3.1. caracter etnic
O problemă cu transformarea unui set de comunități societăți de tip unic-locale în națiune, este de a traduce modul cel mai natural bogăția formelor culturale, care au fost acumulate pe parcursul a mii de ani de către toate generațiile anterioare, către noile sisteme de reglementare și de valoare, se toarnă și le topesc într-un mod optim , fără a distruge sau a pierde mai mult decât ceea ce trebuie în mod necesar lăsat în urmă. Complexitatea acestei sarcini rezultă din faptul că, simultan cu această tranziție, tipul culturii în sine se schimbă: de la "cultura textelor" se transformă, după expresia reușită a lui Yu Lotman, într-o "cultură a gramatiilor" 23.
"Cultura textelor" corespunde tipului tradițional al societății, în care sistemele normative însele și propozițiile lor de valoare există, sub forma unui set de precedente. Howard Becker o numește "aglomerări de experiență verbalizată", care este fixată în pilde. Proverbe - principala formă de transfer de experiență de la o generație la alta în societăți de tip tradițional. "Ele sunt adesea mult mai semnificative decât pare la prima vedere. De obicei, doar o lungă ședere într-o anumită societate permite cercetătorului să afle ce înseamnă, de fapt, parabola pentru "nativii". Cu alte cuvinte, parabolele sunt pline de simbolism ascuns; simbolismul lor extern este mult mai puțin important. Proverbele cad rareori într-un sistem care este un simbol al credinței sau o ideologie consistentă. Adevărat, masa haotică a parabolelor în multe experimente relativ simple, deși nu a fost redusă la cod, ci la
nu mai puțin decât aceste parabole sunt adesea împletite, se dezvoltă împreună și se îmbină. Folosind terminologia biologică, putem spune că ele cresc împreună la fel ca frunzele exterioare ale florii, care cresc mai întâi separat și apoi se îmbină treptat într-una. În general, sistemele de valori, compuse în principal din parabole, sunt în mare parte explicite în conținut și conexiuni, adică sunt legate unul de celălalt într-o manieră pur externă, inițial necodificate și aproape întotdeauna au capacitatea de a fuziona ".
Un astfel de conglomerat cultural este asimilat de purtător de cultură în ansamblu și, aparent, nu este niciodată reflexiv. Membrii unei societăți tradiționale adesea nici măcar nu au nicio idee că modurile în care se aplică în activitățile lor sunt ratate "prin filtrele de reglementare". "Alegerea a fost făcută de către predecesorii lor și astfel încât nu există alternative reale la această alegere" 25
Foarte clar observat acest lucru în comunitatea rusă Gleb Uspensky:
"Toate relațiile reciproce, întreaga viață a vieții, se țin exclusiv pe acțiuni, care în mod necesar sunt însoțite numai de acele reflecții care corespund acțiunilor în întregime. chiar și un semn, nu există niciun fel de reflecții care nu ar avea drept rezultat un act sau care nu ar avea un punct de plecare cu un act clar vizibil și sensibil.
Ca urmare, atâta timp cât operatorul de transport al culturii tradiționale se află în situații specifice prevăzute pentru cultura sa, el acționează în mod liber, cu întreaga gamă de comportamente specifice, obținute prin moștenire, dar obținerea într-o nouă situație, este complet neajutorat. Regulile vechi de comportament sunt inadecvate aici, iar o persoană nu poate transforma, regrupa, o persoană, deoarece nu are principii clar formulate - regulile de generare a comportamentului și nu a comportamentelor. Prin urmare, Adormirea Maicii Domnului și percepe țăran „ejectat spirit sat tulburare și viață“, ca un om, „gata să se supună într-un mediu străin, tot felul de influențe din naivitatea copilului nu avea oportunități de a cunoaște și a înțelege că aceste influențe rele, și că este bun.“
educație nennye. Lăsându-și comunitatea, țăranul, care sa transformat într-un "outsider", conduce această societate în conștiința sa la nivel de state, reacții tipice, la nivelul trăsăturilor de personalitate.
Emile Durkheim a descris-o foarte bine. "În noi există două conștiințe: una conține numai stările particulare fiecăruia personal și ne caracterizează, în timp ce statele îmbrățișate de al doilea sunt împărtășite de întregul grup. Primul reprezintă și stabilește numai personalitatea noastră individuală, al doilea reprezintă tipul colectiv și, în consecință, societatea fără de care nu ar exista. Dar aceste două conștiințe, deși diferite, sunt legate între ele, având doar un singur substrat. Prin urmare, ei sunt în solidaritate. De aici rezultă un fel de solidaritate care, din similitudini, leagă individul direct de societate. "27 Această "societate din interiorul nostru", care există sub forma unor reacții de același fel cu oameni din aceeași cultură pentru situații obișnuite, sub formă de sentimente și state, este caracterul nostru național. El face parte din personalitatea noastră. Etnopsihologia studiază acest fenomen, definind-o ca fiind "personalitatea modală" sau "structura de personalitate de bază".
Definirea personalității modale a fost dată mai întâi de A. Inkels și D. Levinson: "Caracterul național corespunde trasaturilor de personalitate relativ persistente și tiparelor de personalitate, care sunt modale pentru membrii adulți ai unei societăți date" 28.
În opinia HP Dycker și Freud: "Personalitatea modală este tipul căruia îi aparține cel mai mare număr de membri dintr-o anumită societate, iar caracterul național este determinat de frecvența detectării anumitor tipuri de personalitate într-o anumită societate".
Conceptul de „structură de personalitate de bază“, introdus de Cardin rom în 1947 conceptul g.30 Kardiner diferă de conceptul Inkel-sa și Levinson, care explică diferențele fundamentale în tipuri de personalitate influența mediului cultural și, prin urmare, identificarea unui set de caracteristici durabile, se presupune a fi într-o societate particulară, ci într-un grup cultural, care poate fi mai multe în cadrul aceleiași societăți. De când suntem în asta
Pentru o descriere a acestor elemente ale societății, introjected în persoana umană, Durkheim folosește termenul de „stat“ și „sentimente“: „Din moment ce aceste sentimente sunt colective, nu ne reprezintă în noi, și în societate“ -, dar el nu vorbește niciodată despre „credințe “.
În cazul unei societăți "în interiorul nostru", înțelegem cultura, prin urmare, definirea noastră de caracter național este mai potrivită ca explicație pentru "structura personalității de bază". Trebuie remarcat totuși că atât în acest, cât și în celălalt caz, vorbim despre un set stabil și periodic de trăsături de personalitate.
Această structură este un set al acelor calități ale personalității repetate în mod constant în persoane aparținând aceleiași societăți ("personalitate modală") sau unei culturi ("personalitate de bază").
Să analizăm în detaliu în ce constă faza. Ne referim aici la un articol din Sf. Nicolae K. „Cunoaștere - forță“ revista cu titlul „Sentimental Educație“ 33, în cazul în care separarea se realizează conceptele de „emoție“ și „sentiment“ sau „sentiment“, care este dificil să se împartă în limba rusă, pentru că în colocvial discursuri
aceste cuvinte sunt utilizate în mod constant ca interschimbabile. "Emoțiile" sunt experiențe precum furia, frica, bucuria; "Sentimentele" sunt complexe mai complexe:
de exemplu, „prietenie“, „dragostea maternă“, etc. Aceste concepte se dizolvă în literatura occidentală :. există cuvântul „sentiment“, „sentimental“, nu a fost niciodată sinonim cu „senzual“, „emoțională“, și într-un fel sau altul, spre deosebire de ea.
Sub inculcarea "naturii umane" umane, C. Cooley înțelege exact educația din această abilitate - de a experimenta "sentimente" sau "sentimente". "Sentimentul", conform lui Cooley, este o educație care implică în mod necesar "simpatie", adică abilitatea de a empatiza cu alții. Acest cuvânt a primit sarcina suplimentară ("ca", provocând o atitudine pozitivă), cu care a devenit rădăcină în limba noastră mult mai târziu. Inițial, a fost folosit de psihologi și de etică în sensul în care termenul "empatie", care a devenit termenul, este folosit astăzi, adică abilitatea de a simți un alt "din interior", ca și cum ar fi capacitatea de a "intra" în altul.
Este interesant faptul că, potrivit unor teorii ale cunoașterii, procesul cunoașterii în general este imposibil fără o astfel de "intrare în alta" și, prin urmare, fără "simpatie". Pavel Florenci34, de exemplu, scrie: "Cunoașterea este adevărata apariție a neștiinței despre sine sau - ceea ce este aceeași - a unității reale a cunoștinței și a cunoașterii, a intrării reale a cognizatorului în cunoaștere". Și "astfel, impersonalul non-eu devin o persoană, alta Eu, adică Tu" Nu ești doar o altă persoană, ești un altul, și acestea sunt lucruri absolut incomparabile. Aceasta este realizarea principiului de bază al moralității:
tratați vecinul ca pe voi înșivă. Pentru a simți acest lucru, trebuie să simțiți acest lucru, cu alte cuvinte - să vă simțiți ca și voi înșivă sau, chiar mai precis, de unul singur.
Învățând să-l percepe pe celălalt ca pe tine însuți, educația inițială "scoate" dintr-o persoană emotiile sale naturale, care, într-o stare naturală, sunt direcționate spre ei înșiși și îi concentrează pe cealaltă sau pe alții. Deci, există un "sentiment".
Și împreună cu el există și unanimitate. Dacă celălalt pentru mine, tu, adică eu, atunci gândurile lui sunt gândurile mele, iar sentimentele lui sunt sentimentele mele. Eu le învăț în mod natural, fără nici unul
În această poziție, Pavel Florensky face o notă de subsol, în care subliniază o literatură extensivă în limba rusă, dedicată acestui concept în epistemologie.
coerciția externă și fără rezistență internă și neîncredere. „Dragostea este una reciprocă și numai condiție este unanimitate, un gând de a iubi unul pe altul, spre deosebire de o relație externă între ele, oferind nu mai mult de un podobnomyslie pe care se bazează viața lumească -. Știință, comunitate, guvern, și așa mai departe“ 36
"Similaritatea" este atunci când doi oameni gândesc la fel, dar nu tratează în mod egal subiectul pe care îl gândesc. Unul, de exemplu, consideră că postul este necesară, deoarece pozițiile stabilite de Biserică, sunt bune pentru sănătate, iar celălalt, de asemenea, consideră că postul este necesar, dar numai pentru că fără ea este imposibil să se apropie de Dumnezeu. "Similaritatea" este ca un punct de intersecție în care călătorii vin în direcții diferite: ajung în acest punct din diferite locuri și o lasă în direcții diferite - se va repara până se vor simți bine, iar celălalt își va purta carnea, pentru că scopul lui este diferit.
Este unanimitatea care formează baza consensului care există în grupul primar. Ea - acest grup - se străduiește pentru "limita iubirii", care, potrivit cuvintele apostolului, este că "cei doi vor fi unul". Și numai în această unitate de la o persoană la alta se transmite natura umană.
Doar într-un mod atât de extrem de ciudat se poate transmite un lucru atât de complex și nesigur ca un "sentiment". Dar incomprehensibilitatea nu împiedică nici comunicatorul, nici receptorul să o simtă foarte viu.
Pe suprafața sentimentului este un amestec complex și slab diferențiat de emoții, dar o privire mai atentă devine evident că aceste sentimente nu sunt numai strâns legate, dar ele sunt ceva de genul surround iar in centru ei este întotdeauna un obiect, care toate sunt orientate. Și acest obiect, pentru că odată ce un astfel de câmp a fost format în jurul acestuia, acesta nu va fi niciodată perceput indiferent de transportatorul acestui sentiment. Ori de câte ori o anumită persoană intră în contact cu el,
Pentru cititorii meticuloși, subliniem că sub "subiect" putem însemna orice, orice. În sprijinul gândurilor sale, ne referim la Ferdinand Tenis, care a definit acest termen în lucrarea sa "Terminologia filosofică în examinarea psihologico-sociologică". Tenul numește "subiectul" "tot ceea ce poate fi perceput și memorat" (de exemplu, este învățat prin memorie).
toată sfera de sentimente - emoții vor deveni imediat active, atrăgătoare la acțiune, la acțiune.
Fiecare dintre noi știe din experiența vieții noastre cotidiene că simpatia este departe de a fi egală în putere, adică faptul că obiecte diferite evocă sentimente de putere diferită în noi. În plus, aceleași obiecte în diferite persoane provoacă atitudini diferite: unele dintre ele ridică un sentiment puternic, altele au un sentiment slab, altele nu au nimic de trezit deloc.
În consecință, Coulee afirmația care alcătuiesc sentimentele naturii umane și impulsuri „aparțin umanității ca un întreg, mai degrabă decât rasele individuale și vârstele,“ ar trebui să fie înțeles în sensul că fiecare cultură are unele sentimente și impulsuri stabilește în om - un mecanism global, este , ca să spunem așa, o condiție necesară pentru existența societății; poate chiar unele dintre aceste componente se găsesc în toate culturile (astfel de studii, în măsura în care știu, nimeni nu are loc). Dar, desigur, variază atât culturi individuale, stabilite aceste sentimente și relația lor unul cu altul, în ansamblu, și semnificația lor relativă.
„Când vom ajunge la punctul de vedere al totalitatea societăților umane - spune Claude Levi-Strauss, -. vedem că fiecare societate alege doar câteva dintre opțiunile posibile "38. Și este această diferențiere culturi, „regenerabile întotdeauna în planuri diferite, vă permite să păstrați într-o varietate de forme, dintre care soiul de oameni nu încetează să fie surprins, starea de dezechilibru, ceea ce va determina viitorul vieții biologice și culturale a umanității.“ 39
În secolul al XIX-lea. sa considerat că diferitele moduri de construire a culturilor sunt legate în primul rând de condițiile de viață ale diferitelor societăți, de gradul lor de dezvoltare și de circumstanțele istorice. Toți acești factori, desigur, nu pot fi diminuați. Cu toate acestea, greșit, se pare, ar, de asemenea, să nu ia în considerare faptul că în fiecare etapă, și în toate circumstanțele există încă câteva, în cazul în care nu multe, oportunități, și societate, fiind nici un lucru, nici un sistem cibernetic în abstract sens, dar faptul că vom continua să numim persoana catedrala face o alegere. "Originalitatea fiecărei culturi se bazează în primul rând pe propriul său mod de rezolvare a problemelor - plasarea perspectivă a valorilor care sunt comune tuturor oamenilor. Doar semnificația lor nu este niciodată aceeași
în diferite culturi și, prin urmare, etnologia modernă încearcă din ce în ce mai mult să cunoască originea acestei alegeri misterioase "40.
Una dintre cele mai importante etape ale socializării omului de către societate este tocmai socializarea motivației sale, iar esența acestui proces este că aspirațiile și înclinațiile umane sunt orientate spre anumite subiecte (uneori foarte complexe). Cooley a numit aceste obiecte "idealuri", în sociologia modernă este mai des numit valorile lor și, prin urmare, orientarea asupra lor se numește - orientări de valoare.
socializarea motivației din punctul de vedere al teoriei rolului, aderă de asemenea la acest punct de vedere, argumentând totuși că modalitățile de a învârti și de a însuși obiceiurile igienice nu au un rol atât de important ca Freud. Este o chestiune de atașament și dependență emoțională puternică care există între copil și părinți sau, mai degrabă, între toți membrii grupului primar de tip asemănător42.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: