În practică, puteți găsi șase caracteristici ale povestirii:
1. Dependența povestirii de viteza de mișcare a grupului. Povestea este supusă ritmului mișcării turiștilor, traseul excursiei. De exemplu, o poveste pregătită pentru o excursie cu copii nu poate fi utilizată fără modificări pe excursii pentru adulți, datorită vitezei diferite de mișcare a acestor grupuri. De asemenea, povestea despre excursii cu pietoni și autobuze pe aceeași temă nu este aceeași.
3. Utilizați în povestea dovezilor vizuale. Particularitatea povestii este că nu există dovezi orale în ea. Rolul lor este realizat de seria vizuală. Ghidul construiește spectacolul astfel încât obiectul "vorbește" în sine, astfel încât turiștii să poată vedea despre ce vorbește. Acest lucru se realizează printr-o poveste figurativă, o prezentare amănunțită a monumentului, demonstrarea materialelor vizuale din "portofoliul ghidului". O poveste care nu este legată de seria vizuală, detaliile excesive din poveste duc la un astfel de neajuns ca o prelegere.
5. Concretența istoriei excursiei. Concretența nu este numai formularea subiectului, ci și faptele, interpretarea lor. Specificitatea necesită ca excursia să nu fie prezentată material, în general, ci material care dezvăluie un subiect specific. Este greșit să considerăm concreteness în povestea ghidului ca o abundență de material factual (fapte, exemple, date, cifre, nume de actori). Specificarea materialului în excursie este o expresie a gândirii, o afirmație a unei anumite poziții într-o formă mai precisă și concretă.
6. Aprobarea caracterului povestii. Vorbind despre evenimentul istoric, ghidul spune cu cea mai mare convingere că sa întâmplat exact în acest fel, în acest loc, că participanții săi erau numiți persoane și nu altcineva. Ghidul, care descrie un anumit eveniment, îl referă la timpul prezent (trecut sau viitor), îl prezintă ca un fapt obiectiv și indică persoana care comite (comise sau va efectua) această acțiune. Este necesar să ținem cont de o astfel de trăsătură a povestirii ca de prezența unui subtext în ea.
Subtextul este un sens intern, suplimentar (ascuns în vorbire) al textului, povestea ghidului. Subtextul este exprimat în sentimentele ghidului, în bogăția emoțională a povestirii sale, în gesturi și expresii faciale, în tonalitatea vorbirii. Esența subtextului este atitudinea ghidului față de subiectul conversației, evaluarea unui anumit fapt sau a unor detalii în materialul prezentat.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: