Familiarizându-se cu romanul vechi, cititorul se familiarizează cu primii pași ai genului, care, din secolul al XIX-lea, ocupă o poziție dominantă în literatura de specialitate a țărilor europene.
Romanul grecilor și romanilor antici a provocat în multe privințe apariția și dezvoltarea prozei artistice ulterioare. Tehnica narativă a romanului european împrumutat pe scară largă descoperirea romancierului grecești și romane, nuvele - povești și motive.
Start roman picaresc pe romanul lui Petronius și Apuleius (în picioare în spatele lor, cu toate acestea, romanul grec); Dintre diferitele tipuri de romance populare în Grecia, romanele de aventură și romanele pastorale din epoca modernă au crescut; "Gil Blas" Lesage, "Paul și Virginia" Bernardin de Saint-Pierre, "Suflete moarte" de Gogol, "Confessions of Felix Krull," Thomas Mann sunt foarte vechi, care datează pedigree vechi.
Romanul este unul dintre cele mai târzii genuri ale literaturii antice. Vozvikpuv în Grecia este, evident, în secolul 1 î.Hr., în cazul în care fragmentele care au supraviețuit din așa-numitul roman Nina extrase într-adevăr noi, mai degrabă decât orice alt gen de ficțiune), el a asistat la lucrările, posturile existente; cea mai timpurie dintre ele se referă la căldura din secolele I-5 d.Hr. Din Grecia romanul a fost mutat la Roma.
Romanul grecesc I-III sec. AD era foarte popular, deoarece este posibil să se încheie cu un număr mare de eșantioane. Cinci romane a venit la noi complet, "harey și callirrhoe" Chariton, "Povestea lui Gabrokome și Antii" Xenophon din Efes, "și Lsokippa Klntofont" Ahshgla Tatia, "Daphnis și Chloe" Long "aethiopica" Heliodore; parafraze romane conservate „Vavilopika“ Iamblichus și „aventura uimitoare pe cealaltă parte fuly“ Anthony Diogenes; Avem, de asemenea, o varietate de titluri acum pierdute romane și fragmente de papirus sunt, se pare, de asemenea, fragmente de opere de acest tip; În plus, există o traducere latină a romanului „Povestea lui Apollonius Tirului,“ nu este păstrată în limba greacă.
Romanul roman, pentru toată dependența sa de limba greacă, se deosebește atât de tehnică, cât și de structură, dar, și mai mult, în caracterul său obscur; Astfel, în Petronius și Apuleius, atât detaliile de fundal, cât și personajele sunt istoric de încredere.
Cu privire la personalitatea romancierilor, nu există dovezi contemporane pentru ei (excepția este un Apuleius). În cele mai multe cazuri, acestea sunt mesaje nesigure de mai târziu, și chiar datarea operelor individuale nu poate fi considerată definitiv definitiv.
Romanul lui Achilles Tatia, datorită descoperirilor fericite ale papirusului, poate fi comparat cu exactitate în secolul al II-lea d.Hr.
Datorită lipsei de material, timpul de apariție a cărții lui Long nu a fost încă determinat cu indiscutabilitate, dar majoritatea cercetătorilor tind să o atribuie la sfârșitul secolului al II-lea sau începutul secolului al III-lea d.Hr.,
Numai Puglia, în principal din cauza „Apolorga“ discurs în propria apărare împotriva acuzațiilor de magie, nu numai datate cu exactitate a II-lea d.Hr. (el a fost născut în aproximativ 124 g), dar îmbrăcat pentru noi în carne și oase. Acest lucru este oarecum flirtat poporul său educație largă, captivant cu un aspect bun și spirit, avocat elocvent, sofiștii, filozof, un adept al multor mistere.
Deși „Satyricon“ a fost scris înainte de „Leucippe și Clitophon“ noi, pentru a păstra o perspectivă istorică, vom începe revizuire a inclus în prezentul volum de produse care nu Petronius, și cu Ahile Tatia drept nou gen a fost inițial format în epoca veche a literaturii grecești.
Ahile Tatia carte a venit într-un moment când romanul grec nu numai complicat, dar, de asemenea, distribuite pe scară largă. Aceasta explică poziția particulară a lui Ahile Tatia el își bate joc de clișeele devenit roman grec familiare, ținând cont de cititori, care sunt diferențiate în materialul familiar de noi caracteristici și va fi în măsură să le înconjoară. Mai puțin sofisticate pot să nu observe ironia și să ia totul în serios: Ahile Tatius de numărare pe aud subțire.
cuplu tradițional idealizat-l înlocuiește noul afișează „anti-erou“ Clitophon, slab și mizerabil, în loc de idealul eroului. Este suficient să spunem că a fost bătut în mod repetat, și ales în mod deliberat formele cele mai umilitoare de pedeapsă: Clitophon călcată în picioare, implică păr, lovit în față, rupe nasul la sânge. Spre deosebire de modelul obișnuit, el nu este nici permanența, nici castitate: după șase luni Clitophon începe să uite iubita lui (! Și romanul cererile de dragoste la mormânt), care crede în mod greșit defunctului încalce fidelitatea față de ea, ca și mai înainte în dragoste cu ea, este Modul de viață, departe de modelul stricte, stabilit de cerințele complotului tradițional.
Leucippus nu are nimic în comun cu eroina obișnuită a romanului, ci cu frumusețea lui. Ea și Clitophon arătat în discreditarea moral prevederile sale: o mama prinde patul iubitului ei, iar preaiubitul devine o obscenitate martor Leucippe în timpul unei potrivire de nebunie. Quirkiness, minciuna îndrăzneață, portretul victorios din lume "anti-heroină".
În mod ironic, Ahile Tatiy și peste mulțimea de aventuri incredibile și nerezonabilitatea motivațiilor lor. Numai acest lucru poate explica de trei ori moartea aparentă a Leucippus, de două ori repetat testul de virginitate, Balagan psevdozaklanie cu căzut accidental în mâinile pumnalul de teatru și blănuri, umplând animal domestic, sau o scenă crimă și direct de lângă ea. când Clitophon își înmoaie corpul decapitat în deplină încredere că înaintea lui este Leucippus.
Odată cu introducerea unui astfel de material, Achilles Thatius îngroșa în mod deliberat culorile, ridiculând dorința romancierilor de a diversifica toate mijloacele de a complica narațiunea.
Parodia este interpretată de Achilles Thatii și trăsăturile stilistice ale romanului, de exemplu, plângerile pline de răbdare ale iubitorilor sau rugăciunilor în momentul pericolului. În asemenea tonuri, strigătul plâns al lui Klienia a fost confirmat: calul, care a provocat moartea lui Harikl, este plin de reproșuri pentru indiferență față de frumusețea călărețului său. Rugăciunea lui Clitophon în timpul furtunii, astfel încât el și Leucippus au fost înghițiți de același monstru, parodiază dorințele obișnuite în romanele celor care iubesc să moară împreună.
Există și alte caracteristici parodice. La urma urmei, povestea iubirii sale Clitophon transferat într-un efect ironic în aceeași situație, în cazul în care se vorbește despre dragostea unui, caracterul sublim cu totul diferit în „Phaedrus“ Platon - pe malul curentului, într-o pădure paltin. Clitophon raționamentul despre Eros dominație în lumea neînsuflețită, care au fost pentru a servi ca o seductie Leucippus a fost repetat, oferind trecerea o tentă ironică câteva, argumentele Eriksimaha la Platon „Simpozionul“.
Cu toate acestea, nu toate elementele obligatorii ale romanului evocă o atitudine polemică în Ahile Tatia. În romanele false, digresiuni și descrieri cognitive, nu există o ironie. Poveștile lui Menelaus și Klinia, care sunt tipul obișnuit de romane inserate de conținut de dragoste, sunt susținute în tonuri înalte. (În plânsul menționat mai sus, Ironia nu sa ocupat de interpretarea complotului și a fost îndreptată doar spre tehnici narative.)
Ahile Tatpya dependent de acest tip de însumării de observații psihologice a trebuit să gust bizantini, și multe dintre ele sale maximele incluse în gnomologii - colecția zicale. (Funny la aceeași indiferență cu care compilatorilor acestor colecții aparțineau contextului, să servească drept sursă de un anumit citat, - tot timpul el a fost proprietăți foarte nepotrivite, frivol.) Roman Ahile Tatia toate foarte apreciate în Bizanț.
Roman Long, "Daphnis și Chloe", a stârnit un mare interes în epoca modernă. (Un exemplu este o extremă: un ofițer în lui Napoleon armata Paul Louis Courier dezertat în timpul ostilităților din Wagram, să se dedice pentru a lucra pe manuscrisul romanului.) Dar, în ciuda aproape - până acum - atenția oamenilor de știință, problema cărții, uneori ascunse inerția percepției romanului> la lumina trecutului pastoral. imagine limba lungă mulți încă tind să se traducă în cutesy acest tip de limbaj al romanului european, pentru care ciobăniță, oile și zeii din mediul rural au fost doar condiționate dragostea de fond galant și experiențe senzoriale.
Relațiile reciproce ale unui cuplu iubitor întruchipează regula lui Eros ca principiu creativ universal. Această divinitate definește întreaga viață a lui Daphnis și a lui Chloe din momentul nașterii lor. Conform planului său părinții adoptate fac păstorii lor, Eros îi inspiră să iubească reciproc și sunt mulțumiți de căsătoria lor. Ideea unui erotic mondial a determinat, de asemenea, caracterul bucolic al romanului. Acțiune introdusă în afara orașului, în pădure și câmpuri, ca lumea forțelor elementare (pentru natura neinsufletite - este încorporată în creația lui Eros) acționează este palpabil, vizual, și responsabilitățile pastorale conduc caractere în strânsă legătură cu sfera naturii, de asemenea, a fost supus Eros și întrupat. Această legătură indisolubilă cu natura este exprimată în ajutorul miraculos alăptat Daphnis și Chloe animale și neobișnuite, așa cum a subliniat pe termen lung, chiar și afecțiunea pentru păstorii tinerilor la cirezile lor. Evident, similitudinea Daphnis și Chloe cu eroii pastorale - pur externe, deoarece aceste imagini sunt generate de un set complet diferit de idei și credințe.
Romanul grecesc a fost influențat de utopiile elenistice cu poze ale unei ordini sociale ideale. Urmele acestui lucru se disting în romanul lui Long, iar în viața idealizată pe Lesbos se pot vedea elemente ale utopiei. ciobanii Țară longovskih stil tonuri utopice: zeii sunt copii acolo oameni, oi și capre hrănite. O țară neobișnuită este locuită de oameni neobișnuiți.
În conformitate cu natura etică a utopiei sale, Long nu descrie nici un pitic sau giganți, ci oameni moral ideal. Ele se disting prin simplitatea, spontaneitatea și naturalețea sentimentelor dictate de natură. Acest lucru este evident în exemplele lui Lamont și Dryas, care, imitând bunătatea animalelor care au hrănit copiii abandonați, decid să adopte Daphnis și Chloe. Ar trebui să se sublinieze în special că, în mijlocul coloniștilor și sclavilor, Long găsește o înaltă demnitate morală. Viața într-o țară ideală curge calm și fericit, fără conflicte serioase; dacă este încălcată existența pașnică, cetățenii de acest fel sunt invariabil vinovați de a provoca tot felul de neliniști și răsturnări.
Oraș de lungă - un sinonim pentru rău, și cetățeni - sunt, calitățile naturale urât negative: ei arunca fără milă la copiii lor, nu sunt străini de o iubire nenatural, aprecia uman numai prin nașterea sa, lipsit de simplitate, etc. Este clar din acest contrast care perfectă .. în conformitate cu gândul lui Long, poate fi aproape de natură, un om natural; prăpastia dintre el și rezident corupt al orașului este atât de mare încât nu este capabil să depășească chiar și afecțiunea și relația strânsă. Acest lucru este exprimat de sfârșitul romanului, schimbând radical complotul tradițional. Un mit larg răspândită în literatura și istoria expune un copil crescut în mass-media nu corespunde originii sale și găsitor apoi părinții lor, de obicei, sa încheiat cu faptul că el a fost locul dreptul de întâi născut de drept, și despărțit cu lumea copilăriei sale. Contrar unei astfel de finale, Long face ca Daphne și Chloe să se întoarcă în sat pentru îndatoririle lor pastorale.
Una dintre cele mai originale lucrări din antichitate, „Satyricon“, sau „Satire“, Petronius, păstrată numai în fragmente. Ce existent - o parte, se pare, un roman foarte vastă, acoperită, în orice caz, mai mult de șaisprezece cărți: cartea XVI, pe care o avem, nu duce la sfârșitul poveștii. Din păcate, este imposibil, cu certitudine rezonabilă pentru a judeca caracterul „Satirikon“ pe fragmente separate, care conțin în afară de omisiuni și lipsite de comunicare unul cu celălalt. Această împrejurare a dat naștere în secolul al XVII-lea, falsificare franceză NoDo, spații restaurate: textul propriei sale, el a dat o amenințare reală, spunând că a găsit manuscrisul complet al romanului. In ciuda naturii disonant a acestor inserții și anacronisme brute (NoDo, de exemplu, sa mutat în realitatea romană sunt profund străin pentru a atinge de zi cu zi, cum ar fi obiceiul de oameni seculari tineri din timpul său să fie prezent la doamnele de dimineață toaletă), ele sunt de dragul integrității poveste continua să publice până în prezent, și ei istovitor umbra însoțește romanul lui Petronius.
În special, acesta captează ochiul când este necesar să se determine difuzorul în orice fragment. Punctele de vedere ale oamenilor de știință se deosebesc, de obicei, iar candidații pentru această remarcă sunt zeii și asistenții umedi, sclavi și eroi mitologici.
Situația este diferită în Petronius. Atunci când se compară discursul Trimalchio și a altor libert cu maniera exprimată de Retoricul Agamemnon sau Evmolpiass distincție în mod evident ascuțit: ea abundă în primul rând în elemente populare, proverbe, zicători, evită clauzele subordonate, este plin de cuvinte grosolane, erori și provincialismului, și Evmolpiass și Agamemnon vorbesc limba corectă și elegantă a educat oameni.
„Metamorfozele“ de Apuleius - povestea unui om transformat într-un măgar - chiar și în cele mai vechi timpuri au fost numite „măgărița de aur“, în cazul în care epitetul se face referire la forma supremă de evaluare, care coincide în sensul cuvintelor „minunat“, „frumos“. O astfel de atitudine a romanului, care a fost atât de distractiv și serios, desigur - el satisface diversele nevoi și interese: dacă ai vrea să poți găsi satisfacție în divertisment lui, dar cititorii mai bine gândite a obține răspunsuri la întrebări despre morală și religioasă.
Astăzi, acest aspect al metamorfozei, desigur, păstrează doar un interes cultural și istoric. Dar impactul artistic al romanului nu și-a pierdut puterea, iar distanța timpului creației la informat cu privire la o atracție suplimentară - ocazia de a pătrunde în lumea ilustrată și nefamilară a culturii altcuiva. Așa că numim, de asemenea, metamorfozele "măgarul de aur" nu numai prin tradiție.
Apuleus a folosit un complot folcloric comun al transformărilor. Povestiri despre aventurile unui om, puterea vrăjitoriei a luat forma unui măgar, și au fost cunoscute de Apuleius; Aceasta - poveste greacă nu existent Lukiya Patras și de a salva - de asemenea, greacă - povestea „Lucius, sau Ass“ eronat atribuită lui Lucian (... II d.Hr.), cu care „Metamorfozele“ au multe în comun. Se crede că ambele dintre ele, Apulia și pseudo-Lucian, prelucrate, fiecare în felul său, povestea Lukiya Patras. Spre deosebire de cont concis de evenimente, ce caracterizează „Lucias“ pseudo-Lucian, Apuleius oferă o poveste detaliată, punctata de un număr mare de plug-in-romane, iar noul său final spune semnificația filosofică a poveștii, parodia și satira a depus pseudo-Lucian.
Cartea finală solemnă și religioasă a lui Apuleius, atașată distracției primilor zece, ne pare o ciudată inconsecvență. Dar nu trebuie să uităm că ridicolul și serios-maiestuosul era în vremuri străvechi mult mai apropiați unul de celălalt decât acum, iar Apuleius putea, fără a provoca surpriză, să-și încheie atât de ciudat rătăcirile măgăriței lui Lucius.
În conformitate cu cele două faze ale existenței eroului, se formează ambele părți ale romanului. Etapa de stat pentru animale senzoriale și de guvern de soarta oarbă a eroului este exprimat, în afară de un număr de nimic motivat de aventuri Luciu, de asemenea, natura tuturor materialelor care intră în aceste părți: nu există interdicții morale, și a permis subiecte foarte liber. Volumul XI - etapa depășirea senzualitate, și cu ea soarta - susținută într-un complet diferite, mari și solemne tonuri, în mod deliberat în contrast cu tonul pieselor anterioare.
Novella despre Cupidon și Psyche sa bucurat de veacuri o recunoaștere deosebit de mare și a lăsat amprenta asupra operei unui număr de scriitori și artiști.
"Metamorfozele" sunt scrise în tradițiile stilistice ale prozei retorice, într-o manieră înfloritoare și rafinată. Stilul de romane false este mai simplu.
În zadar, vom căuta în romanul pentru dezvăluirea psihologică a personajului eroului său, deși Apuleius are observații psihologice separate și uneori subtile. A fost exclusă sarcina misterioasă - nevoia pentru aceasta și fazele vieții lui Lucius trebuiau să se dezvăluie în schimbarea aspectului său. Un rol binecunoscut în acest design al imaginii a fost, probabil, jucat și de dorința lui Apuleius de a nu părăsi solul tehnicilor folclorice, deoarece parcela a fost de origine folclorică.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: