Cursul de schimb: Free float sau legare strânsă?
În acest articol, subiectul tranzacțiilor valutare nu va fi abordat în mod direct, însă problema ridicată va contribui la o mai bună înțelegere a fluctuațiilor ratelor.
Cursul de schimb - ce este asta?
Rata de schimb (schimb) reflectă câte unități ale unei monede pot fi obținute în schimbul unității altui, adică arată valoarea valutei unui stat în moneda celuilalt. De exemplu, mulți se confruntă cu necesitatea operațiunilor de schimb valutar în călătorii. Ca și valoarea unui activ, rata reflectă prețul pentru care puteți cumpăra o anumită monedă. De exemplu, în cazul în care călătorul pleacă pentru Turcia, rata de schimb va fi de 2,22 lire turcești pentru dolarul american.
Greu "legat"
Există două metode de determinare a valorii unei monede în raport cu o altă monedă - fixă și gratuită. Rata fixă este stabilită de guvern (banca centrală) a țării ca fiind cea oficială. De obicei, legarea este setat la una dintre principalele valute (mai ales dolarul american, dar pot exista variații în forma unui coș de valute sau euro). Pentru a menține cursul, banca centrală ajustează cursul de tranzacționare. În acest caz, atunci când se decide că unitatea monetară națională corespunde, să zicem, cinci dolari SUA, tsentrabanku trebuie să se asigure că el va fi capabil să mențină o anumită viteză. În acest sens, banca trebuie să aibă suficiente rezerve pe scară largă de valută străină.
Rezervele valutare sunt fonduri în valută străină care se află în rezervele băncii centrale, care pot fi utilizate în scopul vânzării (sau răscumpărării) valutei excedentare. Acest lucru garantează buna circulație a banilor, fluctuațiile necesare ale prețului pieței și, în final, rata de schimb. În plus, banca poate modifica cursul de schimb după cum este necesar.
Curs de navigație gratuit
Spre deosebire de cele fixe, rata de schimb flotantă este determinată pe baza raportului dintre volumul cererii și ofertei de pe piață. În acest sens, se numește deseori "autocorecție", deoarece diferența dintre cerere și ofertă este ajustată automat de piață.
De exemplu, dacă cererea de monedă scade, valoarea acesteia va scădea, de asemenea, ceea ce va duce la o creștere a costului importurilor, ceea ce stimulează cererea de bunuri și servicii locale. Aceasta, la rândul său, va conduce la crearea de noi locuri de muncă, ceea ce va duce la o corecție automată a pieței. Cursul de schimb flotant se schimbă în mod constant.
În realitate, este imposibil să spunem că o anumită monedă are doar o monedă fixă, ci doar o rată variabilă.
De exemplu, în țările în care rata de schimb a unei monede naționale este legată, uneori se întâmplă că rata oficială este departe de realitate. Ca rezultat, există o piață "neagră", care reflectă mai bine raportul dintre ofertă și cerere. În acest caz, banca centrală este adesea forțată să revizuiască cursul oficial de schimb pentru a suprima activitatea pe piața neagră. Între timp, cu un curs de schimb gratuit, banca centrală poate, de asemenea, să intervină în situația pieței, de exemplu, pentru a asigura stabilitatea și pentru a evita inflația. Cu toate acestea, cu o rată variabilă, banca centrală se îndreaptă spre astfel de măsuri mult mai rar.
În 1870-1914 în economia mondială dominată de o rată fixă. Toate monedele erau legate de aur: cu alte cuvinte, rata de schimb depindea de valoarea unei uncii de aur. Acest sistem a fost numit "standardul de aur". Acest sistem monetar nu a limitat circulația capitalului, ci a contribuit și la stabilitatea pieței valutare.
Cu toate acestea, odată cu izbucnirea primului război mondial, standardul de aur a trebuit să fie abandonat. La sfârșitul conferinței de-al doilea război mondial Bretton Woods a avut loc, care a fost destinat să stabilizeze economia mondială și creșterea comerțului mondial. În cursul său, au fost elaborate regulile de bază ale schimbului valutar. În plus, Fondul Monetar Internațional a fost înființat, care a fost de a promova dezvoltarea comerțului mondial și de a menține stabilitatea în domeniul economiei monetare și globale.
În cadrul acordului semnat, sa decis introducerea unui dolar al dolarului american, care, la rândul său, era strâns legată de prețul unei uncii de aur. Aceasta înseamnă că ratele de schimb au fost determinate direct de dolarul american. Cu toate acestea, în 1971, acest sistem a fost anulat, deoarece America nu putea susține dolarul, bazându-se pe 35 de dolari pe uncie de aur.
De atunci, lumea a trecut la formarea ratei libere și, încă din 1985, toate încercările de a reveni la obligativitatea globală au fost în cele din urmă abandonate. De atunci, toate țările dezvoltate nu se ocupă de întreținerea artificială a cursului, iar cârligul de aur a fost anulat.
Motivele pentru introducerea unei rate fixe
Principalele motive pentru introducerea unei rate fixe constau în dorința de stabilitate. În condițiile actuale, piețele emergente preferă să înregistreze cursul de schimb oficial, creând astfel un mediu stabil pentru investiții străine: la o rată fixă a investitorului întotdeauna ușor de a evalua valoarea investițiilor lor, astfel încât să nu se poate face griji cu privire la fluctuațiile zilnice.
În plus, o rată fixă poate contribui la reducerea inflației și la generarea cererii, ceea ce duce la creșterea încrederii în monedă și la stabilitatea acesteia.
Criza monetară și rata de schimb
Ca regulă, țările cu o rată fixă se caracterizează prin mișcări complicate de capital și organisme slabe de reglementare. În astfel de condiții, stabilitatea este creată tocmai din cauza legăturii rigide a cursului. Pentru a menține un curs de schimb flotant, este nevoie de un sistem monetar mai puternic și de o piață matură.
Dacă o țară trebuie să devalorizeze, în plus, trebuie să implementeze o serie de reforme economice, de exemplu, creșterea transparenței pieței, care poate contribui la consolidarea instituțiilor financiare.
Unele țări aderă la un pește "plutitor" - cu alte cuvinte, din când în când este corectat. De regulă, acest lucru cauzează devalorizarea, dar procesul este controlat pentru a evita panica. De obicei, această abordare este utilizată în perioada de tranziție de la un curs de schimb fix la un curs de schimb flotant, permițând autorităților să "salveze fața".
În ciuda faptului că rata de schimb fix a lucrat la crearea comerțului mondial și în procesul de menținere a stabilității monetare, utilizarea sa a fost limitată la perioada în care această abordare împărtășește principalele țări ale lumii. Cu toate că rata de schimb flotant are dezavantajele sale, este mai eficient în determinarea valorii pe termen lung a monedei și în menținerea echilibrului pe piața internațională.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: