Diagnosticul sarco-cistozei

Se efectuează pe baza studiilor epizootologice, clinice, serologice și microscopice, conform datelor autopsiilor pathomorfologice.

Metoda compresorului de detectare a sarcocitelor. În acest scop, mușchi eșantionată diferitelor organe - esofag, diafragma, inima, mușchii scheletici și din fiecare probă de-a lungul fibrelor musculare sunt tăiate cu o valoare prag de 4 ovăz (II Vershinin, 1982). Secțiunile sunt așezate pe sticla compresorului, acoperite cu un al doilea geam și strânse cu șuruburi. După aceea, microscopia cu o creștere de 7x8.







Formulările pot nuanța cu vopsea soluție Romanowsky-Giemsa (2 picături de cerneală per 1 ml apă distilată) timp de 1 oră. După această preparare a fost decolorată cu amoniac apos.

De asemenea, puteți colora preparatele folosind altă metodă. Pentru a face acest lucru, pregătind mai întâi cerneala: 30 ml dintr-o soluție 10% de albastru de metilen se adaugă 30 ml dintr-o soluție 0,01% de soluție de hidroxid de potasiu și amestecul rezultat a fost diluat cu părți egale de apă distilată. Vopseaua rezultată poate fi colorată timp de 10 minute, urmată de decolorarea cu 25% soluție de amoniac (GV Kononenko, 1968).







Pentru detectarea merozoitilor, metoda cea mai convenabilă este M. Kschag (1971). Luați 2-5 g de țesut muscular, puneți-l într-un mortar de porțelan, adăugați 1 ml soluție fiziologică și triturați cu grijă. Apoi luați o picătură de suspensie rezultată, puneți-o pe un diapozitiv degresat, acoperiți-o cu un capac și microscopați-o într-un câmp întunecat. Merozoitele sunt vizibile sub forma formărilor bananoide.

Pentru diagnosticul intravital al sarcocișozei carnivore, se utilizează metode de centrifugare utilizând soluții de flotare.

Tabelul 8. Caracteristicile deosebite ale parazitizării sarosporidiei la animalele agricole (II Vershinin, 1982)

Diagnosticul sarco-cistozei

Diagnosticul sarco-cistozei

Diagnosticul sarco-cistozei

Diagnosticul sarco-cistozei







Articole similare

Trimiteți-le prietenilor: