Subiectul este exprimat printr-o expresie, dacă un singur cuvânt nu este suficient pentru a desemna un obiect determinat de predicat sau când este necesar să se exprime un element suplimentar. Nuanțe de semnificație. Semnificația obiectivă și independența gramaticală sunt exprimate prin diferite forme de cuvinte. Membrul dominant al frazei în forma nominativ creează un subiect independent, dar nu numește un obiect, această valoare este exprimată în infinitiv independent. Sensul lexical al elementului dominant expresie contribuie la semantica să fie acele elemente care nu pot fi exprimate în subiect-cuvânt.
În rolul subiectului sunt expuse expresiile:
1) combinații de cuvinte cu o valoare cantitativă. Componenta principală servește ca mijloc de exprimare a dependenței gramaticale, iar componenta dependentă exprimă sensul obiectiv.
A) număr în IM. + n. în Rn. (au fost doi prieteni, patru prieteni au mers pe jos, mai mulți prieteni au vrut să danseze)
B) substantiv. cu cuantificarea în Im. + n. în Rn. (O mulțime de păsări trăiesc în pădurile noastre, Sute de călăreți galopau prin sat)
C) substantiv. cu valoarea măsurii, a volumului, a populației în IM. + n. în Rn. (OAMENII OAMENILOR se așează într-o barcă, BATUL DE APĂ a fost beat)
D) cu un număr sau număr. Cu prepositions (C, BEFORE, NEARLY), indicații. Aproximarea facturii + n. (pe plajă se află zece case, trecând cam la aproape două săptămâni)
Toate combinațiile de cuvinte reprezintă o formă productivă a subiectului nominativ.
2) combinații de cuvinte cu semnificația selectivității. componenta principală este numărul sau pronumele în IM. iar componenta dependentă este substantiv. sau un pronume în Rn. cu pretextul IZ (fiecare dintre noi, doi dintre elevi). Termenul dominant introduce în sensul subiectului combinația nuanțelor de cantitate, generalizare, incertitudine, întrebare etc. EXEMPLU: Fiecare dintre ei și-a ucis propriul timp în felul lor.
3) combinații de cuvinte cu valoarea de compatibilitate. Componenta principală și dependentă este numele substantiv. Substantiv. în IM.p. + substantiv în Tv.p. cu prepoziția C. Subiectul înseamnă două subiecte care produc împreună o acțiune sau posedă o trăsătură. Acest sens este susținut de forma pluralului predicatului. Dacă predicatul are forma unui număr singular, atunci este supus doar un singur substantiv în cazul nominativ. (BAZAROV CU ARCADE a plecat într-o altă zi)
5) combinații de cuvinte cu semnificație metaforică. Aceste fraze au o structură semantică deosebită. Componenta principală este caracterizată de o nominalizare slabă, dependenta are nominalizare completă. (SHADE-ul blond KUDRY se lega pe capul lui mare)
6) combinații de cuvinte cu o valoare nedefinită. Ele se bazează pe un pronunțat nedeterminat. Pronunție nedefinită în IM. + un adjectiv sau participle în Im. (NUMAI NUMAI SE FACE)
Infinitivul în rolul subiectului nu dobândește un sens obiectiv, ci rămâne o formă verbală. La infin.podl. nu poate exista nici o definiție. Când se utilizează un subiect infinitiv, se utilizează un predicat nominal compus. Infinitivul nu poate desemna un agent, acțiunea producătorului. Nu intră într-o relație de omogenitate cu un subiect nominativ.
Infinitiv înseamnă o caracteristică independentă sau o acțiune potențială, caracteristica căreia este cuprinsă în predicat.
Soiurile structurale ale subiectului infinitiv:
1) subiectul infinit real
2) compusul subiect (infinitiv - acel subiect) (verb auxiliar infinitiv realizează funcția formală - exprimă independența atributului care denotă numele).
De fapt, un subiect infinit:
1) infinitivul verbului plin de valoare (aici se gândește la rave)
2) infinitivul frazeologiei verbale (pentru a vă pune pe mâinile voastre este un păcat teribil)
3) infinitivul unei cifre nominale descriptive verbale (OGIO) (A FI AU DECIZIE este un lucru minunat)
Infinitiv indică natura independentă a deținutului în predicatul de bază - definirea caracteristicilor exprimă poziția independentă gramatical a subiectului în propoziție (să fie puternică și mai bine să fie inteligent de jumătate)
Componenta nominală poate fi reprezentată de:
-substantiv în TV
-adjectiv în T.p.
-participă în Tv.p.
-un pronume în televiziune.
TIPURILE ȘI FORMELE DE MAI SUS
Un predicat este un membru cu predilecție determinant al unei propoziții.
Predicatul este suportul sensului gramatic al propoziției. Predicatul exprimă atributul predicat al subiectului.
În sensul sintactic al predicatului, se disting două elemente:
-lexical (real).
Semnificația gramaticală este formală gramaticală (modalitate, timp, față). Indicatorul sensului gramatic este verbul în formă conjugată sau absența sa semnificativă (forma zero).
EXEMPLU: nava cu aburi abordează la dig. Câinele NURSED THE UARS.
În vorbire, relația dintre semne este diferită. Relația dintre subiect și semn poate fi stabilită de vorbitor. Caracteristica predicativă include mijloacele caracteristicilor modal-temporale ale relației unei caracteristici cu un obiect.
Valoarea reală este concretă, se bazează pe semnificația lexicală a cuvântului corespunzător și depinde de forma cuvântului.
Sensul gramatical include mai multe elemente:
2) sensul timpului, care este formalizat prin indicarea atribuirii trăsăturii în momentul vorbirii.
3) un complex de valori modale (o estimare a relației semnului la subiect ca fiind real și suprareal sau o estimare a unui semn din partea posibilității / imposibilității subiectului).
- forme verbale conjugate
-zero formă de verb
Tipurile predicatului trebuie să fie contraste în funcție de metoda gramaticală de exprimare a caracterului predictiv.
Sensul real și gramatic poate fi exprimat printr-o unitate lexicală, adică într-un singur cuvânt, atât sensul real, cât și gramatical pot fi exprimate, dar această unitate trebuie să aibă două proprietăți:
2) ar trebui să conțină indicatori ai formei verbelor conjugate.
Semnificația reală și gramatică poate fi exprimată separat.
Există două tipuri structurale fundamentale ale predicatului - simple și neliniștite.
SIMPLE verb predicat poate fi numai, numai verb încovoiat noțional (verb sau combinație lexicalized cu alte componente) și cuprinde un nume de etichetă (acțiune) și gramatical parametri de sens predicat.
Un predicat simplu constă din două componente ale căror funcții sunt clar delimitate: componenta principală exprimă numai valoarea reală, componenta auxiliară numai gramaticală.
Un predicat dificil este împărțit în:
-compus predicat verbal (GHS)
-compus predicat nominal (SIS)
Trimiteți-le prietenilor: