Statele subordonate dreptului tratatelor internaționale. Confederație și federație. Unitățile administrativ-teritoriale și subiecții federației ca participanți la cooperarea transfrontalieră. Statul, fiind principalul subiect al dreptului internațional, este de asemenea principalul subiect al legii tratatelor. Are o putere juridică supremă și universală - suveranitatea. Subiectul este statul ca întreg, și nu organismele sale separate.
Organizațiile internaționale sunt subiecții legii tratatelor internaționale. Capacitatea juridică a organizațiilor de a încheia contracte. Conceptul de puteri implicite. Statutul juridic al organizațiilor internaționale depinde de rolul lor în relațiile internaționale. Creșterea rolului organizațiilor și extinderea competențelor lor este un fenomen natural. Astăzi, personalitatea juridică internațională a organizațiilor este recunoscută universal. Această prevedere a fost confirmată în mod repetat de către Curtea Internațională de Justiție. Organizații neguvernamentale. Comitetul Internațional al Crucii Roșii.
Alte subiecte ale legii tratatelor internaționale. "Subiectele atipice" este o expresie care este de obicei marcată de entități care nu au calitățile necesare pentru subiect, dar totuși recunoscute ca atare. Vaticanul. Concordat. Vaticanul este un oraș-stat, numele oficial "Sfântul Scaun" (Sfântul Scaun) este centrul Bisericii Romano-Catolice. Tratatele sunt încheiate de statul Vatican, dar acționează ca "Sfântul Scaun". Orașe libere: aspecte istorice. Cetatea liberă - o educație politică și juridică specifică, care are o personalitate internațională limitată. Orașele care participă la relațiile internaționale sunt cunoscute pentru istoria lor. Este suficient să amintim orașele libere medievale - Veliky Novgorod, Pskov, Hamburg, Bremen, Lubeck etc. Rebeli, statul în perioada de apariție ca urmare a mișcărilor de eliberare națională. Prin această denumire, ca regulă generală, se înțeleg mișcările de eliberare națională, i. stat în procesul de formare.
Curs 3: Forme organizatorice de pregătire a contractului
Textul tratatului este elaborat și adoptat într-un proces numit negocieri. Negocierile sunt procesul de obținere a unui acord pe o bază reciproc acceptabilă. În cadrul negocierilor, în sensul cel mai larg, se înțelege orice formă de discuție directă de către reprezentanți ai statelor, indiferent de numărul de participanți.
Negocierile diplomatice și formele lor. negocierile diplomatice se desfășoară sub diferite forme. Acestea pot fi bilaterale și multilaterale, desfășurate în cadrul unui organism internațional interimar (reuniune, conferință) sau organism internațional permanent, organizație. Reuniunile bilaterale sunt numite pur și simplu negocieri. Negocierile a trei sau mai multe state sunt numite întâlniri. Întâlnirile cu participarea unei game largi de state se numesc conferințe. Negocieri directe și negocieri pe canalele diplomatice obișnuite.
Negocierile bilaterale și tipurile acestora. Negocieri în cadrul conferințelor și organizațiilor internaționale. Negocieri la cel mai înalt nivel.
Participanți la negocieri. Organizarea negocierilor. Caracteristicile negocierilor moderne. Deschiderea negocierilor.
Cursul 4: Încheierea unui tratat internațional
Definiția termenului "încheierea unui tratat internațional". Esența întregului proces de încheiere a unui tratat, după cum a subliniat GI. Tunkin, este de a coordona "voința statelor, rezultatul căreia este un acord încorporat în normele tratatului". Etapele principale. Diferite abordări ale definirii etapelor. Există două concepte de încheiere a contractelor - în sens larg și restrâns. În sens larg, acest concept acoperă întregul proces de pregătire, adoptare și intrare în vigoare a tratatului. În sens restrâns - numai etapele cu semnificație juridică, adică acceptare și intrare în vigoare.
Reprezentanți plenipotențiari. Orans reprezintă statele. La încheierea unui acord, statele ar trebui să fie reprezentate de organisme de același nivel. Există excepții relativ rare de la această regulă, care se explică prin condiții extreme.
Convenția de la Viena din 1969 definește cercul persoanelor care, în virtutea funcțiilor lor, sunt considerate a reprezenta state fără a fi nevoie de prezentarea autorității:
"(a) șefii de stat, șefii de guvern și miniștrii afacerilor externe - pentru a completa toate actele referitoare la încheierea tratatului;
(b) șefii misiunilor diplomatice - în vederea adoptării textului tratatului între statul acreditat și statul în care este acreditat;
(c) reprezentanți autorizați de state să le prezinte la o conferință internațională sau într-o organizație internațională sau într-unul din organismele sale, în scopul adoptării textului unui tratat la o astfel de conferință, într-o astfel de organizație sau într-un astfel de organism.
Ordinea și etapele principale ale încheierii tratatului internațional Acceptarea textului. Adoptarea textului este încheierea unui acord cu privire la conținutul tratatului. Totuși, votând pentru adoptarea textului, statul nu se leagă de prevederile sale. Votare, consens, aclamare. Autenticitatea textului unui tratat internațional. Autentificarea, stabilind autenticitatea textului - procesul prin care se constată că textul este autentic și final, nu este supus schimbării. Inițierea, semnarea anunțului referendum, semnarea. Semnarea finală a textului tratatului și consecințele juridice ale acestuia.
Acceptarea caracterului obligatoriu al unui tratat internațional. Exprimarea consimțământului de a fi legat prin tratat este ultima și etapa decisivă din punct de vedere legal a încheierii sale. Ca urmare a acestui consimțământ, obiectul dreptului internațional își asumă obligația de a-și îndeplini contractul de la intrarea sa în vigoare. Semnare, ratificare, acceptare, aprobare. Aderarea la contract. Consimțământul pentru partea obligatorie a contractului.
Regula generală privind rezervele din Convenția de la Viena din 1969. Regula generală este că subiecții de drept internațional pot face rezervări atunci când își exprimă consimțământul de a fi legați de tratat. O rezervă se poate face în orice etapă a încheierii unui tratat, dar dobândește o valoare juridică numai atunci când este cuprinsă într-un act care exprimă consimțământul final de a fi obligat prin tratat. Potrivit art. 19 VK 1969, statul poate formula o rezervă atunci când semnează, ratifică, acceptă sau aprobă un tratat sau aderă la acesta, cu excepția cazului în care:
(a) rezervarea este interzisă de tratat;
(b) Tratatul prevede că se pot face numai anumite rezerve, cărora rezervarea nu este inclusă; sau
(c) Rezerva este incompatibilă cu obiectul și scopul tratatului.
Acceptarea rezervărilor și obiecțiilor față de acestea. Consecințele juridice ale rezervelor și obiecțiilor față de acestea. Convenția de la Viena prevede că, dacă nu vorbim despre a menționat anterior, atunci când o rezervare este interzisă, sau dacă nu este vorba despre actul fondator al organizației și contractul prevede altfel, rezervarea este considerat acceptat de către stat, organizația, în cazul în care nu au ridicat obiecții cu privire la aceasta înainte de sfârșitul perioadei de 12 luni. Retragerea rezervărilor și obiecțiilor împotriva acestora. Procedura referitoare la rezervări.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: