Primul mandat al Președintelui Republicii Cea de-a Cincea sa caracterizat prin principalul lucru - eliminarea șomajului și consolidarea Europei Unite. Din aceste decizii a apărut prosperitatea viitoare a tuturor francezilor.
Problema construcției europene a ocupat aproape cel mai important loc printre prioritățile franceze. Nu este ultimul, dar chiar și rolul esențial este jucat de starea de spirit a cetățenilor în lumea modernă, de aceea este necesar să se ia în considerare opiniile oamenilor francezi obișnuiți asupra politicii de stat sub conducerea lui Jacques Chirac.
În acest sens, alte politici care vizează integrarea au fost testate sever. Și această politică de unificare nu a provocat un astfel de protest ascuțit ca în Franța. Totuși, planul de reorganizare a sistemului de securitate socială în condițiile integrării a rămas în vigoare. Astfel, de exemplu, Chirac a sprijinit cu fermitate introducerea unei monede unice europene, ca bază pentru construcția europeană. El a cerut în repetate rânduri populației să sprijine constituția europeană.
Unul dintre cele mai importante etape ale lui Chirac este decizia de a efectua teste nucleare în Pacific.
Această decizie a reacționat energic în țară și în lume, deși pasul președintelui nu ar trebui să fie considerat o senzație: în ultimul timp a fost o activitate activă de pregătire a opiniei publice franceze pentru această evoluție a evenimentelor.
Socialiștii - forța principală a apoziției - și-au anunțat intenția de a solicita anularea acestei decizii și de a începe colectarea de semnături în cadrul unei petiții la nivel național pentru a renunța la testele nucleare. Majoritatea dominantă a sprijinit în mod natural președintele. Susținătorii săi au numit acțiunile lui Chirac "un pas îndrăzneț în interesul independenței Franței și al securității francezilor". Iar liderul Frontului Național extrem de drept, Jean Marie Le Pen, și-a exprimat "sprijinul deplin pentru guvern în această chestiune".
Un răspuns amplu a fost primit aici și politica negativă din lume. Critica ascuțită a sosit din țările din regiunea Asia-Pacific. Australia și Noua Zeelandă au întrerupt complet legăturile cu Franța pe linia militară. Regretă reluarea testelor au fost audiate din Canada și SUA, Rusia și țările din latină. Datorită tuturor acțiunilor sale în domeniul militar-politic, Franța și-a manifestat independența. Acest lucru sa reflectat și în divergența punctelor de vedere privind genul anumitor chestiuni cu NATO și Statele Unite. Iar eforturile statelor lumii de a influența încetarea reluării testelor nucleare nu au avut o semnificație semnificativă.
După semnarea acordurilor de la Maastricht, pozițiile Franței în Europa au crescut în mod semnificativ, întrucât Chirac sa mutat într-un fel de ofensivă în Europa, cu obiectivul nedisimulat de a deveni un adevărat lider politic al UE.
Această afirmație de la Paris a fost foarte evidentă, probabil într-o chestiune militară după sancționarea testelor nucleare din Oceanul Pacific. J. Chirac conduce reforma militară și revine Franța la organizația militară a NATO.
Reforma militară, desfășurată de Chirac, prevede abandonarea completă de către Franța a proiectului de sistem, precum și o reducere accentuată a puterii forțelor armate datorită reducerii contingentelor sale desfășurate în Europa. Armata franceză dobândește caracterul unei grupări militare, adaptată, în primul rând, la desfășurarea de operații militare în afara Europei. Manevrabilitatea unităților și saturarea acestora cu echipamentul adecvat va crește, importanța unităților rezervoare se va diminua, iar rolul aviației tancurilor va crește.
Reforma militară în Franța este o reflectare a unei noi realități geostrategice. Sfârșitul războiului rece a schimbat echilibrul forțelor: amenințarea unui atac direct asupra teritoriilor vest-europene a dat naștere riscului numeroaselor conflicte locale care necesită intervenție imediată.
Dorința marcată a Franței de a se ocupa de conducerea în procesul de unificare europeană. Pentru a atinge acest obiectiv, Franța și-a redus brusc activitatea politică și economică atât în Europa de Est, cât și în Africa tropicală. Toate aceste acțiuni au fost condiționate, în primul rând, de procesul de integrare europeană.
1. Introducerea posturilor ministrului Afacerilor Externe și Președintelui UE.
2. Adoptarea deciziilor-cheie în cadrul Consiliului de Miniștri al UE, care nu paralizează dorința de consens.
3. Extinderea competențelor Parlamentului European, care primește dreptul de a aproba UE.
4. Cetățenii UE au dreptul la un referendum, pentru care este necesar să se colecteze 1 milion de semnături.
Conform rezultatelor prelucrării tuturor buletinelor de vot împotriva proiectului în Franța, 54,87% dintre alegători au votat.
Astfel, în timpul primului și celui de-al doilea mandat în fruntea statului Jacques Chirac, linia sa prioritară de politică a continuat să aprofundeze procesul de integrare paneuropeană. El a urmărit o politică care vizează contabilizarea situației actuale din lume ca urmare a prăbușirii sistemului bipolar.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: