Proza emigranților celui de-al treilea val
Cu o mare întârziere a cititorului a venit creativitatea reprezentanților celui de-al treilea val de emigranți. Crearea reprezentanților celui de al treilea val de emigranți - un set de memorii, lucrări artistice, eseistice, jurnalistice create de scriitori care și-au părăsit patria lor, de la sfârșitul anilor 1960 până la sfârșitul anilor 1980, în legătură cu eforturile din 1968 persecutarea disidenților. Cea mai importantă figură - Brodsky, Sasha Sokolov, Zinik, Gorenstein, Dovlatov, Zinoviev, Aksenov, Kenzheev Limonov.
Focare de emigrare din Rusia - Franța (Maximov, Nekrasov, Vladimov, Sinyavsky, mai târziu sa mutat la Limonov), Germania (Zinoviev, Gorenstein, Voinovich), Statele Unite ale Americii (Brodsky, Korzhavin, Aleshkovsky, Aksenov, Dovlatov Mamleyev, Kublanovsky, Leo. Losev, Alexei Tsvetkov). În Canada, "Necunoscut" Sasha Sokolov și cetățenia britanică a fost Zinovy Zinik.
Și totuși, 1987 a marcat punctul de cotitură în relațiile dintre metropolă și diasporă. Lucrările emigranților încep să pătrundă în presa sovietică și să primească o evaluare mai obiectivă. Cea mai profundă evaluare a lucrării de creație a reprezentanților tuturor celor trei valuri de emigrare a fost dată de John Glad în cartea sa Conversations in Exile: Literary Literary Abroad. Există interviuri cu cei mai străluciți reprezentanți ai celui de-al treilea val. În special, Aksyonov, Dovlatov, Voinovici, Korzhavin, Limonov și mulți alții vorbesc despre ei înșiși și despre munca lor - aproape totul, cu excepția lui Soljenitsyn.
reprezentanții Glad împarte literatura celui de al treilea val de emigranți în literatura de science fiction și umoriștii, esteții, moraliștii, realiștii. Această clasificare nu este completă și parțial contradictorie. Mai productiv clasament literatura emigrant pe accesoriile sale estetice: prezentat versiuni diferite ale realismului (Soljenițîn - epic „Red Wheel“ Nekrasov - „Mica poveste tristă,“ Gorenstein - „Psalmul“ Dovlatov - „Zone“, Zinoviev - «Homo soveticus», lămâi - "eu, Eddie"), modernism (Brodsky - proza lui, poezie și teatru în parte, Kenzheev Volokhonskii, Zinik) postmodernismul (mai târziu Zinik, Kenzheev, Sasha Sokolov).
Gorenstein începe ca reprezentant al realismului, dar adesea recurge la principiile realismului brutal, care reflectă povestea sa "Iarna anului 1953". El scrie despre tot ceea ce este cunoscut și familiar, astfel încât să apară un sentiment de creștere a terorii. După Zola nimeni, ca și Gorenstein, nu a reușit să recreeze sentimentul de muncă ca o muncă grea. Un răspuns de la Novy Mir: "Nu poate fi nici o întrebare de a scrie o poveste. Mina, pe care lucrează oamenii liberi, este reprezentată mult mai rău decât taberele. " Între timp, lucrarea se bazează pe detalii autobiografice.
De mai mulți ani, care nu au fost tipăriți, Gorenstein a părăsit în 1980 URSS.
Tabăra din poveste este un model al statului sovietic. În ea există o "dictatură a proletariatului" (regim), "popor" și "miliție". Dovlatov dovedește că puterea sovietică nu mai este o formă de guvernare de mult timp, ci un mod de viață foarte asemănător atât în spatele gratiilor cât și în afara. Voința și zona sunt oglindite unul în celălalt. Prizonierii sunt îmbrăcați în jachete înfricoșătoare, pălării, cizme. Dar soldații sunt îmbrăcați aproape în aceleași haine. Prizonierii și soldații capului sunt rase la fel. Deținuții pun pădurea în îngheț și soldații sunt, de asemenea, forțați să iasă toată ziua în frig, păzind-i. Distracție de divertisment - cărți de joc și băuturi (oficial interzise), și pentru soldații-gardieni în timpul lor liber - de asemenea, un joc de cărți și băuturi (de asemenea, oficial interzis). La criminali, se ajunge la înjunghiere, care deseori se termină cu moartea și se naște certuri în mediul soldaților, energia nu găsește nicio cale de ieșire. În contextul general, Alikhanov, cu care ambele părți sunt străine, se evidențiază cu inteligența sa. Alikhanov este îngrozit de modul de viață semi-animal al soldaților și al ofițerilor, pentru care este ceva obișnuit, familiar; în cele din urmă Alikhanov devine obiectul atacului său.
Lucrul neobișnuit cu povestea este că există multe râsete în el. Împreună cu oribilul și teribilul, atât de amuzant este naratorul că talentul său de benzi desenate se manifestă pe deplin. Acest lucru se reflectă în insera postmodernă, în care vorbim despre „activitatea culturală“ printre deținuți pus în scenă performanța realismului socialist „Kremlin Stars“, care a implicat criminali. [Episod de lectură.]
Gândul că această scenă este că, în cazul în care guvernul sovietic ar fi foarte uman, iar infractorii, cunoscând morala și protectorii lor, au văzut că un text de propagandă - un pachet de minciuni, și parses să râdă. Mai ales comică ultimul cuvânt „Lenin“ ( „Cine este acesta? A cui persoană tânără? Voi, mesagerii viitorului invidiez. Dar ascultă bine, diavolilor! Deci, să strălucească voi, copii ai viitorului, nostru Kremlin Stars!“) Acest episod conține o critică implicită sistem.
Chiar și în străinătate, lui Dovlatov i sa răspuns că Soljenițîn a dezvăluit pe deplin subiectul taberei în textele sale și, prin urmare, nu are sens să publicăm "Zona".
Când a început perestroika, Dovlatov a scris povestea "Filiala" despre simpozionul emigranților "Rusia: Alternative and Perspectives". Litigiile, disputele, incapacitatea de a ajunge la o soluție comună - micromodelul viitorului Rusia. Nu există sete de unitate de dragul noii Rusii. Cu un zambet plin de bucurie, sunt date figurile lui Panayev (prototip - V. Nekrasov), Kovrigina (Korzhavin). În carte există, de asemenea, date din glume text directe. Când un reprezentant al Rusiei vine la simpozion, se dovedește că acesta este un protege al KGB-ului, adică nu este un adevărat reprezentant al Rusiei.
Criticii definesc în mod diferit caracteristicile metodei creative a lui Dovlatov. El însuși și-a numit metoda pseudo-documentarismului. Creând lucrările sale artistice, el a imitat mereu baza documentară, dar 90% din lucrările sale au fost întotdeauna compuse, rezultatul ficțiunii. Această tendință este nouă în realism și, în viitor, și-a primit aderenții.
Împreună cu narațiune realistă specifică, dezvoltă și realism, ceea ce a condus la crearea unui număr de anti-utopii: „Insula Crimeea“ Aksenov „Moscova 2042“ Voinovich, „franceză SSR“ Gladilina.
Aksyonov admite o schimbare istorică alternativă - conservarea Crimeei pentru albii - și descrie politica expansionistă a URSS, care impune regimurilor totalitare ale popoarelor mici. Pe insula Crimeea, primele opinii comuniste s-au răspândit și apoi, după ce au luat decizia de a adera la URSS, triumful totalitarismului.
În parte, romanul lui Aksyonov, romanul lui Gladilin SSR francez, este legat de această carte. El, bazându-se pe revoltele studentului din 1968, încearcă să modeleze ce schimbări s-ar fi întâmplat dacă puterea sovietică ar fi triumfat în Franța. Toate partidele, ziarele, revistele, canalele non-guvernamentale sunt închise. Ca și la comandă, produsele dispăreau din magazine, cozile imense se aliniază; gunoi, iresponsabilitate, rudeness. Anterior, chelnerii și vânzătorii bine pregătiți erau interesați să vadă clienții să vină la ei, acum nu este așa. Era ca o copie a Uniunii Sovietice. Gladilin avertizează că nu este necesar să asociați imaginea propagandistică a URSS cu realitatea sovietică.
O astfel de abordare este caracteristică a cărților despre fenomenul unui al treilea val de imigranți: „Platoul“ Kenzheeva (despre imigrare din Canada), „de nicăieri, cu dragoste“ Dmitri Savitsky (emigrarea franceză), „Serviciul rus“ Zinovy Zinik (în exil în Marea Britanie, pentru că, în general, foarte tema emigrării este tipică).
Zinoviy Zinik a fost la Londra în 1976 și este angajat al BBC, un cronicar literar pentru o serie de ziare și reviste din Londra. În același timp, el este implicat în activități literare. Povestile sale "Serviciul rusesc" (1981), "Russofobka și fungofil" (1984) se remarcă. Protagonistul este aproape întotdeauna un emigrant din URSS. Zinik se apropie de Dovlatov scriind despre emigranți cu umor. El face clar faptul că emigrantul se simte într-o lume mare, ca un copil care a ieșit fără mama pentru prima dată. Pe de o parte, este interesant, pe de altă parte, că un huligan poate ataca, bate o mașină și, în general, nimic nu este suficient. Eroul "serviciului rusesc" descoperă pentru sine sfera sexualității. El nu mai este tânăr, ci își dezvăluie toată lipsa de experiență și este atât de dependent încât acest lucru devine singurul lui interes.
Cea mai faimoasă lucrare Zinika - romanul "Russophobe și fungofil". Tehnica utilizată speculară inversat: URSS este arătată prin ochii străinilor, și Occident - prin ochii omului sovietic. Inițial, un străin (o englezoaică) în venerație Uniunii Sovietice, în beneficiul mulți prieteni și să conducă ei la teatre, muzee; Ea este extrem de îndrăgită de această viață furtunoasă și plină de viață, iar ea decide să rămână. În dragoste cu tânărul ei Constantin, desigur, dezamăgit, pentru că el a sperat să se căsătorească după ce a părăsit țara. Atunci când o englezoaică încorporată treptat în viața de zi cu zi sovietică (apartament comunale, lipsa hranei, distribuirea inechitabilă a bunurilor fabricate), un număr de circumstanțe fac viața mizerabilă. Constantin își atinge și emigrează. El însuși a dat Englezoaica nonconformista minte disident, dar totul sa dovedit a fi o mască, cât și în străinătate, el a arătat un om obișnuit pe stradă. El nu are nevoie să-și arate, să se prefacă, și el nu are nevoie de cărți sau muzee sau teatre, numai mic-burghez, bucuria filistin să devină centrul atenției sale (în principal, cules de ciuperci). Zinik subliniază că nu toți cei care se lovește în piept încercând să pară un neconformist în fața oaspeților din Occident este de fapt o persoană cu cerințe spirituale. În lucrarea lui Zinik, stratul ironic este foarte puternic. Cartea a fost filmată în mai multe serii.
Din păcate, la începutul secolului XXI, Zinoviy Zinik a trecut la limba engleză în lucrarea sa.
Pentru perioada postbelică, era caracteristic faptul că oamenii care umblau cu trenuri, la posturi, cântau și cerșeau, iar seara cântau. Acesta a fost singurul canal în care creația vieții oamenilor s-ar putea dezvălui. Sokolov descrie această creativitate primitivă cu un umor moale binevoitor. Lucrarea respiră cu durere pentru oamenii autohtoni, destrămate de destine.
Proffer a reacționat la text ambiguu: o carte pentru elită, care va fi vândută prost.
În 1981, revista Leningrad "Ore" a acordat Sokolov un premiu numit după Andrei Bely. Sokolov înțelege că proza experimentală de Vest pot fi imprimate, dar este adevarat cititorul va câștiga numai în Rusia. În lucrarea ulterioară a Sokolov transferat la postmodernism, care se caracterizează printr-o co-prezență obligatorie a două nivele - cititorul general, prietenos și proiectat pentru elite. Principiile postmoderne au fost reflectate în romanul „Rosewood“ (1986), care reflectă conceptul de la sfârșitul istoriei, înțeleasă ca o vedere de capăt a istoriei, în curs de dezvoltare liniar, și în cazul în care în mod necesar de la cel mai grav la cele mai bune: dezvoltarea istorică, în general, poate duce la distrugerea vieții pe pământ.
Rezultatele prozei ruse din a doua jumătate a secolului sunt foarte semnificative. Proza sa opus falsificării idealurilor umaniste din trecut și prezent, purtate. Se confruntă cu o reînnoire problematică, tematică și estetică. Proza scriitorilor celui de-al treilea val de emigranți câștigă popularitate în lume, dă o idee despre rezistența la totalitarism. Iar literatura despre post-căldura de douăzeci de ani ne datorează faptul că situația din țară nu a intrat în adevăratul stalinism. Literatura a limitat puterea, a jucat un rol socio-cultural important.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: