Zhitkov Boris Stepanovich
Zhitkov Boris Stepanovich
Din seria "Povestiri despre animale"
Ne-am apropiat de barca din India. Dimineața trebuia să vină. M-am schimbat de la ceas, am fost obosit și nu am putut adormi: m-am gândit cum ar fi acolo. Asa ca daca in copilaria mea a fost adusa o cutie intreaga de jucarii si numai mâine poate fi despachetata. Am crezut totul: în dimineața îmi deschid imediat ochii - iar hindușii, negri, vin încoace, mute nemaipomenit, nu ca în imagine. Bananele sunt chiar pe tufiș, orașul este nou - totul se va mișca, se va juca. Și elefanți! Principalul lucru pe care am vrut să-l văd a fost elefanții. Era greu de crezut că nu erau acolo la fel ca într-o zonă zoologică, dar ei pur și simplu se plimbau, călăreau: brusc, o mulțime uriașă se repezi de-a lungul străzii!
Nu puteam adormi, picioarele mele se zgâlțâiau cu nerăbdare. La urma urmei, știi, atunci când pleci pe uscat, nu-i deloc: vezi cum totul se schimbă treptat. Și apoi două săptămâni ocean - apă și apă - și imediat o nouă țară. Ca o perdea în teatru ridicat.
În dimineața următoare s-au scufundat pe punte, au strigat. M-am repezit la fereastră, la fereastră, e gata: orașul alb de pe țărm stă; port, nave, lângă latura bărcii; în ele negrii în turbane albe - dinții strălucesc, strigă ceva; soarele strălucește cu toată puterea, presele, se pare, presează cu lumină. Apoi m-am înnebunit, am uimit: de parcă nu eram eu, și toate acestea sunt un basm. Nu am vrut nimic dimineața. Dragi tovarăși, vă stau pentru două schimburi în mare - să mergem pe țărm în curând!
Am sărit pe țărm împreună. La port, orașul încă clocotește, punct de fierbere, tolchotsya oameni, iar noi - ca un turbat și nu știu ce să vezi, nu merg, iar dacă avem ce presupune (și după mare de-a lungul țărmului este întotdeauna ciudat să meargă). Urmărim tramvaiul. Am urcat în tramvai, nu știu cu adevărat de ce mergem, dacă numai pentru a continua Ochumelov dreaptă. Tramvai ne-am tras, ne privim în jur și nu am observat cum am plecat la periferie. Nu mergem mai departe. Au ieșit. Drumul. Să mergem pe drum. Să mergem undeva!
Apoi am calmat puțin și am observat că era foarte cald. Soarele este deasupra margaretei; o umbră de la tine nu minte, ci întreaga umbră de sub tine: te uiți și umbrește stompul tău.
Decent deja trecut, oamenii nu au început să se întâlnească, ne uităm spre elefant. Cu el patru tipi alerg de-a lungul drumului. Nu am crezut în ochii mei: nici unul nu a fost văzut în oraș, dar aici este ușor să mergem pe drum. Mi sa părut că am scăpat din zoologică. Elefantul ne-a văzut și sa oprit. Este înfricoșător pentru noi: nu sunt mari cu el, băieți singuri. Și cine știe ce-i în minte? Mișcați odată trunchiul - și gata.
Iar elefanții, probabil, despre noi așa s-au gândit: sunt unele neobișnuite, necunoscute, - cine știe? De asemenea, a devenit. Acum, trunchiul era strâmb, bătrânul băiat începu să se prindă pe acesta, ca pe bandwagon, cu mâna pentru trunchi aderând, iar elefantul îl trimitea cu grijă la cap. Stătea între urechi, ca pe o masă. Apoi, elefantul a trimis mai multe persoane simultan, iar al patrulea era mic, de aproximativ patru ani, trebuie să fi fost - pe el doar cămașa era scurtă, ca un sutien. Elefantul este înlocuit cu un trunchi - du-te, să zici, stai jos. Și el face furie diferite, râde, fuge. Cel mai mare strigă la el de sus și el sare și teacă - nu o vei lua, spun ei. Elefantul nu a așteptat, a coborât trunchiul și sa dus - a pretins că nu dorea să se uite la trucurile lui. Se plimba, traversează cu trunchiul, iar băiatul se răsucește în jurul picioarelor, răsucite. Și tocmai atunci când nu se aștepta la nimic, elefantul a devenit brusc un trunchi - o trompetă! Da, atât de inteligent! L-am prins de tricou din spate și l-am ridicat cu prudență. El are mâini, picioare, ca un bug. Nu, nu tu! Ridică elefantul, îl scoate cu grijă în cap, apoi băieții îl acceptă. Era încă pe elefant, încă încerca să lupte.
Ne-am urcat, am mers pe marginea drumului, iar elefantul - de cealaltă parte și ne uităm atent și cu atenție. Și băieții se holbau la noi și șopteau între ei. Ei stau, ca în casă, pe acoperiș.
„Asta este - cred - rece: ei nu au nimic de acolo să se teamă Dacă tigrul trebuie să le îndeplinească, tigru elefant de captură, apuca hobotischem peste abdomen, predându shvyrnot deasupra copacului și, dacă Fang se va ridica, va fi în continuare lovind calce în picioare până. în tort nu se rupe. "
Și apoi băiatul a luat, ca un bug, două degete: cu grijă și cu atenție.
Elefantul ne-a trecut; uite, opriți drumul și scoateți din bucăți. Tufișurile sunt dense, înțepătoare și cresc cu un perete. Și prin ele, ca prin buruieni numai abdomene, - a urcat și sa dus în pădure. Sa oprit lângă un copac, a luat o ramură cu un trunchi și ia scos. Aceștia s-au repezit imediat în picioare, au luat o ramură și ceva de la ei au jefuit. Și micuțul sări, încearcă să se prindă, se mișcă, ca și cum nu ar fi pe un elefant, ci pe pământ. Elefantul a lăsat o ramură și a desenat altul. Din nou aceeași poveste. În acest moment, cel mic pare să fi intrat în rolul lui: sa urcat pe această ramură, astfel încât și el să o primească și să lucreze. Toți terminați, elefantul a lăsat o ramură, iar unul mic, arătăm și zburăm cu o ramură. Ei bine, credem că a fost pierdut - acum, ca un glonț, a zburat în pădure. Ne-am grăbit acolo. Nu, unde e acolo! Nu treci prin tufișuri: înțepător, gros și încurcat. Uite, elefantul din frunzele frunzelor se învârte. El a pătruns pentru acest mic - se pare că a prins maimuța, - a scos-o și a pus-o înapoi în locul ei. Apoi elefantul a ieșit pe drumul din fața noastră și sa întors.
Suntem în spatele ei. El merge și uneori se uită în jur, ne uită la noi: ce, spun ei, vine din spatele unora?
Așa că am mers la casa din spatele elefantului. În jurul gardului. Elefantul deschise poarta cu un trunchi și o împinse cu grijă în curte; băieții au căzut la pământ. În curtea hindusului, a început să țipă la ceva. Nu ne-a observat imediat. Dar rămânem, privim prin gard.
Hindu strigă la elefant - elefantul se întoarse cu răbdare și se duse la fântână. La fântână, s-au sapat doi stâlpi și între ei o vedere: pe ea este înfășurată coarda și mânerul este pe lateral. Uite, elefantul a luat un trunchi al mânerului și a început să se răsucească; se întoarse, ca și cum ar fi goale, trase afară - o cadă întregă pe frânghie, găleată de zece. Elephant Trunk odihnit rădăcină în mâner, astfel încât să nu scuipe, trunchi curbat, a luat o găleată și ca o cană de apă, pune-l pe partea laterală a sondei. Baba a luat apă, băieții, de asemenea, obligați să o transporte - doar spăla. Elefantul coborî din nou găleata și o trase. Hostessul începu din nou să-l certe. Elefantul a lăsat cada în fântână, și-a clătinat urechile și a plecat - el nu mai avea apă, a trecut sub copertină. Și acolo, în colțul curții, pe coloanele lipicioase ale baldachinului, era aranjat un elefant sub el doar pentru a se ridica. Pe partea de sus a stufelor sunt nakidan, iar unele frunze sunt lungi.
Numai indianul, însuși maestrul. Ne-a văzut. Spunem - elefantul a venit să privească. Proprietarul știa puțin engleză. Ne-a întrebat cine suntem; toate pe capul meu rus arată. Vorbesc rusă. Și nu știa cum erau rușii.
- Nu, nu spun englezii.
El a fost încântat, a râs, imediat a devenit altul; a sunat la el însuși.
- De ce nu iese elefantul?
- Și acesta este el, - spune el, - a fost ofensat, și, prin urmare, nu în zadar. Acum nimic nu va funcționa până când dispare.
Uite, elefantul a ieșit de sub baldachin, în poarta și departe de curte. Credem că acum va dispărea complet. Și hindusul râde. Elefantul se duse la copac, se aplecă lateral și îl frecă. Arborele este sănătos - merge direct prin tot. E vorba de asta, ca un porc pe un gard.
El sa scărpinat, a luat praf în trunchi și sa dus la locul în care a zgâriat-o cu praf, cu pământ cum ar fi lovit! Odată, și mai mult, și mai mult. Acest lucru nu reușește să înceapă nimic în faldurile: toată firma pielea lui, ca unic și în pliurile - mai subțire, și în țările sudice ale oricărei insecte în masă musca.
La urma urmei, uite, ce: despre barurile din hambar nu este mâncărime să nu se destrame, cu grijă chiar face acolo, și mâncărime pentru a merge la copac. Spun indianului:
- Cât de inteligent esti!
- Ei bine, spune el, dacă aș trăi o sută cincizeci de ani, nu aș fi învățat încă asta. Și el, - arată spre elefant, - asistenta bunicului meu.
M-am uitat la elefant - mi sa părut că hindusul nu era stăpânul aici, dar elefantul, elefantul, era cel mai important.
- Ești bătrână?
- Nu, spune el, e de o sută cincizeci de ani, e chiar în por. Există un elefant în casa mea, fiul său, de douăzeci de ani, destul de copil. Până la vârsta de patruzeci de ani, începe doar să intre. Deci, așteptați, veniți elefant, veți vedea: este mic.
A venit un elefant, și cu el un elefant - cu un cal de mărime, fără colți; el și-a urmărit mama ca un mânz.
Tipii hinduși s-au grabit să-i ajute pe mama, au început să sară, să se adune undeva. Și elefanții au mers; elefant și elefanți - cu ei. Hindu explică faptul că râul. Și noi, cu băieții.
Nu ne-au disperat de noi. Toți au încercat să spună - ei sunt în felul lor, suntem în limba rusă - și au râs tot drumul. Cel mai mic dintre ele ne-a stricat tot capacul și am pus ceva și am strigat ceva amuzant - poate despre noi.
Aerul din pădure este parfumat, picant, gros.
Am trecut prin pădure. Am venit la râu.
Nu un râu, ci un râu - repede, și se grăbește, așa că țărmul și râde. La apă este un răzuitor în arsin. Elefanții au intrat în apă, au luat un elefan cu ei. L-au pus unde apa era pe piept și au început să-l spele împreună. Ridicați-vă din fundul nisipului cu apă în trunchi și, ca și cum dintr-un intestin, este udat. Mare așa - numai zbura zbura.
Și băieții se tem să urce în apă - doare un curent rapid, se va îndepărta. Sare pe plajă și le lasă să arunce cu pietre la elefant. Nu îi pasă, nici măcar nu-i acordă atenție - își spală tot elefantul. Apoi, mă uit, am introdus în trunchiul de apă și brusc m-am întors la băieți și unul în burtă, în timp ce lovitura curge - una și se așeză. Râde - se toarnă.
Elefantul se spală din nou. Și băieții chiar au turnat mai multe pietre pe el. Elefantul scutură numai cu urechile sale: nu vă faceți griji, spun ei, vedeți, nu este timp să vă răsfățați! Și tocmai atunci când băieții nu așteptau, se gândeau că - va arunca apă pe elefant, și-a întors trunchiul imediat în ele. Aceștia sunt fericiți.
Elefantul sa dus pe țărm; elefantul elefantului se întindea ca un braț. Elefantul și-a împletit trunchiul și la ajutat să iasă pe racletă.
Toți s-au dus acasă: trei elefanți și patru copii.
A doua zi am întrebat unde elefanții se pot uita la lucru.
La marginea pădurii, în apropierea râului, se strânge un întreg oraș de busteni de daltă: se pun stâlpi, fiecare înălțată deasupra colibei. Imediat era un elefant. Și imediat a fost clar că era un om bătrân: pielea de pe el se înăbușea complet și zaskoruzla, iar trunchiul, ca o cârpă, atârnă. Urechile îi îngenuncheau pe unii. Uite, din pădure există un alt elefant. În trunchi un jurnal se balansează - un bar uriaș pietruită. Pudov trebuie să fie o sută. Porterul este încărcat puternic, venind la vechiul elefan. Vechiul preia buștenii de la un capăt, iar portarul scade bustenul și se mișcă cu trunchiul spre celălalt capăt. Mă uit: ce vor face ei? Iar elefanții, ca și cum ar fi comandat, au ridicat jurnalul pe trunchiuri și l-au așezat frumos pe grămadă. Da, este la fel de neted și drept ca un dulgher în construcții.
Și nici o persoană de lângă ei.
Mai târziu am învățat că acest vechi elefant era artel principal: era deja bătrân la această slujbă.
Porterul se îndrepta încet spre pădure, iar bătrânul închise portbagajul, se întoarse înapoi și se uită la râu, ca și cum să spună: "M-am săturat de ea și nu m-aș fi uitat".
Și din pădure există deja al treilea elefan cu un jurnal.
Suntem de unde vin elefanții.
E jenant să spui ce am văzut aici. Elefanții din dezvoltarea pădurilor au tras aceste bușteni în râu. Într-un loc la drum - doi copaci pe fiecare parte, atât de mult încât elefantul cu un jurnal nu poate trece. Elefantul va ajunge în acest loc, va cădea jugul la pământ, va întoarce genunchii, va întoarce trunchiul și chiar nasul, chiar rădăcina trunchiului va împinge jurnalul înainte. Pământul, pietrele zboară, se freacă și prăjează pământul, iar elefanții se târăște și se împușcă. Puteți vedea cât de greu este pentru el să se târască în genunchi. Apoi se va ridica, va prinde respiratia si nu va lua imediat jurnalul. Din nou, îl va întoarce peste drum, din nou în genunchi. Puneți trunchiul pe pământ și genunchii jurnalului pe trunchi. Cum trunchiul nu zdrobeste! Uite, e din nou și poartă. Pietrele sunt ca un pendul greu, un jurnal pe un trunchi.
Au fost opt dintre ei - toți portari elefanți și fiecare a trebuit să-și împartă un buștean cu nasul: oamenii nu voiau să taie cei doi copaci care stăteau pe drum.
Ne-a fost neplăcut să vedem cum bătrânul tânjea la grămadă și era păcat că elefanții se târâseră pe genunchi. Nu am rămas mult timp și am plecat.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: