Vom face o mică "digresiune" în istoria lumii artistice a poetului.
Yuri Kuznetsov despre munca lui a spus: „... desigur,“ da drumul sufletului său voinței «- este epigraful la tot ceea ce am scris și va scrie» (numărul 35, 01.09.95, la «Lit Rusia.»).
Să ne amintim această poezie, în care eroul liric și caracterul liric apar într-un spațiu unic și indestructibil:
Lăsați sufletul meu să se elibereze
Și voi merge pe un câmp larg.
Un personal vechi se află deasupra solului,
Inelat cu un șarpe mort.
Odată la o sută de ani furtuna lui se rupe,
Și șarpele stoarce acest pământ.
Dar când vine sfârșitul,
Un mare om mort revine.
"Unde este personalul meu?" - zice mormăi
Și capturile fulgerului ceresc
În mâna eroului său,
Și îi lovește șarpele pentru totdeauna.
Să renunți la sufletul tău după voință,
Merge pe un câmp larg.
Doar personalul se tremură în spatele lui,
Inelat cu un șarpe mort.
Metafora Yu Kuznetsova:
1. Pe cerul din latura de alamă.
2. Tu cu buzele tale ca cu ceaiul,
Prin vântul pe care l-am ars.
3. Și gemând să nu târâm în oraș
Bordura de stepa bandadată.
4. Am lapte o cârpă peste o găleată ca un uger.
5. White, ca găluște,
Cock cioară.
Simbolul lui Yu Kuznetsov:
1. Roata îndeplinește o curbă strâmbă,
Fast-fast, și în interiorul locului.
2. O pasăre verde fluiera în afara ferestrei,
Îți zdrobești pâinea pe o tavă.
O pasăre verde nu mănâncă pâine,
Și sânii tăi albi sunt rupți.
3. Îmi rog țara într-un ou
Și voi lăsa limite străine ...
4. Și apoi vulturul a zburat în fereastră,
Dar a fost gravat
Cu un val de aer,
Ce a condus în fața lui.
El a apucat mâna lui Mozart,
Unghiul la masă:
"Iartă-mă, fratele meu vitreg!"
În paharul tău de otrăvire.
Când un poet vine în lume,
Apoi toată lumea stă înaintea lui.
Poetul este în foc ... și lumina albă
Fumul lui înghite.
Când vorbește cu Dumnezeu,
Lumea se agită;
El creează cuvântul adevărului,
Și tu iei o minciună.
Va fi interesant de observat ceea ce apare în fața noastră doar un poet, și nu numai din Rusia, că vom vedea o lume pur și simplu, nu doar lumea rusă. Acest lucru rândul său, la „comunitate“ în lucrările lui Yuri Kuznetsov ia de multa vreme, acuzații împotriva lui mușcătoare că și el „interesat“, „adunare rusesc“ rusesc, „Memoria rusă“, „rus gândire“, etc. Dar întrebarea este dacă era entuziasm excesiv „limba-legat“ sau „cumpătare în selectarea culorilor“? Și dacă este astfel, atunci când este vorba de „ultimul om“, în poemul omonim, prezentat într-o nouă carte.
„The Last Man“ - un „nimic rus, fără o pălărie și haină“, care Yuri Kuznetsov a dat cele mai mari note din lume, definind prin faptul că, odată cu dispariția „nimic rus“ va dispărea și întreaga lume, pentru că totul va fi vândut, și chiar mama Sofia cu cele trei fiice - credință, speranță și dragoste:
- Totul este vândut, murmură el cu dispreț;
Nu doar pălăria și haina mea.
Plec. Cu dispariția mea
Lumea se va prăbuși în iad și va deveni o bijuterie -
Asta nu înseamnă nimic rusesc.
Și sufletul meu - un câmp fără limite -
Respiră mirosul de miere și trandafiri.
În noua carte a lui Yuri Kuznetsov există o poezie de program, în ciuda faptului că toate căile de drum ale lumii sale artistice se convertesc la poemul "Personal". Și un astfel de poem este în întregime "m-am dus la Marea Albastră la țărm ...", în care țara este asemănătoare cu nava:
M-am dus la malul albastru al mării,
Și merge la lună,
Nici măcar nicăieri nu mă voi îneca în durere ...
Flacăra zboară pe fundul uscat.
Fața fundului mării este nerecunoscută.
Amiralul, ca o ciumă,
El spune că flota este incontrolabilă,
Dar nu avem nevoie nici de luna.
Un strigăt de speranță care rupe elementele în tatters,
Înălțimea a schimbat adâncimea
Iartă-mă, Rusia mea.
Amiral, mergem la lună.
Puteți imediat, ca și Cossack, după ce ați citit poezia, "tăiați" pe Yuri Kuznetsov și îl numiți sinucidere. Dar gândirea poetului este mitologică și, prin urmare, poemul trebuie privit din punctul de vedere al mitologiei. Yuri Kuznetsov și "amiralul" lui trimit la Lună o "flotă", adică o "țară". Luna, conform mitologiei popoarelor antice, este regina împărăției subterane a morților. În consecință, Yuri Kuznetsov, și nu este nimic de a fi viclean, el cere țării să se autodistruge. Întrebarea este: este aceasta chemarea și puterea înaltă a cântărețului rus?
Și dacă aceasta este starea principală a cărții, atunci, desigur, titlul cărții "La revedere! Întâlniți în închisoare ... "a fost ales foarte corect de către poet. Luna este aceeași închisoare. Și din moment ce închisoarea este același iad, atunci luna este iadul, cu alte cuvinte, moartea.
Doar un singur, desigur, deprimă. Faptul este că, în primul rând, du-te la închisoare pe cei care luptă fără ezitare a spus: „! Cuvântul Tău, tovarășul Mauser“ ucide pe cei care ca un nebun, cum ar fi Serghei Esenin, se grabeste sa „inamicul: lumea.“ Cei cărora le place un Iuri Kuznetsov, apelul său de a se retrage în „tărâmul morților“ ( „amiral, plecăm ...“) de la neputința de a înțelege „cochilie goală vsekonechnogo“ ism „// Praful se imbarca în această zi în ochii mei,“ - nu atingeți. Ei nu trebuie să-l atingă, pentru că acestea sunt, de fapt, sunt „mort“, deși ei spun că se presupune că sunt mai aproape de Dumnezeu. Dumnezeu nu este mutat departe, cuvântul va fi spus, iar poetul revoluționar Victor Hugo, asculta Lui „discurs misterios“ și a fost la fel de campion (Per P. Antokolsky.):
În soarta triburilor oamenilor, în schimbarea lor neîncetată
Există recife ascunse, ca în abisul apelor întunecate.
El este orb fără speranță, care în conducerea generațiilor
Numai furtuna putea vedea valurile ciclului.
Deasupra furtunilor există o respirație puternică,
În întuneric, raza cerească arde.
Și în clipe festive și în tremurul muritor
Discursul misterios nu vorbește în zadar.
De fiecare dată, așa cum se spune, melodiile lor ("discurs").
În poezia clasică rusească, mulți poeți au abordat subiectul îngrijirii. Lyricul erou Pușkin în poemul "The Wanderer" se îndreaptă către "un fel de lumină", unde în fața lui, așa cum se pare, se deschide "poarta îngustă a mântuirii". Eroul lui Lermontov vede retragerea în "dorința de a uita și de a adormi", dar "pentru a respira puterea vieții în piept". Eroul Tyutchev "într-un moment de letal" îngropa sufletul viu la miezul mării "înduioșător" val. Evgeny Baratynski nu se gândește să plece - în curând sa îndepărtat de lume într-o "sălbăticie sălbatică, într-o țară pustie": "
Fericitul fiu al singurătății,
În cazul în care inimile de vânturi vânt
Și gânduri de aspirații inaccesibile
În mod rezonabil, am fost adormit.
Pentru Yuri Kuznetsov „de îngrijire la Luna“ este de neiertat, pentru că fiecare poet mare și adevărat în zilele sumbre - uita-te la istorie - (. Homer, Horațiu, Dante, Shakespeare, Cervantes, Pușkin, Maiakovski, și altele), în special obtinerea de politician înțelept sau profetul . Notă politician, nu un politician, cum ar fi Evtușenko, Voznesensky Dl.
Dar Yuri Kuznetsov vede un alt rezultat - rugăciune și răbdare, crezând că este posibil o cale de ieșire din acest impas spiritual: „Credința“, „Când martirului lumânare“, „Tăcerea lui Pitagora“, „țarul Bell“, „Hard“, „Rus fost uciși - asta, nu știu „“ ziua de naștere „etc este remarcabil în acest sens, toate“ cântecul sârb“, similar cu Strigăt de Soare ucis :.
Cum sa întâmplat, cum sa întâmplat?
Soarele nostru a căzut în mare.
Îmi amintesc câmpul din Kosovo și plâng,
Înainte de Dumnezeu, nu-mi ascund lacrimile.
Cineva a trădat, iadul și flacăra este feroce!
În spatele Soarelui, cuțitul înjunghiat.
Cine ne-a trădat, și-a ars flacăra cu o ciumă acerbă!
Numai Dumnezeu și Piatra Neagră știu.
Și dimineața vechii puteri
În loc de Soare, cuțitul a devenit sângeros.
Inima noastră este spartă,
Viziunea noastră a fost trio:
Pantoful lui Papa arată cu un ochi,
Mohammed arată cu un alt ochi,
Cel de-al treilea ochi este o Rusie sfântă,
Ceea ce vine de la Dumnezeu la dreapta.
Dumnezeu este înalt, Rusia este departe,
Nimic rănit vechi crud.
În lumina albă, totul se întoarse cu susul în jos,
Rusiya sa întors de la Dumnezeu.
În cerul albastru de deasupra puterii native
În loc de soare, apare un cuțit sângeros.
Mă duc la Muntele Negru
Și îmi voi plăti toată inima.
În lume nu era loc pentru nefericitul servitor sârb al lui Dumnezeu: cuțitul de sânge se zbate peste "puterea nativă", inima poporului este sfâșiată, un prieten al Rusiei sa întors de la Dumnezeu ... Unde să mergem? Cui să meargă? Lupta sau trimite? Bietul sârb alege plânsul și rugăciunea și - în deschiderea sufletului său în ceruri:
Voi plânge și mă voi ruga multă vreme,
Poate vocea mea va ajunge la Dumnezeu.
Dragă Dumnezeu scuipă în ochii sîrbilor,
Sufletul său va fi dus la cer.
Tragic și fără speranță este caracterul "cântecului sârb", deoarece se pare că Yuri Kuznetsov de "libertate, egalitate și frăție" a făcut doar un "gest regal" ("Lecția franceză"). Și singurul lucru care este posibil este că este păcat să "călcați în picioare", ca un copil stupid, "în America împreună cu Europa" ("Nu există nimeni care să spună tranșar ...")
Elementul oricărui poet este un cuvânt. Și astfel adevăratul poet trebuie să aibă un cuvânt de spus, să vrea să trăiască, chiar și în beznă fără speranță, și să nu moară, ca ultima „fiu de catea“, care dorește să obțină ca cel mai scurt timp posibil, în „tărâmul morților.“
Lumea poetului apare în fața noastră autonomă, integrală și în conformitate cu legile sale în curs de dezvoltare. Desigur, perspectivele lumii lui Yuri Kuznetsov sunt în mare parte tragice. Dar lumea poetului este tragică în numele scopului sfânt - iubire:
Știu: multă vreme în numele iubirii
Trebuie să mă duc la genunchi adânc în sânge
Acolo, unde intră lumina întunericului lumii.
Dar există momente intolerabile când Yuri Kuznetsov își pierde calmul, iar afluxul unei largi varietăți de sentimente generează o varietate de versuri, în cele mai multe cazuri cu motive de doom.
În poemul "Ultima noapte", Yuri Kuznetsov, cu amărăciune și durere în inima lui, spune că "a murit, deși nu era încă mort": "
Am murit, deși nu am murit încă,
Am visat visele vrăjmașilor mei.
Le-am văzut și am înnebunit
Noaptea înainte de sfârșitul timpului.
Mai mult decât atât, ocolind "trădarea lui" și "ura față de străini", el este de acord cu umilința că viața a trecut, dar apoi își recapătă un anumit control de sine, spunând că nu a murit nici măcar:
Viața a trecut, dar nu am murit încă.
Gloria este fumul sau maarul pe drum.
Am văzut fum și m-am enervat:
Nu pot să o țin într-o mână!
Glorie - fum gros, gros. Poet pierde nu numai de auto-control, ci și mintea. „Zgomotul altora“ și „tăcerea rus în noaptea înainte de sfârșitul timpului“ și „dragoste arzătoare“ lacrimi de la piept plin de patern și iubire filială și doom despărțire cuvinte Domnul Patriei:
Există deja o cabană pe marginea casei,
Vaughn toate șobolanii de viață!
Sunt mort, deși am luat marginea:
- Doamne! Și patria mea.
În momente amare, Yuri Kuznetsov întotdeauna se întoarce la Dumnezeu, dezvăluind sânul său "burlat", spălat de lacrimi, apoi cu murdărie și sânge:
Cu flacăra unei lumânări
Rugăciunea pe care o creez în tăcere,
Acea inimă este deschisă în mine
Și în inima lui Dumnezeu inima este deschisă.
În rugăciune, suntem amândoi clari.
Lumina credinței prin cupola cerului
Pasează prin conectarea a două abisuri,
Două inimi și două tăcere.
Domnul răspunde la chemare ...
Spiritul lui Ocalin se îndepărtează.
Și lumea cădea din lume.
Iar diavolul se odihnește în iad.
În poezia "Pentru totdeauna! Întreaga legiunea „pentru care Yuri Kuznetsov ca un epigraf luat liniile lui Pușkin:“ Pleacă - îi pasă atât de // Pace vouă «- diavolul ne apare ca» un om blajin, „care este obosit de tot felul de escroci pe cântăreț și! care arde personal denunțuri lor:
A lovit de pe urma o duhoare
Și fumul din focul de gheață.
Acela Satana cu o mină atentă
Ați făcut denunțări asupra mea.
„De îndată ce sufletul părăsește trupul, acesta este, în funcție de natura vieții sale pământești, ia forma uneia sau celelalte păsări, cea mai mare parte porumbel alb sau negru aeriană“, - spune Afanasiev în „punctele de vedere poetic al slavilor în natură“ (adică 3, capitolul XXIV .. , p. 112).
Apoi, continuând să vorbim despre sufletul persoanei decedate, Afanasiev conduce un fapt istoric: „Când Deacon Fedor și cei trei însoțitori - raskolouchiteley au fost arse în 1681, apoi, în conformitate cu legenda vechi-credincioșilor, - sufletele lor a crescut la cer, sub forma unui porumbel.“
Să notăm din două pasaje, câți suflete, atâtea păsări. De la primul este clar - sufletul = un porumbel alb sau un barbar negru; din al doilea - sufletele schismaticii s-au ridicat sub forma de porumbei. Tot ce trebuie să ne amintim pentru a "respinge" poemul lui Yuri Kuznetsov "Zăpada ... Și prin zăpadă la întâmplare ..."
În poezie imaginea unui set de păsări zburătoare, adică, după părerile slavilor antice, o mulțime de suflete negre. Așadar, cel de-al doilea cuplet și versul constă în două cuplete, în forma sa figurativă-semantică este incorectă, deoarece poetul se referă la păsările negre ca la un singur suflet:
Zăpadă ... Și prin zăpadă la întâmplare
Păsările negre zboară.
Al cui suflet sunteți voi și unde
Ai zbura pentru totdeauna?
Un sârb greu nu a mers în cercuri,
În spatele lui sa ridicat și a arătat o bucată:
A strâns capul ... și așa mai departe.
Nu contează cât de mult valoarea nu a avut cuvântul „lucru“, dar în contextul poemului, se pare ambiguu, în ciuda faptului că sârbul hefty a stat în spatele Vasili Belov și încleșta capul, dimpotrivă, o astfel de acțiune de dezvoltare excită imaginația cititorului. Primul sens al cuvântului „lucru“ - se referă în mod direct la descrierea Serghei Esenin în „Anna Snegina“ țăran rus ani revoluționari:
Stoarcerea mâinilor din profit,
Fugind la orice taxă,
El se gândește să păcălească de un lucru,
Rulează între picioare.
În "Dicționarul explicativ al limbii rusești vii" VI. Dahl 7 semnificații ale cuvântului "piesă":
1. Un lucru, un obiect, ceva.
2. Parte, cota întregului.
3. Masă, masă de banchet, pliere, împrăștiere.
4. Lucru captivant, sofisticat, creat.
5. viclenie, craftiness, înșelăciune, pretenție.
6. vicleanul, vicleanul, prologul, ticălosul.
7. Șmecherie inteligentă, pricepută, pe minunat luată fără știință; blondă, foc, mara, probleme, înșelăciune, îndepărtarea ochilor.
Își aduce aminte de mama lui sau de Dumnezeu ...
Doar puterea nu este prea mare.
Își încleșta din dinți și tăcea,
Curentul a trecut printr-un corp mort,
Comunicarea regimentului a reînviat și a cântat
Cântecul celor morți și, prin urmare, al celor vii ...
Cine va trage firul pe lir,
Pentru a slăvi gloria acestei lumi?
Aș fi recunoscător soarta,
Dacă voința liberă a poetului
Am reușit două lumini stricate:
El și acest lucru - să vă închideți pe voi înșivă.
În versuri, Yuri Kuznetsov, după ce a adoptat anterior "gloria lui Putilov" în conformitate cu caracterul rusesc, atinge cel mai înalt nivel cosmic în dorința sa: pentru totdeauna și fără îndoială "închide" pentru el însuși două lumini rupte - cerești și pământești. Dar neîndeplinirea dorinței conduce Yuri Kuznetsov la rugăciune:
Mă rog pentru mine și pentru ceilalți,
Uciși, buni și răi.
În același mod, Maximilian Voloshin (Războiul Civil) sa rugat în 1919:
În flăcări și fum roaring
Și cu toată puterea mea
Mă rog pentru aceia și pentru alții.
"Cronicile din Stalingrad" - scrise de o stâncă Ronsarova ușoară. În Pierre Ronsard, stanza este ca un cer senin și albastru. Sub greutatea înțelesului rusesc, s-a schimbat vizibil și a devenit ca un cer furtunos.
Poezii de dragoste este prezentată nu la fel de răspândită ca civilă, individuală filosofică și spirituală: „mea nu mi-a fost sufletul“, „în dragoste cu o alta, și a devenit mea“, „somnambulismul soție“, „soarele otryahaet praf pământ“, „voce viu“ „La nori apus de soare a trecut“, „prosop“, „bun“, „sirenă Marea“ și alte poezii: „am iubit-o alta, și a devenit mea“, „voce viu“, „Bud Dry poet“ - respira iubire si numai iubire. . Acestea sunt tăiate din toate obișnuite, de zi cu zi, de zi cu zi, frumusețea și puterea lor numai în faptul că acestea sunt, ca și iubirea în sine. În versetele: "Soția! M-ai trăda instantaneu „“ Soția somnambul „“ prosop „“ Zilele farmec «- poetul dezvăluie dragostea în viața de zi cu zi, fără excesivă» rozalie „și romantism. Unele dintre ele sunt tragice. În poemul "Soția! Tu mă trădezi instantaneu „eroul liric Yuri Kuznetsov apare neajutorat în fața soției sale înșelătoare și arestare iminente ... Altele - sunt ironic în natură (“ Zilele farmec „):
Ea trăiește și visează, ca într-un vis.
Și apoi scrie cuvinte păcătoase.
"Sunt fericit că într-un secol tu
Același aer care respir,
Mă mănâncă atât de mult. Îți cer
O întâlnire prețioasă. "O femeie este plictisita,
Și ziua, ora și locul unde este numit.
La sfârșitul postscriptului. Large P.S.
"Toate ale tale sunt aici, aici și aici. "
Este clar că a vrut să spună:
Avea în minte părțile corpului.
Pun pariu pe un nivel mare:
Ea scria scrisoarea goală.
Balonul aterizat. Dawn în față mi-a bătut.
M-ai urmărit de-a lungul pantei ființei,
Te-ai plimbat la umbră și ai vorbit cu mândrie
În umbra mea: - Aceasta este țara mea natală!
Și-a presărat părul de frică,
Deci, ca să nu intri în Orientul nativ.
Nu ați înțeles nimic în versuri,
Între paginile unei flori umplute.
Ea a acceptat cu mândrie patria poetului ei ca inima ei "extraterestră".
Deși am încetat să ne sărutăm
Și vorbește cuvinte fericite,
Dar copiii au crescut brusc,
Frumoasă, ca iarba sălbatică.
Peste noi, un nor de demoni s-au grabit.
Ai strigat pe muntele de aur.
Nu vă amintiți răul. Sa schimbat,
Acum este la fel de negru ca și argintul.
Trimiteți-le prietenilor: