- Dar nu sunt obișnuit cu asta! A spus Alice proastă în mod placut. Și se gândi: "Ce sunt așa de atrăgători!"
- În timp, te vei obișnui cu asta, spuse Caterpillar, strecură narghilea în gură și elibera fumul în aer.
Alice aștepta cu răbdare până când Caterpillar-ul ar fi trebuit să-și îndrepte din nou atenția. Două minute mai târziu, ia luat narghilea din gură, căscată - o dată, de două ori - și întinsă. Apoi a alunecat din ciuperci și a dispărut în iarbă, lăsându-i pe Alice să-și ia rămas bun:
- Musca dintr-o parte - cresc, pe de altă parte - va scădea!
51
- Pe de o parte
ce? Gândește-te pe Alice. - Pe de altă parte
ce?
"Ciupercă", răspunse Caterpillar, ca și cum ar fi auzit întrebarea și a dispărut din vedere.
Timp de un minut, Alice se uită îngrijorat la ciupercă, încercând să descopere unde avea o parte și unde - cealaltă; ciuperca a fost rotundă, și acest lucru a fost complet confuz. În cele din urmă, ea a decis: ea a înfășurat mâinile în jurul ciupercii și a rupt o bucată de fiecare parte.
"Mă întreb care este ce?" - se gândi ea și-și făcu un pic de la cel care-i ținea mâna dreaptă. În același moment, a simțit o lovitură puternică de jos în bărbie: a bătut în picioare!
O astfel de schimbare bruscă o speriase foarte mult; nu era timp de pierdut, pentru că diminua rapid. Alice luă o altă piesă, dar bărbia ei era atât de ferm presată încât nu putea să-și deschidă gura. În cele din urmă, a reușit - și a luat o mâncare de ciupercă din mâna stângă.
* * * * * * * * * * * * * * * * * * * *
* * * * * * * * * * * * * * * * * * * *
* * * * * * * * * * * * * * * * * * * *
"Ei bine, capul meu este în cele din urmă liber!" - exclamă Alice cu bucurie. Cu toate acestea, bucuria ei a fost imediat înlocuită de anxietate: umerii ei lipseau undeva. Se uită în jos, dar văzu doar o gâtă de o lungime incredibilă, care se înălța ca un stâlp uriaș deasupra mării verzi a frunzișului.
- Ce este asta?
verdeață? - a spus Alice. - Și unde mi-a făcut-o?
umeri? Mâinile mele sărace, unde ești tu? De ce nu te pot vedea?
Cu aceste cuvinte, și-a răsturnat mâinile, dar nu le-a mai putut vedea, doar un sunet furios a trecut mult mai jos.
Asigurându-vă că nu vă puteți ridica mâinile la cap, Alice a decis să se aplece
la capul lor și cu încântare a fost convins, că gâtul la el, ca un șarpe, se înclină în orice direcție. Alice arcuit gât grațios în zig-zag, pregătește să se scufunde în frunze (a devenit clar că este vârfurile copacilor sub care ea a fost în picioare), când deodată un șuierat puternic. Se răsuci și se retrase. Imediat pe fața ei, bătând furios aripile ei, turturele s-au grabit,
- Șarpe! A călărit Gorlitsa.
- Nu pe mine
nu un șarpe! - Alice era indignată. - Lasă-mă în pace!
- Și eu zic, șarpe! Gorlița repetă oarecum mai restrâns.
A plâns și a adăugat:
"Am încercat totul și totul nu are nici un efect." Nu sunt mulțumiți de nimic!
"Nu am idee despre ce vorbești!" A spus Alice.
"Rădăcinile copacilor, malurilor râurilor, arbuștilor", a continuat Gorlița, nu ascultând. "Oh, șerpi!" Nu vă puteți multumi!
Alice a fost perplexă din ce în ce mai mult. Cu toate acestea, a înțeles că, până când Gorlitska ar fi terminat, nu avea rost să-i pună întrebările.
"Nu numai că stau puicuțe, dar le urmăresc zi și noapte de la șerpi!" Timp de trei săptămâni, nu mi-am închis ochii pentru un minut!
- Îmi pare rău că ești atât de îngrijorată, spuse Alice.
Începe să înțeleagă ce sa întâmplat.
- Și imediat ce am lua pe cel mai înalt copac - Turtledove a continuat tare și mai tare, și în cele din urmă de rupere într-un strigăt, - imediat ce cred că în cele din urmă a scăpa de ele, deoarece nu există nici o! Sunt chiar acolo! Urcă-mă direct de pe cer! Ooh! Șarpele este un șarpe!
- Nu, nu știu
un șarpe! A spus Alice. "Sunt doar ... doar ..."
"Ei bine, spune-mi, spune-mi,
cine esti tu? - a luat Gorlitsa. "Poți vedea imediat, vrei să inventezi ceva."
"Eu ... sunt ... o fetiță", a spus Alice, nu foarte încrezătoare, amintindu-și de câte ori sa schimbat în acea zi.
- Bineînțeles, răspunse Gorlița cu cel mai mare dispreț. "Am văzut o mulțime de fetițe în timpul meu, dar cu un astfel de gât -
nu unul! Nu, nu mă poți păcăli! Sărutul adevărat - asta ești tu! Îmi spui că nu ai mâncat niciodată ouă.
- Nu, de ce,
încercat, răspunse Alice. (A spus întotdeauna adevărul.) - Fetele, știi, mănâncă și ouă.
- Nu poate fi, spuse Gorlitsa. "Dar dacă așa este, atunci și șerpi!"
Nu am nimic de spus.
Acest gând îi lovi pe Alice atât de mult încât a tăcut. Și Gorlitsa a adăugat:
- Știu, știu, tu
Ouăle caută! O fată sau un șarpe - nu-mi pasă.
- Dar
Nu-mi pasă ", Alice sa grăbit să protesteze. - Și, pentru a spune adevărul, nu căut ouă! Și chiar dacă mă uitam,
N-aș avea nevoie de a ta. Nu-mi place mâncarea brută!
- Atunci ieșiți! Spunea gorilita și se așeză din nou în cuibul ei.
Alice a început să coboare la pământ, ceea ce sa dovedit a fi deloc simplu: gâtul se încurca din ce în ce mai târziu între ramuri, așa că era necesar să se oprească și să se scoată de acolo. Puțin mai târziu, Alice a amintit că încă mai deține bucăți de ciuperci, și a început ușor, puțin câte puțin mai întâi un ronțăit, apoi altul, apoi în creștere, apoi în scădere până în cele din urmă a luat fosta sa apariție.
La început, părea foarte ciudat pentru ea, de când devenise deja obișnuită pentru creșterea ei, dar curând se simțea confortabilă și începu din nou să vorbească cu ea însăși.
- Păi, jumătate din ceea ce a fost conceput se face! Cât de uimitoare sunt toate aceste schimbări! Nu știi ce se va întâmpla cu tine în următorul moment ... Ei bine, nimic, acum am o creștere din nou. Și acum trebuie să ajungem în grădina aceea. Aș vrea să știu: cum este
pentru a face? Apoi a ieșit în curte, unde era o casă mică, nu mai mult de patru metri înălțime.
- Oricine locuiește acolo, gândi Alice, înăuntru
Acest tip de mine nu poate merge acolo. Îi sperii până la moarte!
Ea a luat ciuperca și nu a mers la casă până când a scăzut la nouă centimetri.
Timp de un minut ea se ridică și privi cu grijă la casă. Dintr-o dată, un păianjen ficat a alergat din pădure și a dat drumul la ușă. (Ce este acest lacheu, ea a decis pe livrea, dar dacă judecat de aspectul său, a fost doar o plătică.) A deschis un alt lacheu cu o față rotundă și ochii bulbucați, la fel ca broasca. Alice observă că amândoi aveau peruci pulbere pe cap cu bucle lungi. Vroia să știe ce se întâmplă aici - sa ascuns în spatele unui copac și a ascultat.
Piciorul-Bream a scos de sub mouse o scrisoare imensă (dimensiunea lui, nu mai puțin) și ia dat-o Broaștei.
- Pentru ducesă, spuse el cu o importanță extraordinară. - De la regină. Invitație la crochet.
Broasca a luat scrisoarea și a repetat la fel de important cuvintele sale, schimbând ușor ordinea lor:
- De la regină. Ducesa. Invitație la crochet.
Apoi s-au plecat unul pe altul atât de jos încât buclele lor se amestecau.
Alice a făcut un râs că a fugit în pădure, astfel încât acestea să nu aud; Când sa întors și a privit din spatele copacului, lachei, Platica a fost plecat, iar broasca stătea lângă ușa de pe teren, cu ochii fără sens la cer.
Alice aruncă timid la ușă și biciuie.
- Nimic nu-i face nimic, spuse Lackey. - Din două motive, nu există nimic pentru asta. În primul rând, sunt pe aceeași parte a ușii ca și tine. Și în al doilea rând, sunt atât de zgomotoase încât nimeni nu te va auzi oricum.
Adevărat că casa a fost groaznică
zgomotul - cineva scânteia, cineva strănut și, uneori, au auzit un sunet asurzitor, ca și cum ar fi fost vase de batjocură.
"Spune-mi, te rog," întrebă Alice, "cum intru în casă?"
- Încă puteai să bateți, continuă Frogul, fără a răspunde la întrebare, dacă ar exista o ușă între noi. De exemplu, dacă ați fost
acolo ai fi bătut, și te-aș fi lăsat afară.
În tot acest timp privi cerul fără să se oprească. Acest lucru părea foarte nepoliticos pentru Alice.
- Poate că nu e vina pentru asta, se gândi ea. "Sunt doar ochii lui."
aproape deasupra capului. Dar, desigur, putea să răspundă la întrebări.
"Cum intru în casă?" A repetat cu voce tare.
- Voi sta aici, a spus broasca, până mâine ...
În acel moment, ușa se deschise și o farfurie uriașă a zburat în capul Broasca. Dar Broasca nu a mințit. Mâncarea a trecut, le-a atins ușor pe nas și sa rupt pe copacul din spatele lui.
"... sau până mâine", a continuat el, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
"Cum intru în casă?" - Alice repetă mai tare.
- Merită să ajungi acolo? A spus broasca. "Aceasta este întrebarea."
Poate a fost, dar Alice nu-i plăcea deloc.
"Cum le place să se certe, aceste animale mici!" Se gândi ea. "Te vor înnebuni cu vorbele tale!"
Broasca, aparent, a decis că acum este momentul să vă repetați remarcile cu mici variații.
"Asadar, voi sta aici", a spus el, "zi dupa zi, luna dupa luna ..."
"Ce ar trebui să fac?" Întrebat Alice.
- Ce vrei, răspunse Broasca și fluieră.
- Nu e nimic de vorbit cu el, gândi Alice cu supărare. "E atât de prost!"
Ea a deschis ușa și a intrat.
În bucătăria spațioasă fumul era un stâlp; În mijloc, pe un scaun înjunghiat, se așeză ducesa
53 și ea a zguduit copilul; bucătarul de la cuptor se aplecă peste un cazan uriaș umplut până la capăt cu supă.
"În supă este prea multă piper!" Gândește-te pe Alice. Ea raschalas și nu se poate opri.
În orice caz, în aer era prea mult piper. Chiar și ducesa strănută din când în când, iar copilul strănută și strigă fără pauză. Numai bucătarul nu strănuia, de altfel - o pisică imensă care stătea lângă sobă și zâmbea la urechi.
- Spune-mi, te rog, de ce pisica ta zâmbește așa? Întrebă Alice cu timiditate. Nu știa dacă e bine ca ea să vorbească mai întâi, dar nu se putea ajuta singură.
- Pentru că, spuse ducesa. "Este o pisică din Cheshire - de aceea!"
55 O, micuțule!
Ultimele cuvinte pe care le-a rostit cu o asemenea furie încât Alice a sărit imediat. Dar își dădu seama imediat că acest lucru nu era legat de ea, ci de copil, iar ea continuă cu hotărâre:
- Nu știam că pisicile Cheshire zâmbesc mereu. De fapt, nu știam că pisicile
ei știu să zâmbească.
- Sunt capabili, răspunse ducesa. "Și aproape toată lumea zâmbește".
"N-am văzut niciodată o pisică ca asta", a spus Alice politicos, foarte mulțumită că conversația mergea atât de bine.
- Nu ați văzut prea mult, ducea ducsa. "Asta e sigur!"
Alice nu-i place tonul ei, și ea a crezut că ar fi mai bine să se întoarcă conversația spre altceva. În timp ce ea se gândea, ce ea a vorbi chiar și cu bucătarul ridicat fierbătorul de la aragaz și, fără a pierde cuvinte, a început să arunce tot ce a intrat sub brațul ei, ducesa și copilul: o lopată, poker, căpușă cărbune le-a zburat în cap; urmată de cupe, farfurii și farfurie. Dar ducesa și sprâncene nu conduce, deși ceva în ea și a căzut; și copilul înainte de turnat, astfel încât era imposibil să înțeleagă, că-l doare sau nu.
"Fii atent,
Te întreb, strigă Alice, sărind cu frică. -
- Oh, chiar în nas! Puțin nas!
(În acel moment, o bucată mare a zburat peste copil și aproape că ia smuls nasul.)
- Dacă cineva nu s-ar fi amestecat în treburile celorlalți, ducesa a mormăit răgușit, pământul s-ar fi mișcat mai repede!
- Nimic
bun de la acest lucru nu ar funcționa ", a spus Alice, bucurându-se cu ocazia de a-și arăta cunoștințele. "Imaginați-vă ce va deveni zi și noapte". Până la urmă, pământul se transformă în douăzeci și patru de ore ...
- Cifra de afaceri? Repetă ducesa cu gânduri.
Și, întorcându-se la bucătar, a adăugat:
"Luați-o la rândul său!" În primul rând, să-i spui capul!
Alice aruncă o privire neliniștită asupra bucătarului, dar nu acordă nici o atenție acestui indiciu și continuă să interfereze cu supa.
-
Se pare că douăzeci și patru ", continuă Alice gînditor," poate în doisprezece ani? "
- Lăsați-o
numai eu, spuse ducesa. "Nu am ajuns niciodată cu numerele!"
Ea cânta o cântare și începu să-i rotească copilul, agitându-se furios la sfârșitul fiecărui verset.
Lupiți pe fiul tău
Pentru faptul că el strănește.
Te tachinează cu siguranță,
- Stai! Dintr-o dată ducesa strigă și aruncă copilul către Alice.
"Poți să-l scuturezi puțin dacă îți place." Și trebuie să plec și să mă schimb la Crochet cu Regina.
Cu aceste cuvinte a fugit din bucătărie. Bucătarul ia aruncat o tigaie după ea, dar a ratat.
Alice aproape că a scăpat copilul de pe mâini. Părea ciudat, iar brațele și picioarele îi rămăseseră în direcții diferite, ca o stea de mare. Omul sărac se umfla ca o locomotivă cu aburi și se aplecă, astfel încât Alice abia o putea ține.
În cele din urmă, ea a știut cum să-l ocupe: a luat o mână la urechea dreaptă, iar celălalt - pentru piciorul stâng răsucită într-un nod și a ținut-o, nelăsându-un singur moment. A reușit so scoată din casă.
- Dacă nu iau copilul cu mine, gândi Alice, îl vor ucide într-o zi sau două. Este doar o crimă să-l lăsați aici!
A rostit cu voce tare ultimele cuvinte, iar copilul a mormăit încet de acord (se străduise deja de strănut).
- Nu mănâncă, spuse Alice. - Exprimă-ți gândurile într-un fel diferit!
Copilul a mormăit din nou. Alice îl privi în alarmă. Părea foarte suspectă: nasul
așa că a răsturnat că era mai mult ca un ban, iar ochii pentru un copil sunt prea mici. În general, Alice nu-i plăcea deloc privirea.
- Poate tocmai a plâns, se gândi ea și se uită în ochii lui pentru lacrimi.
Lacrimile nu erau în vedere.
- Uite aici, draga mea, - a spus Alice, serios - dacă ai de gând să se transforme într-un porc, eu sunt cu tine din nou, nu voi ști. Deci, uite!
Cel mai prost lucru a fost din nou plâns (sau bâzâit - este greu de spus!) Și-au continuat călătoria în tăcere.
Alice începea deja să se gândească ce să facă cu el când se întoarse acasă, când dintr-o dată a mormăit din nou, atât de tare încât era înspăimântată. Ea se uită în fața lui și
a văzut clar: a fost un adevărat porc! Ar fi o nebunie să o purtăm. Alice la lăsat jos și a fost foarte fericit să vadă cât de vesel el a tras departe.
"Dacă era puțin mai în vârstă", credea ea, "avea un copil foarte neplăcut". Ca un porc e foarte dulce!
Și a început să-și amintească și alți copii, din care urmau să iasă porci excelenți.
"Știți doar cum să le întoarceți", se gândi ea și se răsuci.
La câțiva pași de ea pe ramură stătea pisica Cheshire.
Nu știu ce e în neregulă cu tine!
- Am auzit așa ceva, spuse Alice.
- Și apoi iată cum, continuă Hatterul. -
Ești deasupra noastră.
Trimiteți-le prietenilor: