Procedura de intervievare presupune: a) alegerea obiectului (adică persoana cu care trebuie efectuat interviul); b) stabilirea locului și a duratei interviului; c) înregistrați răspunsurile și finalizați materialele.
Definirea locului și a timpului interviului este fie predefinită de sociolog în programul de cercetare, fie de către intervievator "pe teren", pe baza situației specifice. În același timp, este foarte important ca, dacă este posibil, să fie furnizate aceleași condiții pentru locul și ora interviului pentru toți respondenții.
De regulă, într-un interviu cu un intervievator, intervievatorul însuși își scrie răspunsurile. În unele cazuri, pentru a-și facilita munca, să nu distragă atenția de la conversație, să recurgă la asistența unui asistent intervievator care păstrează o evidență detaliată. Adesea, înregistrarea unei conversații se realizează prin mijloace tehnice (reporterii, casetele de înregistrare), în special atunci când se votează opinia publică și în jurnalism.
Specialiștii interviurilor definesc o conversație desfășurată în conformitate cu un plan elaborat în prealabil, presupunând contactul direct al intervievatorului cu respondentul, în timpul căruia primul înregistrează cu atenție răspunsurile celui de-al doilea.
Există situații în care interviul este pur și simplu de neînlocuit: 1) Zonele - Interviuri experimentale în etapa pregătitoare a studiului, când se dezvoltă un model teoretic al disciplinei de cercetare și sunt prezentate ipoteze; 2) pilotaj (studiu pilot), în care se verifică calitatea instrumentelor metodice. Metoda interviului este indispensabilă în cazurile în care problema studiată necesită utilizarea formulării întrebărilor acestor termeni, care pot fi de orice dificultăți lingvistice, semantice sau logice pentru respondenți. În astfel de situații, nu puteți face fără un intervievator.
Dacă comparați cele două metode cele mai populare în sociologia-interogatoriu și intervievarea, atunci puteți identifica unele dintre avantajele acesteia din urmă în legătură cu chestionarul. În ciuda faptului că intervievarea este inferioară chestionarului privind popularitatea sa (în orice caz, în țara noastră, în țările străine, situația este diferită), aceasta are anumite avantaje față de ea. În special, interviul este înaintea concurentului său în următorii parametri.
♦ nu există aproape nici o întrebare fără răspuns;
♦ pot fi clarificate răspunsurile incerte sau contradictorii;
♦ există posibilitatea de a monitoriza respondentul și de a stabili nu numai răspunsurile sale verbale, ci și reacțiile non-verbale;
♦ informațiile primite sunt mai complete, mai profunde și mai fiabile decât chestionarul.
Interviul nu este o masă, ci o anchetă individuală sau de grup. Acesta este utilizat în completarea chestionarului, servind ca un mijloc de aprofundare sau detaliere a informațiilor obținute cu ajutorul acestuia. În timp ce un chestionar sociologic poate da o schiță a opiniei publice a câtorva mii de persoane într-un timp scurt, interviul furnizează omului de știință o mică, dar foarte detaliată informație. În această privință, este mai corect să numim interviul nu o masă, ci o metodă de anchetă a grupului individual. Acesta este utilizat în completarea chestionarului, servind ca un mijloc de aprofundare sau detaliere a informațiilor obținute cu ajutorul acestuia.
În practica internă, interviurile sunt cea de-a doua metodă cea mai populară în sociologie după chestionar. Acest lucru se datorează în primul rând dezvoltării inadecvate a rețelelor de intervievatori permanenți cu pregătire specială.
Principala diferență între chestionar și interviu este sub forma contactului dintre cercetător și intervievat. Atunci când se pune la îndoială comunicarea lor este mediată de un chestionar. Întrebările conținute în ea, semnificația lor, respondentul interpretează independent, în limitele cunoștințelor sale. În timpul interviului, contactul dintre cercetător și respondent se realizează cu ajutorul unui intervievator care pune întrebările formulate de cercetător, organizează și dirijează conversația, stabilește răspunsurile primite conform instrucțiunii.
Pentru a obține același număr de informații utilizând metoda interviului, cercetătorul trebuie să petreacă mai mult timp și bani decât în chestionar. Costurile suplimentare necesită selectarea și instruirea intervievatorilor, controlul calității muncii lor. În același timp, posibilitățile de creștere a fiabilității datelor colectate sunt sporite prin reducerea numărului de răspunsuri și a erorilor în completarea chestionarelor. Participarea intervievatorului permite ajustarea maximă a întrebărilor formularului de interviu la capacitățile respondentului. Dacă respondentul nu înțelege semnificația întrebărilor, dificultățile asociate cu amintirea evenimentelor, intervievatorul poate să ajute cu tact la ajutorul lui: clarifică formularea, pune întrebări suplimentare.
Împreună cu avantajele incontestabile ale metodei descrise, există anumite dezavantaje.
Principalele deficiențe ale metodei de intervievare sunt eficiența scăzută, cheltuielile semnificative de timp, necesitatea de a angaja un număr mare de intervievatori, incapacitatea de a le folosi în situațiile de anchete în masă pe termen scurt. Pentru sociologii începători prezintă multe dificultăți, deoarece necesită o pregătire specială și o pregătire solidă. În plus, diferite tipuri de interviuri sugerează că cercetătorul are seturi ambigue de cunoștințe și abilități.
Standardul internațional de tehnică de cercetare necesită respectarea următoarei reguli: "Întrebările trebuie adresate cu cuvânt în modul în care sunt formulate. Dacă respondentul nu înțelege întrebarea, atunci un intervievator bun nu va explica întrebarea, ci pur și simplu o repetă. " E. Noel folosește această formulă pentru a determina intervievatorul ideal: "pedant sociabil".
În studiile efectuate în țara noastră, pentru a susține acest standard este foarte dificil. Există o serie de probleme care rezultă din faptul că, în primul rând, situația în sine intervievare este prea bogat pentru răspuns (reactivitate) respondent, care poate afecta în mod negativ rezultatele studiului, și în al doilea rând, comportamentul respondenților ruși are un număr de caracteristici.
Nerăbdarea respondenților. Respondenții au dificultăți în a răspunde la un număr mare de întrebări, chiar dacă acestea sunt de 20-25 de ani, inclusiv întrebări privind caracteristicile demografice. Intervievatorul trebuie fie să accelereze ritmul muncii, fie să convingă respondentul să continue interviul sau să sacrifice exactitatea textului întrebărilor. În plus față de faptul că nerăbdarea respondenților forțează cercetătorul să sacrifice profunzimea studierii problemelor studiate, există și problema abaterilor necontrolate în procedura de colectare a informațiilor.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: