Literatura occidentală și rusă

Portal Orthodoxy.Ru oferă cititorilor o serie de discuții despre literatura și cultura rusească cu profesorul Alexander Nikolayevich Uzhankov. teoretician și istoric al literaturii și culturii Anticei Rusi, profesor al seminarului teologic Sretenski. vice-rector al Institutului literar. Maxim Gorky.

- Alexander, ai vorbit despre importanța pentru apariția conștiinței tânărului despre operele clasice ale literaturii rusești. Există opere clasice de literatură mondială care ar ajuta o persoană să-și realizeze locul în viață, să se consolideze moral și spiritual?

- Eu nu sunt un mare specialist în literatura străină, vreau să spun imediat. M-am concentrat mai mult pe literatura rusă. Cel mai probabil, tocmai pentru că își dădea seama că literatura rusă este mai morală decât literatura europeană. Desigur, într-un curs universitar, în filologie am studiat literatura de la antichitate până în prezent. Cu monumentele antichității, Evul Mediu, am fost foarte familiarizați - studiu aprofundat și așa mai departe, dar sufletul nu a luat prea mult. Da, este mai rațională, avem mai multă spiritualitate. Acestea sunt două tipuri diferite de culturi și ar trebui să acordăm atenție acestui lucru.

O persoană rusă este mai preocupată nu de bunăstarea materială, ci de lumea spirituală, adică de mântuirea sufletului

Cultura vestică europeană este un tip de eudaimonie. Eudemonia - construirea fericirii pământești, bunăstarea pământească. Prin urmare, de fapt, așa cum au fost, apoteoza acestui - filmele americane cu final lor fericit - final fericit, care este, el și ea găsi reciproc, ei primesc millionchik sau moștenit, în cele din urmă, casa acolo dobândi 5 etaje undeva pe Cote d'Azur și așa mai departe - așa au trăit fericiți. Acesta este finalul tuturor poveștilor umane - vindecă în siguranță, luptă pentru bunăstare. Într-o anumită măsură, cultura protestantă, de fapt, și religia se pregătesc pentru acest lucru. Cultura rusă, bazată pe Ortodoxie, este soteriologichna. Soteriologia este doctrina sfârșitului lumii și mântuirea sufletului. Prin urmare, persoana rusă nu este mai preocupată de bunăstarea materială, ci de lumea spirituală (ca și scriitorul, scriitorul antic rus), adică mântuirea sufletului. Aceasta este baza literaturii vechi ruse și, în general, în secolul al XIX-lea, așa cum am spus, lucrările contribuie, de asemenea, la dezvoltarea spirituală sau morală a individului. Acesta este primul. În al doilea rând, să spunem, dacă vom lua, din nou, cultura vest-europeană, este mai mult, să spunem, gravitată la cultura de Crăciun. Principala vacanță în Occident este Crăciunul. venind în lumea lui Hristos. Asta este, se concentrează din nou pe pământ. Dacă ne uităm la cultura ortodoxă, cultura rusă - iubim și noi Crăciunul, dar în noi este cultura de Paști. Paștele este mai important pentru noi. De ce? Pentru că aceasta este doar o înviere în viața viitoare. Și aici este, această direcție - dacă Mântuitorul este înviat, atunci avem și speranța mântuirii. Din nou, aceasta este speranța unei transformări și pregătiri spirituale pentru acest viitor - secolul următor, viața neputincioasă, după cum a spus Hilarion - așa se va întâmpla după Judecata de Apoi. Prin urmare, principalul lucru nu este că aici, dar cel mai important - ce va fi acolo. Iar o persoană ar trebui să se apropie de acest lucru (de ce toți sfinții ruși erau atât de pregătiți pentru acest lucru), în viața pe care o arată clar, printre sfinții ruși. De aceea, când vorbim de opere literare, aici, am arătat diferența. Adică, bineînțeles, eu vorbesc în general, există deja posibilitatea de a vorbi despre niște lucrări diferite, dar vom vedea că, de exemplu, vor avea abordarea pe care am subliniat-o. Literatura rusă este mai importantă, mult mai importantă decât literatura europeană. Nu este o coincidență faptul că secolul al nouăsprezecelea al literaturii ruse în contextul mondial este considerat o "epocă de aur", pentru că nici o altă literatură a lumii nu a dat la fel de multă literatură rusă în secolul al XIX-lea. Dar dacă ei încă știau și înțelegeu vechiul rus, atunci, desigur, atitudinea era complet diferită.

Nu o singură literatură a lumii a dat atât de mult literaturii ruse în secolul al XIX-lea

- Se pare că atât înțelegerea, cât și percepția gândurilor ascunse și ascunse în clasicul rusesc depind de viziunea lumii. În același timp, bogăția și lărgimea orizonturilor și a percepției artistice depind de acele lucrări pe care le citim. Acesta este un cerc vicios. Poți să numi un număr limitat de lucrări, de la care ar putea începe un tânăr, care ar dori să dobândească profunzimea inițială a percepției și să-și extindă orizonturile? De exemplu, mi se pare că lucrările lui Dostoievski sunt prea profunde, sunt pentru adulții care au experimentat și gândit prin viața lor, experiența de viață a altor oameni. Dar pentru un tânăr ...

- Ei bine, deja în întrebarea dvs. într-o oarecare măsură există și un răspuns, răspunsul se află. A se vedea, ne-am opus modelului occidental european al educației, atunci când studiem lucrarea unui scriitor sau chiar un singur produs, în afară de lucrările altor scriitori și alte lucrări, și se pare că, de fapt, percepția unilaterală a lucrării. Întotdeauna am avut o istorie a literaturii rusești. Cronologic, nu vreau să spun, de la mai simplu la mai complex, nu, în nici un fel, dar, să spunem, Dostoievski la lăsat pe Pușkin, dar într-o măsură mai mare chiar și de la Lermontov. Această dualitate și eroi în bifurcația de caractere, și apoi, desigur, trebuie să acorde o atenție eroilor eroilor Lermontov și a lui Dostoievski. Foarte important este momentul în care Dostoievski știa bine unul și altul, îl cunoștea și pe Gogol, vedeți, lucrarea sa se bazează pe munca predecesorilor săi. Într-o oarecare măsură, poate fi polemică în raport cu ele, trebuie înțeleasă. Au trăit doi contemporani - Tolstoi și Dostoievski. Ei nu erau familiarizați unul cu celălalt personal, dar au fost familiarizați cu activitatea reciproc, și în ce măsură produsele lor - și controversa cu filozofia și modul de viață al unuia și celălalt, știi?

Dacă rupem, examinăm, ca printr-o lupă sau sub microscop, doar un singur lucru, atunci, desigur, nu vom vedea lumea, deci trebuie să o considerăm în mod necesar în context. Aceasta este prima regulă, dar foarte importantă. Al doilea este, de asemenea, necesar în activitatea scriitorului, de la subiecte mai simple la cele mai complexe - este sigur. Începeți cu "elementele de bază" - unde a început scriitorul, da, la ce a acordat atenție și la ce a venit. Chiar și Dostoievski, ca să spunem așa, ne uităm - există "oameni săraci", ne uităm - există "Crima și pedeapsa" sau "Frații Karamazov". De ce este atins acest vârf, în ce fel? Ce refuză el și la ce îi acordă mai multă atenție?

"Fiica Căpitanului" este testamentul literar și spiritual al lui Pușkin. Pentru că există acea milă care este atât de lipsită de viețile noastre

Pușkin are același complot în două lucrări. Deci, dacă spun așa: un tânăr, în vârstă de 18 ani, merge la oficiul poștal până la destinația sa și când vine acolo, o tânără doamnă se îndrăgostește de el și apoi va fi un duel ... Ce este asta? Cineva va spune că acesta este "Eugene Onegin", și cineva - că "fiica căpitanului". De ce foloseste Pushkin același complot de două ori, mai ales că conceptul original al "fiicei căpitanului" a fost complet diferit? Pentru că acolo au fost adevăratele evenimente, despre care a învățat, când a călătorit în regiunea Orenburg pentru a colecta materiale despre revolta Pugachev. Deci, a fost foarte important ca Pușkin să polemizeze chiar și cu el însuși, pentru că "Eugene Onegin" nu-l satisfăcea destul. Deși o lucrare complexă, o lucrare minunată, toată lumea o admiră, dar Pușkin nu o face. Ei bine, adevărul, a exclamat după ce a scris, când a citit-o, dar apoi sa gândit la asta, a spus - nu. Acum, dacă luați conștiința lui Puskin, căutați această conștiință, conștiința unei persoane ortodoxe, această lucrare poate fi justificată înaintea lui Dumnezeu? Pentru că "fiecare dar este de sus", nu? Deci, darul scrisului, scris de la Dumnezeu de la el? A servit ca talent pentru Dumnezeu în Eugen Onegin? Nu, nu este. De ce? Pentru că toată lumea este pasionată. Și fiica căpitanului? - Și asta este complet diferit. Nu este nici un accident că oamenii de știință literali vorbesc, pentru că acesta este testamentul literar al lui Pușkin, acesta este un testament spiritual al unui om secular. De aceea, el a ajuns deja la un asemenea nivel de percepție. De ce? Pentru că există acea milă care este atât de lipsită de viața noastră. "Fii milostiv, ca Tatăl vostru din ceruri." "Cu ce judecată judecați, tot așa vor fi judecați". Înțelegi? Și uite, în această lucrare toată lumea se iubește unul pe altul. Există doar dragoste vărsată pe tot parcursul lucrării. Numai o persoană care nu iubește pe nimeni este Shvabrin. De ce? Dar el este un ucigaș și nu crede în Dumnezeu - asta e tot. "Dumnezeu este dragoste". Aici Pușkin a venit la asta. O lucrare simplă, o sută de pagini. Pușkin a scris o dată pentru o lună. Și acesta, între timp, a scris aproape trei ani. De ce? Pentru că era important pentru el. Dar totul sa terminat, totul este neimportant: aceasta este lucrarea scrisă, testamentul spiritual al lui Pușkin. Înțelegi?

Când au eliminat eseul din școală, au înlocuit EGE, atunci copiii au încetat să gândească, și nu doar figurativ

Acum, programul școlar "Fiica căpitanului" este aruncat. "Eugene Onegin" rămâne și "fiica căpitanului" este aruncată. Ce face? Pushkin nu este instruit? Și de ce a scris atunci? El a scris, în general, pentru noi. De ce? Pentru că a vrut să ne îndrume pe o cale specifică, să ne dea o dezvoltare spirituală, știi? Școala, din nefericire, toate acestea e emoționantă. Când au înlăturat eseul din școală, au înlocuit examenul, examenele, copiii au încetat să gândească și nu doar figurativ. Legați gândurile, adică explicați ce au citit, recreați aceste imagini verbal - li se dă acum cu mare dificultate. Nu vorbesc despre acele întrebări ridicole care sunt solicitate în USE. Acum, mulțumesc lui Dumnezeu, compoziția se întoarce la școală, acum vor scrie, pentru că conștiința de clip se dezvoltă la copii, acum nu pot să compună texte complete și coerente.

Aceasta este o problemă, cea de-a doua problemă este aceea că examinăm. Ce este adaptarea filmului? Adaptarea ecranului este, de fapt, aceeași citire a lucrării, dar numai o singură persoană, regizorul. De ce am spus mereu studenților mei: înainte de a vedea acest film, asigurați-vă că pentru a citi produsul s-au dezvoltat propriile lor imagini, atitudinea lor față de acest produs pe care încercați să deschideți ideea de produs, apoi vezi ce-ți arăt. Aceasta este o altă lectură, o comparați cu alta. Apoi, poate, determinați care este sensul acestei lucrări. Poate că puteți obține un indiciu, fără îndoială, dar poate și invers. Îmi amintesc versiunea de ecran a "Anna Karenina" din perioada sovietică. Sunt actori mari, dar, spun, când m-am uitat Karenina - a jucat (deși un actor foarte talentat), astfel cum a jucat, provocând unele bine definit, în cazul în care nu dezgust, dar, în orice caz, antipatie, pentru a spune cel mai puțin. E un bătrân care se mișcă. Întreb studenților: Cât de veche este Karenina? Patruzeci și doi de ani e asta, bătrâne? Vezi tu, acest lucru este un mod complet diferit este perceput.

- Alexander, odată ce a atins pe subiect de complexitate și de pericol de expunere, chiar și în producții de teatru, contactul cu spiritele rele, atunci când o persoană încearcă să intre în calea spiritelor rele, sau pretinde că este înrudită. Și aceste cuvinte au fost confirmând cuvintele unuia dintre preoții care au predat cursuri pentru noi în practica slujirii pastorale. El a fost personal familiarizat cu exemple din viața actorilor, a căror viață după ce participă la astfel de scene, participarea la lucrările, în cazul în care acestea își asumă rolul de spirite rele, a fost învinsă. Rudele a murit, era ceva absolut nu se potrivește și inexplicabilă în ceea ce privește necredinciosului. Unii - a spus el atât de direct - după ce astfel de evenimente din viața lui au fost luate în considerare pentru o mare bucurie și au ajutat la botez. Adică oamenii au ajuns să înțeleagă că credința și Dumnezeu sunt necesare în viață, ci prin astfel de dificultăți. Se pune întrebarea: cum ați explica, pentru dvs. și pentru tineri, pericolul unui astfel de flirt? S-ar părea - punerea în scenă de teatru de obicei, pentru că oamenii nu au definit astfel se depărtat de Dumnezeu și care a venit la Satana. În același timp, influența necondiționată a acestor roluri și a unor astfel de experimente în viața umană are loc.

- Este posibil să construim istoria teatrului rusesc, sau a teatrului, probabil în Rusia - este, probabil, mai corect să spunem. În secolul al XVII-lea, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, el apare. Inițial, actorii erau doar străini. De ce? Deoarece în Rusia teatrul a fost întotdeauna perceput ca o anti-biserică. Peter am înțeles acest lucru perfect. Piața Roșie - un templu în aer liber, iar ceea ce este acum Muzeul de Istorie, Petru I a fost de planificare pentru a crea un edificiu de teatru, care a trebuit să treacă orice acțiune. Ei bine, în loc de Petru este acum, de asemenea mulțumit de acțiune, de fapt, în Piața Roșie, de fapt, în templu în aer liber, așa cum a fost percepută în secolul al XVII-lea, și chiar și la începutul secolului al XVIII-lea.

Flirtul cu forțele spirituale nu este doar un joc, reîncarnare, ci percepția în sufletul tău despre cine va juca actorul

Tatyana nu putea avea 14 ani deloc. Ea a fost mai în vârstă decât Olga, care trebuia să se căsătorească cu Lena două săptămâni după ziua de naștere a Tatiana, și să se acorde, în cazul în care nu duel fatală. Vârsta de căsătorie pentru fete din familii nobile - 16 ani (de exemplu, în S.T.Aksakova „Family Chronicle“ este un episod atunci când, ca „anul nu a venit,“ Femeia-aristocrat 15 ani, refuză să se căsătorească cu un preot, în LN Tolstoi a lui Natasha Rostova începe să iasă, care este recunoscut ca un „adult“, „mireasa“ într-o societate care este deja posibil să se facă o ofertă, de asemenea, în 16 ani). Familiile țărănești s-au căsătorit înainte, a existat o situație urâtă cu vârsta mirelui și mirelui. Dar Olga - o aristocrată, iar dacă ea a fost pregătită pentru căsătorie cu Lena, ea nu putea fi, eventual, mai mică de 16 ani. Și din moment ce Tatyana este mai în vârstă, ea are 17-18 ani, respectiv. În plus, Pușkin, dând un portret de Olga, atrage fată înflorită și seducătoare - menționează și „blochează“ și „Stan“ și „sân“. Pușkinul nostru a fost capabil să scrie despre fată 11-13 ani? Nu deformați literatura rusă pentru a vă bucura de pedofili moderni!

Literatura occidentală și rusă

Abonați-vă la newsletterul Orthodoxy.Ru

Articole similare

Trimiteți-le prietenilor: