Motivele care conferă instanței de apel și, respectiv, instanței de recurs dreptul de a modifica sau anula o hotărâre judecătorească sunt:
1. Definiția incorectă a circumstanțelor relevante pentru caz, adică subiectul dovezii. O încălcare similară apare atunci când consecințele juridice nu sunt asociate cu faptele specificate în legea materială pentru raporturile juridice contestabile.
2. Lipsa dovezilor privind circumstanțele stabilite de instanța de primă instanță relevante pentru cauză. Cu alte cuvinte, acele circumstanțe pe care instanța le-a constatat, de fapt, nu sunt dovedite.
3. Discrepanța dintre constatările instanței, enunțate în decizie, circumstanțele cauzei. Această încălcare apare, de exemplu, când norma materială reglementează alte relații juridice. De asemenea, instanța poate stabili în mod corect circumstanțele cauzei, dar, pe baza acestor circumstanțe, relațiile juridice ale părților sunt incorect calificate.
4. Încălcarea sau abuzul de drept material.
Regulile dreptului material sunt considerate a fi încălcate sau aplicate incorect în cazul în care:
a) instanța nu a aplicat legea care trebuie aplicată. De exemplu, instanța nu a aplicat legea care reglementează relațiile juridice în litigiu și a fost ghidată de o altă lege. Curtea a trebuit să aplice actul normativ cu forță juridică mai mare, dar din anumite motive nu a făcut-o;
b) instanța a aplicat o lege care nu este aplicabilă. În acest caz, instanța este condusă de lege, care nu ar trebui să fie ghidată. De exemplu, aplică o lege care și-a pierdut forța sau are un subiect diferit de reglementare, mai degrabă decât o relație juridică materială care face obiectul unui litigiu;
c) instanța a interpretat greșit legea; din conținutul statului de drept aplicat corect a tras concluzii incorecte.
5. Încălcarea sau utilizarea abuzivă a normelor de drept procedural.
Aceste încălcări sunt împărțite în motive condiționate și necondiționate pentru anularea deciziei.
La un motiv condiționat este o încălcare, care a condus sau ar putea duce la o rezolvare greșită a cazului. De exemplu, o încălcare a procedurii de interogare a unui martor, încălcarea procedurii de examinare a probelor scrise, dar cu condiția ca o astfel de încălcare să afecteze sau să afecteze corectitudinea soluționării cazului.
Motivele necondiționate includ astfel de încălcări, care implică anularea deciziei fără întârziere, indiferent dacă au influențat cumva esența deciziei sau nu.
Decizia instanței de primă instanță poate fi anulată, indiferent de argumentele plângerii de recurs, depunerea dacă:
1) cauza a fost examinată de instanță într-o compoziție ilegală;
2) cauza a fost examinată de instanță în absența oricărei persoane care a participat la proces și nu a fost notificată cu privire la data și locul ședinței de judecată;
3) în cursul examinării cazului, au fost încălcate normele privind limba în care au fost desfășurate procedurile judiciare;
4) instanța a soluționat problema drepturilor și obligațiilor persoanelor care nu sunt implicate în acest caz;
5) decizia instanței nu este semnată de judecător sau de un judecător sau nu este semnată de judecător sau de judecătorii menționați în hotărârea judecătorească;
6) hotărârea judecătorească nu a fost luată de judecătorii care au fost membri ai instanței care a examinat cazul;
7) nu există nici o înregistrare a ședinței de judecată;
8) atunci când a decis instanța, au fost încălcate regulile privind secretul întâlnirii judecătorilor.
Atribuțiile instanței de recurs.
Instanța de judecată, după examinarea plângerii de recurs, depunerea cu dosarul, are dreptul:
1) lăsat neschimbată hotărârea instanței de judecată a primei instanțe de apel sau de recurs, plângere de plată, prezentare fără satisfacție;
2) să anuleze complet sau parțial hotărârea judecătorească a primului, recursul sau casarea instanței și să trimită cazul în instanța competentă pentru un nou proces. Atunci când trimiterea cazului la un nou proces, instanța poate indica necesitatea de a examina cazul într-o altă componență a judecătorilor;
3) anularea în totalitate sau parțial a hotărârii judecătorești a primei cauze, a recursului sau a recursului, părăsirea cererii fără examinare sau încetarea procedurii;
4) să părăsească una dintre hotărârile judecătorești adoptate în cauza respectivă;
5) pentru a anula sau modifica decizia instanței de prima instanta, de apel și instanța de recurs instanță și să adopte o nouă decizie, fără a remitentă cazul spre rejudecare, dacă ați făcut o greșeală în cerere și (sau) interpretarea dreptului material;
6) să lase o plângere de recurs, o depunere fără considerație pe fond, în prezența motivelor prevăzute la articolul 379.1 din prezentul Cod.
2. La examinarea cauzei cu privire la recurs, instanța verifică corectitudinea cererii și interpretarea dreptului material și a dreptului procedural de către instanțele care au examinat cauza, în limitele argumentelor reclamației de recurs, a prezentării. În interesul legalității, instanța de recurs are dreptul să depășească argumentele plângerii de recurs, depunerea. În acest caz, instanța de apel nu are dreptul de a verifica legitimitatea deciziilor judiciare în măsura în care acestea nu sunt contestate, iar legitimitatea deciziilor judecătorești care nu sunt atacate cu apel.
Instanța de apel nu poate stabili sau ia în considerare faptele dovedite care nu au fost stabilite sau au fost respinse de proces sau de instanța de apel, pentru a decide problema fiabilitatea sau lipsa de fiabilitate a acestui sau că dovezile, avantajul unor dovezi în fața celorlalți și de a determina care decizia judecătorească urmează să fie luate la o nouă examinare a cazului.
3. Instrucțiunile instanței superioare privind interpretarea legii sunt obligatorii pentru instanță, luând din nou în considerare cazul.
Trimiteți-le prietenilor: