Misiunea noastră este de a aduce înapoi sensul de Acasă
"Cine a dat naștere unei maimuțe?"
Copiii mici, întrebându-se cum au apărut, întrebați această întrebare ad infinitum:
- Mamă, mi-ai dat naștere, dar cine te-a născut?
- Bunica.
- Și cine a dat naștere bunicei mele?
- Bunica.
- Și cine a dat naștere străbunii?
- Mare-stră-bunica.
Și așa mai departe.
Ca urmare, mama este obligată să explice copilului despre maimuță.
Dar, din nefericire, o pedigree atât de lungă nu poate fi întotdeauna văzută în cuvinte, în știința etimologică există multe pete albe, deși oamenii de știință au făcut deja multe descoperiri. Să încercăm să ne dăm seama cine a "născut" pe nimeni.
Distribuția limbilor slavice orientale
Acum nu este nimeni nou că limbile sunt unite în anumite grupuri. De mult timp sa aflat că un ucrainian poate înțelege limba rusă și că Belarusii înțeleg limba noastră în multe feluri. Aceste rude apropiate se numesc limbi slavice orientale.
Alte două ramuri sunt legate de limbile slave:
1) Vest slavă (poloneză, cehă, slovacă, Kashubian (care se vorbește într-o zonă mică din nordul Poloniei) și două limba sorb (sau serboluzhitskih) - sorabe inferior verhneluzhitsky și distribuite în mici zone din estul Germaniei;
2) Sud-slav: limba sârbo-croată (vorbită în Iugoslavia, Croația și Bosnia-Herțegovina), slovenă, macedoneană și bulgară.
Dar limbajul slavonic sau protoslavic, la care sunt derivate toate limbile slave moderne, a dispărut fără urmă, nu există nici o limbă scrisă a unei astfel de rețete. Sursele din vechea Biserică Slavonă (limba slavonă) și limba veche rusă sunt păstrate în Rus, care sunt cele mai valoroase materiale pentru munca etimologilor.
Mult mai norocos, de exemplu, grupul de limbi romanice (italiană, spaniolă, portugheză, franceză, română etc.), care a păstrat prefectul comun, care este latin.
Multe grupuri mari de limbi au corespondențe lexicale și gramatice comune. Sa constatat, așa cum am menționat deja, în secolul al XIX-lea, când au studiat sanscrită. A avut multe în comun cu limbile străvechi grecești, latine, vechi iraniene, germanice, baltice, slavice și alte limbi. Primul care a observat asemănarea dintre limba sanscrită și cea europeană a fost comerciantul și călătorul florentin Filippo Sassetti (1540-1588). Principalele figuri ale descoperirilor importante ale secolului XIX. care au condus la crearea unor gramatici comparativ-istorice, au fost Franz Bopp, R.K. Rask, J. Grimm și V.fon Humboldt.
Ca rezultat al muncii minuțioase a oamenilor de știință, sa stabilit că grupurile de limbi enumerate sunt legate între ele. Acest lucru este demonstrat, de exemplu, o comparație a mai multe cuvinte comune omenirii: noaptea - naktis [nAktis] (Lituania) - nox [Knox] (limba latină) - Nyx [Nix] (greacă) - nakt [naktam] (veche indiană), etc. .
Deoarece aceste limbi au fost distribuite la momente diferite în India (sanscrită) și în Europa, ele au fost numite limbi indo-europene. Acum se consideră că acest nume este condiționat, dar este încă fixat în cel mai răspândit grup de limbi din lume. Familia indo-europeană la etapa actuală include dragoste, germană, celtice, baltice, slavă, Tocharian, indian, iranian, armeana, Anatolian (hitita-Luwian), greacă, grupuri de limbă albaneză și italice. Cu toate acestea, grupurile anatoliene, tochariene și italiene sunt reprezentate doar de limbi moarte.
Ca limbile indo-europene sunt unite pe baza comunității, oamenii de știință au ajuns la concluzia că au avut un strămoș care a jucat astăzi etimologia de logică și euristică (încercare și eroare) structura.
Astfel, inițial etimologia ca știință se bazează pe 2 început: istorică (cunoașterea originii limbilor, inclusiv în epoca pre-alfabetizați) și comparativă (atunci când găsirea apariția multor cuvinte ajută la compararea limbilor înrudite).
Referințe:
1) "Dictionar encyclopedic lingvistic";
2) Otkupshchikov Yu.V. "La originile cuvântului: povestiri despre știința etimologiei".
Trimiteți-le prietenilor: