Secțiunea xvii

129. Care este competența Uniunii Europene în domeniul mediului?

Definirea directă a competenței în domeniul mediului în Tratatul UE, art. 174-176, secțiunea XIX "Mediu", precum și art. 95.







Dispozițiile de bază privind politica de mediu a Comunității sunt cuprinse în art. 174 din Tratatul CE, potrivit căreia politica de mediu a Comunității are obiective proprii:

- conservarea, protecția și îmbunătățirea stării mediului;

- protecția sănătății umane;

- realizarea unei utilizări rezonabile și raționale a resurselor naturale;

- Asistență la nivel internațional pentru măsuri legate de problemele de mediu regionale și globale.

Paragraful 2 al art. 174 indică faptul că politica comunitară privind mediul vizează "obținerea unui nivel ridicat de protecție" și, prin urmare, face legătura între punerea în aplicare a dispozițiilor secțiunii XIX și atingerea obiectivelor de mediu enumerate la art. 2 din Tratatul UE. În acest sens, se face o prevedere importantă privind natura diferențiată a activităților de mediu ale UE. Politica de mediu este condusă de Comunitate ținând cont de specificul problemelor de mediu din fiecare regiune a Comunității.

Alineatul 3 al art. 174 stabilește criteriile care trebuie luate în considerare în elaborarea programelor comunitare de acțiune în domeniul mediului.

În secțiunea 4, art. 174 menționează, de asemenea, legăturile externe ale Comunității în domeniul ecologiei: "În cadrul competenței lor, Comunitatea și statele membre cooperează cu țări terțe și cu organizații internaționale". Tratatul oferă Comunității posibilitatea de a adera la acordurile internaționale de mediu, precum și împreună cu statele membre, pentru a participa la activitățile de mediu ale organizațiilor internaționale.

Un articol "autorizat" pentru acțiuni de implementare a politicii de mediu a UE este art. 175. Procedura de adoptare a deciziilor de mediu de către Comunitate este prevăzută la §§ 1-3. Dispozițiile privind finanțarea măsurilor de protecție a mediului sunt cuprinse în §§ 4, 5, art. 175 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Dispozițiile secțiunii XIX privind competența UE în domeniul mediului sunt completate de normele art. 95 din Tratatul privind Uniunea Europeană, care oferă Comunității posibilitatea de a desfășura activități care să reunească legislația de mediu a statelor membre. Competența acordată de UE în temeiul art. 95, prin natura sa este diferită de competențele acordate Comunității. 174 și 175.

Pe de altă parte, art. 95 și art. 174 prevăd, prin urmare, că politica UE în domeniul mediului și activitățile comunitare privind apropierea legislației de mediu a statelor membre ar trebui să se desfășoare în conformitate cu obiectivele de mediu ale activităților UE. O astfel de situație poate fi descrisă ca un dualism al competenței Comunității Europene în domeniul protecției mediului.

Tratatul UE, într-o serie de dispoziții ale acestuia, împreună cu competențele Comunității, determină competența statelor membre în domeniul mediului. Paragraful 4 al art. 175 prevede că "statele membre finanțează și pun în aplicare politici de mediu", fără a aduce atingere activităților comune. Conform celui de al doilea paragraf din § 4 art. 174 de state membre, indiferent de activitățile UE pe plan internațional, pot desfășura negocieri internaționale și pot încheia acorduri internaționale în domeniul mediului.

Același lucru este valabil și pentru alte competențe ale statelor membre în domeniul mediului. În conformitate cu alin. (2) al art. 174 Statele membre pot introduce măsuri din motive de non-economice de mediu, contrar măsurilor comunitare în domeniul armonizării în condițiile în care posibilitatea de a introduce aceste măsuri trebuie să fie prevăzute de legislația comunitară, precum și acțiunea în sine a statelor membre ar trebui să fie temporare și sub rezerva comunitară de inspecție .

Paragraful 4 al art. 95 din Tratatul CE permite statelor membre, după adoptarea de către Comunitate a măsurilor de armonizare, să mențină dispozițiile legislației naționale în vigoare pe baza cerințelor de mediu, sub rezerva notificării Comisiei. Punctul 5 din art. 95 merge chiar mai departe, spunând că un stat membru poate impune astfel de termeni și după acțiunea privind apropierea legislațiilor, dar aceste dispoziții trebuie să fie justificată de noile date științifice și problemele specifice ale unui anumit stat membru. Aceasta ar trebui, de asemenea, notificată Comisiei. În ambele cazuri, Comisia poate să nu fie de acord cu raționamentul și / sau natura măsurilor reținute sau introduse și să solicite Curții o acțiune împotriva statului membru.







131. Care sunt principalele instrumente ale protecției mediului în UE?

Cea mai importantă componentă a mecanismului de protecție a mediului este standardizarea mediului (standardizarea mediului). Introducerea standardelor comune de mediu pentru statele membre este cel mai vechi și mai dezvoltat instrument de protecție a mediului în UE. De la începutul anilor '70. Comunitatea a adoptat un număr colosal de standarde diferite în domeniul în cauză, mai mult de o sută de acte juridice secundare fiind consacrate standardizării mediului.

- standarde de calitate pentru mediu, componentele sale (apă, aer, sol, floră și faună);

- standardele ecologice ale produselor;

- standardele ecologice ale proceselor de producție.

Cel de-al șaselea program comunitar de acțiune privind mediul indică necesitatea codificării legislației comunitare privind deșeurile în viitorul apropiat.

Directiva 85/337 a avut un impact enorm atât asupra cooperării juridice internaționale în domeniul mediului, cât și asupra legislației de mediu a diferitelor țări care nu sunt membre ale Comunității Europene. Baza directivei a fost principiul acțiunii preventive, în sensul că măsurile de protecție a mediului ar trebui să fie efectuate în avans, înainte de apariția unei surse imediat nefavorabile. Orice proiect economic sau public care poate afecta mediul, fie că este vorba de construcția unei autostrăzi sau de punerea în funcțiune a unui nou atelier metalurgic, trebuie să facă obiectul unei evaluări de mediu corespunzătoare, în conformitate cu art. 1 din directivă.

Directiva criteriile definite pentru o astfel de evaluare (art. 3), și sunt tipurile de proiecte care evaluarea este necesară (apendicele 1) și tipurile de proiecte pentru care statul membru poate determina estimarea legată (apendicele 2). Evaluarea este o procedură complexă care implică autoritățile competente ale statelor membre, persoana din proiect și publicul interesat. Se acordă o atenție deosebită diseminării informațiilor relevante din punct de vedere ecologic în document și luarea în considerare a opiniei publice.

- oferind UE și statelor membre informații obiective privind mediul; înregistrarea, compararea și evaluarea informațiilor privind starea mediului; participarea la schimbul de informații și asigurarea comparabilității informațiilor de mediu primite la nivel european; asigurarea difuzării pe scară largă a informațiilor fiabile privind starea mediului și rezultatele cercetării în domeniul ecologiei;

- coordonarea Rețelei europene de informare și monitorizare a mediului, asistență pentru integrarea acesteia în sistemele internaționale de monitorizare, asistarea statelor membre în stabilirea sistemelor de monitorizare a mediului și consilierea statelor membre cu privire la aceste aspecte;

- îmbunătățirea metodelor de evaluare a costurilor prejudiciului, măsuri preventive și de remediere;

- participarea la cooperarea internațională.

Regulamentul numărul 1210/90 a introdus, în esență, două instrument de politica comunitară de mediu: un instrument de informare al politicii de mediu a UE - Agenția Europeană de Mediu și totalul pentru sistemul de monitorizare a mediului comunitar - rețeaua europeană de informare și observare a mediului. Rețeaua, conform Art. 4 din regulamente, include cele mai importante elemente ale rețelelor naționale de informare ale statelor membre, punctele naționale de referință pentru colectarea de informații, centrele tematice de prelucrare a informațiilor din statele membre. Rețeaua instituită prin Regulamentul nr. 1210/90, Agenția Europeană de Mediu, este șeful și coordonatorul.

În Comunitatea Europeană există un sistem unic de certificare ecologică a produselor - sistemul "etichetei ecologice". Sistemul de acordare a etichetei ecologice nu este obligatoriu, obiectivele sale fiind:

- distribuția de proiectare, producție, comercializare și utilizare a produselor care au un impact minim asupra mediului;

- îmbunătățirea furnizării de informații consumatorilor cu privire la produsele care au un impact asupra mediului.

- simplificarea controlului asupra acelor activități care ar putea avea un impact asupra mediului;

- Evaluați respectarea politicilor organizației în ceea ce privește mediul.

În consecință, în sensul Regulamentului de eco-audit este un mecanism de evaluare a organizației în raport cu mediul înconjurător, care se face în cadrul eco-management ale unor companii, corporații, companii, firme și așa mai departe. D. Obiectivul principal al eco-audit este de a evalua sistemele de management la fața locului, lor respectarea politicilor și programelor organizației care trebuie să respecte cerințele reglementărilor relevante privind mediul.

132. Care este protecția drepturilor de mediu în legislația Uniunii Europene?

Ambele documente au fost adoptate în vederea asigurării libertății de acces și a diseminării informațiilor de mediu disponibile autorităților, precum și pentru a stabili limitele disponibilității acestor informații.

Accesul la informațiile despre mediu este gratuit. Cu toate acestea, noua directivă permite posibilitatea furnizării de informații suplimentare autorităților contra unei taxe. Această taxă nu trebuie să depășească limitele rezonabile (articolul 5).







Articole similare

Trimiteți-le prietenilor: