Îi dedic această carte lui Lyudmila Ilyinichna Tolstoi
Când eram mic - un timp foarte, foarte mult timp în urmă - am citit o carte: Se numește „Pinocchio, sau aventurile unei păpuși din lemn“ (papusa de lemn în italiană - Pinocchio).
De multe ori mi-am spus camarazilor, fetelor și băieților, aventurile de divertisment ale lui Pinocchio. Dar, din moment ce cartea a fost pierdută, i-am spus de fiecare dată diferit, am inventat astfel de aventuri, care în carte nu exista deloc.
Acum, după mulți ani, mi-am amintit vechiul meu prieten Pinocchio și am decis să vă spun fetelor și băieților o poveste extraordinară despre acest om mic de lemn.
Mi se pare că toate imaginile Pinocchio create de diferiți artiști, Vladimir L. Pinocchio mod cel mai de succes, cele mai atractive și mai adecvat de mic erou Tolstoi.
Tâmplarul Giuseppe a venit peste bratul unui jurnal care scânteia într-o voce umană
Odată, în orașul de pe țărmurile Mării Mediterane a trăit un vechi dulgher Giuseppe, poreclit Nisa Sisy.
Într-o zi a prins un jurnal, un jurnal obișnuit pentru focar în timpul iernii.
"Nu este un lucru rău", își spuse Giuseppe, "poți să faci ceva ca un picior de masă ..."
Giuseppe își îmbrăcă ochelarii, înfășurat într-un șnur, - pentru că și ochelarii erau bătrâni, - a întors jurnalul în mână și a început să-l atârne cu un topor.
Dar numai el începu să se prăbușească, vocea cuiva neobișnuit de subțire scânteia:
- Oh, liniște, te rog!
Giuseppe și-a împins ochelarii la vârful nasului, a început să se uite în jurul studioului - nimeni ...
Se uită sub tablă de lucru - nimeni ...
Se uită în coș cu tuns, nimeni ...
El și-a aruncat capul pe ușă - nimeni pe stradă ...
- Mi sa părut? Gândește Giuseppe. "Cine ar fi putut să-l scape." "
El a luat din nou bacul și din nou - doar a lovit jurnalul ...
- Oh, doare, spun! O voce slabă urlă.
În acest moment Giuseppe a fost speriat în serios, el chiar transpirație ochelari ... Se uită la toate colțurile camerei, a urcat chiar și în centru, și întorcându-și capul, sa uitat lung în țeavă.
"Poate că am băut ceva în neregulă și urechile mele au sunat?" Giuseppe își reflectă ...
Nu, azi nu este nimic greșit, nu bea ... calmează-te un pic, Giuseppe a luat avionul, lovit un ciocan pe partea din spate a acestuia, la cele mai bune - nu prea mult și nu prea puțin - a ieșit lama, a pus un jurnal pe bancă - și numai a condus chips-uri ...
- Oh, oh, oh, ascultă, de ce închizi? - a strigat cu disperare o voce subțire ...
Giuseppe aruncă avionul, se întoarse, se întoarse și se așeză direct pe podea: bănuia că din interiorul jurnalului venea o voce subțire.
Giuseppe dă un jurnal de vorbire prietenului său Carlo
În acest moment, Giuseppe a fost vizitat de vechiul său prieten, un măcinat de organe numit Carlo.
Odată ce Carlo, într-o pălărie cu margini largi, a mers cu o mașină de șlefuit frumoasă în jurul orașelor, cânta și muzica pe care și-o făcuse.
Acum Carlo era deja bătrân și bolnav, iar organele lui de baril au fost distruse de mult.
- Bună, Giuseppe, spuse el, intră în atelier. - De ce stai pe podea?
- Și eu, vedeți, ați pierdut un mic șurub ... Haideți-l! Răspunse Giuseppe și se uită la jurnal. - Cum trăiești, bătrâne?
- E rău, răspunse Carlo. - Cred că totul - cum aș câștiga bani pe pâine ... Dacă doar tu m-ai ajutat, m-ai sfătui ...
- Ce e mai ușor, spuse cu bucurie Giuseppe și se gândi: - O să mă descurc acum din acest jurnal blestemat. "Ce e mai ușor: vedeți, există un jurnal excelent pe masa de lucru - luați acest jurnal, Carlo, și duceți-l acasă ..."
- Eh, hehe, spuse Carlo cu tristețe, ce urmează? Voi aduce un jurnal acasă și nici măcar nu am vatră în dulap.
- Vorbesc cu tine, Carlo ... Ia un cuțit, se taie dintr-un jurnal al păpușii, învață-o să spună tot felul de cuvinte amuzant, cântă și dansează, și să poarte șantierele. Vei câștiga o bucată de pâine și un pahar de vin.
În acel moment, pe bancul de lucru, unde zbura jugul, strigă o voce veselă:
"Bravo, e frumoasă, Nozul albastru!"
Giuseppe se tremura din nou de frică și Carlo îl privi surprins - de unde era vocea?
- Mulțumesc, Giuseppe, că m-ai sfătuit. Haide, poate, jurnalul tău.
Apoi Giuseppe a luat un jurnal și a grăbit-o prietenului său. Dar el se arunca cu capul în jos, sau a sărit și a bătut-o pe Carlo pe cap.
"Care sunt cadourile tale?" Carlo a strigat ofensat.
"Îmi pare rău, prietene, nu eu v-am lovit."
- Deci m-am lovit pe cap?
- Nu, prietene, trebuie să fi fost jurnalul însuși care te-a bătut.
"Minți, ai lovit ..."
- Știam că ești beat, Nasul Albastru, spuse Carlo, și tu, de asemenea, esti un mincinos.
- Oh, tu, jură! Strigă Giuseppe. "Păi, apropie-te."
- Mă apropii mai mult, te prins de nas.
Cei doi bătrâni au început să se sară unul la celălalt. Carlo îl apucă pe Giuseppe prin nasul său albastru. Giuseppe îl apucă pe Carlo de părul său gri, care se apropia de urechi.
După aceea, au început să se împingă reciproc strâns sub mikitki. În acel moment, o voce piercing pe bancul de lucru scârțâia și se mișcă:
- Wali, bine!
În cele din urmă, bătrânii erau obosiți și nu mai suflau. Giuseppe a spus:
- Hai să facem asta, sau ...
- Păi, să ne descurcăm ...
Bătrânii s-au sărutat. Carlo a luat jurnalul sub braț și a plecat acasă.
Carlo face o păpușă de lemn și o numește Buratino
Carlo trăia într-un dulap sub o scară, unde nu avea altceva decât o frumoasă vatră - în peretele din fața ușii.
Dar vatra frumoasă, focul din vatră și bowler-ul, care fierbeau pe foc, nu erau pictate pe o bucată de pânză veche.
Carlo intră în dulap, se așeză pe un singur scaun la masa fără masă și, întorcându-l așa, începu să-i taie o păpușă cu un cuțit.
"Cum aș spune eu? Se reflectă Carlo. - O voi numi Pinocchio. Acest nume îmi va aduce fericire. Știam o singură familie - toți erau numiți Buratino: tatăl său - Pinocchio, mama lui - Pinocchio, copii - și Pinocchio ... Toți trăiau fericiți și fără griji ... "
Mai întâi de toate, și-a tăiat părul, apoi fruntea, apoi ochii lui ...
Brusc, ochii mi s-au deschis și s-au uitat la el ...
Carlo nu și-a arătat fața, că era înspăimântat, însă a întrebat cu afecțiune:
"Ochii de lemn, de ce te uiți la mine atât de ciudat?"
Dar păpușa era tăcută - trebuie să fie pentru că nu avea încă o gură. Obrajii Carlo vystrugal, apoi nasul vystrugal - obișnuit ...
Dintr-o data, nasul insusi a inceput sa se intinda, sa creasca, si sa dovedit un nas atat de lung si ascutit pe care Carlo si-
Și a început să-i taie vârful din nas. Nu era acolo!
Nasul sa rotit, sa întors și a rămas - un nas lung, lung, curios și ascuțit.
Carlo și-a luat gura. Dar a reușit doar să-i taie buzele - gura sa deschisă imediat:
Și o limbă roșie îngustă se înclină din el, tachinând.
Carlo, care nu mai acorda atenție acestor trucuri, continua să ardă, să taie, să aleagă. A făcut bărbie, gât, umeri, trunchi, mâini ...
Dar, de îndată ce și-a terminat ultimul deget, Buratino a început să-și bată pumnii pe capul chel, ciugulind și gâdilind.
- Ascultă, spuse Carlo strict, încă nu te-am făcut încă, dar ai început deja să te lași ... Ce se va întâmpla ... A?
Și privi grav la Buratino. Și ochii lui Pinocchio rotunzi, ca un șoarece, se uităau la Papa Carlo.
Carlo ia făcut un picior lung cu picioare mari. După ce a terminat această lucrare, a pus baiatul pe podea ca să-l învețe cum să meargă.
Articole similare
-
Citiți cartea cheia de aur sau aventurile lui Pinocchio, autorul grosului Alexey Nikolaevich online
-
Cheia de Aur sau aventurile lui Pinocchio - citiți povestea on-line - groasă
-
Citiți starea de aur pentru bani și bunăstarea financiară - stângaciul Andrew - pagina 1
Trimiteți-le prietenilor: