Dacă este adevărat că artistul creează și apoi face pe oameni să-l iubesc, dar acest lucru indicii de linie care plasează sarcina poetului „pentru a aduce dragostea de spațiu“, care Pasternak nu numai în literatura de specialitate, ci și în întreaga viață a fost atât de creativ.
Există ceva în comun între lucrarea tatălui său - minunatul pictor rus Leonid Pasternak - și al lui. Artistul Leonid Pasternak a capturat un moment, a pictat peste tot: în concerte, la petrecere, acasă, pe stradă, făcând schițe instantanee. Desenele sale păreau să oprească timpul. Cele mai cunoscute portrete sunt vii la extraordinar. Și de fapt, fiul său mai mare Boris Leonidovich Pasternak a făcut același lucru în poezie: a creat un lanț de metafore, ca și cum ar fi oprit și arătat fenomenul în diversitatea sa. Dar multe au fost transmise de la mamă: dăruirea de sine completă, abilitatea de a trăi numai prin artă.
La începutul căii poetice, în 1912, Pasternak a găsit cuvinte foarte pline pentru a-și exprima poezia:
Și, ca într-o credință neașteptată,
Mă întorc în această seară,
În cazul în care plopul este dărăpănat-gri
Am închis spațiul luminat de lună.
În cazul în care munca este un mister,
În cazul în care surful mărului șoptește,
În cazul în care grădina atârnă de construirea unei grămezi
Și ține cerul în fața lui.
("Ca un bronz cenușă brazier")
Am visat toamna în strălucirea ferestrelor,
Prieteni și voi în mulțimea lor clown,
Și, ca din cer, sângerosul sângeros,
Inima mea a coborât asupra ta.
Dar timpul a continuat și a fost vechi și sumbru,
Și cu un cadru de argint,
Dawn din grădină sufla din sticlă
Dar timpul a trecut și a devenit vechi. Și în vrac,
Ca gheață, scaune de mătase crăpate și topite.
Deodată, cu voce tare, te-ai rătăcit și ai murit,
Și visul, ca și ecoul unui clopot, sa oprit.
M-am trezit. A fost ca toamna, întuneric
Dawn, și vântul, mutându-se, purtat,
În ceea ce privește un cărucior cu paie de ploaie,
O serie de fete de mesteacan care alergau pe cer.
Poemele scrise în acei ani au fost parțial incluse de Pasternak în ciclul "Începutul timpului" - un ciclu care de obicei a început să-și deschidă colecțiile de poezii.
Am crescut. Eu, ca și Ganimer,
Efectuată vreme rea, vise purtate.
Ca niște aripi, a devenit o problemă
Și s-au despărțit de pământ.
Am crescut. Și nunțile de țesut
Am tăiat un văl.
Vin de rămas bun în ochelari,
Jocul de sticlă trist ...
("Am crescut, eu ca Ganimer ...")
Early Pasternak sa luptat pentru "expresivitatea materială" în cadrul "tematicismului obiectiv", iar acest lucru a fost efectuat în primul rând în structura imaginii. Imaginea poetică corespunde realității, dar corespondența este o proprietate specială. Imaginea este construită pe aproximarea asociativă a obiectelor, fenomenelor, stărilor. Este specifică în limitele locale ale subiectului și transmite concomitent integritatea interioară, indivizibilitatea vieții. Perioada timpurie se încheie cu poemul "Marburg".
... acest lucru singur orbind. Altă -
Părea în întuneric că ochiul fusese străpuns.
Puii sălbați din tufișurile dahlia,
Cricketurile și libelulele, ca și ceștile, au fost bifate.
Țiglele înotau și, la miezul zilei,
Nu clipește, pe butoi. Și în Marburg
Cine, făcând o fistula puternică, făcea un foc de sine,
Cine a pregătit în tăcere pentru Târgul Trinității ...
Putem spune, fără a minimiza numărul de alte, poate chiar mai perfect de timp poemelor că este în „Marburg“ Pasternak a văzut o viață „într-un mod nou, ca și în cazul în care, pentru prima dată,“ care este atins originalitatea matură a gândirii poetice.
În 1922 a fost publicată o colecție de poezii "Sora mea - Viața". Și a fost scris în principal în 1917 la începutul perioadei revoluționare. "Summer of 1917" este subtitlul lui. Această carte a adus faima largă a lui Pasternak și la pus între faimoșii poeți ruși din perioada postrevoluționară. Pasternak însuși a considerat colecția ca o afirmare a propriei sale poezii creative. El a scris despre această colecție de poezii: "... eram total indiferent față de numele forței care a dat cartea, pentru că a fost incomensurabil mai mare decât mine și concepțiile poetice care mă înconjurau".
În vara lui 1917, Pasternak, cu ocazia personală, a mers și a fost martor la Rusia cu ochii săi. Mai târziu, în 1956, într-un manuscris intitulat "Sora mea - Viața", destinat eseului "Oameni și poziții", el a reamintit: "Au trecut patruzeci de ani. De la o astfel de distanță și de prescripție, voci din mulțime, zi și noapte, conferind pe terenuri de vară în aer liber, ca în după-amiaza veche, nu mai sunt auzite. Dar, de asemenea, am continuat să văd aceste întâlniri la o distanță atât de mare, ca performanțe tăcute sau ca niște imagini vii înghețate.
O multitudine de suflete emoționate și înțepenite se opriră reciproc, înfundate, aglomerate, gândindu-se cu voce tare. Oamenii din popor au luat inima și au vorbit despre cel mai important lucru, despre cum și pentru ce să trăiască și în ce mod să aranjăm singura existență imaginabilă și demnă.
Universalitatea contagioasă a ascensiunii lor a șters granița dintre om și natură. În această vară celebră din 1917, între cei doi termeni revoluționari, drumurile, copacii și stelele s-au adunat și au vorbit cu oamenii. Aerul de la capăt la celălalt era inspirat într-o inspirație fierbinte de o mie de mile și părea o personalitate cu un nume, părea clarvăzătoare și animată.
Poezia era pentru el o nevoie spirituală interioară. Dar aveam nevoie de bani. A început să câștige traduceri în 1918-1921. În această perioadă a tradus cinci drame poetice de Kleist și Ben Johnson, interludes de Hans Sachs, versuri de Goethe, S. van Lerbarg și impresioniștii germani.
În 1925, Pasternak a început să scrie un roman poetic - poemul "Spector" - în mare măsură autobiografic. Un ciclu poetic "High Illness", poezii "Nouă sute cinci ani" și "Lieutenant Schmidt" sunt create. În anul 1937, anul trecut, editura Sovetskii pisatel a publicat poezii revoluționare ale lui Pasternak "Lieutenant Schmidt" și "1905". Designul cărții atrage atenția: o stea roșie uniformă pe copertă, ca și haina unui ofițer NKVD. Evident, această carte trebuia să servească drept "o scrisoare de pază a poetului, ceva ca un document care să-i arate" conștiința revoluționară "," loialitatea civilă ". În 1928, ideea cărții sale de proză, "Scrisoarea de pază", a fost finalizată, fiind încheiată doar doi ani mai târziu. Prin definiția lui Pasternak însuși - "acestea sunt fragmente autobiografice despre cum s-au dezvoltat ideile mele despre artă și de ce au rădăcini".
În 1931, Pasternak a mers în Caucaz și a scris poezia inclusă în ciclul "Valuri", în care s-au reflectat impresiile sale din Caucaz și Georgia.
Totul va fi aici: experiența
Și pentru ce mai trăiesc,
Aspirațiile și fundațiile mele,
Și văzute în realitate.
Înainte de mine valurile mării.
Sunt mulți dintre ei. Nu-și pot imagina un cont
Întunericul lor. Ei fac un zgomot într-un minor.
Surf, cum ar fi vafe, le coace.
Renașterea lui Pasternak este asociată cu impresiile unei călătorii spre Urali în vara anului 1932. Mult mai târziu, Pasternak a reamintit: "La începutul anilor treizeci, a existat o astfel de mișcare printre scriitori - au început să conducă ferme colective, să colecteze materiale pentru cărți despre un nou sat. Am vrut să fiu cu toată lumea și, de asemenea, am făcut o asemenea călătorie cu gândul de a scrie o carte. Ceea ce am văzut acolo nu poate fi exprimat în niciun cuvânt. A fost o atâta durere inumană, de neimaginat, un dezastru atît de teribil încât ... nu se încadra în limitele conștiinței. M-am îmbolnăvit, nu puteam dormi timp de un an.
Când poetul a găsit din nou darul de exprimare creativă, stilul său sa schimbat dincolo de recunoaștere. Vederea lumii sa schimbat, sentimentul vieții sa schimbat. Sa schimbat.
În duhoarea fierbinte a mașinii
M-am dat complet
Impulsul slăbiciunii congenitale
Și bea lapte.
Prin vicisitudinile trecute
Și ani de războaie și sărăcie
Am recunoscut Rusia în tăcere
M-am uitat, idolând,
Au fost femei, slobozhane,
Poezii stricante! Complet liber de toate "haotic și înălțat", care a venit din estetica modernismului. Și aceste linii nu sunt doar nemaiauzite de simplitate. Ele sunt îmbrăcate cu căldură plină de viață, iubire pentru tovarășii de dimineață ai poetului. Unde a fost detașarea poemelor timpurii?
Dar nu doar un sentiment fervent pentru poezia inspirată de "lăcătuși". Poetul, mai recent fascinat de a pătrunde în "piciorul de iarbă" în căutarea poeziei, a deschis "trăsăturile unice ale Rusiei". Și a văzut ceva pe care numai "elevii profetici" îl puteau vedea. Figura oamenilor este, ca atare, strălucită de strălucirea viitoarelor bătălii, curățate de cojile de zi cu zi, înscrise în istorie.
Limita anilor patruzeci împarte cele două perioade ale căii creative a lui Pasternak. Late Pasternak are o simplitate și claritate clasică. Poemele sale au fost inspirate de prezența "unei mari imagini a Rusiei" deschise de poet.
În 1943, Pasternak a făcut o călătorie în fața brigăzii scriitorilor, în armata care a eliberat Vulturul. Rezultatul a fost o excursie eseuri „oraș eliberat“ și „Călătorie spre armată“, precum și poezie, ilustrând scene de luptă, „Moartea Minesweeper“, „Pursuit“, „cercetași“.
Într-o frenezie ca și cum ar fi rugăciune
Din cadavrul unui copil sărac
Am zburat de-a lungul șanțurilor și șanțurilor
În spatele ucigașilor după.
Nori întinși cu intervale,
Și ei înșiși, amenințător, ca un nor,
Suntem sângeroși și amuzanți
Cuiburile viperului lor erau presante.
Perioada de poezie Pasternak a războiului - neterminat, care poartă întrebări și nu a fost identificat până la sfârșitul oportunității.
Pasternak a acordat multă atenție iubirii versurilor. Potrivit lui Yevtushenko, după Pușkin, probabil nimeni nu a simțit o femeie ca Pasternak:
Și încă din copilărie
Sunt rănită cu o parte a unei femei.
Și piesa poetului este doar o urmă
Căile sale - nu mai mult ...
Și de aceea toată noaptea în zăpadă,
Și pentru a desena granițele dintre noi nu pot ...
Să ne luăm rămas bun, abisul umilinței
Femeie provocatoare!
Sunt domeniul luptei tale.
Dacă există poeme atât de frumoase, există femei care sunt dedicate acestor versete. Și au fost.
Dragostea altora este o cruce grea,
Și tu ești frumos fără convoluții,
Și farmecul secretului tău
Descoperirea vieții este echivalentă.
Un izbitoare de vise se aude în primăvară
Și frământarea știrilor și a adevărurilor.
Sunteți din familia unor astfel de fundații.
Sensul vostru, ca aerul, este neegoist.
Este ușor să te trezești și să vezi,
Vărsături verbale din inimă
Și pentru a trăi, nu a blocat în viitor.
Toate acestea nu sunt un mare truc.
("A iubi pe alții - o cruce grea")
Astfel, Boris Pasternak a scris despre soția sa, Zinaida Nikolayevna. Cu mare dragoste, sensibilitate, admirație.
Poemele sale lirice Pasternak au scris despre marele său prieten OV V. Ivinskaya. Era foarte dragă și aproape de el. Îi era frică să o piardă.
De asemenea, renunți la rochia ta,
Pe măsură ce grovele scutură frunze,
Când te îmbrățișezi
Într-o rochie cu pensulă de mătase.
Sunteți beneficiul unui pas dezastruos,
Când viața este o boală,
Și rădăcina frumuseții este curajul,
Și asta ne atrage unii pe alții.
Războiul sa încheiat și au apărut noi speranțe. Pasternak a vrut să facă ceva mare, semnificativ - atunci gândul la romanul a apărut. Și-a început eseul pe vechea casă. Acolo a avut în mod evident conac mare, pe care generații diferite reprograma în gusturile sale, iar pământul păstrează abia urme vizibile de paturi de flori și trotuare.
Protagonistul - Yuri Zhivago - un doctor, gândindu-se, cu căutare, creativitate, moare în 1929. El a lăsat o notă și, printre alte documente - scrise în anii tinereții sale, unele poeme care, în integralitatea lor constituie cele mai recente, ultimul capitol al romanului.
Adio, mărimea aripii sa răspândit,
Zborul fără perseverență,
Și chipul lumii, în cuvântul manifestat,
Și creativitatea și munca miracolă.
Într-adevăr, „Doctor Jivago“ - o lucrare remarcabilă, nici „dreapta“, nici „stânga“, ci pur și simplu o chestiune de epoca revoluționară, scrisă de poetul - un simplu, pur și adevărat, plin de umanism creștin, cu concepția sublimă a omului, nu ca xilogravură, Desigur, la fel ca în Gorki: „Omul - sună bine!“ - gust rău în Pasternak nu există nici o postură și emfază ieftină. Romanul, care descrie foarte bine epoca revoluției, dar nu și propaganda. Și niciodată nu a fost o artă reală un prospect de propagandă.
Articole similare
-
Mikhail fokin scurta biografie, creativitate, viata personala, fotografie
-
Cum să vă conectați la metoda de creație - creați o dispoziție pentru creativitate - pe îndelete
Trimiteți-le prietenilor: