Ieri noapte a venit vântul -
Și de mult timp nu puteam să dorm, din păcate.
Nu am căutat adăpost atunci,
Dar nu era un adăpost lângă vremea rea.
Sobbing în spatele ușii a fost un oaspete pe timp de noapte,
Apoi stăpânul se aplecă sub ferestrele.
El a deschis trecutul în fața mea -
Și în durere am izbucnit imediat în lacrimi.
Și eu, ca el, am rătăcit în obscuritate -
Și atâtea nopți am proslăvit,
Iar gândurile dulci au fost ruinate,
Juriile și visele au plecat.
Ieri noapte a venit vântul -
Și la ora când trezirea a venit,
Aerul era gol și lumina clară cădea
Pe teren fără nici un indiciu de mișcare.
Am intrat în grădină. Pe traseu, în tăcere,
Frunzele erau deja aurii -
Și de mult timp m-am rătăcit, ca într-un vis,
În vara trecută, zburând.
Singur, a mers de-a lungul străzii,
În continuare - vântul și ploaia, ca și frații.
El nu a găsit o divină în acel moment,
Nu am văzut, așa cum am făcut-o, Raspyatya.
Căldura este nemaiauzită în corpul simțurilor,
Și-a scos pălăria. Fruntea a ars așa!
Ploaia se îngroașă, conștiința de doctorat,
Iar întunericul rece a fost îmbrățișat.
Au fost clădiri o parte din pierdere,
Zona părea umbroasă.
Numai frigul, vagoanele,
Ca peisaje în visul de culoare.
Cum, de unde. El a tremurat pentru prima dată,
Pe podul necunoscut în picioare.
Unde este greutatea? Aflați alte persoane -
Știa echilibrul de odihnă.
Niciodată în lumea aceasta luna nu era mai calmă!
Și, în liniștea înălțimilor înălțate, lirul seara este atât de subțire,
Suflarea umbrelor, țesut, țesut în inimi ale lemnului.
În această blândețe, în această fericire, încă nu mi-am amintit cerul!
Luna a înflorit ca mimoza, lumina este lungă,
Și, acoperită cu lumânarea, ca un vis ușor, aerisit,
Văd Kura și Metekhi, extenuați de albul.
Niciodată luna nu sa născut din ochi mai delicat în adâncurile nopții!
Aici, unde, odată cu somnul regal al suferinței, spectrul mândriei mai în vârstă doarme,
Aici, în cazul în care din nou peste cimitir mirosul triste de trandafiri cu margarete este fuzionat,
Lumina nesfârșită coboară în țara frumoaselor stele de munte.
Și Baratashvili se rătăcea aici: singurătatea nu mai este amară.
Lasă-mă, de asemenea, să mor în cântecele mele - lebăda unor lacuri tristoare,
Doar spune-mi că noaptea este viu în sufletul aspectului original,
Ca la un aripi de vis cresc de la cer la alte ceruri,
Și am deschis albastrul visei cu velele visurilor mele;
Cum apropierea apropiată a morții schimbă sunetul viselor
Un om este o lebădă în lumea tuturor armoniilor de pământ și trandafiri;
Cum simt că în mare acest lucru pentru suflet - nu există nici pe moarte,
Că drumul morții iminente nu este decât o culoare purpurie;
Că este un basm de aur - prețioasa îndrăzneală a cântăreților,
Ceea ce nu-mi amintesc este liniștea nopții - evident, sensul ei este toate acestea;
Ce, lăsat, lângă tine, întâlnesc cântecul morții,
Deoarece cântărețul și regele sunt - și cum, pe moarte, nu cântă! -
Asta pentru un secol îmi va da lirul cu cântecul.
Niciodată în lumea aceasta luna nu era mai calmă!
Seara, știu că vei intra în grădină lângă templu,
Surprindeți-vă tristețea pe care o aduceți lui.
Ca roua presărată cu trandafiri pe inele vechi,
Parfumul a umplut melodiile tale de neuitat.
Numai noaptea sufletul vede, ca și Trinitatea, simțurile
Rai și flori - și rămas bun de la vârsta diavolului.
Vedeți - memoria, ca inelele, strălucește cu foc de impresii.
Dacă vine demonul - lăsați, grijuliu, să aveți îndoieli.
Din locul unde se află vînturile, visul trece prin grădină
Numai rugăciunea călugărițelor în întuneric: Ai milă! El este sfânt!
În păr pentru o lungă perioadă de timp, greutate argintie -
Vârsta veche a acestui fir a țesut, grăbit.
Nu mă jignesc, într-adevăr, în tinerețe -
La urma urmei, a fost extrem de bună.
Unde este rutina zilnică? Prea trecut -
La urma urmei, aproape nu-mi amintesc pe drum.
Reclamații despre ceva ce nu sa întâmplat niciodată,
Nu ne puteți spune niciodată cu voce tare.
Groaza divizării nu este pentru mine deloc -
Nu am simțit niciodată și nu știam deloc.
Am urmărit viața să audă
Un corale fără precedent, muntoasă și plină de durere.
Fluierul de vânt, zbura, zboară,
În urma lui zboară de pe foi.
Construind copacii îndoiți, el spune:
Unde ești, unde ești, unde ești?
Cum va ploua, cât de multă problemă de zăpadă!
Nu te voi găsi vreodată!
Aspectul este clar al tău peste tot cu mine,
Inseparabil în valea pământului.
Din cer se stropeste un pic de gandire.
Fluierul de vânt, zboară, zboară.
Da, ai fost căsătorit în acea noapte, Mary *.
În noaptea aceea ochii tăi au murit.
Nu a fost prea rău pentru ca cerul să piardă -
Cu toamna tristă, cu greu se compară.
Luminând, radiația a fost ruptă să mă întâlnească,
Flacăra, tremurândă, se înălța mai puternic.
A fost mai detașat decât toate aceste lumânări,
Fața ta fantomă, prin misterul palid.
Templul a fost încoronat cu o cupolă,
Trandafirii au mers nebun, intoxicand,
Dar așteptarea femeilor epuizate
Rugăciunea de noapte nu sa vindecat.
Jur pe primul meu jurământ.
Mary, și astăzi nu cred - și departe.
Știu - tortura este cu mine, dar nu știu:
Ai fost căsătorit? Te-au servit?
Inelele inelelor dintre roci au fost pierdute,
Vântul în suspinele de oțel începu să plângă.
Păcat - a luat-o, cu orfanii - sa mărturisit,
Nu am căutat festivități în această după-amiază.
La doar câțiva pași distanță de templu
Departe departe! - Nu am văzut - unde?
Pe stradă, vântul slăbea cadrele,
Ploaia a vorbit despre pierderea.
În burta bine strâns,
Gândurile sunt respinse - ca un vis care nu sa împlinit.
Ce este asta? - Casa ei? - Nu, nu o voi da jos! -
Și, epuizat, se aplecă de perete.
Tristețea nu poate nici să ascundă, nici să înțeleagă,
Pentru mult timp am stat - și, în picioare peste mine,
Doar plopii sunt subliniate, întunecate,
Un sunet de rugină rumenise frunzele.
Ramura de plop șopti încet,
Numai - despre ce? "Oh, Mary!" - cine știe!
Vedeți - soarta nu mă aștepta,
Cu vântul pudrei dispare.
Iar iluminarea ma lovit:
Deci dispare? Mă rog - cine altcineva?
Poate că și-a deschis aripile,
Aripile vulturului care a crescut încă?
M-am uitat la cer cu un zâmbet,
Este raza ta prins, care cade de sus?
Și de ce am cântat Gravediggerul?
Cine "eu și noaptea" am înțeles și am auzit pe a mea?
Picături de ploaie în vârtejul răzvrătirii
Le-au rănit inima cu o rană mare.
Și am început să plâng, regele inconsolabil,
Toți au lăsat pe Lear singur.
Copilul a căzut în praful cetății:
Căprioară Glazischi, păr mimoza.
Și cu o briză care îi aducea aminte de iarba de pene,
Îngerii au apărut în azuri și au vărsat lacrimi.
Stradă orală, grimase izba witch.
Și soarele și vatra - acum, în ce limită?
În satul de zeci însorite,
Și surorile au cântat - dar despre ce au cântat?
Atât de strălucitoare este viața mea, cât de transparent este vinul,
Și luminează, atâta timp cât este suficientă lumină în ea.
În ea, de mult timp am întărit măreția poetului,
Și va veni nemurirea - am înțeles de mult timp.
Zile clare dansul este inca acelasi, nu mai frumos -
Și eu ridic paharul pentru sănătatea ta,
Ale căror cunoștințe sunt doar pasiuni care au dus cuvântul.
Nu mi-e teamă de viitor, nici de trecut.
Derulați în palma mâinii, strângeți pergament,
Îngerul privi în jos pe pământ inconsolabil.
Ei bine, la revedere! În zadar am crezut într-un memorabil
Seara cu un diamant de cerneală păcătos!
Whisper buzele de rugăciune sunt fără sânge -
Își mai amintește măreția dealurilor.
Castele din Graal cu Capela Lydiană
Ei s-au prăbușit, a izbucnit cântecul triste.
Pe măsură ce visul deveni palid,
Cerul egal în strălucirea azurului,
Nori cu plop - muzică armonioasă
În ceață a distanțelor asiatice, captive.
Pergamentul de argint a avut loc - o continuare
Frunzele au zburat - nu ne-am chinuit cu ei?
Am crezut în zadar. Am fost mișcați de apropierea
În zadar - și de acum înainte, vom spune la revedere pentru totdeauna.
Vitezele de chihlimbar,
Seara fricii este tremurândă și jena,
Vântul suflă - iar trandafirii se usucă.
Ei bine, la revedere! Pentru totdeauna! Fără îndoială.
Zilele jocului se învârt, suntem parțiali,
Florile lui il incalzesc in liniste -
Pentru mine, ca o zi, a fost mult timp clar,
Ce vor spune puerile despre mine.
Lasati vara sa mearga in releu,
Vântul va înlocui vânturile din toate timpurile.
Deoarece pământul este unic în lume,
Deci, pe ea - o Galaction.
Traducere din partea georgianului Vladimir ALEYNIKOVA
*
Prințesa Maria Shervashidze, muza poetului
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: