Economie întreprinderi manuale - cap de capitol 10_metode și forme de activitate economică 10

Capitolul 10_metodele și formele de activitate economică 10.1. calculul comercial ca metodă de desfășurare a activității economice

În funcție de modul în care sunt corelate veniturile întreprinderii și cheltuielile acesteia, din care surse sunt acoperite, se disting trei metode de gestionare: calculul bugetului, calculul economic, calculul comercial.







Calculul economic - este o metodă de gestionare, în care reproducerea sa dezvoltat în detrimentul fondurilor proprii, pe baza utilizării mai eficiente a resurselor de producție. Această metodă este generată de sistemul administrativ-comandă și este cauzată de un grad ridicat de centralizare a managementului. reglementarea strictă a celor mai importanți parametri ai activităților de producție și de afaceri (prețuri fixe și tarifele, sistemul de distribuție, etc.) nu permite agenților economici să crească profiturile în detrimentul vânzărilor profitabile de bunuri, active de producție și utilizarea eficientă a resurselor financiare ale întreprinderii. Surse de întreprinderi de creștere a profitului din punct de vedere al calculului economic este doar o creștere a volumului de vânzări și reducerea costurilor de producție, datorită utilizării mai eficiente a resurselor de producție.

Ignorarea oportunităților de creștere a profiturilor din surse externe determină o lipsă de resurse financiare pentru dezvoltarea, extinderea și îmbunătățirea producției. Prin urmare, deseori proiecte de investiții mari ale întreprinderilor de stat sunt finanțate din buget.

Un astfel de mecanism de gestionare nu numai că limitează independența economică a întreprinderilor și reduce profitabilitatea producției, dar nu asigură și interesul economic necesar și responsabilitatea entităților economice pentru rezultatele activităților industriale și comerciale.

Trecerea la o economie de piață cu prețuri gratuite, alegerea tipurilor de activități și piețe economice necesită transformarea calculului economic în comerț.

Contul comercial este o metodă de gestionare, în care reproducerea sa dezvoltat în detrimentul fondurilor proprii, pe baza utilizării mai eficiente a tuturor resurselor, inclusiv a celor financiare. Companiile care funcționează pe principiile de calcul comerciale, sunt în măsură să crească profiturile, nu numai prin reducerea costurilor, dar, de asemenea, din cauza vânzărilor favorabile de produse la prețuri mai mari, precum și achiziționarea de materii prime la prețuri mai mici, și venituri suplimentare în diferite piețe financiare.

Pe măsură ce economia este reformată, sunt create condiții pentru relații reale de piață, calculul comercial va deplasa treptat alte metode de management până când se va stabili un echilibru optim între ele.

Din păcate, în literatura internă și străină nu există dezvoltări dedicate studierii problemelor de introducere a calculului comercial. Un specialist major în acest domeniu. Loban identifică următoarele principii de calcul comercial:

Principiul inițial al calculului comercial este disponibilitatea fondurilor proprii de către o entitate economică.

Crearea unei întreprinderi este un proiect tipic de investiții și este caracterizată de valoarea investiției, care este o evaluare monetară a proprietății întreprinderii. Proprietatea include terenuri, capital fix (clădiri, structuri, mașini, echipamente, unelte, inventar), proprietăți industriale și intelectuale, capital de lucru, inclusiv numerar.

Valoarea investiției unei întreprinderi poate fi asigurată atât prin propriul său capital, cât și prin împrumut.

Principiul fondurilor proprii înseamnă că o parte din valoarea investiției unei întreprinderi este garantată în mod necesar de propriul capital. Atunci când creează o întreprindere, ea este reprezentată de capitalul autorizat, adică suma fondurilor investite în întreprindere de către proprietar.

Disponibilitatea fondurilor proprii creează o bază materială pentru independența economică a întreprinderii, deoarece cu cât este mai mare suma fondurilor împrumutate, cu atât este mai mare gradul de dependență economică de creditori.

Independența economică înseamnă că o întreprindere ca entitate juridică ia orice decizie independentă în ceea ce privește producția și activitățile sale comerciale. Respectarea acestui principiu permite unei întreprinderi într-un mediu extern în schimbare dinamică să ia decizii prompte care vizează atingerea obiectivelor sale.

Prezența fondurilor proprii și independența economică sunt principiile inițiale ale calculului comercial, creând o bază pentru rentabilitate și autosuficiență.

Auto-suficiența și rentabilitatea sunt principiul principal al calculului comercial, deoarece direcționează întreprinderea spre profit și punerea în aplicare a reproducerii extinse pe propria cheltuială.

Auto-suficiența și rentabilitatea înseamnă că veniturile companiei nu trebuie să acopere doar costurile economice (autosuficiență), ci și să asigure profitabilitatea economică (rentabilitatea). '

Evaluarea autosuficienței și rentabilității în costurile și profiturile contabile, așa cum este obișnuit în practica internă, supraestimă eficiența producției. În acest caz, o întreprindere care are un profit contabil mai mare de zero este recunoscută ca profitabilă, indiferent de valoarea sa absolută. Între timp, într-o economie de piață, o întreprindere care funcționează eficient ar trebui să primească un profit de cel puțin un interes bancar, adică ar trebui să primească un profit normal. În caz contrar, investițiile într-o astfel de întreprindere nu sunt justificate din punct de vedere economic.







Următorul principiu al calculului comercial este principiul auto-finanțării.

Distingeți următoarele surse de finanțare a activităților de producție și economice ale întreprinderii: interne, inclusiv fondurile proprii ale societății (capital autorizat, profit, amortizare); externe (împrumuturi, fonduri primite din vânzarea de acțiuni, plasarea obligațiunilor).

Autofinanțarea ca principiu al calculului comercial înseamnă că reproducerea extinsă ar trebui să fie efectuată în detrimentul mijloacelor proprii ale întreprinderii. Auto-finanțarea nu exclude utilizarea fondurilor împrumutate și strânse, cu toate acestea, compania acoperă datoriile cu propriul profit.

Consolidarea și dezvoltarea autofinanțării este facilitată de o depreciere accelerată, bazată pe o reducere a perioadei de depreciere și o creștere corespunzătoare a ratelor sale anuale. Ca urmare, o parte semnificativă din valoarea mijloacelor fixe este transferată la costul bunurilor finite într-o perioadă mai scurtă.

Amortizarea deducerilor ca sursă de auto-finanțare oferă doar o reproducere simplă. Un rol deosebit în extinderea și dezvoltarea producției aparține profitului net, prin care se formează fondul de acumulare al întreprinderii.

Auto-finanțarea în detrimentul surselor interne păstrează capitalul propriu, ca urmare a creșterii fiabilității și a stării de credit a întreprinderii. Ea devine mai puțin dependentă de capitalul extern, costurile de finanțare sunt reduse, iar luarea deciziilor privind dezvoltarea ulterioară este facilitată prin investiții suplimentare.

Eficiența funcționării întreprinderii depinde în mare măsură de interesul acesteia pentru rezultatele activităților industriale și comerciale.

Principiul interesului economic înseamnă că o entitate economică ar trebui să aibă un stimulent pentru a organiza activități de producție și comerciale și pentru a spori eficacitatea acesteia. Este interesul economic care determină oportunitatea dezvoltării, extinderii și îmbunătățirii producției, care determină, în cele din urmă, creșterea economică a întreprinderii.

Interesul economic este un principiu de calcul comercial în cazul în care entitatea economică primește un profit economic, adică profitul care depășește venitul posibil din investirea banilor în bancă.

Interesul economic al entităților economice este asigurat de profitul net rămas la dispoziția lor. Amplitudinea sa depinde atât de factori interni, cât și de factori externi. Pe de o parte, profitul net este determinat de masa profitului primit de întreprindere și, în consecință, de eficiența administrării sale și de un alt sistem de impozitare și de deducerile și onorariile plătite din profitul net.

Principiul interesului economic implică în mod necesar responsabilitatea economică. Acest lucru se explică prin faptul că, în condițiile unei cooperări extinse, fiecare entitate comercială are obligații contractuale cu o multitudine de furnizori, consumatori și alți subiecți ai mediului extern. Încălcarea obligațiilor de către unul dintre ei cauzează consecințe negative asupra celorlalți, ceea ce le împiedică să își atingă obiectivele, reduce eficiența managementului.

Principiul responsabilității economice înseamnă că o entitate desfășoară obligațiile sale de responsabilitate financiară care vine cu încălcarea obligațiilor contractuale acum (în termeni de livrare, de calitate și așa mai departe. P.) și se realizează prin plata de penalități, amenzi, penalități și alte sancțiuni pecuniare. Răspunderea pentru proprietate apare atunci când o entitate comercială încalcă obligațiile financiare, precum și în cazurile de insolvență și faliment.

Folosirea principiilor de mai sus într-o economie de piață nu numai că sporește stimulentele în activitatea întreprinderilor, ci și crește riscul. Prin urmare, adoptarea deciziilor economice trebuie să fie însoțită de măsuri de reducere a riscului. Reducerea riscului se aplică, de asemenea, principiilor de calcul comercial.

Punerea în aplicare a principiilor de calcul comercial ar trebui să se realizeze pe o bază planificată. În consecință, principiul planificării se aplică și principiilor de calcul comercial.

În general, principiile de calcul comercial ar trebui să asigure nu numai dezvoltarea întreprinderii, ci și securitatea economică a acesteia (a se vedea punctul 12.1). Securitatea este principiul calculului comercial.

Toate principiile considerate ale calculului comercial sunt strâns legate și interdependente, prin urmare politica economică optimă se bazează pe combinația lor organică.

Citește: Adnotare
Citiți: Prefață
Citiți: Capitolul 1 Resursele muncii 1.1. structura și indicatorii unei estimări a forței de muncă a întreprinderii
Citiți: 1.3. Productivitatea muncii și metodele de măsurare a acesteia
Citiți: Capitolul 2_0snovnye fonduri ale întreprinderii 2.1. compoziția și structura activelor fixe
Citiți: 2.1. compoziția și structura activelor fixe
Citește: 2.2. evaluarea și contabilizarea mijloacelor fixe
Citiți: 2.3. deprecierea activelor fixe
Citiți: 2.4. deprecierea activelor fixe
Citiți: 2.5. reînnoirea activelor fixe
Citiți: 2.6. indicatori de utilizare a mijloacelor fixe
Citiți: Capitolul 3__03 al activelor curente ale întreprinderii 3.1. compoziția și structura activelor curente
Citiți: 3.2. definirea nevoii de capital de lucru
Citiți: Capitolul 4_syst.a. De planificare a activității întreprinderii 4.1. sistem de planificare a întreprinderii
Citiți: 4.2. planificarea strategică
Citiți: 4.3. planificare tactică
Citiți: 4.4. programarea operațională
Citiți: 4.5. planificarea afacerii
Citiți: 4.6. planificarea bugetului
Citiți: Capitolul 5.Programul de prioritate al întreprinderii 5.1. structura și indicatorii producției. metodologia programului de producție al întreprinderii
Citiți: 5.3. calculul capacității de producție
Citiți: Capitolul 6_Konkursent0spobosnost și calitatea produsului 6.1. esența competitivității și a calității. indicatori și metode de evaluare a competitivității și calității produselor
Citiți: 6.3. managementul calității și competitivitatea produselor
Citiți: 6.4. standardizarea și certificarea produselor
Citiți: Capitolul 7_0 Plata muncii la întreprindere 7.1. esență, forme și sisteme de salarizare
Citiți: 7.1. esență, forme și sisteme de salarizare
Citiți: 7.3. compoziția fondurilor remunerate
Citiți: Capitolul 8 Costurile și costul produselor
Citiți: 8.2. clasificarea costurilor de producție și a vânzărilor de produse
Citiți: 8.3. compoziția costurilor incluse în costul de producție
Citiți: 8.4. metoda de determinare a costului de producție
Citiți: Capitolul 9_investiții și activitățile de investiții ale întreprinderii 9.1. esența investițiilor și a investițiilor. structura ciclului de investiții
Citiți: 9.3. clasificarea investițiilor și a surselor de finanțare a acestora
Citiți: 9.4. estimarea eficienței economice a investițiilor
Citiți: Capitolul 10_metodele și formele de activitate economică 10.1. calculul comercial ca metodă de referință 10.2. concentrarea și combinarea producției
Citiți: 10.3. specializare și coproducție
Citiți: Capitolul 1 ^ restructurarea întreprinderii 11.1. esența, obiectivele și obiectivele restructurării întreprinderilor11.2. tipuri de restructurare
Citiți: 11.3. principalele direcții de restructurare a întreprinderilor
Citiți: Capitolul 12 Riscul economic și securitatea economică a unei întreprinderi
Citiți: 12.2. esența riscului economic
Citiți: 12.3. tipurile de pierderi și riscuri în activitatea economică a întreprinderii
Citiți: 12.4. indicatorii de risc și metodele de evaluare a acestora
Citiți: 12.5. metode de reducere a riscurilor
Citiți: Capitolul 13_bankr0stv0 și lichidarea întreprinderii 13.1. motive de lichidare
Citiți: 13.2. falimentul ca mijloc de redresare economică
Citiți: 13.3. cauzele și factorii de prevenire a falimentului
Citiți: 13.4. procedura de faliment
Citiți: 13.5. reabilitarea unei întreprinderi
Citiți: 13.6. procedurile de lichidare
Citiți: Capitolul 14 Profitul și rentabilitatea 14.1. profitul întreprinderii: concept, funcții, tipuri
Citiți: 14.2. formarea și distribuirea profiturilor în întreprindere
Citește: 14.3. profitabilitate: tipuri, indicatori
Citiți: 15.2. Clasificarea resurselor, costurilor și rezultatelor în evaluarea eficienței economice







Trimiteți-le prietenilor: