Dissonance - definiția unui cuvânt

m.
1) Încălcarea armoniei, a eufoniei, a sunetului simultan de două sau mai multe
tonuri inconsistente (în muzică) (opoziție consonanță).
2) trans. Ceea ce nu se potrivește este în contradicție cu ceva. aduce discordie,






ruperea armoniei.

Dicționar explicativ al lui Ephraim

1. O combinație non-armonică a sunetelor muzicale, sunete inconsecvente ale tonurilor; protivop. consonanță (specială). D. în cor.

2.peren. Ceea ce aduce discordia intră în conflict cu bărbia; inconsistență, inconsecvență.

- combinația a două sau mai multe sunete, care nu satisface, nu se liniștește senzația muzicală, datorită faptului că vibrațiile sau oscilațiile lor rar coincid. D. necesită o tranziție sau așa-numita permisiune în consonanță. Pentru o combinație de două tonuri, următoarele intervale sunt considerate disonante: secunde (b.







Dicționar encyclopedic al lui Brockhaus și Efron

(Disonanța franceză de la dissono latină - sună disconfort), 1) în muzică există o inconsistentă, intensă sunete simultană de tonuri diferite. Dissonanța se opune consonanței. Dissonance include secunde mari și mici și semne, intervale mărită și reduse, precum și acorduri, inclusiv cel puțin una. pe.

Mare dicționar explicativ

m. fr. tulburare muzică. sunete; discordanță, disonanță, dezacord, dezacord, dezacord, diversitate, discordie, antipode. consonanță, consimțământ, acord.

Dicționar explicativ al lui Dahl

eu
Disson? Ns (disonanță franceză, din dissono latină - sunet neliniștit)
în versificare, un fel de consonanță rimă în care vocalele nu se potrivesc, de exemplu: cuvânt - treaz - slavă. Repetiția sonoră în AD se bazează pe sunete consonante, așa că este uneori numită consonanță (din franceză în continuare.

Marea Enciclopedie Sovietică







Articole similare

Pagina anterioară

Pagina următoare

Trimiteți-le prietenilor: