Iubirea de sine, în opinia Marelui Preot Teofan, reprezintă sămânța întregului rău moral care se află pe fundul inimii umane și "cu toate hoardele pasiunilor unui om carnal" (8, p. 270].
Iubirea de sine este cauza păcatului uman, aceasta este una dintre principalele pasiuni. "De unde vine pasiunea?" - Sfinții Sf. Teofan și răspunsurile: - Nimeni nu se naște cu o anumită pasiune. Fiecare dintre noi intră în această lume numai cu sămânța tuturor pasiunilor - dragostea de sine. Aceste semințe de lucruri atunci viața și activitatea liberă se dezvoltă, crește și se deschide într-un copac mare, care ramurile acoperă sale întreaga păcătoșenia noastră, sau întreaga zonă a păcatelor, pentru că orice păcat se ascunde cu siguranță deja sub el sau atârnă pe oricare dintre filialele sale „[118, cu . 164].
Un astfel de arbore de păcat este prezentă în fiecare ființă umană: singura diferență este că la un dezvăluit pe deplin de o parte, iar celălalt - cealaltă. Iubirea de sine este rădăcina din care provin trunchiul principal al arborelui păcatului. Ca și în principalele trunchiuri de copaci permise multe ramuri și lăstari, iar păcătosul este format „un arbore întreg al răului, care își are rădăcinile în inimă, atunci șansele de întreaga noastră esență, merge afară și acoperă tot ceea ce ne înconjoară“ [2, p. 190].
Din stima de sine cresc: mândrie, avarie și lascivitate [146, p. 40]. Din aceste trunchiuri principale ale copacului păcătos se află ramuri: vanitatea, invidia, ura, mânia, deznădejdea, pofta, care dau naștere nenumăratelor pasiuni și tendințe vicioase.
Păcătoșii trăiesc în viața lor nenumărate suferințe și necazuri, sursa cărora este aceeași mândrie jignită. Dragostea de sine distorsionează sentimentele familiale printre oameni, suprimă dragostea frățească și o dispoziție pașnică în societatea umană. "Oamenii trăiesc împreună cu personajele unei persoane decăzute", scrie Episcopul Teofan, "și dorește să caute și să caute numai bunăvoința sa. De ce sunt ciocniri inevitabile, de la care se află iritarea și toate pasiunile și faptele generate de ea și faptele de vrăjmășie dintre oameni. Baza lor se află în sine "[89, p. 181].
O iubire de sine nu poate trăi fericit pe pământ, căci el îi pasă doar de binele său și "neglijează pe alții, se doare pe sine și acționează împotriva lui" [102, p. 581].
O altă cauză fundamentală a tuturor pasiunilor, conform învățăturilor episcopului Teofan, ca și cum cea mai rea mamă a lor, este auto-înșelăciunea. "Călăuzirea de sine este un depozit al sufletului, prin care face totul doar pentru a se lăuda cu cerințele conștiinței și cu sugestiile fricii față de Dumnezeu" [85, p. 139]. Un creștin trebuie să se străduiască să răstoarne autoguvernarea, pentru că nu numai că ține de el, ci tot ce este necurat este generat. Auto-îndrumarea se manifestă în cea mai mare parte sub formă de pasiuni și tendințe carnale sau spirituale.
În baza pasiunilor senzuale, mințile și nevoile trupului sunt instabile. Aceste pasiuni se dezvoltă ca urmare a atenției excesive a acestora și a satisfacției lor.
Pasiunile mintale se formează din înclinațiile și sufletele distorsionate ale sufletului. În compoziția pasiunii, trebuie să facem distincția între dispozițiile cardiace și acțiunile obișnuite care satisfac pasiunea [118, p. 165].
Sursa: Arhimandritul George (Tertyshnikov). Sfântul Teofan Răscoala și doctrina sa de mântuire
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: