Responsabilitatea în dreptul civil, pagina 2

Răspunderea extracontractuală este responsabilitatea pentru încălcarea drepturilor și obligațiilor civile care nu rezultă dintr-un contract, ci din alte motive (fapte juridice). Este imposibil să se identifice răspunderea necontractuală și delictuală. Acestea din urmă apar în cazul în care dăunează direct persoanei sau proprietății unei persoane sau proprietății unei persoane juridice, adică pe baza unei infracțiuni civile (delictuală). Necontractual este, de exemplu, responsabilitatea unei părți fără scrupule a unei tranzacții nevalabile care nu se bazează pe o infracțiune civilă. Astfel, răspunderea necontractuală și delictuală sunt corelate în ansamblu și în parte. Fără îndoială, răspunderea delictuală este cea mai comună formă de răspundere extracontractuală. Răspunderea extracontractuală apare în cazul încălcării unei obligații legale, care are caracter absolut, stabilită prin lege sau printr-un alt act de drept civil. În relația juridică absolută este datoria unei persoane de a se abține de la comiterea unor astfel de acte care încalcă drepturile subiective civile și a intereselor legitime ale celorlalți participanți în relație. În cazul încălcării drepturilor civile subiective ale unei taxe pasiv purtător particular este transformat într-o nouă obligație, care este deja activă în punerea în aplicare a acțiunilor (în special, pentru daune).







Diferența dintre răspunderea contractuală și cea extracontractuală constă în mai multe puncte. Obiectul răspunderii contractuale este o persoană specifică (debitor) care se află într-o relație relativă cu persoana vătămată. Obiectul răspunderii extracontractuale poate fi orice persoană care a încălcat dreptul subiectiv al victimei, fiind cu el în termeni absoluți. În practică, pot exista cazuri în care infractorul și victima sunt într-o relație contractuală, ci un prejudiciu unuia parte celeilalte părți nu este legată de îndeplinirea obligației contractuale. În aceste condiții, răspunderea extracontractuală apare. Acesta din urmă este stabilit în mod imperativ. În ceea ce privește răspunderea contractuală, Codul civil stabilește numai reguli generale - generale sau speciale pentru obligațiile contractuale individuale. Acestea sunt dispuse și părțile au dreptul să le rezolve în mod diferit la încheierea contractului. La urma urmei, forma și mărimea răspunderii extracontractuale numai prin lege (imperativ de regulament) sunt stabilite, precum și forma și mărimea răspunderii contractuale este definită ca legea și acordul contractual (controlul opționalității). Prin acordul părților la contract poate fi stabilit responsabil pentru actele sau omisiunile care sunt în legislația actuală nu sunt considerate infracțiuni, sau își asumă o anumită formă de răspundere decât cea stabilită de lege pentru o anumită infracțiune. De asemenea, părțile au posibilitatea de a majora sau de a reduce valoarea răspunderii în raport cu cea prevăzută de lege, dacă nu este interzisă în mod expres în aceasta. În special, norma specială privind imposibilitatea schimbării (inclusiv limitarea dimensiunii răspunderii) este stabilită pentru tratatele de aderare (art. 634 CC).







În funcție de dimensiune, răspunderea civilă poate fi plină, limitată și multiplă (Creșterea).

Întreaga responsabilitate constă în compensarea (compensarea) prejudiciului cauzat de o infracțiune într-o sumă echivalentă (egală). În special, prejudiciul este compensată în întregime, cu excepția cazului în contractul sau legea prevede o compensație pentru o dimensiune mai mică sau mai mare (cap. 3 al art. 22 din Codul civil). Existența și mărimea daunelor cauzate de infracțiune trebuie să fie respectate de victimă. Astfel, pentru a determina venitul pierdut (pierderea profitului), sunt luate în considerare măsurile luate de persoana în legătură cu primirea acestora. Deplina responsabilitate se manifestă și în compensarea daunelor morale (articolul 23 din Codul civil). Deplina responsabilitate pentru încălcarea obligațiilor contractuale include și plata de penalități (articolul 624 GK).

Limitarea răspunderii prevede delimitarea gradului de deteriorare a fi inversată, în astfel de cazuri, mărimea unei infracțiuni a cauzat pagube depășește valoarea compensației. Mărime Disclaimer poate fi din cauza anumitor activități față (cap. 2, art. 924 CC), comportamentul creditor (art. 616 CP) sau persoana vătămată (cap. 2, art. 1193 GK), proprietatea unei persoane fizice, care au provocat pagube ( Partea 4 a articolului 1193 din Codul civil), etc.

Răspunderea limitată poate fi stabilită prin lege, contract sau prin hotărâre judecătorească. În același timp, răspunderea pentru încălcarea intenționată a obligațiilor nu poate fi limitată (sau anulată). Dacă o astfel de restricție este stabilită prin contract, atunci conform părții 3 din art. 614 CC este inutil.

Răspunderea civilă poate fi limitată la valoarea daunelor efective cauzate proprietății, valoarea proprietății pierdute, mărimea pedepsei excepționale.

Cu o multitudine de compoziții în cazul încălcării unei obligații, există o responsabilitate parțială sau comună. În acest caz, tipul de responsabilitate depinde de distribuirea acestuia între debitori.

Ca regulă generală, răspunderea debitorilor față de creditor este parțială (articolul 540 din Codul civil), adică responsabilitatea separată a fiecăruia dintre ele într-o anumită parte determinată de contract sau de lege. Se presupune că dimensiunea responsabilității fiecare este egal, cu excepția cazului în care se prevede altfel prin contract, acte de drept civil, nu ar trebui să fie esența obligației sau uzanțele comerciale.







Articole similare

Pagina anterioară

Pagina următoare

Trimiteți-le prietenilor: