Abilitatea de a folosi corect pronumele în limba rusă este o mare problemă în lumea modernă. Greșelile nu sunt făcute numai de oameni slab educați. În zonele metropolitane mari: teatre, cinematografe și chiar în interiorul zidurilor universităților, puteți auzi forme greșite de pronume.
Ce este un "pronume" și "cultura de vorbire"?
Pronumele includ cuvinte care nu desemnează în mod specific obiecte, semne, cantități, ci doar le indică. Discursul Cultura - larg răspândită în lingvisticii sovietice și rusești ale secolului XX conceptul care combină posesia norma limbii a limbii orale și scrise, precum și „capacitatea de a utiliza limbajul expresiv înseamnă în diferite contexte de comunicare.“
Utilizarea "voi" și "voi"
Până în ultima decadă a secolului al XVII-lea, forma de tratare a "voi" în comunicarea dintre locuitorii statului rus a fost absentă. Prima persoană a statului nu a făcut excepție. Numai în anii 1690, în corespondența internă a lui Petru I, există o primă dovadă a utilizării pronumei "voi" ca formă de politețe. Aparent, motivul pentru aceasta este că, în tinerețe, Petru îi plăcea să viziteze așezarea germană - locul de decontare a străinilor de la Moscova. Atunci Peter a început o relație strânsă cu transportatorii de limbă franceză, olandeză și germană (după cum se știe, în toate aceste limbi există o formă politicoasă de pronume personale). Pornind de la 1694 în scrisorile lui Petru I la cei mai apropiați membri ai personalului său - și nobilimii din Rusia nobil, și străini rusificați - tot mai frecvent ca tratament începe să fie folosit pronumele de persoana a doua plural. Cu toate acestea, utilizarea de „tu“, nu au fost consistente, iar corespondența vremea lui Petru arată fluctuații, tipice pentru perioada inițială a stabilirii unor noi reguli lingvistice: de multe ori în aceeași scrisoare, alternarea la plural, cu o singură. Cu timpul, răspândirea unui nou fenomen lingvistic devine vizibilă. În mijlocul primului deceniu al secolului al XVIII-lea sunt din ce în ce scrisori comune ale nobilimii ruse la rege, care deja prezintă în mod regulat apel pronominal la „tine“. Treptat, împreună cu utilizarea de „tu“, atunci când este utilizat, ambii participanți la apel, a confirmat altceva: la sfârșitul erei petrină profil înalt de persoane au necesitat tratament pentru a lui „tu“ ca un semn de respect, deși „poke“ subordonați.
Restricționarea utilizării lui "el"
Eticheta oficială de vorbire oferă posibilitatea de a folosi pronumele "el".
Acest pronume, fiind o desemnare universală pentru persoane și obiecte, păstrează și o valoare orientativă. Prin urmare, poate deveni un mijloc de depersonalizare și familiaritate, deci trebuie să aveți grijă deosebită atunci când o utilizați. Utilizarea pronume treia persoană el / ea este - un fel de reflectare a poziției vorbitorului, descărcarea de la un rol activ în actul de vorbire, poziția difuzorului, și îndepărtarea unei astfel de semnificative, că distincția a feței și a obiectului în actul de vorbire devine imposibil de distins. În plus, un astfel de comportament al vorbitorului poate fi privit ca o demonstrație a superiorității și chiar ca o creație deliberată de disconfort comunicativ pentru persoana care primește discursul. Pentru limbajul rus modern, există o regulă de a nu folosi pronumele "el", "ea" în prezența persoanei la care se referă acest pronume. În manualele privind cultura discursului și a etichetei, această regulă se explică prin faptul că cel de-al treilea pronume este chemat să cheme pe cineva care nu participă la dialog. prin urmare, printr-un astfel de nume, cel prezent la conversație este, așa cum a fost, în afara limitelor de comunicare, care este nepoliticos.
Utilizarea "noi" în loc de "eu"
Forme non-literare ale pronumelor posesive
În sistemul de declinare și formarea de cuvinte a pronumelor, există variante, a căror utilizare în vorbire necesită o justificare stilistică. Pronumele și formele lor separate, supuse arhivării, au un interes special stilistic. Cele mai multe dintre pronumele învechite au un caracter evidente caractere, astfel încât apelul la ele ar trebui să fie întotdeauna motivat stilistic. Folosirea acestor pronume, chiar și în epoca lui Pușkin, a provocat controverse. În a doua jumătate a secolului XIX. arhivă și, în consecință, funcția expresivă a acestor pronume a fost pe deplin definită: ei au devenit un mijloc de stilizare a vorbirii. În limbajul de astăzi, ele sunt percepute în primul rând ca șanlărie învechite. Ele nu mai pot fi un mijloc de a crea patosuri de vorbire, dar ele sunt folosite împreună cu alte arhisme pentru a realiza colorarea ironică a vorbirii. Formate din pronumele neutre, la fel de multe forme de plural, câte sunt marcate ca depășite. Arhaizovalis și formează un fel de pronumelor caz oblice (un fel de, un fel de): Neko Neko Neko Neko, despre unele, înlocuit cu o versiune mai simplă, unii, unii, unii, de unii.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: