimsky se uita la ele și cu cât se uita mai mult, cu atât mai puternic și mai puternic a fost prins de frică.
Făcând un efort peste el, directorul financiar își întoarse capul de pe fereastra luminată de lună și se ridică. Nu mai era vorba de chemare, nu mai putea fi mai mult, iar acum directorul financiar se gândea doar la modul în care putea să iasă din teatru cât mai curând posibil.
Ascultă: clădirea teatrului era tăcută. Roman își dădu seama că de mult timp fusese singur în cel de-al doilea etaj, iar frica irezistibilă a copilului ia luat-o la acest gând. Fără să se rătăcească, nu se putea gândi la faptul că acum va trebui să meargă singur pe coridoarele goale și pe scări. El a luat din mers furios de pe masa chervontsy hipnotizator, le-a ascuns într-o servietă și a fugit cel puțin să se încurajeze. Tusea a ieșit răgușită, slabă.
Și i se părea că, sub ușa biroului, a fost brusc tras de umiditate putredă. Tremurul trecu pe spatele directorului financiar. Apoi ceasul a lovit în mod neașteptat și a început să bată miezul nopții. Și chiar și lupta a provocat un frison în directorul financiar. Dar, în cele din urmă, inima lui a căzut când a auzit că cheia engleză se întoarse ușor în încuietoarea ușii. Strângând portofoliul cu mâinile ude și reci, directorul financiar a simțit că dacă acest rugină ar fi continuat în puț mai mult timp, el nu ar rezista și ar fi strigat.
În cele din urmă, ușa și-a îndepărtat eforturile cuiva, și Varenukha a intrat în birou în tăcere. Când Roman se ridică, se așeză în fotoliu, pentru că picioarele lui erau îndoite. Tragând aer în piept, el a zâmbit ca și când cu un zâmbet îngrozitor și a spus liniștit:
- Dumnezeule, cum m-ai speriat!
Da, această apariție bruscă ar putea speria pe oricine, dar totuși a fost o mare bucurie în același timp. A fost cel puțin un sfat în acest caz complicat.
- Ei bine, vorbește repede! Ei bine! Ei bine! - Crăciunul Roman, agățat de acest sfat, - ce înseamnă toate acestea?
- Iartă-mă, vă rog, "nou-venitul a răspuns cu voce goală, închizând ușa", credeam că ați plecat deja.
Și Varenukha, fără să-și scoată capul, sa dus la fotoliu și sa așezat pe cealaltă parte a mesei.
Trebuie să spun că răspunsul lui Varenukha a fost o ușoară ciudățenie, care a lovit imediat directorul financiar, în sensibilitatea căruia ar fi putut să-l contrazică cu seismograful oricărei dintre cele mai bune stații din lume. De ce? De ce a mers Varenukha la biroul directorului financiar, dacă credea că nu era acolo? Până la urmă, are propriul birou. Acest timp. Și al doilea: de la intrarea lui Varenukha în clădire, el a trebuit în mod inevitabil să se întâlnească cu unul dintre slujitorii de noapte și a fost anunțat tuturor că Grigori Danilovici ar rămâne în biroul său de ceva timp.
Dar, de mult timp, despre această ciudățenie, directorul financiar nu a început să se gândească. Nu înainte de asta.
- De ce nu ai sunat? Ce înseamnă acest pătrunjel cu Yalta?
- Ei bine, ceea ce am spus, a fost smuls, ca și când ar fi tulburat de un dinte bolnav, răspunse administratorul, îl găsi într-o tavernă din Pușkin.
- Ca și în Pushkin. Este aproape de Moscova? O telegramă din Yalta?
- Ce este acolo, în iad, Yalta! Napoleil Pushkin telegraf, și a început să fie atât de rușine, inclusiv trimiterea de telegrame marcate "Yalta."
- Da. Da. Ei bine, bine. - nu vorbea, ci cum cânta romanul. Ochii i se aprinseră cu o lumină gălbuie. În capul meu era o imagine festivă a ștergerii lui Stepa de la serviciu. Eliberare! Lansarea mult așteptată a directorului financiar din acest dezastru în persoana lui Likhodeev! Dar poate că Stepan Bogdanovici va face ceva mai rău. - Detalii! a spus Rimsky, bătând greutatea pe masă.
Și Varenukha a început să spună detaliile. Numai când a apărut la locul unde a fost trimis de directorul financiar, a fost imediat primit și ascultat cu atenție. Nimeni, desigur, nu sa gândit la posibilitatea ca Stepan să fie în Yalta. Toată lumea a fost imediat de acord cu sugestia lui Varenukha că Likhodeev, desigur, în Yalta din Pushkin.
- Unde este acum? administratorul a agitat directorul financiar agitat.
- Ei bine, unde ar trebui să fie, "răspunse administratorul cu un zâmbet uriaș," firește, în stația de răsturnare ".
- Ei bine, bine! Aw, mulțumesc!
Varenukha și-a continuat povestea. Și cu cât povestea mai mult, cu atât mai luminată lanțul lung de rudenie și urâțenie a lui Likhodeev se desfășura în fața directorului financiar și fiecare legătură ulterioară din acest lanț era mai rea decât cea anterioară. Ce merita macar sa dansezi beat intr-o imbratisare cu operatorul de telegraf pe gazonul din fata telegrafului lui Pushkin, la sunetele unei armonici care dormea! Rasa pentru unii cetățeni, scârțâind de groază! O încercare de a lupta cu un barman în Yalta în sine! Împrăștierea cepei de primăvară pe podeaua aceluiași "Yalta". Defalcarea a opt sticle de alb uscat "Ai-Danil". Părăsirea tejghelei la șoferul de taxi, care nu dorea să-i dea lui Stepa o mașină. Amenințarea de arestare a cetățenilor care au încercat să oprească stepele de murdărie. Pe scurt, o groază întunecată.
Stepa era cunoscut în cercurile de teatru din Moscova și toată lumea știa că acest om nu era un dar. Dar tot ceea ce ia spus administratorul despre el, chiar și pentru Stepa era prea mare. Da, prea mult. Chiar și foarte mult.
Ochii înțepați ai lui Rimsky de-a lungul mesei s-au prăbușit în fața administratorului, iar cu cât vorbise mai departe, cu atât ochii deveniseră mai întunecați. Cele mai vitale și colorate au devenit acele vile detalii pe care administratorul le-a folosit pentru a-și acoperi povestea. cu atît mai puțină încredere a naratorului directorului financiar. Când Varenukha a spus că Stepan lăsa să se meargă atât de departe încât să încerce să reziste pe cei care au venit după el să-l aducă înapoi la Moscova, CFO știa deja că tot ceea ce spune el se întoarce la miezul nopții administratorul, toate - o minciună! Se află de la primul la ultimul cuvânt.
Varenukha nu a mers la Pushkino, iar Stepan nici nu era în Pushkin. Nu era un telegrafist beat, în tavernă nu era nicio sticlă spartă, Stepa nu era legată de funii. - Nimic din asta nu a fost.
De îndată ce trezorier a confirmat în ideea că un administrator mințea, se tem sa strecurat peste corpul său, începând cu picioarele, și de două ori din nou, părea CFO că a fost tras pe podea umezeala malarial putredă. Niciodată pentru un moment și ia ochii de administrator, într-o zvârcolire ciudat în scaunul său, tot încercând în același timp să nu iasă din lampă de masă umbra albastră ca o surpriză să se ascundă în spatele presupusei de lumina interferarea becuri ziarul său - gândul trezorier al un singur lucru, ce înseamnă toate acestea? De ce a intrat într-o clădire pustie și tăcută administratorul care se întorsese la el atît de imprudent? Și conștiința pericolului, pericol necunoscut, dar teribil, a început să tortureze sufletul directorului financiar. Pretinzand nu pentru a observa administratorul subterfugii și să se concentreze cu ziarul, trezorier a văzut fața lui, aproape nu mai asculta ce țeseau Varenukha. Era ceva ce părea chiar mai mult decât inexplicabilă dintr-un motiv necunoscut a inventat poveste calomniatoare despre aventuri în Pushkino, și că ceva a fost schimbarea de administrator aspect și maniere.
După cum a tras nici un capac vizor de rață peste ochi, pentru a arunca o umbră pe față, indiferent de modul în care sa transformat foaia de ziar - CFO ar putea vedea o vânătaie uriașă pe partea dreaptă a feței din apropierea nasului. În plus, un administrator plin cu sânge, de obicei, era acum palid paloare nesănătoasă calcaroasă, și gâtul lui în noaptea sufocantă pentru un motiv oarecare a fost înnodată vechi eșarfă în dungi. Dacă adăugăm la acest lucru care apare la managerul în timpul absenței sale mod dezgustător prisasyvat și jart buzele lui, o schimbare bruscă în voce, care a devenit plictisitoare și dur, hoție și lașitate în ochi - poți spune cu siguranță că Ivan Savelievich Varenukha devenit de nerecunoscut.
Altceva îi îngrijora pe directorul financiar, dar, exact, nu putea să înțeleagă, indiferent cât de tensionat era creierul său inflamat, indiferent cât de greu sa uitat la Varenukha. Un lucru pe care ar fi putut să-l spună era că era ceva neobișnuit, nefiresc în această legătură a administratorului cu un scaun familiar.
- Ei bine, în cele din urmă ne-au învins, au încărcat-o în mașină "Varenukha bâzâia, privindu-se din spatele foii și acoperind vânătaia cu palma.
Roman își întinse brusc mâna și, palmă mecanic, în timp ce juca cu degetele pe masă, apăsă butonul unui clopot electric și o măsura.
Într-o clădire goală, veți auzi cu siguranță un semnal clar. Dar nu a existat nici un semnal, iar butonul a coborât fără viață în tabla mesei. Butonul a murit, clopotul a fost răsfățat.
Trucul directorului financiar nu a scăpat de Varenukha, care a cerut să-și bâjbâie și în ochii lui a strălucit un foc evident furios:
- De ce sunați?
- Din punct de vedere mecanic ", a răspuns directorul financiar, a scos mâna și, la rândul său, a întrebat cu voce neclară:" Ce-i asta pe față? "
- Mașina sa aplecat, a lovit mânerul ușii ", răspunse Varenukha, privind în depărtare.
"Minte!" exclamă directorul financiar mental. Apoi, brusc, ochii i se lărgiră și deveniseră complet nebuni și se uită la spatele scaunului.
În spatele scaunului, pe podea, stăteau două umbre încrucișate, una mai groasă și mai neagră, cealaltă slabă și gri. În mod clar vizibil pe podeaua scaunului umbră și a subliniat picioarele lui, dar pe spate pe podea nu a fost umbra capului Varenukha, precum și în picioare nu avea picioare de administrator.
"El nu aruncă o umbră!" Rimsky strigă disperat. Era cutremurat.
Varenukha se uită încontinuu, urmărind privirea nebună a lui Rimsky, în spatele scaunului și își dădu seama că era deschis.
Sa sculat din scaunul său (același lucru a fost și directorul financiar) și sa retras din masă, ținându-și servieta în mână.
- Ghicit, la naiba! A fost întotdeauna smyshlen - rânjind răutăcios fata complet trezorier, a declarat Varenukha, dintr-o dată a sărit de pe scaun la ușă și sa mutat rapid în jos butonul unui castel englezesc. CFO frenetic privi în jur, pas cu pas spre fereastra care duce la grădină, iar în fereastra, umple luna, a văzut lipit pe fața de sticlă cu o fată goală și brațul ei goale, prosunuvshuyusya fereastra și a încercat să deschidă valva de jos. Cel superior era deja deschis.
Roman credea că lumina din lampa de birou a ieșit și că biroul se îndoia. Rimsky a înghețat cu un val de gheață, dar din fericire pentru el însuși, a predominat și nu a căzut. Restul forței a fost suficient pentru a șopti, dar nu striga:
Varenukha, ușa de gardă, a sărit lângă ea, a rămas multă vreme în aer și se mișca în ea. Cu degetele lui strâmbe, el a fluturat pe Rimsky, s-a spintecat și a lovit cu ochiul la fata din fereastră.
Ea se grăbea, lipi un cap roșu pe fereastră, întinse cât se poate de mult, unghiile începură să zgâriască șurubul de jos și să scuture cadrele. Mâna începu să se prelungească, ca de cauciuc, și acoperită cu verdeață de cadavru. În cele din urmă, degetele verzi ale morților au apucat capul șurubului, l-au întors, iar cadranul a început să se deschidă. Romanul țipă ușor, se aplecă pe perete și își puse servieta ca un scut. Înțelegea că a venit moartea lui.
Rama se deschise larg, dar în loc de noaptea de prospețime și de parfum de tei, mirosul pivniței izbucni în cameră. Decedatul a intrat în pervazul ferestrei. Roman a văzut în mod clar pe piept pete de piele.
Și la acea dată, un strigăt plin de bucurie, neașteptat, de un cocoș a zburat din grădină, din acea clădire joasă din spatele galeriei, unde păsările care au participat la programe au fost păstrate. Un cocoș antrenat în gât a cedat, anunțând că zori vin în Moscova din est.
Furia furioasă distorsionase fața fetei, ea dădu o blestemă răgușită, iar Varenukha la ușă răsună și căzu din aer în podea.
Cocoșul a cedat din nou, fata a dat clic pe dinți și părul ei roșu sa ridicat la capăt. Cu cel de-al treilea țipăt al unui cocoș, sa întors și a ieșit afară. Și după ea, sărind în sus și întinzându-se orizontal în aer, asemănătoare unui cupid care zboară, înotă încet prin fereastră prin biroul lui Varenukha.
Gray ca zăpada, fără un singur păr negru, bătrânul, încă roman, alergă spre ușă, desface butonul, deschide ușa și se repezi să alerge de-a lungul coridorului întunecat. La rândul său, pe scări, a gemut de frică, a vrut să treacă cu trenul, iar scara aprinse. Pe scări, bătrânul tremurând, tremurând, căzu, pentru că credea că Varenukha îl căzu ușor.
Râzând jos, Roman a văzut un bărbat la datorie, adormit pe un scaun lângă biroul de bilete din hol. Roman a alunecat peste el pe vârfuri și sa strecurat în ușa principală. Pe stradă, a devenit oarecum mai ușor pentru el. Era atât de treaz, încât, ținându-și capul, reuși să-și dea seama că pălăria îi rămăsese în birou.
Devine de la sine înțeles că după el nu sa întors, dar, gâfâind, a alergat pe o stradă largă spre colțul opus lângă cinematograf, aproape de care se afla o lumină slabă roșiatică. Un minut mai târziu el era deja lângă el. Nimeni nu a avut timp să intercepteze mașina.
- La curierul Leningrad, vă dau ceai, respirație puternică și ținând-o în inimă, a spus bătrânul.
- Mă duc la garaj ", răspunse șoferul cu ură și se întoarse.
Apoi Roman își desfăcu servieta, scoase cincizeci de ruble și le dădu spre șofer ferestrele deschise.
După câteva clipe, o mașină zgomotoasă, ca un vârtej de vânt, zburară peste inelul Sadovaya. Sedoka răsună pe scaun, iar în fragmentul oglinzii agățat în fața șoferului, Rimsky văzu acei ochi veseli ai șoferului, apoi cei nebuni.
După ce a ieșit din mașină în fața clădirii stației, Roman a strigat primului bărbat în șorțul alb și cu insigna:
Un bărbat cu o insignă, privindu-se înapoi la ceasul strălucitor, se rupse din mâinile lui Roman chervontsi.
Cinci minute mai târziu, din spatele cupola de sticlă a stației dispăruse curierul și dispăruseră complet în întuneric. Cu el, împreună, și cu Romanul.
Articole similare
-
Booties - picioare mici - o clasă de master - tricotat pentru copii - țara mamei
-
Noi facem o coafura din panglica "melc" - un tutorial video (clasa de master) parul cum
Trimiteți-le prietenilor: