Sf. Ioan
Kronstadt
Speranța creștină este speranța noastră pentru Hristos și pentru fericirea veșnică promisă nouă de Hristos. El este marginea dorinței noastre: El va mântui pe poporul Său de păcatele sale. „Mă bucur să fiu în cer, dar păcatele nu sunt permise“ - spun mulți dintre creștinii care nu au nici o idee despre speranța creștină, ca și cum au unele păcate de perete incasabil. Nu: Aș spune că este doar distrus crucea și moartea Mântuitorului nostru Isus Hristos, pocăindu, și a deschis raiul lui Dumnezeu. În aceasta vom sta să învățăm cum să sperăm pentru Hristos, pentru că nu toată speranța este creștină, adevărată, mântuitoare.
Vom arăta proprietățile speranței creștine: soliditate, duritatea și plinătatea ei, și acele semne prin care este posibil să se știe dacă există, în speranța noastră creștină; arată că respiră speranța rugăciunii creștine ca sprijin aerian și de a consolida dătătoare de viață mistere, citind și ascultând cuvântul lui Dumnezeu și scrierile Părinților, și propriile lor fapte bune pentru fiecare.
Speranța pentru Dumnezeu înseamnă să îi încredințezi viața, destinul, viitorul tău și cu certitudine să aștepți împlinirea promisiunilor Sale. Speranța vine din credință, ca o plantă dintr-o sămânță, ca un izvor de izvor. Noi credem că Domnul este bun și milostiv, că El ne iubește ca pe Tatăl; de aceea El dorește pentru noi toată fericirea bună și adevărată. El este înțelept și omniscient: de aceea El este mai bun decât noi înșine, el știe ce este necesar și util pentru noi. El este omnipotent: și astfel, El ne poate da mereu ceea ce vrea, pentru a împlini ceea ce El a promis. El este sfânt și drept: de aceea toate cuvintele Lui sunt adevărate, făgăduințele Lui sunt neschimbate. Dovada supremă a iubirii lui Dumnezeu față de om este aceea că El nu ia cruțat pe Fiul Său singur-născut pentru noi, dar El la trădat pentru suferință și moarte. Întărit sufletul său ideea de bunătate infinită, înțelepciune, atotputernicia și sfințenia Creatorului nostru și Providența Divină, putem lua viața carierei noastre pământești - fără teamă și confuzie ca un copil în brațele mamei, ca o navă cu o ancoră de încredere. Cu toate acestea, cu speranță, nu ar trebui să fim neglijenți și inactivi. Speranța creștină, prin însăși natura sa, este o vie, străduindu-activă și constantă pentru binele cel mai înalt și sursa tuturor lucrurilor bune - Dumnezeu, dorința insațiabilă de a se apropia de El și de a primi de la El, și în El împărăția cerurilor, este pus înainte de adăugarea lumii. Pe măsură ce cerbul dorește să curgă apele, sufletul meu dorește să Te, Dumnezeule! Sufletul meu este însetat de Dumnezeu, puternic, viu (Psalmul 41: 2-3).
Din jurnalul Sf. drepturi. Ioan de Kronstadt
"Viața mea în Hristos"
Articole similare
-
Combate muniția în loc de rapoarte goale din învățăturile "brigăzi ale martirilor al-Aqsa"
-
Introducere, doctrina lui Aristotel despre virtute - opiniile socio-politice ale lui Aristotel
Trimiteți-le prietenilor: