Citiți cartea roșii cai, autor shcherbakov Vladimir pagina 1 online

Vladimir Ivanovici Shcherbakov

Ierburile sunt îndoite, florile sunt zdrobite - un câmp liber. O voce de argint se ridica deasupra lui, trompetitorul bătând argintul victoriei. Aerul era calm. Flacăra sa dus la pământ. Numai schelete de oțel șterse. Cei vii taceau. Iar buzele morților sunt acoperite cu aripi de cioară, sângele paharului de sub pietre. Caii s-au ridicat ca niște corzi. Urechile lor, ca și velele, erau pline de respirația călăreților.







Soarele este atotputernic. Dimineața a adormit. Am adormit ziua. Caii roșii, scumpi, au coborât în ​​apusul apus.

A fost o noapte tristă și deranjată. Stelele străluceau cu ochii galben strălucitori. Am fost încălzită de cenușa focului. În aerul cald, fața lui Valțev se estompează deasupra lui. Era unul dintre escadrile cu noi; Mâna lui a fost îmbrăcată de sora noastră, dimineața el a plecat pe urmele lui. Un cal curat a tuns ochiul lui Karim, ascultând conversația umană; drumul greu spre el va cădea devreme, dar este mai ușor, totuși, o scurgere instantanee de noapte mai rapidă, mai liberă. Cenușul focului se înălța într-un nor, ca o ploaie neagră, cartofi mici, de vară, ieșiți din ea. Se potrivesc pe palmele noastre la fel de mult ca nucile.

- Pe calul meu - ziua călătoriei spre orice capăt - imediat toate întrebările i-au răspuns lui Valțev. - Un cal va cădea dintr-un glonț înșelat și așa o voi primi. Din zori până la amiază treizeci de kilometri, plec cu ușurință, voi avea timp până la primăvară. Voi bea o băutură de apă, mă voi odihni pentru o oră și voi fi acolo noaptea. Ziua de vară este scurtă, știi. Și nu e timpul să murim. Pentru că viața este una și se termină într-o singură moarte, nu am două vieți. Regret că nu pot să împușc morții, că nu pot ține sabia, că inima mea va adormi. Cât de mult, câte zile aș fi luptat!

Valțev părea să adoarmă. Când m-am trezit răcoarea din zori, el sa oprit pe pini, uitându-se cu ghinion la supapele cornetului.

- E pentru tine, locotenente. Vă las cornet de cavalerie. Se va face fierbinte - spuneți-ne, vom veni la salvare, dacă suntem în viață.

- Dacă vă aflați la autostradă sau la trecere, nu veți auzi nici măcar arma tunului. Va fi cald aici, dar.

- Nu, locotenente, dă semnalul. Există o melodie care se aude peste tot. Fă-o, aici este.

El a jucat un semnal. Tonul a fost dificil, iar el a avut o lungă și mi-a arătat cu răbdare cum să opereze supapele, cum să dețină instrumentul, acesta reduce treptat, astfel încât ultimul sunet a zburat dreapta la orizont.

- Amintiți-vă: această melodie va ajunge la noi, nu faceți o greșeală. Sunați-ne în zori, când norii vor lumina, și nu un sunet greșit! Îl puteți repeta?

Am dat din cap, deși cuvintele lui nu erau destul de clare. Dar l-am crezut ca pe mine însumi.

L-am urmat cu ochii și el sa întors. Îmi amintesc mustațele roșii pufoase, o față frumoasă și ochii mari alungiți. El a fluturat mâna înainte și a sărit, și am urmărit până la aer zori inrourat nici o mișcare de fluid de cal roșu în creștere, și apoi arbuști ceață verde nu a ascuns și călăreț.

Curând, roua se ridică. Stilat, tăcut, lung a fost norul de lumină. Seara, alarma se întindea în jurul valorii, a luat în stăpânire câmpul, a mușcat vocea ierbii. La sfârșitul nopții, o canonadă a explodat în depărtare. Norul gri mai devreme a fost umplute cu reflecții ale rachetelor de foc. Dar aici era un cântec lung al armei. Ecoul a tăcut.







Și apoi pământul sa cutremurat înaintea noastră. Mortare lovit greu, dureros biciuit fierbinte jumătate de oră vârtej de vânt a suflat tranșee, care transportă moloz, face totul, și toți vorbesc, cerșind milă, despre tăcere. Gelele Komya au zburat și s-au târât, la fel ca și albinele.

Măria focului se strecură, arborele de respirație al focului se rostogoli în depărtare, o tăcere. Tăcerea a trezit un șuierat, un fior de fugă a trecut prin linii de linie - era Torokov plecând spre est, lăsând un atac iminent, de la gloanțe, de frică. Mi-am ridicat pușca. Dar a văzut acel hambar lângă drumul Kaluga? Acesta a fost întregul punct.

Ugh-hoo, y-hoo! a strigat owl bufniță, amenințător, și mi-a închis ochii cu aripile mele întunecate. Sau este în pompele mele în cap. A venit memoria. În fața mea se afla o ușă plină cu fier ruginit. Fata încă respira când lumina pătrundea în capul ei, iar ochii îi dispăreau deja, muriseră. Am mers mult timp la ea pe podea de pământ, deși au fost necesare doar șapte pași pentru bărbați. Pe burta ei, acul fierbinte a fost ars cu inscripția: "Partidul francez Lyudmila Khlebnikova, proprietatea batalionului SS". Prin pielea mată a pieptului și a picioarelor, era un tatuaj: inițiale, nume de familie. Cărbuni smolderați în colțul hambarului. Poate că au adus-o acolo - cel puțin în sat, nimeni nu o cunoștea. Poate că au luat-o de mult timp. Și mai mult decât o dată, memoria m-a condus pe drumul primei noastre ofensive de iarnă - în satul Kaluga.

Și Torokov a amintit acest nume: Lyudmila Khlebnikova? Timp de câteva clipe am ezitat. Dar eram sigur de altul: nu putea uita bătrîna cu copiii. Au ieșit din pădure, ne-au întâlnit și nu au existat lacrimi sau zâmbete pe fețele lor. Da, a văzut pe bătrână și a văzut copiii. M-am țintit. Shotul la oprit. Încet, încet, Torokov cădea într-o jumătate de întuneric verzui. De multe ori vântul de toamnă va auzi melodia morții pe oase, dar nu va mai fi loc pentru el în cântecul poporului.

Câmpul a venit la viață. Ridicând o pușcă de lunetist, am observat: pătratele de fețe de oțel au înotat în focul de foc cu tancuri de mercur greu. Se agită, se balansează în mișcare, cu cochilii; tunurile Ciclopiei au fost ridicate și coborâte; omizi - dinți de crocodil - au mestecat pământul. Submarine.

- Zabello! Uite, frate, ce putere vine peste noi!

Tăcere. Încă o dată mi-am auzit glasul:

- Zabello, Zabello! Nu a fost mitraliera ta atît de vorbătoare? Ajutați inamicul să se întâlnească, infanteria tăiată!

Șanțul era tăcut. A dormit Zabello un somn bun. Nu visează la o colibă ​​sub copacii de plopi înalți, amintirea vechilor zile a zburat de la el. Iarbă iute prin degete. Visul lui era veșnic.

Din nou am strigat:

- Malinin! Ascultă târâmarea prudentă a tancurilor. Se tem de noi, chiar dacă a ajuns regimentul păianjen al crucii. Ei bine, Valya, nu vei spune un cuvânt? Sau dormi?

Surd a fost un șanț, un om singur. Malinin a căzut și, înainte de moartea sa, și-a scăpat accidental pușca. Nu zburați de pe buze numele râvnit scris pe cap.

Nadia, Nadia din Belomorsk! Nu puteți vedea picăturile dulci, fustele ochilor tăi gri. Nu puteți spune uneori dimineața:

"Înghițiți migranții, luați cuvântul de salut dragi iubitei mele. Nu-i lăsa inima să se răcească, mâinile lui nu se vor obosi ".

"Lebede albe! Puneți pene - acoperiți buzele vopselei mele. Goosek este gri, Goose Goose! Dați o pată mormântului de pietriș - acoperă-i ochii.

"Vreau să văd un frumos zaletku, vreau să-l termin eu singur. Nu mă văd mort. Tatăl eolian, vântul-severik! Luați lacrimile, luați darurile păsărilor care zboară, spălați-vă fața. Acoperiți-vă ochii și buzele și odihniți-l. Ia-ți vântul, cuvântul de adio la frumosul zaletke.

M-am întors spre cealaltă parte a câmpului:

- Bafanov! Este viu? Vedeți puterea amenințării? Cu adevărat bătălia va fi egală. Noi deja am împrumutat mult pământ prietenilor nefericiți. E timpul să le întâlnim cu demnitate.

- Mortarele nu au dat visul să privească. Mă voi odihni un minut. Haide, locotenente, rezervorul de cap. Și lași pe ceilalți cu mine și cu Kamaldinov. De asemenea, avem grenade și există un hotel scump pentru păianjeni de oțel, o pușcă antitanc.

Avea o voce surdă. Cred că Bafanov a fost rănit. Și el se gândi: "Stai, stai așa, nu lăsa văduva să se rupă". Știam cea mai bună parte și nopțile liniștite ale unei izvoruri lungi - totul mergea ca o coroană de porumb, sufla vânturile militare ale anului trecut, ca și frunzele uciși de gloanțele arțarului. Nimeni nu se naște să moară. Nimeni nu se naște, și pentru robie. "

Toate drepturile rezervate Booksonline.com.ua







Articole similare

Pagina anterioară

Pagina următoare

Trimiteți-le prietenilor: