Vezi în alte dicționare
Scurt dicționar religios și filosofic
(imperativ imperativ latin), termenul introdus de Kant în Critica rațiunii practice (1788) și denotând, spre deosebire de "ipoteticul" condițional, imperativ ", legea fundamentală a eticii sale. Are două formulări: ". acționați numai în conformitate cu o astfel de maximă, călăuzită de care, în același timp, puteți dori ca ea să devină o lege universală "(Kant I. Soch., 4, Part 1, M. 1965, p. 260) și". acționați astfel încât să tratezi întotdeauna umanitatea în fața ta și în persoana tuturor celorlalți, precum și scopul tău și să nu-l tratezi niciodată ca pe un mijloc "(ibid., p. 270). Prima formulare exprimă înțelegerea formală a lui Kant despre etică, cea de-a doua limitează acest formalism. Potrivit lui Kant, K. și. este un principiu universal, în general obligatoriu, la care toți oamenii trebuie să fie ghidați, indiferent de originea, poziția lor etc. Caracterul abstract al lui K. și. a fost criticat de Hegel. Caracterizând postulatele eticii kantiene, K. Marx și F. Engels au scris că Kant ". a transformat definițiile motivate din punct de vedere material ale voinței burgheziei franceze într-o autodeterminare pură a "voinței libere", a voinței în și pentru sine.
Dicționar filozofic sovietic
Dicționar encyclopedic filosofic
(Imperativ imperativ latin), conceptul de bază al eticii lui Kant, care stabilește o bază de prescripție morală universal valabilă, care are forța principiului necondiționat al comportamentului uman. Ca și în epistemologie, în filosofia sa practică, Kant căuta legi universale și necesare care determinau acțiunile oamenilor. De aceea, ca principal lucru, el a ridicat problema dacă există astfel de legi în raport cu rațiunea practică și, de asemenea, ce este moralitatea și cum este posibil? Moralitatea, dar Kant, poate și trebuie să fie absolută, universală, universal valabilă, adică să aibă o formă de lege. Ideea însăși a legii, conform lui Kant, devine baza determinantă a voinței, ceea ce noi numim moralitate, personalitatea imanentă însuși, acționând conform acestei concepții, indiferent de rezultatul așteptat din aceasta. Acest principiu al voinței, care determină moralitatea acțiunilor noastre, este, conform lui Kant, legalitatea generală a actului, și nu o lege specifică specifică. Aceasta înseamnă că eu trebuie să acționez întotdeauna numai pentru ca și eu să-mi doresc transformarea maximului meu (adică principiul meu personal).
Q & A:
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: