Tarifele internaționale
Conceptul sociologic atribuie obiceiul rolului predominant printre sursele de drept, considerându-l baza legii. Din punctul de vedere al tendinței pozitive în domeniul dreptului, obiceiul joacă un rol nesemnificativ împotriva legii codificate, pe care școala pozitivistă o identifică cu voința legiuitorului.
În unele țări (de exemplu, Franța) și obiceiul de a vedea sursă depășite de drept, a căror valoare a scăzut în comparație cu legea în alte țări (Germania, Elveția, Grecia), și obiceiul legii sunt considerate ca două surse ale aceluiași plan.
În literatura de specialitate se disting diferite tipuri de obiceiuri: obiceiul dreptului internațional, obiceiurile comerciale internaționale, obiceiurile de afaceri și, de asemenea, obiceiurile locale.
Rus Codul civil (Sec. 1, art. 5) cifra de afaceri de afaceri personalizată este definită ca fiind predominante și aplicate pe scară largă în orice domeniu de activitate reguli de conduită, care nu sunt prevăzute de lege, indiferent dacă acesta este înregistrat în orice document. În acest caz, obiceiul de afaceri este considerat o sursă suplimentară de lege, deoarece, potrivit paragrafului 2 al art. 5 din Codul civil al Federației Ruse, nu se aplică obiceiul de afaceri, care contravine legii sau acordului dintre părți la relația relevantă.
În același timp, nu este clar dacă conceptul de "obișnuință a cifrei de afaceri" include obiceiul comerțului internațional.
Federația Rusă participă, de asemenea, la Convenția Organizației Națiunilor Unite din 1980 privind contractele de vânzare internațională a mărfurilor, o serie de dispoziții specifice vamale. Deci, potrivit Art. 9 din Convenție: 1) părțile sunt legate de orice obicei pe care l-au convenit și pe care l-au stabilit în relația lor; 2) în absența unui acord asupra unui altul, se consideră că părțile la astfel de contracte utilizează regulile și practicile obișnuite în domeniul comercial relevant.
Posibilitatea de a aplica vama comercială internațională este prevăzută, de asemenea, în dispozițiile Convenției europene privind arbitrajul din comerțul exterior din 1961, ale regulilor de arbitraj UNCITRAL și ale regulilor de arbitraj ale UNECE.
Deci, potrivit Art. VII al Convenției Europene privind Arbitrajul în domeniul Comerțului Exterior din 1961 în soluționarea cazului "arbitrii vor fi ghidați de prevederile contractului și de obiceiurile comerciale".
În știința modernă, drepturile în comerțul internațional sunt înțelese ca o regulă uniformă de comportament care sa dezvoltat în practica comerțului internațional între indivizi, ca urmare a reproducerii repetate a acelorași acțiuni. Vamă și uzanțe în comerțul internațional. M. 1983. P. 13.
Natura juridică a obiceiurilor comerciale internaționale.
Una dintre cele mai controversate probleme ale științei moderne a IPP este chestiunea forței juridice (normativitatea) obiceiului comerțului internațional: este un astfel de obișnuit statul de drept?
Ca exemplu al obiceiurilor sancționate ale cifrei de afaceri internaționale, articolul 2, art. 285 KTM Federația Rusă, care prevede că, în determinarea mediei generale, mărimea pierderilor medii generale și distribuția acestora se aplică Regulile York-Anvers, în medie generală și alte obiceiuri ale transporturilor maritime comerciale, în două cazuri: în cazul în care este prevăzut de acordul părților sau în cazul incompletitudinii legii aplicabile.
De exemplu, I.S. Zykin susține că, pentru calificarea regulii ca obiect comercial internațional, sunt necesare două circumstanțe: 1) o practică comercială uniformă internațională stabilă; 2) sancționarea de stat a unei astfel de practici 13 A se vedea Zykin IS Vamă și uzanțe în comerțul internațional. P. 13, 84.
Dacă generalizăm criteriile personalizate propuse în doctrina SPP, atunci obiceiurile comerciale internaționale trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
- obiceiurile trebuie să fie respectate în mod constant în zona de comerț relevantă. Consistența respectării obiceiurilor este una dintre caracteristicile lor cele mai caracteristice, permițând să se stabilească dacă acest obicei există deloc;
- obicei ar trebui să fie cunoscute. Și criteriul "popularitate largă" ajută la a răspunde la întrebarea dacă este posibil să se aplice obiceiurile potrivite relațiilor părților la contract;
- personalizate trebuie să îndeplinească cerințele de echitate, rezonabil și de bună-credință 14 Este, în special, înseamnă că obiceiul, al cărui scop este de a reglementa un domeniu particular al comerțului internațional nu poate fi adecvat pentru reglementarea atipic pentru acest tip de relații vamale. ;
- obiceiul ar trebui să fie considerat de comunitatea internațională de afaceri ca fiind universal obligatoriu.
avocați francezi sunt, de asemenea, numite astfel de semne de utilizare comercială: uniformitate, repetabilitate, durata de existență cunoscută în timp și spațiu, certitudinea, legiuitorul a admis, precum și natură non-contradicție legii și ordinii publice.
Se poate adăuga că practicile comerciale internaționale nu trebuie să fie contrară ordinii publice internaționale, care se bazează pe normele cuprinse în Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948 pactele privind drepturile omului din 1966 și a Actului final al CSCE în 1975
O condiție importantă pentru aplicarea obiceiurilor este cunoașterea părților implicate în tranzacție. De regulă, atunci când părțile sunt conștiente de existența acestui obicei, nu apar probleme speciale; Cu toate acestea, pot apărea probleme atunci când una dintre părți își dezminte cunoștințele despre orice obicei. În acest caz, este necesar să aflăm dacă această parte ar fi trebuit să știe despre existența acestui obicei. Soluția acestei întrebări este în ultimă instanță determinată de măsura în care acest obicei este cunoscut în comerțul internațional și cum este observat în mod constant. În astfel de situații, nu este atât de important criteriul subiectiv (cunoașterea reală sau ignoranța obiceiului de către o anumită persoană), cât de mult este obiectiv - popularitatea și constanța largă a respectării obiceiului. Cu alte cuvinte, cunoașterea actuală a obiceiurilor nu este necesară, este semnificativ faptul că o parte, fiind un profesionist în acest domeniu al comerțului internațional, ar fi trebuit să știe despre existența acestui obicei. Un exemplu de aplicare a obiceiurilor, indiferent de cunoașterea reală a acestora, este obiceiul care există în comerțul cu un anumit tip de bunuri. Părțile care comercializează acest produs în mod regulat ar trebui să fie conștiente de obiceiurile relevante.
Astfel, regulile generale de utilizare comerciale sunt după cum urmează: 1) părțile contractante sunt obligate prin orice utilizare la care au fost de acord; 2) în absența unui acord în sens contrar, se consideră că părțile au făcut implicit aplicabile obiceiul lor contractului cu privire la care au cunoscut sau ar fi trebuit să știe, că este cunoscut în comerțul internațional, și respectate în mod regulat de către părțile la contracte de acest gen în comerțul respectiv ca o lege cu caracter obligatoriu universal.
În acest context, art. 1.8 din Principiile Unidroit ("Custom and Practice"), care conține următoarele reguli privind vama: "1. Părțile sunt legate de orice obicei pe care l-au convenit și practici pe care le-au stabilit în relațiile lor. 2. Părțile sunt obligate prin obișnuință, cunoscute și respectate în mod constant în domeniul comercial, cu excepția cazului în care aplicarea unui astfel de obicei ar fi nerezonabilă. "
În același timp, după cum sa menționat Shapira, practicile comerciale internaționale au loc din două motive principale: insecuritate din partea statului (de exemplu, lipsa unor norme de drept în anumite domenii ale vieții economice, precum și întârzierile de legi economice din nevoile economice reale) și diferențele în legislația națională.
Este necesar să se facă distincția între obiceiuri și utilizare care se formează în practica tranzacțiilor comerciale și să se definească detaliile acestor tranzacții. 17 Uneori cuvântul "Uzani" este folosit în literatura de specialitate în locul cuvântului "obișnuit". Uneori obiceiul este numit "rutină". Chiar și susținătorii normalizării comerțului internațional nu consideră că obiceiul este statul de drept.
Ca M.M. Boguslavski, cu obiceiuri comerciale trebuie să se confrunte în domeniul transportului maritim și sunt adăugate, de exemplu, în porturi. Obiceiul reglementează relația părților cu tranzacția numai dacă părțile într-o formă sau alta au recunoscut necesitatea de a aplica acest obicei.
În practica VTAC la Camera de Comerț și Industrie a URSS, practicile comerciale internaționale au fost aplicate chiar și în absența unor referiri la acestea în acord (a se vedea, de exemplu, cazul nr. 73 din 1974).
Trebuie subliniat faptul că, în practică, să se facă distincția între 321 personalizat și obiceiul este foarte dificil, din cauza căreia legea și practica unui număr de state au decis să interpreteze regulile obișnuite ca termenii implicite ale contractului, fac parte din voința părților la tranzacție, fără recunoașterea forței obișnuite a legii.
Cu toate acestea, în unele țări (în special în țările din sistemul de drept comun), noțiunile de "personalizat" și "utilizare" pot fi considerate interschimbabile. De asemenea, este interesant de notat că, în textul în limba engleză al Convenției ONU privind vânzarea internațională de bunuri Convenția Contractelor 1980 precum și principiile UNIDROIT pentru a se referi la conceptul de „practică“ folosit de utilizare cuvânt, și nu cuvântul personalizat.
În literatura juridică engleză, COMERȚ 323 este definit ca o regulă de conduită este atât de bine cunoscut în acest domeniu al vieții de afaceri, aceasta este considerată o parte integrantă a contractului încheiat, cu excepția cazului în care părțile nu au sa pronunțat în mod explicit sau implicit. Obligațiile comerciale din legislația engleză sunt importante în interpretarea cuvintelor, cum ar fi "zilele lucrătoare fine", "zilele de expediere", "zilele curente", "despre", etc.
În dreptul american, utilizarea în comerț este înțeleasă ca practică comună invocată de părțile la numeroase tranzacții într-o anumită zonă de comerț. Codul Uniform al Comerțului din Statele Unite (UTC) definește comertul personalizat drept "orice practică sau metodă de tranzacționare care are o astfel de regularitate de conformitate în. comerțul, care justifică așteptarea conformității sale cu o anumită tranzacție "(articolul 1-205 (2) din ETC).
Se pare că tradițiile nu sunt o sursă de IPP, iar aplicarea lor depinde, în ultimă instanță, de discreția instanței. În conținutul său, conceptul de "tradiție" este aproape de noțiunea de "obiceiul".
În jurisprudența Federației Ruse există, de asemenea, conceptul de "tradiție de îndeplinire a anumitor obligații", prin care se înțelege obiceiul de afaceri în sensul art. 5 din Codul civil al Federației Ruse.
În literatura de specialitate cu privire la IPP se pot găsi asemenea concepte precum "principiile generale ale dreptului", "principiile generale ale dreptului privat", precum și "principiile generale ale dreptului internațional privat".
Conform preambulului Principiilor Unidroit, aceste principii, în special, pot fi aplicate în cazul în care părțile la tratat au convenit că acordul lor va fi guvernat de principii generale de drept.
Întrucât principiile UNIDROIT sunt privite uneori ca o codificare a obiceiurilor comerțului internațional, în mod inevitabil ne confruntăm cu problema relației dintre conceptele "obicei" și "principiile generale ale legii".
În ceea ce privește principiile generale de drept, ele sunt recunoscute ca sursă de drept internațional (articolul 38 litera (c) din Statutul Curții Internaționale de Justiție). Cu toate acestea, în același timp, nu există o unitate între cercetătorii juridici din literatura de specialitate cu privire la dreptul internațional cu privire la conținutul specific și lista acestor principii.
Consum de memorie: 0,5 MB
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: