Dacă ea vrea să arate altora, și eu, „femeia fără prejudecăți,“ ei „promiscuitate“, care este oarecum angular să joace și în care nu este întotdeauna până la sfârșitul anului va fi „desființat“, poate fi imediat înlocuit cu ea
nevoia de un fel de „curățire morală“ și „perfecțiunea“ și va conduce, la fel ca orice alte avertizorilor de conștiință, să caute „bazele spirituale“ ale vieții, care se încheie în mod aproape inevitabil ea nu avea mai mult de un moralizator plictisitoare și destul de banală și
ritualuri religioase la domiciliu, care nu numai că nu satisface, ci mai degrabă irită și promite. Poate să se blocheze pe magie sau psihică și să încerce să ajungă aici, deși într-o formă foarte ciudată și chiar distorsionată, satisfăcând sentimentul ei religios neexplorat.
Oboseala de la sine, groaza de a fi singuri cu ea o face să caute impresii externe, să-și diversifice viața și să-și însuflețească imaginația cu iluzii de perspectivă roz. Nu vrea viață, ci un fel de teatru; lumea lipsită de profunzimea religioasă nu pare a fi credibilă, se simte mai bine în teatru, viața însăși îi sperie și o doare.
Totul este confuz în sistemul orientărilor sale de valoare, conștiința materializată nu-i luminează secretul sufletului ei. Desecrată de inimă, feminitatea inutilă devine o femeie nevrotică motivul pentru existența ei lipsită de sens și incomod în lumea societății.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: