14) Centralizarea puterii

Centralizarea înseamnă concentrarea puterii la nivelul de vârf al conducerii organizației. În unele organizații, managerii de rang înalt iau toate deciziile, iar managerii de nivel inferior își îndeplinesc doar directivele. În alte organizații, procesul de luare a deciziilor se îndreaptă spre liderii cei mai apropiați de problemele specifice asupra cărora se iau deciziile. Primele cazuri sunt cunoscute sub numele de centralizare, al doilea - ca descentralizare.







Termenul "centralizare" se referă la gradul de concentrare a procesului de luare a deciziilor în aceleași mâini, care este asociat doar cu puterea formală, adică cu drepturile care sunt atribuite unei anumite persoane în cadrul organizației. - Miezul organizațiilor centralizate este împărțirea proceselor de luare a deciziilor și implementarea acestora: directorii executivi iau decizii, transferul și coordonarea managerilor de mijloc, angajații - îndeplinesc. - organizațiile centralizate, ale căror activități se bazează, în principiu, pe principii de "comandă și control", costisitoare. Ele se adaptează lent la schimbările de pe piață și răspund slab la nevoile în schimbare ale clienților, sunt limitate în creativitate și inițiativă pentru a funcționa eficient într-un mediu competitiv.

Scopul lui Ts-ii este de a spori sinergia, de a îmbunătăți coordonarea, de a preveni greșelile la niveluri inferioare de guvernare. Negativ ---- reducerea eficienței managementului, reducerea capacității de adaptare la noile condiții de lucru. Descentralizarea este transferul sau delegarea drepturilor și responsabilităților pentru o serie de decizii-cheie către nivelurile inferioare de administrare ale organizațiilor. Scopul descentralizării este de a facilita procesele decizionale și inițiativele la nivelurile inferioare de guvernare, promptitudinea managementului și adaptabilitatea ridicată a organizației la noile condiții. Aspectele negative ale descentralizării sunt separarea părților, ceea ce duce adesea la conflicte, la slăbirea controlului și la unitatea în acțiuni







15) Formalizarea comportamentului organizațional.

Formalizarea comportamentului organizațional

Gradul de orientare spre reguli și dependența de criteriile formale de comportament și activitate se numesc formalizare. Organizațiile foarte formalizate au descrieri detaliate ale procedurilor de lucru, ale funcțiilor, ale regulilor clare și ale restricțiilor. Angajații au nevoie de un număr foarte mare de rapoarte, note și alte forme formale. Procedurile de lucru sunt definite în fiecare detaliu, iar comportamentul angajaților trebuie să respecte cu strictețe regulile și restricțiile. Managerii trebuie să raporteze în detaliu costurile fondurilor și utilizarea altor resurse. De asemenea, aceștia trebuie să prezinte periodic rapoarte scrise cu privire la activitățile unităților lor.

Formalizarea implică de obicei o standardizare semnificativă și specificarea rolurilor de lucru.

Formalizarea are o serie de avantaje potențiale:

a) facilitează coordonarea, reducând variabilitatea comportamentului individual;

b) reduce rolul incertitudinii, definind în mod clar responsabilitățile fiecărui individ, responsabilitatea acestuia, sfera competențelor și responsabilităților sale;

c) facilitează controlul prin furnizarea de standarde de performanță clar definite;

d) reduce costurile cu personalul, reducând necesitatea pregătirii sale multilaterale;

e) permite, cu ajutorul unor reguli și proceduri uniforme, asigurarea unui nivel constant de calitate a producției și serviciilor;

e) oferă angajaților protecție împotriva arbitrarității conducerii, deoarece definește clar sarcinile și standardele sale de activitate.

Cu toate acestea, formalizarea poate duce la o serie de consecințe nefavorabile:

a) formalizarea schimbă accentul de la capete la mijloace, ceea ce duce la rigiditatea comportamentului și la aderarea automată la reguli;

b) limitează libertatea angajatului, făcând munca mai puțin interesantă și nu suficient de creativă;

c) este nevoie de mult timp și efort pentru a elabora reguli și proceduri standardizate, ceea ce, la rândul său, este imposibil fără a crește personalul organizațional;

d) reduce adaptabilitatea la condițiile în schimbare și noile nevoi ale clienților;

e) limitează capacitatea personalului de conducere inferior de a învăța abilități manageriale strategice, inclusiv rezolvarea problemelor și luarea deciziilor, ceea ce reduce numărul de potențiali candidați pentru funcțiile de vârf din cadrul organizației.







Articole similare

Pagina anterioară

Pagina următoare

Trimiteți-le prietenilor: