Herman Liblinga la ușa salonului a văzut din fereastra recepției primarului și Vera Zakharovna. În această zi, cu o întârziere uriașă, totuși a venit la lucru. Vsevolod Shubin tocmai se întorsese de la procuratură și îl întâlnea în sala de așteptare cu o explicație fictivă. Dar el nu a acordat atenție falsității.
- Comisia? Ah, este ... Bine, atunci vom vorbi mai târziu. Shubin se aplecă puternic pe brațul fotoliului din piele. "Există o mulțime de oameni în sala de așteptare?"
- Din inspectoratul de apă, apoi cu documentele pentru alimentarea cu combustibil pentru cazan, încă din colecția ...
Vera Zakharovna dădu din cap, foarte bine. Recepția a început. Totul era ca de obicei, cu excepția ...
În plus, acea Vera Zakharovna sa simțit ea însăși în locul ei ca pe o tigaie fierbinte. Nu, ca o pisică pe un acoperiș roșu-cald. Piesa a fost atât de chiar, îmi amintesc, în Teatrul Maiakovski din Moscova, unde Vera Zakharovna a plecat în vacanță înapoi în anii când ea a dat onest și abnegație la Comitetul raional al Comsomolului.
Acoperișul fierbinte ... Nu, patul este fierbinte, ca lava, cruțat, zdrobit, nerușinat, complet obscen. Amintirile de noapte au ars Vera Zakharovna. Și-a repetat ceea ce îi spusese Herman și ceea ce șoptea, țipa, strigă la el - frenetic, ca o vrăjitoare pe Muntele Bald. Mi-am adus aminte cu o chilă secretă îndepărtată - în această seară a fost comisă o crimă în oraș. Și ce? Un timp pentru a muri, cineva să iubească. Să iubești pe altcineva pentru toți acești ani gri, goi, plictisitori de singurătate. Pentru a iubi ... Pentru a ascunde hainele sângeroase ale unui iubit, aruncați-l într-un jgheab de gunoi, astfel încât nimeni nu o va găsi vreodată, nu a găsit-o.
Poate pe tricou, sângele nu este această vânzătoare mizerabil prostie proști fără valoare, și care nu a reușit o dată să se țină aproape de viitorul primar Shubin? Poate că, în cămașa, sânge, și de fapt - Herman, care a fost rănit în „Pescărușul“ iubitul ei, prietenul ei neprețuit, comoara, în cele din urmă a dat-o încleștați soarta lui?
Ieri, ea stătea în sala de așteptare în același mod, se conectă și îi raportase. Apoi Shubin a chemat-o pe fereastră și ea la văzut acolo ... Ce este această, dacă nu soarta, văzută de pe fereastră? Și înainte de asta, prezis într-un vis. O avere pe nume Herman Libling, cunoscut în oraș ca un criminal ... Și dacă nu e vinovat de ceva? Și sângele de pe cămașă este sângele lui, iar masacrul într-un parc de acum cincisprezece ani este doar un alt mit urban? Evil ficțiune, care a dat naștere unor invenții și mai vicioase și crude ale omului?
Vera Zakharovna a văzut în lista electronică un număr familiar. Știa de la inimă, era soția mobilă a lui Julia Shubin. Oh, da, de asemenea, el a sunat-o ieri, imediat după ce a dat credință Zakharovna, această ordine ei absurdă, care a condus-o „Pescărușul“, cu care se confruntă cu soarta fața ei în față. La numărul de Julia Shubina în lista de intrare a fost încă unul. Vera Zakharovne părea, de asemenea, familiar. O secundă mai târziu își aminti ce cameră era. Nu exista nici o limită pentru uimirea ei. Mi-a mutat notebook-ul la birou și a copiat numerele. Dar atunci atenția ei a fost atrasă de un zgomot în afara ferestrei. A lăsat notebook-ul pe masă, sa ridicat și ...
Și l-am văzut pe Hermann Libling pe cealaltă parte a pieții de lângă salonul sorei sale Cassiopeia. A ieșit din mașină, a mers la ușă și a sunat la clopot. El a fost deschis de Cyrus. Vera Zakharovna se uită la ele din fereastră.
Un cuplu minunat, nu spune nimic. El, iubitul ei, viața ei, destinul ei, și asta ... fata asta, cu picioare, vânt și prost, ca un dop de plută, prost ca toată generația lor debilitate twentysomethings care abia începe să trăiască, și au atât de simt nerușinare în această viață adevărată gazde.
Herman și Cyrus au dispărut în spatele ușii. El și ea. Împreună. În această dimineață, Vera Zakharovna la întrebat: "Vă mai văd din nou?" - și el a spus: "Bineînțeles." Și apoi la văzut din nou - cu fata asta, cu această păpușică pictată. Ei sunt acum acolo, în cabina din spatele unei uși închise. Sângele se revărsa în fața lui Vera Zakharovna. Se agăță de pervazul ferestrei, simțindu-și unghiile, ca și ghearele unei furie, intrând într-un strat de plastic "de marmură". Pierce, lăsând urme, și, dacă nu din plastic are, și elastic în același trup suplu timp ca într-un vis, nu-l vis, nu altcineva, într-un vis, și nu a spus până la sfârșitul anului acolo, într-o cameră fără ferestre, peste un cerc alb de litere. Și carnea este patetică, muritoare, temându-se de durere și de moarte, tremură cu fiecare venă, cu sângele fiecăruia. Tâlharii, scârțâie cu groază. Și sângele este pe cale să se strecoare de sub unghii-gheare, să ardă o fântână purpurie și să ardă ... Vera Zakharovna sufocată. Gelozia? Aceasta este, deci, gelozia? Iată-l, când la cei cincizeci ai voștri ai geloasă pe iubitul tău ... acest tânăr lucru frumos ...
Vera Zakharovna a simțit o durere - nu în inima unei bătăi furioase, nu. Cuiul a izbucnit, nu a reușit să o reziste, anulează toată manichiura ei de birou.
Marina Andreevna Kostoglazova a fost în salon în același timp, dar Vera Zakharovna nu a știut asta. Și dacă aș fi știut, atunci gelozia ei nu s-ar fi așezat, ca un val de mare.
- Bună, Herman îi spuse lui Cyrus ca și cum ar fi cunoscut-o de o sută de ani. "Este sora mea aici?" Sună-o, iubito, spune-mi, fratele meu a sosit.
- Și nu este, a plecat - Kira îl privi cu ochii.
De asemenea, sa uitat la ea cu ochii de la cap până în picioare și sa întors spre Marina Andreevna.
"Va fi curând?" El a întrebat-o.
- Nu știu. Nu am găsit-o.
- Un loc frumos, Herman dădu din cap spre pereți. - Îți place?
- Da, foarte mult. Marina Andreevna Kostoglazova nu sa simțit în largul ei. Niciodată înainte în viața ei nu a vorbit vreodată cu un om atât de frumos. Și când omul frumos cu kinogeroya aspectul și reputația șocante sumbru atrage atenția asupra unei femei ca Marina Andreevna - moscovită, vor circumstanțe abandonate în oraș mic de la distanță, în sufletul ei, de asemenea, ca un tsunami, este de a face valuri - nu gelozie, și sentimente uitate și emoții , deja deja jenant, lipsind de auto-control.
"Eu sunt Liblingul german", a spus el. - Mă bucur că sora mea are prieteni atât de fermecătoare. Baby, zâmbi el la Kira, poate că vom risca să sunăm pe sora ta, nu?
Dar nu trebuia să-l sun pe Cassiopeia mobil. În noul pătrat sa auzit zgomotul motorului și o altă mașină sa oprit la salon - de data asta. Cassiopeia a intrat ca o amantă, a văzut-o pe fratele ei și ... Marina Andreevna și Kira au observat de la prag cum sa schimbat în față.
"Bună ziua, sunt aici pentru tine, trebuie să vorbesc", a spus Herman, pur și simplu, în fiecare zi, ca și când s-ar fi despărțit cu sora lui acum o oră în urmă.
Cei doi s-au dus sus.
Vera Zakharovna se uită la salon fără să se oprească. Este acolo. Și această fată drăguță drăguță este și ea acolo. Și sora lui sa întors și acolo cu ei, împreună cu el.
- O să fiu o vreme. Dacă vin de la compania energetică, lăsați-i să aștepte.
Vera Zakharovna sa întors - Shubin stătea în spatele ei. Extrem de emoționat. El tocmai a primit un apel de la procurorul ochiului oaselor, dar Shubin nu ia informat pe secretarul său că se întoarce la procuratură.
- Ce ai spus, Vsevolod Vasilijevič?
- Voi pleca, va veni energia, lasă-i să aștepte.
O bucată de frâne se auzea în piață. Lângă salonul de frumusețe, poliția "gazik" sa oprit. De acolo țăranii, patchiți la dinți, au căzut ca mazărea. Au început să bată, să coboare pe ușă. Au intrat. Vera Zakharovna a simțit că era dificil pentru ea să stea, picioarele ei nu o țineau, dar nici ea nu putea să se așeze pe scaunul ei.
În fața ochilor ei, trei patrolmeni în veste antiglonț au fost scoși din salonul lui Lubling, spărgîndu-și mâinile înapoi și, ca un prizonier, au fost împinși în mașină.
Trimiteți-le prietenilor: