Foto: E.Razumny / pentru Vedomosti
Protestele care au început după alegerile pentru Duma de Stat au stârnit euforia printre mulți. Pe străzi se părea că autoritățile speriate ar îndeplini orice cerință. Cu toate acestea, euforia a trecut, iar frica puterii a trecut: a devenit clar că pentru a câștiga este necesar nu numai să cerem, dar și să oferim. Acum vine etapa cea mai interesantă: opoziția va trebui făcută astfel încât cererile ei să fie percepute de elită drept propuneri tentante. De fapt, va avea un truc amuzant - de a mitui persoana coruptă fără ajutorul banilor.
Vestea bună este că astăzi în Rusia există din nou un consens privind vectorul schimbărilor politice necesare. Există o cerere serioasă din partea publicului pentru îmbunătățirea calității serviciilor publice, reducerea corupției și îmbunătățirea mediului instituțional global. Cea mai activă și educată parte a cetățenilor și-a dat seama deja, iar majoritatea absolută este conștientă în următorii doi ani că toate aceste schimbări sunt imposibile fără liberalizarea politică și lichidarea monopolului politic al clanului conducător.
Când în urmă cu 20 de ani, tranziția spre democrație a avut loc în Africa de Sud, oportunitatea inițială de transformare fără vărsare de sânge evolutiv al sistemului politic au fost mult mai mici decât în Rusia de azi. Africa de Sud se afla de fapt în pragul războiului civil. În deceniul precedent de confruntare politică, și pe această parte, iar pe de altă parte, practicat asasinate, acte teroriste, ciocnirile de câmp deschis, poliția și diverse oficiali ai regimului de apartheid a comis mai multe crime împotriva umanității. Practic, toate activele economice ale țării erau în mâinile a 15% din populația albă. Nelson Mandela însuși a petrecut 27 de ani de închisoare. Avea multe motive pentru revolta personală pentru elita albă.
Toate acestea, cu toate acestea, nu a împiedicat Congresul Național African, în scopul de a ajunge la un compromis pentru a conveni cu privire la adoptarea legii privind amnistia tuturor oficialilor guvernamentali care au comis crime în timpul perioadei de apartheid, precum și de a oferi garanții ale inviolabilității proprietății private a populației albe. Trebuie să se înțeleagă că, fără amnistiere și garanții, transferul de putere fără sânge ar fi imposibil. Mai mult, după ce Mandela a fost ales președinte, ultimul președinte al epocii apartheidului, Frederic de Klerk, a fost vicepreședinte pentru el încă doi ani.
Evident, implementarea unei astfel de amnistii va fi foarte nepopulară, mai ales în cercurile opoziției radicale. Cu toate acestea, dacă plecarea de la răspundere a câtorva mii de infractori și hoți va fi o plată pentru soluționarea fără cruzime a crizei politice și a democratizării țării, aceasta este, în general, o afacere bună. În plus, adevărații lideri politici ar trebui să fie capabili nu numai să strige sloganuri populiste, ci și să-și asume responsabilitatea pentru deciziile politice nepopulare.
Se pare că ar trebui să se ajungă la un acord social privind noile reguli ale vieții politice dintre reprezentanții moderați ai guvernului și reprezentanții moderați ai opoziției. Discuția asupra amnistierii generale și a garanțiilor politice va facilita, pe de o parte, implicarea celor dintâi și, pe de altă parte, separarea celui de-al doilea de radicalii care nu sunt interesați de dezvoltarea pașnică a evenimentelor.
Este necesar să negociem într-o situație în care nu este clar cine sprijină majoritatea. Dacă negocierile sunt amânate până când favoritul următor al alegerilor devine evident, se vor ajunge la acorduri cu privire la destinele personale ale unor politicieni specifici și nu la formarea unor instituții politice stabile. Este necesar să se convină asupra noilor reguli ale jocului cu mult înainte de primele alegeri prezidențiale echitabile, nu este încă clar ce mecanism va fi mai avantajos pentru acest sau acel candidat. Dacă vrem schimbări evolutive netede, va trebui să acceptăm o perioadă de tranziție destul de lungă.
Având în vedere cele de mai sus, propunem unui cerc larg de forțe de opoziție să se pună de acord asupra unei liste scurte, concrete și, mai important, realiste, a cererilor pur politice, a căror realizare o vom colabora în mod consistent. De asemenea, este necesar să se convină asupra unui set de obligații pe care opoziția este gata să le asume la finalizarea perioadei de tranziție. Toate acestea ar trebui să fie formalizate sub formă de cartă sau "foaie de parcurs" cu un număr mare de semnatari. Dacă un astfel de document devine un subiect de largă consens public, acesta poate servi drept bază pentru negocierile cu autoritățile și viitorul contract social. Apariția lui va da în sfârșit un răspuns semnificativ la întrebarea a ceea ce opoziția încearcă să obțină.
În concluzie, vreau să înveselească pe toți cei care vor face o muncă grea pentru a transforma țara noastră într-un stat democratic prosper.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: