Legea aeriană internațională face parte din dreptul internațional, un set de principii și norme speciale care reglementează relațiile dintre subiecții dreptului internațional în legătură cu utilizarea spațiului aerian și determinarea regimului său juridic.
Cu toate acestea, în ultimele decenii, există organizații regionale și internaționale să reglementeze toate navigația aeriană într-un număr de țări au introdus sistem comun de gestionare a traficului în spațiul aerian a două sau mai multe state ale ambelor aeronave civile și militare. Convenția Națiunilor Unite privind dreptul mării în 1982 conține dispoziții conform cărora aeronava de stat (astfel cum sunt definite în Convenția privind aviația civilă internațională 1944 pentru a aplica aeronavelor de stat, constând în militare, vamale sau de poliție) ar trebui să urmeze în mod normal, regulile de OACI ( Organizația Aviației Civile Internaționale) în timpul tranzitului de tranzit prin strâmtorile și zborurile arhipelagice.
A existat o practică constantă de notificare a vehiculelor de lansare testate în oceane din zonele declarate ale mării și spațiul aerian, precum și notificări de lansare a rachetelor cu bordul navelor de cercetare. Uniunea Sovietică au fost încheiate cu mai multe țări (în 1972 G.- cu Statele Unite ale Americii, 1986 a fost cu Marea Britanie în 1988 G.- cu Germania și Franța), același tip de acord, care se ocupă cu aeronava militară privind prevenirea incidentelor pe mare dincolo de teritoriale și în spațiul aerian de deasupra acesteia.
Instrumentul principal în domeniul dreptului aerian internațional este Convenția privind aviația civilă internațională, semnată la Chicago, în 1944, ai cărei membri se numără mai mult de 160 de țări, printre care - din anul 1970 - URSS (în prezent - fostele republici sovietice). Convenția de la Chicago stabilește principiile generale ale cooperării internaționale în domeniul operațiunilor internaționale, reglementarea activităților de transport aerian și pentru a asigura siguranța și include prevederile statutare ale Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI).
Sistemul de reglementare al legislației aeriene internaționale include, de asemenea, o serie de alte tratate, cum ar fi:
- Convenția pentru unificarea anumitor reguli referitoare la transportul aerian internațional, semnată la Varșovia în 1929; completarea Convenției de la Varșovia Protocolul de la Haga din 1955, Convenția de la Guadalajara din 1961, Protocolul Guatemalee din 1971, Protocoalele de la Montreal (nr. 1-4) din 1975;
- Convenția de la Roma privind compensarea daunelor cauzate de o aeronavă străină terțelor părți pe suprafață din 1952 (în locul Convenției de la Roma din 1933 și a Protocolului de la Bruxelles din 1938); în 1978, a fost adoptat Protocolul de la Montreal;
- Convenția de la Tokyo privind infracțiunile și anumite alte acte la bordul aeronavelor din 1963;
- Convenția de la Haga pentru suprimarea confiscării ilegale a aeronavelor din 1970;
- Convenția de la Montreal pentru suprimarea actelor ilegale împotriva siguranței aviației civile, 1971;
- Protocolul de la Montreal privind combaterea actelor ilegale de violență în aeroporturile care deservesc zborurile internaționale, 1988 (în completarea Convenției de la Montreal din 1971);
- Convenția de la Geneva privind recunoașterea drepturilor asupra aeronavelor din 1948;
- Acordul de tranzit din 1944;
- Acordul privind transportul aerian internațional din 1944.
Standardele și recomandările OACI sunt consacrate în 18 anexe la Convenția de la Chicago, procedurile pentru serviciile de navigație aeriană, procedurile suplimentare de navigație aeriană și alte documente care conțin standarde recomandatoare. Cu excepția regulilor de zbor obligatorii cuprinse în anexa 2 la Convenția de la Chicago (numai în legătură cu zborul peste marea liberă), cerințele pentru jurnalul de bord și recunoașterea certificatelor și navigabilitatea echipajului, aceste reglementări sunt respectate de către statele la propria discreție.
În literatura de specialitate există un punct de vedere cu privire la natura pretins contractuală (specială) a tuturor reglementărilor tehnice ale OACI. Cu toate acestea, în conformitate cu art. 37 din Convenția de la Chicago prevede - OACI, statele membre au dreptul de a reprezenta Consiliul OACI orice abateri de la reglementările aeronautice (standarde și orientări), adică trece de la practicile lor naționale, perceperea standardele și recomandările OACI doar ca un punct de referință dorit să se unifice o mare varietate de reguli de zbor, de control al traficului aerian, emiterea de certificate pentru membrii echipajului, comunicări, marcare etc. În același timp, după cum arată practica internațională, în esență toate statele încearcă să țină cont de cele mai importante recomandări OACI în interesul dezvoltării în continuare a comunicațiilor aeriene internaționale.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: