Codificarea juridică internațională a imunităților jurisdicționale ale statului și ale proprietății acestuia
Esența problemei imunității statului în momentul de față este de a limita absolută imunitatea de stat, ca urmare a studiului a imunității funcționale a teoriei, potrivit căreia toate acțiunile statului sunt împărțite în drept public (acta jure imperii) și de drept privat (acta jure qestionis). Ca urmare, acțiunea în justiție publică atunci când statul își exercită funcțiile suverane, aceasta se bucură de imunitate și, prin urmare, în afara jurisdicției instanțelor străine. În ceea ce privește starea ca posibile măsuri pentru a asigura cererea și înainte de executarea hotărârii instanței străine. În cazul în care acțiunile cu caracter privat, în cazul în care statele contrapărți sunt persoane fizice sau juridice străine, își pierde imunitatea și acte cu omologii lor străini pe picior de egalitate.
Statele membre ale Consiliului Europei, care au semnat la 16 mai 1972 Convenția europeană privind imunitatea statului, au determinat prima atitudine față de teoria imunității funcționale. În scopul Convenției al regulamentului prevede: - statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentei Convenții, Considerând că scopul Consiliului Europei este de a realiza o uniune mai strânsă între membrii săi;
Având în vedere existența în dreptul internațional a tendinței de limitare a cazurilor în care un stat poate invoca imunitate în instanțele străine;
Dorind să stabilească în relațiile lor reciproce norme comune referitoare la domeniul de aplicare al imunității de jurisdicție, care statul folosește instanțele unui alt stat, precum și pentru a asigura executarea hotărârilor judecătorești făcute în ceea ce privește orice stat;
Considerând că adoptarea unor astfel de norme poate contribui la cauza unificării întreprinse de statele membre ale Consiliului Europei în domeniul dreptului, au convenit asupra următoarelor ... [9, p. 40].
În conformitate cu articolul 1 din statul contractant convenție, acționează în calitate de reclamant sau de o terță parte în instanța unui alt stat contractant sunt recunoscute pentru acțiunea întreprinse de competența instanțelor acestui stat (n. 1). În conformitate cu paragraful 2 al acestui stat contractant nu poate invoca imunitatea de jurisdicție a instanțelor dintr-un alt stat contractant cu privire la cererea reconvențională, în cazul în care cererea reconvențională rezultă din raportul juridic sau faptele cu privire la care cererea principală, precum și în cazurile în care statul nu ar putea, în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții, să invoce imunitatea.
Articolul 2 prevede că un stat contractant nu poate invoca imunitatea dacă se angajează să recunoască competența unei instanțe dintr-un stat străin în conformitate cu:
a) cu un acord internațional;
b) cu o prevedere clar exprimată într-un acord scris
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: