Într-un jurnal, aruncat peste un curs de apă, era o oaie cu coarne spirală, încovoiată. Lana era vopsita cu henna, coarne legate de o panglica rosie. Pe gâtul în pliuri de grăsime a fost legat un clopot de cupru. Și el a mers foarte important, cu demnitate. Kurdyuk se mișca puternic, se părea că oile vor cădea acum. Dar el, ca un circ pahlevan (bogatyr - ed.), Purta cu ușurință această greutate. Clopotul a sunat mai tare. Baran a avertizat în cazul în care contra: „Te admir, dar nu sta pe drum Sunt still'll l bat eu am stricat memoria RAM, dar oile curajos ...“
Muhammad-kishi a mers obosit în spatele unei oi. Fața lui era îngroșată de barbă, părea obosită și îngrijorată. Ținând personalul pe umăr, el a mers, mișcându-și încet picioarele. A condus un berbec din pășune.
Străzile înguste ale satului erau strânse pe ambele părți prin pereți de case. În inimile celor care au construit-o, bate doar o singură: „Traveller, dacă ai / ceva negru pe mintea lui, du-te departe înainte de a trece prin dacă intențiile tale sunt pure, bate la orice ușă!“.
Bărbatul și-a târât furia și nu a vrut să se rostogolească în nici o ușă. Această oaie inteligentă știa doar ce să mănânce, să câștige grăsime și să o lase să plece, dar cum să ajungă în casa lui Mohammed-kishi. Sufletul lui era clar, iar privirea lui nu trecea prin șantiere ciudate. Muhammad-kishi abia reușise să prindă din urmă oile care mănâncă grăsime care i-au târât prada. Berbecul era tânăr, de la cap până la picior - puterea și frumusețea. Și Muhammad-kishi era deja bătrân. Viața lui a trecut ca soarele; Tse, prin munte și a mers la apus. Nu voia să se grăbească oriunde. Acum era doar o îngrijire, o dorință, dar totuși nu a fost executată.
O ușă se deschise. O bătrână se uită din ea în negru. Văzând berbecul, închise ușa. Berbecul nu-i dădea nici o atenție: ce putea face cu ea? Trecu pe lângă ea, bătrîna devenea mai îndrăzneață, ieșea pe stradă. Mohamed-kishi, văzând-o, voia să treacă, ca o oaie. În inima lui, el murmură: „Jinx berbec, care si arata foarte mult de la ea deochi să ia o privire o dată - împărțită în două piatră, piatra se va sparge ...“
-Ai, Mohamed, berbecul tău a mâncat. Zarezhesh - Cavurmia pentru toata iarna este de ajuns. Până la primăvară, îi vei hrăni pe copiii tăi.
Muhammad-kishi și-a împins bastonul în mijlocul drumului, sa aplecat în față, sa aplecat în față.
- M-am răzgândit de Cavurma.
- De ce? Războiul este pornit. Cădea foametea că vor fi copii?
- Vom gândi ceva, nu vom dispărea. Am jurat: Rashid se va întoarce de la război - voi omorî acest berbec în onoarea lui.
- Ei spun că războiul va continua mult timp.
- Opriți-vă crocanta, veche.
- Care este vina mea, Mohamed, spun ceea ce am auzit. Un german se află lângă Moscova. Dumnezeu dă voie să fie trimis cât mai curând posibil.
- Porcul înjunghiat din furaj nu conduce. Tipii noștri au crescut în sat, pe pâine proaspătă cu unt și miere. Ca taurii sunt sănătoși. Le vor da un astfel de piper, cel puțin oriunde. Rashid pentru o lungă perioadă de timp nu va fi deranjat cu ei. Doar: o dată - și și-a rostogolit gâtul.
Bătrîna căuta pe cineva cu care să vorbească. Se așeză pe ciobanul dudului.
- Fă-mi o favoare, stai jos.
Oile au deschis ușa spre curte cu coarne și, mergând pe frunzișul frunzelor, se îndreptau spre stână. Ușa sa închis cu un bătut. Proprietarul, crupul măcinat într-o moară de mână, se uită la berbec, se înveselește și își continuă lucrarea cu o diligență și mai mare; crupa a căzut oblic de la gâtul morii la masa de masă. În apropierea stâlpului, un miel, fluturând un kurdyuk, suia pe pieptul mamei sale.
Muhammad-kishi, după ce a luat berbecul acasă, sa întors și sa așezat lângă vechea femeie Masharaf. Scoase o bucată de lemn din buzunarul jachetei și, punându-l, îi dădea forma unei linguri. Un fragment de sticlă a început să se sfărâmă. Făcând câteva astfel de linguri pe zi, Muhammad-kishi le-a distribuit vecinilor săi.
Bătrâna Masharath avea peste optzeci de ani, dar ochii ei erau încă ascuțiți. Ea a legat atât de multe șosete încât mâinile ei s-au mișcat aproape automat, nu au făcut greșeli în nici o buclă.
- Am auzit, Mohamed, ce scrie fiul lui Habib Miller? Dar mai întâi spune-mi, ce capitală au acești germani?
- Deci, scrie el, că nu se va întoarce până nu ne mișcă grâul în moara din acel oraș. Și Habib ia scris, spun ei, nu merită, băiete, să ne corupe buruienile.
- Ascultați, Masharraf, de ce aveți nevoie de aceste șosete?
- Văd în fiecare zi mielul tău, îmi amintesc de Rashid. Uneori l-ai adus cu tine.
- Da, îi plăcea să lupte și băieții se tem de el.
- Am șosete pentru Rashid. Iarna pe nas. Aceste margini sunt reci, vei trimite Rashid.
Muhammad-kishi a pus lingura în buzunar și sa ridicat în picioare.
- Încetează să vorbești, bătrâne. Războiul nu se întâmplă mai mult de trei sau patru luni. Nu astăzi, copiii noștri se vor întoarce, dar vorbești despre iarnă, ciubiți șosete. Războiul trebuie să se încheie curând. Păi, crezi că pierdem berbecul?
- Fie ca Allah să audă cuvintele tale.
Toamna se apropia. Noaptea a devenit mai neagră. Unde a mers luna, de unde au plecat stelele? Ce se întâmplă cu războiul ăsta? Nopțile trebuiau să se transforme în întuneric?
În astfel de nopți, Muhammad-kishi se plimba pe străzi, călătorește prin câmpuri goale. Odată, când a văzut lumina în fereastra vechiului Masharaf, el a oprit calul și a bătut cu biciul la fereastră.
- Masharath, hei, Masharath! O femeie bătrână a apărut pe fereastră.
- Ce vrei? Din față sau ceva, cine sa întors?
- Curatati fereastra astfel incat nu exista lumina de pe strada.
- Ce este asta dintr-o dată? Ce sa întâmplat, Mohamed?
- Și ca avionul lor va zbura?
-- Ești nebun, nu? Ce a pierdut aici?
- Ți-a spus, perdea.
Bătrâna închidea geamul strâns, coborâ cortina, adăuga focul în lampă și, apropiindu-se de el, începu să tricoteze.
Muhammad-kishi a ieșit în afara satului și a condus câmpul. Dintr-o dată a auzit un huruit îndepărtat, care a emanat din partea de sus, din cer negru, unde de mare altitudine erau avioane. Abia auzind sunetul, Mohammed Kishi a aruncat o țigară * „ei scrantit cu grijă. Ținând calul de căpăstru, el se uită în sus la cer, ascultând zumzetul care a murit treptat și îndepărtat.
- Au fost ale noastre, spuse el cu voce tare. Apoi se uită spre sat. Nu exista lumină nicăieri. Înfășurându-și mâna pe braț, se așeză sub fus.
- Voi lua un pui de somn, Gashga, apoi vom merge să vedem podgoriile.
Avea un vis. Totul înconjurat brusc cu o lumină puternică. Unele margini, locuri asemănătoare cu acestea, niște munți, dealuri au devenit vizibile. Rashid se ridică din șanț până la înălțimea sa plină și se îndreptă înainte. Și brusc el a fost lăsat singur. Înainte de el stătea un fascist subțire, cu părul roșu, cu ochi roșii, cu mâneci înfășurate. Fascist ridică mitraliera. A scos clipul lui Rashid în piept. Gloanțe, cum ar fi boabele prăjite, l-au lovit, au căzut la pământ. De data aceasta, mașina a fost ridicată de Rashid. Gloanțele lui, lovind fascistul, au căzut la pământ. Apoi amândoi au aruncat armele submachine. Fascistul a spus:
- Să luptăm. Rashid a fost de acord.
- Doar lasă-mă să mă rostogolesc.
Fascistul își așeză mâinile pe șolduri. Rashid răsufla răsuflați în mâneci de tunica lui. Ei s-au confiscat cu înverșunare. Ne-am luptat mult timp. Fascistul nu dorea să-i dea lui Rashid șansa de a-și prinde respirația, era subțire, dar rezistentă.
Calul scoase iarba, iar căpăstru era încă pe mâna lui Muhammad-kishi. A murmurat într-un vis:
- Dă-i bandei, lasă-mă să fac pasul. Este putred înăuntru.
Ei s-au confiscat din nou. Dintr-o dată, din nicăieri apărea o oaie cu clopoțel pe gât. Înclinat cu coarne, voia să-i înveselească pe fascist, repede sa sărit înapoi și, scăpând din mâinile lui Rashid, a fugit. Oile l-au alungat. Rashid, ridicându-și mâinile spre cer, râdea.
Muhammad-kishi sa trezit. A devenit rece. Sa ridicat în picioare și a văzut că calul era neliniștit, bătând cu copite, urechile înțepenite.
- Am simțit lupul, Gashga.
Luând o armă dublă, a tras o dată în aer, apoi sa așezat pe cal și a plecat. A început să crească lumină. O lună a înviat din spatele muntelui. Poate că, după visul lui Muhammad-kishi, a vrut să se întoarcă la aceste părți.
Printre podgorii, lângă baldachin, un foc a ars. La foc, un bărbat își întindea brațele spre foc. Lumina flăcării fugea pe fața și hainele. Pe stâlpul care susținea baldachinul era un pistol, un sac de șa, lângă un pol în pământ era pe jumătate îngropată o cană mare de lut.
Mohamed-kishi a legat un cal la un pol.
- Adygezal, ce e pentru foc?
- Sunt complet răcit, Muhammad.
- Pune-o afară acum.
- Avionul german va vedea căderea bombei.
- Nu este nimic de făcut pentru un german, cum să căutați un bolnav Adygezal.
- Nu vă preparați capul. Ești creierul creierului mic: de dragul inamicului de a lua ceva de acolo? Și pentru petrolul Baku, pentru sare Nakhichevan. Și beau, nu, nebuni. Aici sunt atrași de sucul strugurilor, dar cum ați crezut?
Muhammad-kishi a luat lovitura și a început să umple focul cu pământul.
- Da, numai el nu știe că nu știm că nu conducem vinul din struguri, dar îl usucăm, îl punem în pilaf, îl pregătim din el.
Focul a ieșit. Numai umbrele lui Muhammad-kishi, Adygezal, un baldachin și un cal au rămas pe pământ. Calul își înăbușea coada, sala Adygea era aranjată sub un baldachin, Muhammad-kishi arăta undeva în sus.
- Hei, Adygezal, am avut un vis bun. Sfârșitul va fi pentru Itlera.
- Ce nume. câine.
- Nu pentru nimic numit. Ei știau că se vor înfuria ca un câine, așa că l-au sunat.
- Mama nu-i sună copilul așa.
- Despre ce vorbești? Ce dracu e mama. Uită-te cum își conduc copiii la război. Ascultă, Adygezal, se pare că lupul în jurul cercului satului?
- Da, ieri am luat un miel.
- Vedeți, acest pui de lup din același loc.
- De la cei care se ocupă de acestea. Adygezal râse.
- Du-te în pat, Mohamed.
- Ce dracu e visul? Până în dimineața voi merge în jurul miriștei. Spun că pot arunca un om.
Navigare rapidă înapoi: Ctrl + ←, înainte Ctrl + →
Textul cărții este prezentat doar în scop informativ.
Trimiteți-le prietenilor: