Cu mulți ani în urmă, Marele Război Patriotic sa încheiat, însă memoria umană păstrează încă evenimentele acelor ani dure. Mulți oameni au murit în acele vremuri, atât civili, cât și participanți la lupte.
Pentru mult timp, străbunicul meu, Kalachev Alexander Pavlovich, cu care, în timp ce încă foarte mic, mi-a plăcut să-și petreacă timpul meu nu a fost în viață. Cel mai mult mi-a plăcut să-i ascult poveștile interesante. Una dintre cele mai memorabile au fost povestiri despre participarea la Marele Război Patriotic.
La începutul războiului, stră-străbunicul meu, Kalachev Alexander Pavlovich, a fost tras în față. La acea vreme avea doar 19 ani. A fost trimis la compania regimentului de cavalerie de recunoaștere. Traseul său de luptă a început lângă Moscova.
Îmi amintesc, străbunicul meu mi-a spus despre un astfel de caz: comandantul le-a atribuit o sarcină responsabilă. Mijlocul războiului a fost. Străbunicul principal al grupului meu principal, a dat șase persoane în supunere și a spus: o speranță pentru tine, găsiți o tabără unde se ascund cerurile germane. Ei au promis comandantului să execute ordinul și au căutat. Trei zile au coborât prin păduri și câmpuri. Dintr-odată au auzit: vorbirea germană se aude. Au părăsit caii și au mers pe jos.
"Trecem prin pădure, văd o prăpastie în față", mi-a spus străbunicul. - Du-te periculos, pot observa. El a poruncit să târască distanța care trebuie depășită. Aici grupul nostru a ajuns la margine, în fața taberei germane. Și abia în depărtare depozitul. M-am gândit: "Ar fi o mică armă pentru trupele noastre." Cazul este riscant, dar germanii nu erau foarte mult acolo, așa că au decis. Trecând de la o copertă la alta, s-au strecurat până la depozit. Doi oameni aveau datoria acolo. Le-am asurzit și apoi întregul grup de informații a izbucnit în depozit. Apoi am înghețat: un bărbat de șaptezeci înaintea ochilor lui.
Doi soldați ai grupului nostru au fost împușcați imediat. Pentru restul a fost urmărirea. Fugim, ne împușcăm, dar sunt două cartușe pentru fiecare dintre ele. Apoi m-au rănit în picior, abia mi-am atins calul, sprijinindu-mă pe umărul unui coleg, am fugit. Au sărit pe cai. Numai a început să se rupă, așa cum a apărut în fața escadrilei cavaleriei germane. Nu poți să te întorci și înainte. I-am ordonat să se despartă. Împreună am început să ne apropiem de germani pe de o parte, iar ceilalți trei soldați pe de altă parte.
Oponenții s-au împărțit, de asemenea. Am decis că era necesar să lăsăm dușmanul cu viclenie. Uite, nu departe de groapă, acoperită cu ramuri. Eu strig înainte de tovarășul galop: opriți-vă! Dar a fost deja târziu. Nu a fost timp să scoatem un tovarăș, departe de opt nemți, persecuția a continuat. A sărit peste gaură și a cedat, dar germanii nu au observat-o și au căzut acolo.
Am ajuns la tabăra mea, merg la comandant pentru a raporta și are deja un soldat din grupul meu. Întreb: unde sunt ceilalți? După cum sa dovedit, s-au împotmolit în mlaștină. A fost raportat comandantului, ne-a mulțumit. Așa că, fără să mă regret, am trecut întregul război, terminându-l în Germania, în orașul Parchim. Pentru totdeauna, am fost rănit de două ori, dar am avut noroc să mă întorc acasă.
Cu lacrimi în ochii lui, străbunicul vorbea despre evenimentele din acel timp greu, despre cum ochii lui au murit, tovarășii au murit. De asemenea, am strigat mereu când mi-a spus cum au înghețat, au murit de foame, și-au dat viața pentru patria lor. Dar, în ciuda tuturor dificultăților și a terorii războiului, au reușit să reziste și să învingă inamicul. Pentru curaj și curaj, străbunicul meu a primit medalii și ordine.
Și străbunicii mei sunt îndelung în țară, Ei nu aud cuvintele care sună în onoarea lor ... Nu știu nimic despre război. Dar părul cenușiu și strălucirea premiului - sună astăzi în mine cu o coardă de sentimente pierdute ...
Eremin Igor Alekseevich
Întoarceți-vă din război
Am crezut că tatăl meu va veni ca un erou,
Strălucind cu strălucire,
Și această stare de spirit solemnă,
Cu ceea ce se întâmplă imediat la paradă.
Așa că copilăria adoră noțiunea,
Și ca și cum ar fi zăpada pe capul tău -
Am intrat pe poarta cu o punga scartaita
Un om semi-familiar.
Nu-i așa
Nu am așteptat după fire,
Era o mână într-o slingă,
Și există doar o singură ordine.
Și glintul în ochii lui trist
Numai urmele umbrite ale taxelor de trecere,
Și mirosul dens al spitalului,
În hainele care sunt consumate, medicamente.
Și în acel moment: iubire sau milă
Sau ambele aceste sentimente dintr-o dată -
Am simțit-o. Dar într-un fel am scăpat
Un suflet care iese din ochi.
-Snow, bine, bine, și gata
E vorba să-și vărsească un tată de lacrimă
Mi-am tras mâna pentru sănătatea mea:
"Nu plânge", a spus el, "războiul sa terminat!"
Și i-am înmânat punga, distragând-o
Din sentimentele amare ... Ca, uite:
Nu Dumnezeu știe ce sac,
Dar există ceva înăuntru.
Am luat un cadou pentru un cadou,
Și fiecare dintre ele - un balon pe o centură,
Sau lanterna electrică -
Vreau plăcere născută în mine.
Și așa, ca să știe, sa aruncat în ochi,
Ce, după ce privea dincolo,
Tatăl însuși a zâmbit,
Tânăr ca un război.
Ca și cum cineva a deschis perdelele,
Și raza soarelui a căzut peste el.
Și a strălucit pe gimnastă
Luminozitatea victorioasă a ordinelor.
Apoi, într-adevăr, ca și în paradă,
Am mers cu el, strada sa așezat,
Și atât de mult în fiecare privire unul la celălalt
Am văzut lumină și căldură!
Vecinii mei s-au apropiat de tatăl meu,
Ca și în viață! Bine ai venit! - Dar alții
Ca și în cele patruzeci și unu de ani,
Apoi, cel puțin vestea de la ei.
Și te-au îmbrățișat pentru o conversație,
Ca și cum fratele său,
De asemenea, felicitat - care, cu o victorie,
Cine, cu întoarcerea ...
Tu, care ai văzut o mulțime de durere,
Conduceți-ne la o înălțime nouă
Și indiferent unde,
Și la soare, la mai și la vis.
Acolo, unde ești tu, pentru toți,
Nu numai în zilele de la data ceremoniei,
Nu este anonim, nu uitat
Soldați soldați sovietici.
Mare, înțelept ca mesia,
A intrat cu noi în noul secol.
Și pentru tine toată Rusia
Și eu sunt un om liber! (Valery Kravtsov)
Nu mi-a spus niciodată despre război, mama spune că nu au întrebat, era evident că nu-i plăcea acest subiect. Strămoiul meu, Rogatin Vasili Maksimovici>.
Poate că toată lumea știe acest site. Puteți găsi rudele și prietenii.
Premiile lor, și chiar documente care descriu exploatările.
Vă dau doar pentru caz.
Ambii bunicii s-au luptat, din partea tatălui bunicul era un om militar obișnuit, nu mai era un tânăr în timpul războiului, a murit ca general când eram încă tânăr, nu mi-a spus nimic despre micile mele ani. Străbunicul meu sa întors acasă după captivitate.
Când devine dificil pentru mine, eu îmi reprezint bunica în toamna anului 1941 - soțul meu este în față, este însărcinată cu 9 luni, o mamă paralizată este în brațe și dușmanul se apropie de Moscova. Nu înțelegeam cum ar putea fi susținut acest lucru. În comparație, problemele mele, din fericire, se estompează.
Bunica nu vorbea prea mult despre Leningradul asediat, care-mi păstra sentimentele din copilarie. dar am avut deja destul, și a fost foarte greu pentru ea să-și amintească cum a murit bunicul meu și ea și copii ei au supraviețuit în mod miraculos. Am auzit povestile celorlalți participanți, asediți și loggerii.
Aveam strabunici, bunicii erau mici în război. Străbunicul meu Kuzma sa dus la Berlin și a murit în curând acasă, angina (trei fete au rămas pe străbunică și bunica mea a mers la muncă la vârsta de 13 ani. Nu au spus niciodată despre război.
Pentru mine este amintirea celor care ne-au dat viață ... despre bunicii mei care nu mai trăiesc .. Și, pe de altă parte, este ziua mea de naștere :-)
Da. nu prea o vacanță, ci o ZIUA.
Și această victorie nu este numai bunicii și străbunicii noștri, ci și bunicile.
Femeile eroice sunt lăsate singure, mulți cu o grămadă de copii și au reușit să păstreze feminitatea, dragostea, afecțiunea maternă. Cum au fost greu în spate, lucrand zile întregi și nu văzând copiii lor și chiar mai greu în ocupație. uitați-vă la copiii morți de foame și gloanțe.
Am fost în tinerețea mea în Khatyn. Încă mai visez aceste clădiri din lemn negru. Ce fel de animale pot arde copii vii ai bătrânilor și femeilor. Am fost în Cetatea Brestă. aceste inscripții pe pereți, acești oameni. dușmanul era deja lângă Moscova și au continuat să reziste.
Doamne, fă-o astfel încât oamenii să fie înțelepți și să nu permită repetarea acestui lucru.
Străbunicul meu a dispărut undeva în Germania. Două frați ai tatălui au dispărut, una în cea de-a 41-a, a doua în a 43-a. Bunicul a fost rănit, a primit recompense, dar nu a vrut să vorbească despre război și război.
Bunicul meu, tatăl tatălui - Krylatov Osip, a murit lângă Moscova, au fost trei copii și o soție, bunica mea Sima, care nu sa mai căsătorit.
Al patrulea an de pierdere și teamă
Strălucirea flăcărilor sângeroase ...
Doi tipi în cămăși zdrențuite
Am fost scosi dimineața pentru execuție.
Primul a fost mai vechi, blond inchis,
Tot cu el: și puterea, și să devină,
Și în spatele lui este al doilea -
Prea tânără să moară.
Ei bine, și în urmă, abia ținându-se în picioare,
Semenila este o mama veche,
Despre mila cerșetoriei germane.
"Nain", a insistat el, "rastrelayt!"
„Nu! - a întrebat ea, - milă,
Anulați executarea copiilor mei,
Și în loc de mine, ucide-mă,
Dar lăsați-le pe fiii vii! "
Iar ofițerul ia răspuns cu o voce civilă:
- În regulă, uter, cu excepția unuia.
Și cealaltă ne împușcăm pe fiul nostru.
Cine este mai frumos pentru tine? Alegeți! "
Ca și în războiul mortal
Ar trebui să salveze pe cineva să o gestioneze?
Dacă primul-născut este salvat de la moarte,
Viața de apoi este condamnată la moarte.
Mama mea a izbucnit în lacrimi,
Privind fețele fiilor,
De parcă aș fi ales,
Cine este mai scump, cine îi este mai drag?
O privire înapoi și înapoi traduse.
Și tu nu vrei nici dușmanul.
Muck astfel! Fiii au trecut.
Și a mărturisit lui Fritz: "Nu pot!"
Ei bine, și el a stat, impenetrabil,
Cu flori de miros plăcut:
"Amintiți-vă, ucidem unul,
Și cealaltă - ucizi.
Bătrânul, zâmbind vinovat,
Cel mai tânăr la apăsat în piept:
"Frate, scapă, bine, și voi rămâne"
Am trăit și nu ați început. "
Cel mai tânăr a răspuns: "Nu, frate,
Tu scapi. Ce este de ales?
La tine - soția și copiii.
Nu am trăit, nu ar trebui să începeți. "
Aici germanul a spus politicos: "Bitte"
A îndepărtat mama plângând,
Am plecat mai eficient
Și mi-a fluturat mănușa, - trage!
Au fost trase două focuri și păsări
Fragmentat la ceruri.
Mama își despică genele ude,
Se uită la copii cu ochii ei.
Și ei, îmbrățișând, ca și mai înainte,
Ei dorm cu un somn plumb, somn, -
Două sânge, două speranțe,
Două aripi care au ieșit la gunoi.
Mama își topește tăcut în tăcere:
Nu trăiesc cu cei mici, nu înflorește.
"Fatul-uter," învață germanul, "
Cel puțin ar putea fi salvat. "
Și ea, trăgându-i liniștit,
Ea și-a șters sângele de pe buzele ei ...
Aici este așa, - marele ucigaș, -
Poate că mama are dragoste.
Aici este poemul meu preferat "Scrisoarea unui fiu". Poate un pic cam dificil pentru un elev de clasa întâi, dar brusc?
Bună ziua, dosar! M-ai visat din nou,
Numai de data asta nu în război.
Am fost chiar puțin surprinsă -
Câți ani ai fost într-un vis.
Fosta fostă, bine, aceeași,
Nu ne-am văzut exact între ei timp de două zile,
Ai fugit, ți-ai sărutat mama,
Și apoi ma sărutat.
V-am spus: "Și curând pomul de Crăciun!"
Vei veni la noi în ajunul Anului Nou "
Am spus și imediat m-am trezit,
Cum sa întâmplat, nu înțeleg.
Ați atins cu atenție zidul,
Surprins, se uită în întuneric.
Intunericul este astfel - nimic nu este vizibil,
Există cercuri în ochii acestui întuneric!
Cum mă jignesc,
Cu ce te-am despărțit brusc de noi.
Tată, te vei întoarce neatins!
La urma urmei, războiul va trece vreodată
Dragă, singur, dragă,
Știi, Anul Nou vine în curând!
Desigur, vă felicit
Și nu vreau să rănesc deloc.
Vă doresc, vă doresc
Grăbește-te să învingi pe toți dușmanii!
Ca să nu distrugă țara,
Așa că, ca și înainte, ați putea trăi,
Ca să nu mă mai deranjeze
Te îmbrățișează, te iubesc.
Vă scriu și aproape plâng,
Este atât de ... pentru bucurie ...
Fiul tău.
Adesea am spus despre război, dar mai ales ceva distractiv. Atât bunicii cât și străbunii au participat la război. Unul a avut și multe premii, niciodată nu a spus războiul copiilor sau nepoților.
Am fost în război: tatăl meu, bunicul și unchiul meu.
Bunicul și unchiul au murit în primele zile ale războiului, pentru că erau în Brest. Tata a trecut prin întregul război și sa luptat pe teritoriul nostru, atât în Polonia, cât și în Germania. Are multe ordine și medalii. A fost rănit, din fericire, nu greu.
După război și până la moartea sa a lucrat în spitale militare, el este un oculist. În general, el ar fi o persoană minunată, foarte bună, gata să-i ajute pe toată lumea, numită ultima cămașă pentru a da chiar și unui străin dacă o persoană avea nevoie de ea.
Când a fost îngropat, sunt doar foarte mulți oameni.
De la moartea sa, au trecut 17 ani și oamenii care l-au cunoscut încă îl mai aduc aminte.
Bunicul meu de pe linia paternă a mers la război la 41 de metri și nu sa întors, a dispărut. Dar au existat câteva informații care au murit în primele zile ale războiului. Fratele bunicii mele a fost partizan, a fost împușcat de ocupanți. Verișorii bunicii - trei - au luptat, unul a fost un cercetaș, al doilea a fost doar un soldat, al treilea a fost și soldat. Primele două s-au întors, al treilea au murit. Bunicul maternal a servit în armată. Pe partea din față nu a fost luată, deoarece a fost singurul medic veterinar în întreaga zonă, cineva trebuia să țină evidența animalelor, pentru a avea ceva de mâncare în partea din spate și în față. Dar cei doi frați ai săi erau în față, s-au ridicat în rânduri mari. Mătușa tatălui și familia lui au fost deturnate într-un lagăr de concentrare, dar apoi au fost eliberați în mod miraculos de trupele noastre. În același timp, nepotul ei - băiat de 5-6 ani - a fost în prima mașină, întreaga compoziție nu este recucerit, astfel că a fost furat, și mulți ani mai târziu, el a fost găsit în America, ca un unchi adult de 40 de ani, într-un fel în stare să vină să viziteze matusa lui , dar nu am știut niciun cuvânt în limba mea maternă. Mătușa de mult a trăit sub atracțiile KGB pentru că "a îndrăznit" să aibă o relație în străinătate.
În 44 de ani, toți rudele mele au fost deportate din locurile lor natale, oferind 15 minute pentru antrenament, încărcate în vagoane de marfă. Timp de o lună, mii au murit și nimeni nu știe unde au fost îngropați. Bunica mea aproape a murit de febră tifoidă. Apoi, timp de mai mulți ani rudele mele a trăit cu sigiliul de „trădători“, fără a avea dreptul la viață în oraș pentru învățământul superior sau doar o excursie împreună pentru a vizita satul vecin (era necesar să se ia spets.razreshenie). Acum, când aproape toți s-au întors în țara strămoșilor lor, trebuie să demonstreze din nou că sunt acasă și nu "trădători". A fost în aceste părți vara trecută. Marele efort al poporului nostru este restabilit liniștit în fața justiției. Și în picioare în satul său natal din placă memorială tatălui meu de a eroilor căzuți al doilea război mondial, în cazul în care, printre zeci de alte nume Crimeea Tătară este și numele bunicului meu pe linie paternă Abdullayev Cemil.
Gloria către eroii celui de-al doilea război mondial!
Povestea străbunicului despre război. Ce îmi amintesc din copilărie. Străbunul meu a murit în război din cauza otrăvirii cu metanol pe teritoriul Estoniei prietenoase. Bunicul meu mi-a spus că întreaga escadrilă risipește. Nu l-au dus în față.
Referitor la legenda despre cum s-au adunat cripți din toată țara (!) Pentru a le "ascunde" pe Valaam într-o pensiune. Nu aveți informații fiabile, iar în arhive, aparent, nu ați lucrat. Acesta este un subiect important, nu îndrăzni să răspândim minciuni, se referă la istorie și la istorici.
Cele mai grele familii de după război, soțiile erau ocupați ei înșiși cu privire la modul de a aranja pentru a obține dezactivat pe vremya.Chasche toate acestea au fost luate în cazul în anii dificili au fost erodate, copiii pus pe picioare, și așa mai ales atunci când beneficiile au fost. Majoritatea au fost transferați la Valaam de la școlile internat din Lacul Ladoga, iar persoanele cu dizabilități din "întreaga țară" nu s-ar potrivi acolo. Există figuri și fișiere personale.
Artistul, despre care menționați, a pictat persoane cu dizabilități în întreaga țară din Orientul Îndepărtat spre Petrozavodsk și au fost create patru portrete pe Valaam. Ciclul celebru de portrete "Autografele războiului" a fost creat pentru a 30-a aniversare a Victoriei în termen de șase ani.
Fiul meu îl iubește. dar e din fanatet, fără participarea mea absolută. Eu sunt un pacifist :))), și el este un militarist.
Bunicul meu sa luptat, a fost rănit de două ori, mi-a povestit despre război, dar nu mi-a plăcut povestea asta. Străbunicul meu era "nepotrivit" pentru că viziunea a fost foarte rea. Cu toate acestea, când germanii au venit la Tver, el a fost mobilizat, au dat un pistol companiei 1 (ONE.) Și a fost trimis în față.
Da. Atât bunicii, cât și bunicile. O bunică și un bunic, de asemenea, în Japonia mai târziu au fost. Bunica mi-a spus cum a strigat când au fost trimiși acolo după Berlin.
Bunica mea pentru mama partizan în Ucraina, m-am întâlnit cu bunicul meu. Din păcate, ei nu sunt în viață. Rudele bunicii mele au fost împușcate de germani, au fost ascunse de profesorul ei în subsol și apoi au fost aduse la partizani.
Un alt bunic a luptat pe front și a ajuns la Berlin. Bunica a lucrat în fabrică. Ea este doar în viață acum, dar nu mi-a spus niciodată despre război.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: