Scopul principal al muncii psiho-corupŃionale este acela de a crea condiŃii optime pentru adolescenŃi de a forma mecanisme de coping în concordanŃă cu locul celei mai puŃine rezistenŃe a fiecărui tip de accentuare a caracterului.
Psihoterapia în grup rezolvă următoarele probleme:
instruirea mecanismului de coping cu influențe patogene care au loc în locul celei mai puțin rezistente prin accentuarea caracterului;
creșterea sentimentului de responsabilitate pentru comportamentul cuiva;
căutarea unor modalități de re-adaptare a familiei; prelungirea orizontului de timp;
distrugerea protecției psihologice infantile;
prevenirea desocializării adolescenților
O componentă importantă a programului psiho-corecțional este lucrul cu familia adolescentului.
Comportamentul de dependență poate fi suportat de familie:
îndeplinirea funcției de stabilizare a familiei;
apar sub influența tendințelor emancipatoare ale adolescentului;
compensarea nevoilor blocate;
poate fi un mijloc de protecție psihologică în copilărie
Sarcina psihologului este de a afla sensul "simptomului" din cadrul familiei și de a încerca să optimizeze funcționarea acestuia.
CAPITOLUL IV. ASISTENȚA PSIHOLOGICĂ A COPIILOR ȘI ADOLESCENȚILOR ÎN SITUAȚIILE DE CRIZĂ
4.1. Criza psihologică și tipurile de criză și situații critice la copii și adolescenți
Fiecare psiholog își dă seama că situațiile de criză și crizele sunt la fel de diverse ca și viața unei persoane.
Principalele tipuri de crize pe care nu le poate trece sunt după cum urmează:
Crizele în starea de spirit;
Crizele de semnificație a vieții;
Criza este starea unei persoane în timp ce își blochează activitatea de viață intenționată într-un moment discret de dezvoltare a personalității.
Atât teoreticienii cât și practicienii cred. că într-o situație de criză, atunci când încerci să stăpânești o stare stresantă, o persoană se confruntă cu un anumit tip de supraîncărcare fizică și psihologică.
Tensiunile și stresul emoțional pot duce fie la stăpânirea unei noi situații, fie la perturbarea și înrăutățirea performanțelor funcțiilor vitale.
În literatura internă și străină există diferite clasificări ale situațiilor:
- situații critice (FE Vasilyuk 1984);
- conflicte, situații de pericol fizic, situații de incertitudine (K. Levin 1935);
- situații de viață afectivă (FV Bassin 1972);
- situații conflictuale care duc la o criză psihologică (AG Ambrumova 1981);
Criza este o situație în care o persoană se confruntă cu un obstacol în realizarea unor obiective importante de viață și când nu poate face față acestei situații cu ajutorul mijloacelor obișnuite.
a) L ichnostnoe - care formează un conflict intern împământat caracteristici de personalitate characterologic și vine în primul rând, indiferent de siguranță, chiar la acel moment situația externă; Numai atunci conflictele interne de tensiune mentală începe să se modifice forma comportamentului uman și de interacțiune, creând motive și motivele pentru deteriorarea situației externe și ajustarea acesteia în conflict, până la stres;
b) cu ituatsionnoe - apare sub forma unei varietăți de factori externi adverse stimuli stresante care intră pe teren de lucru vag mecanisme de protecție ale psihicului, o toleranță scăzută pentru stres emoțional.
În consecință, putem distinge două grupuri de situații critice:
1) situații obiective, determinate de condițiile externe;
2) situațiile sunt obiective, determinate de natura percepției, precum și de trăsăturile individuale-tipologice ale unei persoane.
Analiza literaturii psihologice arata. că situațiile sunt reale sau potențial având un rezultat negativ pentru individ, pot fi împărțite în două clase:
1. Situații datorate caracteristicilor și condițiilor subiectului.
F. Bassin a evidențiat "situații de viață afectatoare", adică situații de stres emoțional. Acestea conduc la apariția traumei psihologice, care:
afectează cele mai importante valori personale;
încalcă măsurile de protecție psihologică;
să creeze incertitudine ori de câte ori este necesară o prevalență a atitudinilor stabile față de mediu.
AG Ambrumova conectează situația de criză cu o experiență și reacții intrapersonale. El subdivide reacțiile situației în șase tipuri:
1. Reacția dezechilibrului emoțional.
2. Reacție situațională pesimistă.
3. Reacție situațională pesimistă.
4. Reacția situației de demobilizare.
5. Reacția situației opoziției.
6. Reacția situației dezorganizării.
sursă emotiogenic situată în mediul care afectează oamenii și este o certă „semnificație“ pentru el, și creează astfel de sol konfliktoobrazuyuschuyu;
trăsături individuale-tipologice ale personalității, care determină componenta intrapersonală a dezvoltării dinamicii critice. Acest element poate fi reprezentat de direcția personalității și poate fi exprimat într-un tip de comportament activ sau pasiv adaptiv;
percepțiile individuale - cognițiile situației, care reprezintă o imagine "subiectivă" a situației critice. Dacă o persoană percepe o situație, o interpretează și o caracterizează ca fiind critică, atunci presupune că subiectul are ideea că aceasta este o situație critică pentru el.
Motivele pentru identificarea situației critice pot fi:
concepte de nevoi - în funcție de necesitate, motivul este blocat;
stres mental intern;
reacții individuale situaționale;
modele de răspuns individual - stereotipuri comportamentale.
O situație critică generează următoarele contradicții, contribuind la dezvoltarea comportamentului deviant la adolescenți:
1. Contradicția imaginii "Eu" - apare în momentul în care sentimentul unei "pierderi de sine" a unei persoane nu a venit încă "să se găsească". Contradicția semnificațiilor și a conținutului acestora; ca urmare, există un sentiment de semnificație.
2. Contradicția intrapersonală care apare într-o situație critică este însoțită de o "depășire a experienței" a lui însuși și a situației în ansamblu. Aceasta duce la transformarea personalității.
3. Coliziunea psihologică a adolescentului și comportamentul său deviant sunt determinate de această transformare, înrădăcinată în situația critică a existenței sale.
4.2. Experiență - depășirea situațiilor critice ca factor de diagnosticare și corectare a comportamentului deviant al adolescenților
De la apariția unei situații critice. o persoană intră într-o relație dinamică cu ea, care este reprezentată ca un proces de experiență (FE Vasilyuk, 1984).
În consecință, experiența situațiilor critice este activitatea individului - o activitate care are ca scop depășirea acestora.
Co-operarea este o experiență de coping, scopul căreia este de a realiza o adaptare realistă a subiectului la mediul înconjurător, permițându-i să-și satisfacă nevoile - depășind situațiile critice.
Experiența unei situații critice poate fi diagnosticată de parametrul "stări mentale". care include:
1) stările subdepresive;
2) starea cercului fobic;
3) starea stresului neuropsihic (emoțional).
Analiza rezultatelor studiului arată. că pentru 79,9% dintre subiecții subdepresivi se pronunță,
pentru 13,8% dintre subiecții cu expresie scăzută, absența acestor afecțiuni este observată la 6,15% din adolescenți.
Există, de asemenea, o legătură între reacțiile de demobilizare, dezorganizare și starea stresului neuropsihic (emoțional).
Această condiție este exprimată pentru 75,3%, scăzută în 10,7% și nu este exprimată în general la 15,3% dintre subiecți.
Stările cercului fobic depind de anxietatea personală. Anxietatea personală are un nivel ridicat de 41,8%, moderată
(medie) la 43,6% dintre adolescenți și un nivel scăzut la doar 14,5% dintre subiecți.
Mecanismul de apariție a comportamentului deviant la adolescenți pot fi rezumate după cum urmează: interacțiunea unui adolescent cu o situație critică ca o combinație de evenimente duce la anxietate situațională starea de stres psihic (emoțional), cerc fobică, precum și de stat subdepressive, provocând care sunt însoțite de o astfel de reacții situaționale, cum ar fi : dezorganizare, demobilizare, pesimism
4.3. Asistență psihologică pentru copiii și adolescenții afectați
Violența este o astfel de atitudine, tratamentul unei persoane cu alta, care încalcă dreptul celuilalt de a fi o persoană.
Violența în familie - un sistem de comportament al unei persoane pentru a menține puterea și controlul asupra unei alte persoane în diferite moduri (izolare, intimidare, manipulare, amenințări, abuz emoțional, abuz economic, abuz fizic, abuz sexual).
Potrivit experților, putem distinge trei domenii principale de relații în care, pe de o parte, socializarea copiilor apare, pe de altă parte, copilul este expus riscului de violență:
sfera educației, instituțiile de stat de tip boarding;
Violența domestică deseori distinge:
neglijare (maltratare);
maltratare (agresiune, violență fizică);
Abuzuri sexuale (violență).
Neglijarea este în primul rând înțeleasă ca absența unei îngrijiri sau custodii adecvate pentru părinți, atunci când copilul este fără adăpost, nevoiasă, locuiește într-un mediu fizic periculos.
Lipsa de tratament fizic este definită ca folosirea deliberată sau deliberată a pedepsei corporale crude sau a suferinței fizice nejustificate asupra copilului.
Abuzul sexual este înțeleasă ca folosirea unui copil în scopul satisfacerii sexuale a unui adult sau a unei persoane cu mult mai mare decât victima însăși.
Violența poate să apară în diferite forme:
actul sexual sau încercările acestora;
Se crede că caracterizarea abuzului asupra copilului ar trebui să includă:
- evaluarea acțiunilor (fizice, sexuale, emoționale);
- durata impactului acestora și caracteristicile consecințelor (fizice, emoționale, psihologice).
Factorii de tratament crud al părinților cu copii, conform multor cercetători, sunt:
- stima de sine scazuta in parinti, toleranta redusa la stres si probleme personale;
- nevoia ca părinții să aibă putere absolută asupra copilului;
- standardele morale stricte și încăpățânarea părinților;
- singurătatea și sănătatea slabă a mamei.
Semne de diagnosticare a abuzului
Caracteristicile comportamentului copilului
Trimiteți-le prietenilor: