Cum să tratăm atei

Agnostica, de exemplu, se referă la ateiști în același mod ca și teiștii - considerând ambele asemenea viziuni ale lumii la fel de nefondate.

Atitudinea unui ateu față de altul depinde de faptul dacă îl iubește sau nu: dacă îi place, atunci îl tratează ca un frate prin rațiune; dacă nu-i place - atunci el caută ceva la care să se plângă (nigga, comany, ochkarik, burghez).







Isus ia învățat pe urmașii săi să-și iubească vecinul. Este logic ca persoana pe care o iubiți să o salvați în primul rând. Aceasta înseamnă că eu predică ateului evanghelia împărăției și:

-- dacă ascultă, continu să comunic;

-- dacă se comportă agresiv - perlele nu-și găsesc sabia, pentru a nu călca atât perlele cât și pe mine;







-- dacă nu acceptă și nu ascultă - eu plec, prafuind picioarele mele.

O instrucțiune foarte interesantă despre comportamentul creștinilor cu atei (și nu numai) se găsește în Biblie, de exemplu - Romani 12: 14-21.

"Trăiți cu toții în lume cât mai mult posibil".

Mi se pare că credința în Dumnezeu este ceva foarte personal, profund, care nu privește pe nimeni. Același lucru se poate spune despre necredință. Nu mai spun acum fanatici religioși militari sau atei furioși. Atât cei cât și ceilalți încearcă să-și planifice punctele de vedere. Cred că toată lumea ar trebui să vină la credința sa însuși. Numai în acest caz el va înțelege esența sa. Pur și simplu nu există altă cale. A striga tuturor despre credința lor (precum și despre necredință) nu are sens - fiecare are propriul său destin. Cred că credințele religioase ale oamenilor despre relațiile lor în societate nu ar trebui să influențeze deloc. Este mai bine să nu atingeți deloc acest subiect, dacă această relație are vreun sens.







Articole similare

Trimiteți-le prietenilor: