Sunt aici acum → Acasă »Ezoterice» Parabola Călătorului și Bodhisattva
"Odată ce Călătorul sa pierdut. Era singur în deșert și nu-și putea aminti cine era, unde era sau unde se îndrepta. În ce direcție Călătorul nu-și îndrepta privirea, peste tot erau nisipuri și bârșani fără sfârșit. Și nu știa unde se termină, dar unde este începutul. Soarele și-a ars pielea nemilos. Vântul ardea cu aer cald.
Timp de mult, Călătorul a mers. Apoi a văzut un ghimpe uscat. Călătorul credea că era un ghimpe. Am stat lângă ea. Dar o suflare bruscă de vânt a condus-o de-a lungul nisipurilor. Se rostogoli cu ușurință, lăsând o urmă în spatele spiniilor. Și credea că, din moment ce se mișcă, știe unde. Deoarece ea lasă o urmă, înseamnă că ea îi arată drumul. Călătorul a urmat-o. Dar vântul a murit și ghimpele s-au oprit. Un nou rafale de vânt a condus-o în direcția opusă. Călătorul o urmăse din nou, urcând pe propriile sale căi. Dar, în cele din urmă, se afla în același loc, unde și-a început călătoria. Și călătorul a dat seama că ghimpul este mort, iar vântul îl joacă doar. Își dădu seama că nu avea rost să fugă după un ghimpe uscat, căci nu avea nici o viață. Acum, numai elementele guvernează asupra ei. El ia luat în mână, dar a înțepenit dureros. Acest lucru la surprins. Chiar și moartă, a continuat să doară. Și a aruncat-o înapoi în mânie.
Călătorul a continuat. Mersi mult. Era însetat și înfometat. Dar a continuat să meargă. Când a văzut pasărea mare care zboară, Putnik credea că este o pasăre. Și a fugit după ea. El a argumentat că, din moment ce această pasăre zboară atât de înaltă, atunci el vede dincolo de ea. Ea știe calea, ceea ce înseamnă că o va conduce unde va fi posibil să-și stingă setea și să se umple, unde va găsi în sfârșit pacea și va scăpa de suferință. Călătorul incantat a fugit, lăudând zborul ei impetuos și bucurându-se în visele ei.
O pasăre puternică a zburat frumos și rapid. Călătorul a urmat după ea ceea ce era. Era obosit, dar și-a continuat fuga, trăind o speranță pentru cel mai bun. Pasărea a început să scadă pentru cel mai apropiat barkhan, iar Putnik și-a accelerat fuga. El credea că doar momentele îl separă de visul său. Făcând până la barkhan, el sa oprit și oroarea de înșelăciune la îmbrățișat când adevărul sa deschis. În spatele scoarței, o turmă de aceleași păsări a ruinat un trup mort, absorbind cu blândețe carne putredă. Cu un răgaz de dezgust, Călătorul a plecat. Și-a dat seama că pentru o pasăre era doar mâncare.
Timp de mult, Călătorul a mers. Soarele încă turnat nemilos. Vântul ardea cu aerul său fierbinte. O sete insuportabila si foame ma trezit. Forțele s-au terminat. Și în jurul tuturor sunt nisipuri fără margini și cerul albastru. Apoi călătorul a văzut un șarpe. Se mișca cu încredere, încet, ca și cum ar fi cunoscut drumul și se bucura de fiecare moment al depășirii. Era pace în ea. Se simțea misto, în ciuda căldurii intense. Și călătorul a crezut: "Deoarece nu se grăbește și din ea se răcește, înseamnă că știe unde este sursa. Dacă o urmez, mă ascund de soare și îmi potoli setea.
Călătorul a mers pentru șarpe. El simți că forțele se întorc treptat la el. Și Călătorul a gândit: "Poate că sunt un șarpe?". Dar în acel moment șarpele se opri și se întoarse spre el. Și a văzut că șarpele are dinți plini de otravă. Trupul tremura de frică și îl îndepărtă. Și sa oprit numai când sa prăbușit în nisip fierbinte. El era supărat pe sine că nu putea rezista, pentru că doar un pas separat de mântuire. Corpul la trădat. Dar el credea că trupul său este el.
Cu greu se ridică, Călătorul din nou călătorea prin deșert. El a mers sub razele fierbinți ale soarelui, amintindu-și răcoarea și pacea șarpelui. Anguish îl poseda. Apoi a văzut o umbră intermitentă. Credea că era un miraj, spectrul unui șarpe. Dar umbra a strălucit din nou. Privind mai aproape, călătorul a văzut o șopârlă. Îi părea că și ea se răcori cu ea. Și sa gândit: "Odată ce e rece de ea, ca un șarpe, atunci poate și ea știe unde este sursa." Și a urmat-o, încercând să nu se lase în urmă. Dar șopârla sa mutat rapid și rapid. După ce a epuizat Călătorul prin deșert, ea sa năpustit în nisip. Și cât de mult călător nu sa săpat în acel loc, ca să-l găsească și nu putea. Dar, după ce a pierdut o șopârlă, nu a fost supărat. Nu era un șarpe, era doar o șopârlă neliniștită care arăta doar ca un șarpe într-un mod fantomatic. Și totul este doar gol aruncat.
În creștere de la genunchi Traveller sa rătăcit fără țintă prin deșert. El a fost dezamăgit de întâlnirile sale, supărat la un trup obraznic și flămând. El a fost obosit de această rătăcire zadar, experiență lipsită de sens, vise încurajatoare, necazurile goale și dezamăgire nelimitate, minciuni, înșelăciune, iluzia deșertului.
Căldura a devenit insuportabilă. Corpul a suspinat și a dispărut de sete și de foame. Dar Călătorul nu-i dădea nici o atenție. El continua să meargă și să meargă, în timp ce avea cel puțin puțină putere. În cele din urmă slăbit, a căzut în nisipul încălzit de soare și nici nu putea să-și miște un deget. Numai ochii contemplau în continuare întinderea nesfârșită a cerului clar, îmbinată cu bârghii fără de margini ai deșertului. Călătorul se uita la multe granule diferite de nisip în fața feței lui. Fiecare grăunte de nisip era oarecum diferită de celelalte. Dar, în masa nisipului, aceste diferențe erau invizibile. Vântul le-a mutat cu ușurință.
Și Călătorul a crezut: "Eu sunt același cu acest nisip. Nu știu cine sunt. Dar din moment ce sunt, înseamnă că cineva ma creat. Și dacă cineva a creat, atunci a fost voia Lui. Atunci rătăcirile mele aici sunt doar o parte a planului Său. Și acest deșert este doar locul întrupării voinței Sale. Ce sa întâmplat cu mine ar fi trebuit să se întâmple. La urma urmei, esența nu este în mișcarea externă, ci în esența mișcării interne. Dacă mor, ce se va schimba? La urma urmelor, aceste boabe de nisip nu au nevoie de viata mea. Dar de ce ma creat atunci? Ce păcat că mi-am pierdut șarpele. "
Călătorul a căzut în uitare. El a fost trezit de o lumină strălucitoare. Își strânse ochii și-și acoperi mâneca. Credea că lumina era mai mică. Apoi Călătorul ia îndepărtat mâna de pe față. El a văzut că era deja noapte. Înainte de el a ars un incendiu. Și în apropierea focului de tabără, Wanderer stătea și gătea. Și călătorul la întrebat:
- Cine ești tu?
- Principalul lucru, cine esti tu? - Am auzit ca răspuns.
- Nu știu, spuse călătorul. - Am fost atât de mult încât am uitat cine sunt.
Apoi Wanderer ia dat o cană plină de apă și a spus:
"Ați fost chinuit de mult timp de căldura desertului." Întinde-ți setea de la sursa mea.
Călătorul a acceptat cu bucurie vasul de la Wanderer și a început să bea apa cu gust mare. Viața dăunează umiditatea peste corp. Îi părea că nu a gustat niciodată o astfel de apă delicioasă în viața lui. Mulțumit de apă, Călătorul ia dat Wandererului o cană și a întrebat:
"Unde găsiți o astfel de apă rece și clară printre nisipul deșert?" Gustul îmi amintește de cel mai pur izvor de munte.
The Wanderer a zâmbit și a spus:
- Nu vă pot spune locul acestei surse. Căci o poți ști numai prin a fi prezentă în ea. Cuvintele nu pot transmite experiență.
Călătorul sa gândit la asta și a întrebat:
- De ce nu pot transmite cuvintele experiența?
Călătorul a răspuns:
"Ai băut apa." Ai experiență. La urma urmei, înainte, indiferent de modul în care vă descriu, cum este această apă gustoasă și frumoasă, puteți înțelege și aprecia gustul ei numai atunci când o încercați. Numai tu poți determina pentru tine cum este apa. Numai tu poți să înțelegi și să simți senzația de apă atunci când buzele tale ating, atunci când îți umple gura și se revarsă în corpul tău prin gât. Și această experiență aparține numai dvs., pentru că toată lumea bea apă. Dar indiferent cât de mult bei, vei fi sete din nou. Numai dacă deveniți o sursă, veți stinge setea pentru totdeauna.
- Și cum pot deveni o sursă?
- Fii tu însuți, esența ta. Viața și moartea ca un singur flux. În fluxul esenței se mișcă. În mișcarea dobândește eternul. Nimeni nu poate aprecia cu adevărat torrentul furios fără a intra în vene, pentru că acesta este viitorul. Nimeni nu poate intra în aceeași apă de două ori, pentru că acesta este trecutul. Există doar un flux de curgere, pentru că acesta este prezentul. Fiecare apă, mai devreme sau mai târziu, ajunge la sursa ei și o devine, revenind la puritatea inițială.
Călătorul a fost surprins de înțelepciunea răspunsului și a întrebat:
- De unde știi asta pentru apă?
"Am fost sursa umidității ei", a răspuns răspunsul.
Wanderer ia dat mâncare și a spus:
"Ai rătăcit desertul atâta vreme." Opriți foamea prin degustarea mâncării.
Călătorul a acceptat cu bucurie mâncarea de la Străin și a început să o absoarbă cu plăcere. Îi părea atât de delicioasă și de satisfăcătoare, pe care nu o încercase niciodată în viața lui. După ce a fost plină de mâncare, călătorul la întrebat pe călător:
"De ce alimentele tale sunt atât de gustoase?" Nu am mâncat niciodată așa ceva în viața mea.
"Ți-a fost foame." Mâncarea este doar deliciul cărnii. Saturază carnea, dar nu vă stinge setea. Cei care consideră că este cel mai înalt bun nu își pot abandona economiile. Dar cât de mult nu se acumulează, se va strica. Alimentele dau o plăcere temporară de a le poseda. Este folositor numai să menținem carnea în care Duhul rămâne.
"Dar de ce m-am umplut cu atât de puțin din mâncare mai mult ca niciodată?"
- Pentru că această putere, făcând alimente așa cum este, nu are nici o limită și nici un început. Este limita infinitului și a limitei limitei. Dar mâncarea însăși este finită, este limitată în sine.
Și din nou călătorul a fost surprins:
- De unde știi asta despre mâncare?
- Am fost bucătarul acestei lumi.
Umplând foamea și setea, Călătorul a atras atenția asupra hainei. Era bătrână și zdrobită. Și era rușinat de vederea lui.
Călătorul, observând acest lucru, a spus:
"Nu ai de ce să-ți fie rușine de hainele tale". Îmbrăcămintea este doar o parte a unui singur proces de creație și distrugere. Nu este nimic mai proastă decât să vă bucurați de capriciile hainei voastre. La urma urmei, care este esența ei, te blochează în spațiul său îngust, distanțându-te de lume și te înălțându-te în îndoieli și temeri cauzate de această înstrăinare. Ea te forțează să existe de dragul formelor și al iluziilor sale externe, ceea ce o creează pentru alții, făcându-ți o mare grijă pentru ea. La urma urmei, fiecare formular are propriile reguli. O regulă este doar o colecție de contraste.
Hainele tale au o limită. Se descarcă. Ești liber să nu-l poarte. Dar, purtând unul, îți puneți alte haine. Cu toate acestea, fără a distruge limita, este fatal să urmărim limitele.
Și din nou călătorul a fost uimit:
- De unde știi asta despre haine?
"Am fost croitorul acestei lumi", a venit răspunsul.
Călătorul se uita în jur:
"Spune-mi, cum am ajuns aici?"
- Ai venit, răspunse The Wanderer.
- Dar îmi amintesc doar căldura și nisipul.
- Ce ai văzut?
Călătorul a început să-și amintească:
- Am văzut un ghimpe uscat, pe care vântul la urmărit. A lăsat un semn pe nisip. Am urmat-o, crezând că mi-ar arăta calea. Dar vântul a schimbat direcția. M-am întors. Și a decis că nu avea rost să fugă după un ghimpe uscat, căci nu avea viață. Dar ghimpul ma lovit când am ridicat-o. Chiar și moartă, a continuat să doară.
- Ai întâlnit un om mort, care nu are nimic de descoperit pe sine, cu excepția spiniilor lui. Moartea îi protejează pe morți. Morții nu se vor transforma într-o viață pentru că există viață, iar cei vii nu vor muri pentru că există moarte. Și moartea și viața depind de ceva, există ceva care le unește ", a spus Wanderer.
Călătorul a continuat:
- Am văzut o pasăre mare. A zburat. Am fugit după ea, gândindu-mă că mă va duce acolo unde găsesc pacea și scapă de suferință. I-am lăudat zborul și m-am amuzat cu un vis. Dar ea ma condus numai la un pachet de aceleași păsări care au mâncat o carne moartă, putrezită.
Și Wanderer a răspuns:
"Este o nebunie să lăudați pe cineva care nu vă vede decât mâncare viitoare". Ai atras înălțimea zborului ei. Și ai urmat-o, gândindu-te la propriul tău profit. Dar aspirațiile păsării în timpul zborului erau diferite. Deși este înalt, se deplasează peste deșert, dar se hrănește cu victimele. O pasăre care se hrănește cu carrion nu suferă de o schimbare a "felurilor de mâncare". Pentru esența putregaiului ei. Te-ai înșelat. Ai văzut realitatea și nu ai iluzii. Dar realitatea voastră este și o iluzie. Pasărea cea mare era doar o umbră în fața esenței lucrurilor. Lucrurile au proprietatea de a fi născut în Formless și de a se întoarce în regiunea Low.
Călătorul a spus:
- Am văzut un șarpe. Era pace în ea. Se simțea misto de ea. Și m-am gândit că știa locul sursei. Am urmat-o. Dar șarpele sa întors spre mine. Și i-am văzut dinții plini de otrăvire. Trupul mi-a tremurat de frică și ma dus departe. Dar am crezut că trupul meu sunt eu. Am pierdut șarpele, dar m-am gândit tot timpul.
- Cel care se bazează pe exterior, poate doar ghici. Cel care se bazează pe interior are o cunoaștere sigură, - a spus călătorul. "Corpul este decăzut". Esența cenușii sale. Ai fi putut atinge înțelepciunea Eternității. Era suficient pentru tine să faci un pas. Dar frica de distrugerea dezintegrării a fost mai puternică. A alunecat. Voi sunteți lăsați în suferință, pentru că Duhul se străduiește mereu pentru veșnicie. Înțelepciunea eternității nu poate fi înțeleasă prin decăderea puterii, căci ea o va transforma în prostie. Escaping de frica - nu înseamnă să fie salvat. A ucide în tine se tem de a obține perfecțiunea. Perfecțiunea, totuși, vă permite să faceți pași. Numai pe punctul de a înțelege sursa Înțelepciunii.
Călătorul își aduce aminte:
"Am văzut o șopârlă." Am crezut că a fost fantoma unui șarpe. Mi se părea că o făcea să se răcească. Am încercat să mă prind de ea. Dar fuga ei era rapidă și agilă. Se năpusti în nisip și nu o găsisem. Dar nu ma deranjat. Era doar o șopârlă neliniștită, dar nu un șarpe.
Călătorul a remarcat:
O fantomă ca înțelepciunea pare doar înțelepciune. Somnul gol a început să treacă. Oricine dorește să apară un Sage care să se laude cu alții, trage cu tristețe în pace, visând de slavă. Dar esența ei este goliciunea în coaja Eului. Când cunoașterea vine din ignoranță, atunci întrebările nu pot fi încheiate.
Și călătorul a spus:
- Am văzut soarele, întinderea infinită a cerului. Am văzut uriașele dune de deșert. Am văzut multe granule de nisip diferite. Dar în masă erau invizibili. Vântul și-a determinat direcția.
La care Wanderer a răspuns:
- Cerul și soarele se schimbă. Ei sunt capabili să se transforme, astfel încât toate lucrurile vii să-și urmeze natura. Raiul și soarele se înmulțesc total și distrug goliciunea. Deșertul se mișcă în repaus. Ea este moartă, dar este capabilă să nască mirajuri, astfel încât cei vii să poată înșela cu iluziile ei. Deșertul distruge plinul și umple golul. Granulele de nisip urmăresc în masa lor mișcarea nisipului, deci elementele determină direcția lor.
Și călătorul a mărturisit:
- M-am gândit că eu sunt același cu nisipul ăsta. Nu știu cine sunt. Dar din moment ce sunt, înseamnă că cineva ma creat. Și dacă cineva a creat, atunci a fost voia Lui. Atunci rătăcirile mele aici sunt doar o parte a planului Său. Dacă mor, ce se va schimba? La urma urmelor, aceste boabe de nisip nu au nevoie de viata mea. Dar de ce ma creat atunci?
"Pentru a vă face un om", a sunat răspunsul.
- Devino om. - Călătorul a fost surprins. "Dar care este viața mea?"
Călătorul a spus:
- O piatră care cădea în nisip - furtuna de nisip.
Valuri- # 61448; surf - furtuna de granule de nisip.
Fuga ta rapidă,
Opriți-vă în nisip - furtuna de granule de nisip.
Viața este doar un pas,
Și ani de zile - furtuna de nisip.
Călătorul se gândi și întrebă din nou:
- Dar ce înseamnă asta?
- Ai venit unde ai fost dat de la naștere, răspunse Wanderer. "A crescut în ceea ce dorea natura lui". A ajuns la maturitate în ceea ce a devenit destinul tău. Și veți merge oriunde v-ați dat de moarte. Moartea este doar începutul vieții. Viața nu este decât succesorul morții. Vinerea vieții nu poate fi respinsă. Îngrijirea nu poate fi oprită.
Călătorul tăcea și apoi exclamă:
- Devino om. Mi-am amintit! Căutam calea de a deveni Om!
La care Wanderer a răspuns:
"Ai căutat traseul altcuiva, dar nu pe propriul tău drum." Calea străină nu arată ca a ta. Urmele apar acolo unde sunt lăsate. Dar ei înșiși nu sunt cei care îi părăsesc. Mergând pe traseul altcuiva, ați urmărit imaginile exterioare, fără să știți esența lor interioară. Dar fiecare își face propria cale, care corespunde aspirațiilor sale adevărate. Deșertul urmărește în cele din urmă toate piesele cu nisipurile sale, astfel încât noul Călător nu face greșeli din trecut. De aceea experiența dvs. este importantă. Pentru a deveni un om, trebuie să vă construiți calea proprie.
Piciorul uman ocupă un loc mic în deșertul nesfârșit. Dar, în ciuda acestui lucru, poate să meargă unde nimeni nu a plecat. Mergând acolo unde nimeni nu a trecut, o persoană este capabilă să meargă departe și să găsească mai mult. Cunoașterea minții sale este mică, dar Omul, încredințat necunoscutului, este capabil să ajungă la Cel care la creat.
Și călătorul a întrebat:
"Cine este Cel ce ma creat?"
Călătorul a spus:
- Poate fi perceput, dar nu poate fi transmis. Puteți merge la El, dar nu puteți înțelege. Îl poți iubi, dar nu-l poți îmbrățișa. Poate fi înțeles în Început, dar nu se poate ști până la sfârșit. Căci El este Cel care a creat totul. Căci El este Creatorul voii Sale.
"De unde știi asta despre El?" - Călătorul a fost surprins.
"Eu sunt Vocea și auzul Lui", a sunat răspunsul.
- Dar cine esti tu? Spune-mi numele tău.
"Numele este doar o umbră de haine, dar am multe." Iar Esența este una - Bodhisattva ".
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: