Discursul obișnuit este un fenomen specific al limbii ruse, oriunde este comun. Dar, totuși, nu există o definiție strictă a acestui fenomen în momentul de față. Recent, elementele sale pentru
intră în discursul celor mai diverse straturi ale societății. Este nevoie să formulăm mai clar noțiunea de vernaculară. O percepție deplină a acestuia poate fi realizată atunci când nu o considerăm un fapt anormal sau o încălcare a normelor generale, ci în ceea ce privește abordarea structural-funcțională. În această lucrare a fost făcută o încercare de a da o descriere obiectivă a vernacularității, pentru a arăta ce rol are în discursul rusesc.
1. Conceptul de vernacular
Ce este vernacular? În opinia majorității cercetătorilor, este obișnuit să se vorbească oral, care este inerent în populația urbană mai puțin educată. Acest fenomen în limba noastră este destul de specific. În orice altă limbă națională, este dificil să se găsească ceva asemănător cu limba vernaculară. Nu se limitează la o anumită localitate, care caracterizează diferența dintre limbajul vernacular și dialectele teritoriale. Diferența față de limbajul literar se bazează în principal pe natura vagă a instrumentelor lingvistice utilizate, pe necodificări și pe nerespectarea normativității.
Domeniul de realizare a discursului comun este discursul oral. În ficțiune, se reflectă sub forma corespondenței private a vorbitorilor de discurs comun. În general, utilizarea este limitată la situațiile familiale și familiale. [vezi paragraful. Lukyanova NA "Probleme ale semanticii"]
2. Proverbele ca formă a limbii ruse
În sociologie, la sfârșitul secolului al XX-lea, termenul „persoană obișnuită“, care caracterizează masele publice cu nivel scăzut de educație și ocuparea forței de muncă cu calificare redusă, muncă nizkoprofessionalnym. Astfel de oameni, mai întâi de toate, sunt purtători de vernacular, o folosesc în mod activ în discursul lor zilnic. În cea mai mare parte a profesiei lor, acest grup de oameni: un șofer, un muncitor, un comerciant, un constructor, un manager de nivel scăzut și așa mai departe. Angajații poliției și alte agenții de aplicare a legii - aceasta este, de asemenea, în majoritatea cazurilor, transportatorii acestei forme de limbă. În armată, vernacularul este larg răspândit, iar numărul vorbitorilor variază invers cu onoarea de a apela. Ca o remarcă, trebuie remarcat faptul că, în comunicarea de zi cu zi în viața de armată folosit argotic așa-numitele soldați, care nu este altceva decât vernaculare, folosind un volum mic de vocabular natură argoticheskih. [Vezi. Voilova I.K. "Forme vii ale limbajului ca factor de formare a stilului textului artistic"]
Sistemul fonetic al vernacularului, ca atare, în cea mai mare parte coincide cu sistemul fonetic al limbajului literar. Diferențele vor fi în normele de accentuare (sfecla, dod, etc.). Căutarea unor discrepanțe nu are sens, altfel sistemul de foneme va fi același în ambele cazuri. Dar, dacă luăm în considerare caracteristicile intonationale și acustice ale vernacularului, materia are un rol diferit, iar unicitatea fonetică a acestei forme de limbaj se manifestă în ele. Adesea, aceste trăsături sunt folosite de diverse figuri teatrale, atunci când descriu standardul "om comun".
Conform multor cercetători, de exemplu, L.I. Skvortsov, pentru transportatorii vernaculari, se caracterizează prin: apartenența la populația urbană, bătrânețe, lipsa educației, nivel cultural scăzut. Vorbitorii vernaculare-2 sunt o generație tânără și de vârstă mijlocie, cu un nivel scăzut de educație și același nivel cultural. Vorbitori separați de vorbire comună, de asemenea, pe podea: vernacular-1 este tipic în majoritatea femeilor în vârstă, iar vernacularul-2 este folosit, în cea mai mare parte de bărbați. Diferențele acestor subspecii pot fi urmărite în orice. [Vezi L.I. Skvortsov "Normă literară și discurs comun"]
Setul de foneme pentru vernacular-1 este, în general, același ca în limba literară. Dar modul în care sunt implementate în vorbire și combinate unul cu altul, creează o anumită specificitate fonetică pentru acest fenomen. Luați în considerare următoarele exemple:
înmuiere necuvenită consoanelor: la [n`f`] ETA în loc de [nf`] ETA, la [n`v`] ert în loc să [nv`] ert despre [t`v`] etit în loc de [tv`] etit, la [n`k`] și în loc de la [nk`] și.
Trecerea vocalelor: [de fereastra] în afara ferestrei, aerodromului [aerodrom] aerodrom, [achiziționat] dobândit, nu [nkukavo] nici unul.
Sună [j] sau [c] între vocale: [radhaiva] - radio, [p'yzhan'ina] - pian, [kakava] - cacao.
Introducerea unei vocale: ruble [rub'el], viața [zhz`in], coacăz [smarod'ina].
Simplificarea structurii de cuvinte, de multe ori în limba străină: [m`in`istratr] administrator [v`it`inar] veterinar [mtafon] bandă.
Folosirea vocalelor din silabele vecine: [v'il`idol] validol, [carasin] kerosen, [p'ir'im`d] piramida.
Disimilație de consoane: [s'kl'itar „] Secretarul [knb'ikorm] hranei pentru animale [tranvai] tramvaiului [kl'idor] coridor.
Asimilarea consoanelor: [cat 'is'i] roll, [bais'i] se tem, [wo'is'i] sunt ocupati.
Să trecem la morfologie. Proverb-1 are următorul set de caracteristici:
Când schimbați cuvântul după caz sau persoană, există o aliniere a cuvintelor: vreau - vreau, vreau, vreau; cererea - cererea, cererea, cererea; vrei, vrei - vrei, vrei; coaceți - coaceți, coaceți, coaceți; gura - intr-o companie, companie; go - drive, plimbare, plimbare, plimbare, etc
Inconsistența sexului în predicat sau declinația incorectă: acest prosop, merele acru, carnea proaspătă, gemul gros sau boala, gândirea, biserica, foile etc.
Utilizarea formei cazului local pentru "-y" pentru substantive de gen masculin cu fundație care se termină cu o consoană: gaz, plajă, depozit etc.
Utilizarea la plural nominativ cu „s / n“: prăjituri, șoferi, ingineri, inclusiv un număr de substantive feminine: pătrat, toate, mama, fețe de masă, teren și așa mai departe.
Utilizați în loc de cazul dativ genitiv și invers pentru substantive feminine: de la mamă la mamă, de la sora la soră și așa mai departe.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: