Narațiunea este împărțită în cinci scurte povestiri, combinate în imaginea lui Pechorin. Baza fiecăruia dintre storylines pune una sau un alt conflict: natură psihologică, morală, filosofică a conflictului (Peciorin și Bela, Peciorin și Maxim Maximovici, Peciorin și Mary, Peciorin și Grushnitski Peciorin și Werner, Peciorin și „compania de apă“). Acest număr nu poate fi direct completate menționate în roman, dar se înțelege un conflict Peciorin cu guvernul, din cauza care a fost în Caucaz.
Evenimentele sunt prezentate în roman, nu în ordinea în care au apărut în realitate. Secvența de romane în romantismul este, „Bela“, „Maxim Maximovici“, „Taman“, „Printesa Maria“, „fatalista“. De fapt, evenimentele au avut loc într-o altă secvență, „Taman“, „Printesa Maria“, „Bela“, „fatalist“, „Maxim Maximovici.“ Din cauza întreruperii istoriei creează o intrigă suplimentară sporit interesul cititorului în rezolvarea „ghicitori Peciorin.“ În plus, există un moment de mister în descrierea evenimentelor. Pentru moment nu știm despre trecutul eroului, și nici împrejurările care l-au dus la Caucaz.
O altă caracteristică compozițională a "eroului timpului nostru" este schimbarea de trei ori a imaginii naratorului. Prima poveste ( „Bella“) a declarat Maxim Maksimych, al doilea ( „Maxim Maximovici“) - un ofițer care trece, alte trei persoane care alcătuiesc „revista Peciorin“ ( „Taman“, „Prințesa Maria“ și „The fatalistă“), a vorbit în numele Peciorin .
În ciuda tuturor diferențelor din romanele romanului, finalele lor sunt similare: Pechorin joacă rolul de "geniu malefic" în viața oamenilor. Suferindu-se, el condamnă suferința sau moartea celor care se încadrează în orbita intereselor și dorințelor sale. Bela, Grushnitsky, Vulich sunt uciși. Maksim Maksimych și Maria sunt ofensați. Forțat să se retragă din scenă și să fugă de contrabandiști.
Pentru prima dată ne cunoaștem cu personajul principal din "Bela". Aici este prezentat primul portret fluent al lui Pechorin, acțiunile lui sunt descrise, dar nu se specifică ce au fost motivate. Pechorin în "Bel" este un mister nu numai pentru cititor, ci și pentru narator. Maxim Maksimych notează doar că Grigori Alexandrovici este un om "cu mare ciudățenie".
În povestea "Maxim Maksimych" povestea este încredințată unei persoane de un cerc și nivel de educație diferit, de o altă mentalitate. Naratorul scoate în evidență anumite trăsături sub masca eroului, mărturisindu-le, însă spre opinia ofițerului, despre secretul lui Pechorin, natura contradictorie a caracterului său. De exemplu, ochii lui Pechorin "nu au râs când a râs". Aceasta, presupune un narator, este un semn de "fie o lege răutăcioasă, fie o tristețe profundă, constantă", dar până acum nici una dintre ipotezele sale nu poate fi confirmată.
Auto-dezvăluirea Pechorin apare în ultimele trei romane, în primul rând în "Printesa Maria". Pechorin spune despre el însuși, creând note de călătorie. Confesiunea lui este adresată lui însuși (ceea ce provoacă încrederea în veridicitatea naratorului), este cauzată de nevoia de a analiza dorințele, acțiunile, dispozițiile.
Din "Taman" aflăm că Pechorin nu este indiferent față de viețile oamenilor, că el iubește și simte delicat natura, admiră frumusețea. Evenimentele, spre deosebire de cele două povestiri anterioare, sunt deja prezentate de protagonist, în cele din urmă ne auzim vocea proprie.
Pechorin simte intuitiv starea interioară a lui Vulich și își prezice involuntar destinul.
Vulich și Pechorin aparțin acelei generații, ale cărui reprezentanți mai puternici și mai străluciți umblă pe pământ fără convingere și nu mai sunt capabili de mari sacrificii în beneficiul omenirii. Într-o luptă zadarnică au epuizat căldura sufletului și constanța credinței, scepticismul lor dă naștere unei frică involuntară care stoargă inima la gândul unui scop inevitabil.
Alte lucrari pe acest produs
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: