Particularitatea mărturisirii lirice din ultima poezie a lui Vysotsky
loc semnificativ în studiile consacrate Vladimir Visoțki au fost întotdeauna de gândire despre diversă „jocul de rol“ eroii versurilor sale despre „Proteanism“ ca cea mai importantă caracteristică a gândirii artistice a poetului-actor. În același timp, se acordă mai puțină atenție principiului confesional real, care devine treptat dominant în activitatea bardului.
Cercetătorii notează aprofundarea treptată a principiului filosofic în versurile graniței Vysotsky din anii 1960-1970 [5]. A.V.Kulagin pe bună dreptate, indică ponderea tot mai mare a subtext autobiografic în „jocul de rol“ cântecele acestei perioade ( „El nu sa mai întors de la luptă“, „Running Pacer“, etc), precum și să comunice poezia confesionala este dezvăluită în principal în genurile de teatru balade și monolog filosofic liric, cu lucrarea lui Vysotsky privind rolul lui Hamlet (1971).
Secrete note confesionale au apărut în melodiile timpurii ale lui Vysotsky, apărute prin stilistica "criminală". Astfel, în "Stringurile de Argint" (1962), în prim-plan se află o senzație de dor de durere pentru un suflet spart, despre libertatea pierdută legată de zidurile închise:
Ce este, fraților! Nu mă vezi, dacă asta,
Nu câteva zile luminoase, nopți fără lună?
Mi-au ruinat sufletul, și-au luat voința;
Și acum șirurile de argint au fost rupte [5].
De la mijlocul anilor 1960. în versurile motive confesionale Visoțki adesea se împerechează cu dezvoltarea artistică cu mai multe fațete de imagine dublă, care întruchipează lipsa de armonie emoțională și neliniștea interioară a lyric „I“. Negativ, principiu distructiv care mărcile de imagine în poeme ca „on-line“ (1965-1966), „și gust cererile mele. - ciudat“ (1969), „Masca“ (1971) și altele.
În poemul "Diavolul", ca dublu erou al liricului, scufundat în "o chinuită de singurătate", diavolul îi apare periodic. Sosia apare aici sub formă redus intern: el „nu disprețuim“ coniac „atât pentru obraji pâine upisyval“ familiarizat cu „managerul casei beat“ - adică, este carne și sânge legate de realitățile vieții sovietice. În recursul semi-ironic familiar al eroului liric cu forțele întunericului apare o stare de criză a sufletului, gata să cedeze puterii lor, să-și neglijeze individualitatea:
... Totul sa încheiat, a devenit mai ușoară în cameră;
Am vrut să-i dau diavolului.
Dar diavolul sa risipit ca într-o piscină ...
Încă mai aștept - când va veni din nou ...
Nu sunt nebun,
Dar mai bine - cu diavolul decât cu voi înșivă.
Tragicomică, iluminat redus-rezidențial tema „infernala“ în aceste linii de încheiere a pornit dureros pentru versurile „I“ simt robia spirituală interioară.
Adâncirea dualității motiv dictat de câștig intențiile cu inima, apare în poemul „Și gusturile mele și are nevoie -. Ciudat“. La fel ca în cazul precedent, raportul subiectului liric a lui „a doua de sine în chip de canalie“, a subliniat ironic, dar eroul, dezvăluind „dovezi“ ale sufletului său suferință, amărăciune conștientă de dificultățile existențiale în recunoașterea unui veritabil „I“:
Sunt inutil și în gândurile mele nu voi permite,
Când locuiesc de la prima persoană, -
Dar de multe ori se rupe liber
Cel de-al doilea sunt sub masca unui ticălos.
Și mă lupt, îl presez pe ticălos înăuntrul meu.
Oh, soarta mea tulbure! -
Mă tem de greșeli:
Că nu apăs eu cel de-al doilea.
Așa cum se întâmplă adesea în versurile lui Vysotsky, motivele confesionale sunt țesute aici în dinamica complotului, ca urmare a faptului că fenomenele de zi cu zi sunt umplute cu un sentiment de ființă, sensul simbolic. Imaginea instanței penale care apare în poezie devine o memento indirectă a Judecății de Apoi și în parte, potrivit cercetătorului, "înlocuirea sa cu travesti" [7]. În cuvintele confesionale ale "lului" liric, se atrage o luptă pentru auto-purificare și eliberare de la chipurile false:
Voi reuni cele două jumătăți
Pacientul meu este un suflet furcat!
Te voi ucide, te voi îngropa, te voi îngropa,
Voi curata, nu voi ascunde nimic.
Mai târziu, manifestare mai complexă a Dualitatea lăuntrică a sufletului eroului va fi exprimată în piesa „Coney greu de mulțumit“ (1972), cu toate că în lumea poetică Visoțki dublă și ar putea fi asociat cu un apel mai mare a sufletului, să fie încurajați să exploateze, sacrificiul de sine [8]. Acest lucru este evident într-o serie de balade militare conțin un elemente confesionale pronunțate: acestea sunt „Cîntarea avioane de luptă“ (1968), construit ca monolog agitat liric despre „cel care stă în mine“, sau piesa „El nu a returnat de pe câmpul de luptă“ (1969), pe care NM Rudnik le-a definit în mod corect drept "confesiune-requiem" [9].
Un "sens al drumului" ascuțit pătrunde în diferitele niveluri problematice-tematice ale poeziei lui Vysotsky.
În „Balada copilăriei“ (1975), teama de „memorie de o singură față,“ îndeamnă versurile „I“ uite în etapele de existență care datează din perioada „uterin“ - în relația sa cu soarta populară a războiului și anii de după război. Un „rol“ situație „Tightrope“ (1972), în cazul în care de înaltă tensiune cauzate de un imperativ existențial intern „trece prin patru sferturi din drum“, devine natura profund personală.
La sfârșitul anilor 1960. Visoțki creează piesa „My Gypsy“ (1967-1968), în care sunetul confesiunii în formă simbolică convențional gravate reflecție asupra modalităților de liric și contemporanii săi în realitatea sovietică, care a fost reflectată în imaginea spațială a sistemului.
cântece Liric erou caută cea mai mare bucurie a vieții, „de vacanță“, „distracție“, dar, ca Shukshin Egor Prokudin, aceasta nu dobândește, fie prin vise sau realitate: „Nu există nici o astfel de bucurie.“. Implicit, el ajunge la cunoașterea valorilor spirituale absolute - și că este prin motivul multor cântece versete Visoțki - dar într-o tavernă, el găsește doar „un refugiu pentru cerșetori și bufoni“ și biserica lor, din păcate, nu se simte nimic altceva decât „duhoare și beznă “. Vocea conștiinței, care dă o idee intuitivă originală de „cum să“ facă un erou peste tot dureros recunosc neautentic, „Totul nu este așa cum ar trebui să fie.“. Străduința liricii "Eu" de a dobândi un sentiment de existență mai înalt și mai vechi este imprimată în mișcarea sa simbolică "pe un munte în grabă". imagini spațiale ale munților, câmpuri, păduri, râuri, ies în afară aici cercetătorii de observare ca „formule tradiționale folclorul rus asociate cu semantica disiparea izbyvanie durere“ [10]. Prin contactul cu elementele native, muntele "se disipează", dar nu pentru mult timp. Tragedia pierderii sufletului de sensul modern al lui Dumnezeu, din cer a trecut prin oximoronul „conflictul“ limbajului poetic ( „lumină - întuneric, nu există nici un Dumnezeu!“) Și care apare în iad finală imaginea alegorica care întruchipează retribuția inevitabil neîmplinirii vieții interioare:
Și la sfârșitul drumului asta
Schele cu axe.
Se atrage atenția asupra adâncimea modelului axiologic construit aici un mod poetic: pierderea cunoașterii confidențiale a paradisului în mod inevitabil duce la o alta - teribil - cunoașterea a ceea ce va fi „sfârșitul“ de „drum lung“:
Undeva caii dansau la timp,
Reluctant și fără probleme.
De-a lungul drumului, totul nu este așa,
Și în cele din urmă - și mai mult ...
Textul confesional-monologic al lui Vysotsky ascunde potențialul dialogic în adâncimile sale de conținut. Vl.I.Novikov constată că, prin tema liric este aici de multe ori „puncte de experiență reciproc exclusive de vedere asupra vieții“ [1]. apel Isterică pentru un erou „Gypsy meu“ care suferă de o lipsă de credință și disperare, a apelat la „băieții“, în sensul cel mai larg - la oameni, cu care împărtășesc o probleme comune. Sintaxa acestui apel dezvăluie conștiința dialogică a poetului: după fără speranță „Și nici biserică, nici pub - // Nimic nu este sacru!“! - el a fost ultimul efort negates această concluzie, care intră într-o dispută insolubilă cu ei și atrăgătoare pentru lumea exterioară:
Nu, băieți, nu e așa!
Nu e așa, băieți.
O caracteristică a confesiunii lirice a lui Vysotsky este refracția în ea a caracteristicilor, inclusiv a laturilor de criză ale conștiinței naționale.
Indicativ în acest sens este piesa "Cony fastidious" (1972). Limitarea stres mental aici eroul este exprimată la nivelul imaginilor spațiale, semantica subordonate „margine“, la care o „plăcere fatală“ se întinde liric „I“. Până la urmă, atmosfera de acțiune a baladei este condensată: "Ceva nu este de ajuns pentru mine - băut vântul, înghit ceata". Mișcarea scena cu care se confruntă o dorință atracție impetuos pentru liniile directoare de identitate spirituale la „marginea“ a vieții, la „ultimul refugiu“, care a fost ascunsă întâlnirea prevestitor tensionată cu Dumnezeu ( „Am avut: o vizită la întârzierile nu există nici un Dumnezeu“) - și, pe de altă parte - nevoia de a limita starea spontană de înfrânare a sufletului. Cu această coliziune internă implică conflicte în refrenele de relații semantice ( „un pic mai lent, cai, un pic mai lent!“) Și lumea figurativă a principalelor părți ale lucrării, străbătute de un sentiment de „Uraganul“, care implică un „loc final de odihnă“. Spiritual tragedie lirică „I“ se datorează logicii acțiunii baladei și confesional autodezvăluirii erou nerealizat au căutat paradisiaca și nu este pregătită pentru ea - și pentru că „îngerii“ apar în ochii lui într-o formă demonică:
Am avut timp: în vizită la Dumnezeu nu există întârziere;
Ce îngerii cântă în voci furioase?
Prin motivul din poezia lirică confesională a lui Vișotsky devine mișcarea spre o descoperire în alteritate - aproape întotdeauna prin suferință mentală.
Una dintre principalele poezii filosofice ale lui Vysotsky la începutul anilor 1970. cercetătorii nu iau în considerare accidental imaginea lui Hamlet, referindu-se la poemul "My Hamlet" (1972) și la actorul lui Poet. Propusă Conceptul A.V.Kulaginym de evoluție creatoare a poetului-cântăreț [12] iese în evidență „Hamlet“ perioadă (1971-1974.), Marcat de intensificarea confesiunii, principiul filozofic în lucrările sale, legătura profundă a „întrebările ultime“ ale vieții, și de asemenea prin gravitație spre imaginile parabolice, o înțelegere holistică a destinului propriu.
Dramă a vieții lui Viktori Shakespeare înțelege în primul rând ca o dramă a intuiției și a expunerii dureroase a adevărului despre sufletul uman și timpul său:
În apele curgătoare pe timp de noapte, în secret
M-am spălat de ostenelile zilei.
Am devenit conștient, prost în fiecare zi,
Mi-am pierdut intrigile acasă.
Poetul însuși a formulat înțelegerea corectă a miezului semantic al vieții, poziția existențială a prințului danez: „În performanțele noastre“, a pus activități de zi cu zi, „și Hamlet știe mult mai mult decât toate celelalte cătunele am văzut că știe ce se va întâmpla cu el, ce se întâmplă. ! cu țara își dă seama că el nu este nicăieri pentru a obține departe de doom de data aceasta el a scăzut -. bolnav „[13].
În astfel de lucrări Visoțki acești ani ca „Balada băii“ (1971), „Doi dintre soarta“ (1976), „I -. Soarta până la ultima linie, la cruce“ (1978), „obstinatie am aspiră la fund“ ( 1977), apare calea spirituală povara prevozmoganiyu păcatul sufletului. În „Balada de baie“ situația acasă este spălat în baie crește în fiintarea generalizare parabolă. Expunerile suport ale întregului fiind atmosfera lirică subliniază sinceritatea confesional. Liric „I“ ajunge pentru harul de a armoniza lumea interioară, descoperind pofte purificate prin suferință:
Este necesar să biciuiți sufletul cu o mătură,
Este necesar să se evaporeze duhoarea de la ea.
Tot ce vă chinuiește se va evapora
Și el se va înălța în cer;
Dacă ați curățat, trebuie să coborâți -
Aburul cu păcatele se va îndrepta.
<…>
Puneți genunchii în camera de aburi
Și botezul de a accepta este convingător;
Puneți-vă apa sfântă peste noi -
Și fără barbarie!
Înrudire căutare spirituală liric Block și Visoțki nu se limitează la apelul nominal individuale. Blok „confort - odihnă - nu“ sau „am ieșit în noapte. - pentru a învăța, pentru a înțelege“ (1902), este în acord cu contextul poetic Visoțki, perspectiva personajelor sale. Lirici „I“ ambii poeți, într-o mare măsură, cufundat în sensul tragic de timp probleme, pauze în neliniște lor alarmante prin „noapte“ și întunericul „lumea teribil“ la valorile unfading ale vieții. Asemănările cu vedere Blok a lumii în care apar în poemele lui Vladimir Visoțki „Doi dintre soarta“, „I -. Soarta până la ultima linie, la cruce“.
În parabolă, așezarea condiționale personaje fabuloase poemul „Doi dintre soarta“ existența mecaniciste liric „învățăturile“, în conformitate cu timbrele officious „stagnant“ îl aduce în pragul distrugerii finale, abandonarea agonizantă de Dumnezeu ( „Eu nu te salva mama sfântă a lui Dumnezeu.“) În spațiu poluinfernalnom sub conducerea unui timp de greu, și curbe. Dar inerția existenței vechi sub influența eforturilor dureroase ale simțului moral inferior la nevoile interne ale ultimului efort pentru a găsi drumul:
Căut o cale în întuneric ...
Rowing la nebunie,
Reguli împotriva faptului dacă fluxul,
Pe stepă, -
O dificilă cu curba
De la vexare, cu un bețiv
Acolo au dispărut!
Tragic și intensă de auto-reflecție sunete în poemul „I -. Destinul la cele mai recente caracteristici, la cruce“ (1978). . Erou predoschuschaya amar „ceașcă“ că „Bea sorții“, realizând inevitabilitatea modului „și în întuneric total, și umbră ZSU“ caută încă un efort pentru el și contemporanii credința salva într-un sens mai mare pentru viață:
Mă duc la vărsături, băieți, mă încurc cu tine!
Poate cineva va pune o dată o lumânare
Pentru mine, pentru nervul meu gol, pe care țip,
Și maniera veselă în care glumeam ...
<…>
Mai bine capul meu cântec, -
Dar nu voi călca ca o rază de praf!
... Dacă, totuși, ceașca mi-a băut soarta,
Dacă muzica cu melodia nu este prea nepoliticoasă,
Dacă dovedesc brusc, chiar și cu spumă la gură, -
Eu voi muri și voi spune că nu totul este tam-tam.
În cazul în care într-o noapte tulbure tulbure
Te cazi si mergi pe margine -
Nu te ascunde, nu tăni, striga la mine! -
O să-ți aud vocea, o să aflu!
("În cazul în care undeva în surd nesigur", 1974)
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: