Din enciclopedia liberă rusească "Tradiție"
Prăbușirea lui Pangea în Jurassicul târziu. Există o deschidere a Oceanului Tethys, cu dezvoltarea bazinelor adânci din Caraibe și Golful Mexic, concretizată în Jurasic Mijlociu, dezvăluirea continuă a Oceanului Atlantic
Wegener a formulat mai întâi conceptul de „Pangaea“ - un singur continent preistoric, ca urmare a divizării și a resturilor în mișcare, care a format continentele moderne. În ipoteza lui Wegener, continentele, compuse din granit, se învârteau de-a lungul straturilor bazaltice mai dense ale mantalei pământului. Wegener a determinat relativ exact începutul defalcării Pangeei - perioada triasică, în intervalul 250-200 milioane de ani în urmă.
Ipoteza Wegener, cu toate acestea, nu a fost acceptat de către comunitatea științifică, așa cum nu a dat o explicație satisfăcătoare cea mai importantă problemă - din cauza dezintegrarea supercontinent și derivei continentelor. A.Vegener atribuise în mod eronat rolul acestui motiv forței polemice a lui Eotvos. Este prea slab pentru a influența situația continentului. Între timp, în secolul al XX-lea, un număr de oameni de știință - O.Ampfererom, R.Shvinnerom, E.Krausom - forța motrice a indicat curenților de convecție din manta. În cele mai apropiate noțiuni științifice moderne, această ipoteză a fost exprimată de A. Holmes în 1927-1929. Cu toate acestea, datorită naturii sale revoluționare, această ipoteză nu a fost percepută de mult timp ca științifică, ceea ce a limitat dezvoltarea ipotezei lui Wegener.
Dezvoltarea ipotezei mobilistice a fost reluată în anii 1960. Corelarea ipotezei Wegener cu teoria curenților de convecție manta și noi teorii științifice au fost verificate in studii de creste mijlocul oceanului, a dus la apariția conceptului de tectonica.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: