Reglementarea fiscală

Termenul de "reglementare fiscală" trebuie înțeleasă ca dezvoltarea practică a metodelor de implementare a planurilor în domeniul impozitelor, precum și a formării și ajustării sistemului fiscal în ansamblu. Acest proces își găsește întruchiparea în taxe și sarcini bugetare, diverse instalații și concepte pentru o anumită perioadă de timp. În general, reglementarea fiscală este considerată drept unul dintre cele mai flexibile elemente ale sistemului de gestionare fiscală.







Reglementarea fiscală

Ce metode sunt utilizate în procesul de reglementare fiscală?

Complexul de metode utilizate în procesul de reglementare fiscală poate fi împărțit condiționat în patru grupe:

Ultimul grup este considerat cel mai eficient, deoarece implică instituirea unui regim strict pentru partea de cheltuieli a bugetelor locale. În timp ce partea de venit este reînnoită din cauza unei varietăți de subvenții, subvenții și transferuri. Astfel, se obține un echilibru optim între venituri și cheltuieli la nivel local.







Metoda de acordare a privilegiilor fiscale și a impunerii de sancțiuni este considerată cea mai eficientă în condițiile schimbărilor dinamice ale proceselor de reproducere. Într-o astfel de situație, adoptarea unei noi legi fiscale, de regulă, are un impact semnificativ asupra situației economice din țară. Practica arată că, pentru stabilizarea relațiilor, metodele indirecte de mai sus, care prevăd introducerea de noi beneficii sau sancțiuni la nivel de stat, sunt cele mai eficiente.

Obiectivele reglementării fiscale

Următoarele obiective ale reglementării fiscale se disting:

Reglementarea fiscală: principii de bază

Reglementarea fiscală
Pentru ca reglementarea fiscală să fie cea mai eficientă, ea trebuie pusă în aplicare în conformitate cu următoarele principii:

  • interesele statului trebuie să coincidă cu publicul;
  • la stabilirea impozitelor, trebuie luată în considerare statutul material al contribuabilului;
  • taxele nu pot fi discriminatorii;
  • Suma impozitelor și privilegiilor nu poate depinde de forma de proprietate sau originea capitalului;
  • actele normative în domeniul impozitării trebuie formulate cu cea mai mare precizie și nu permit interpretări ambigue;
  • Toate ambiguitățile și îndoielile ar trebui interpretate în favoarea contribuabilului.






Articole similare

Trimiteți-le prietenilor: